8 LUCRURI PE CARE SĂ LE FACI LA 20 DE ANI PENTRU CA SĂ NU REGREȚI LA 40 DE ANI

  1. Obișnuiește-te să mănânci sănătos și să faci sport.

Corpul tău o să-ți mulțumească pentru asta mai târziu. Evită băuturile carbogazoase, mâncarea de fast food, grăsimile și dulciurile în exces, tot ceea ce conține E-uri, conservanți și arome. Dacă poți să mergi la sala de sport regulat sau dacă practivi un sport regulat este foarte bine. Dacă nu, atunci și câteva exerciții simple, făcute dimineața și seara (dar în mod regulat) te vor menține în formă.

  1. Alege cu atenție cu cine îți petreci timpul.

Se spune că vei deveni/vei fi produsul mental și energetic al principalelor cinci persoane cu care îți petreci cea mai mare parte a timpului tău. Fără să vrei vei fi influențat(ă) de aceste persoane. De la ele vei învăța și bune și rele. Așa că ar fi bine să cauți să te înconjori de oameni de la care ai ce să înveți.

  1. Conștientizează faptul că nimeni nu are totul planificat până la sfârșitul vieții.

Să nu crezi că trebuie să ai totul „bătut în cuie”. Pot interveni factori care să nu fie sub controlul tău. Mai mult decât planificarea contează modul în care reacționezi la ceea ce ți se întâmplă. Cea care te definește cel mai bine în viața va fi atitudinea ta față de ceea ce ți se întâmplă, față de cele din jur, față de ceilalți.

  1. Dezvoltă-ți și perfecționează-ți continuu aptitudinile de comunicare.

Modul în care comunici cu ceilalți îți va influența întreaga viață, de la prietenii care vor fi lângă tine, la succesul în carieră și până la soțul/soția pe care o veu avea. Toți vor veni spre tine în funcție de modul în care comunici. Omul este o ființă socială și, din acest motiv, suntem judecați de ceilalți după modul în care comunicăm și arătăm.

  1. Călătorește cât poți de mult.

Niciodată n-o să te saturi de acest lucru. Caută să afli cât mai multe despre locurile în care călătorești. Și învață câte ceva din fiecare călătorie. Despre locurile unde mergi, despre oamenii și tradițiile de acolo, dar – cel mai important – despre tine.

  1. Să nu-ți fie frică niciodată să-ți exprimi emoțiile.

Nu se știe când (sau dacă) te vei mai întâlni cu persoana respectivă. Nu se știe cât timp o să mai ai persoana respectivă alături de tine. Mai bine să spui ceea ce simți pentru persoana respectivă decât să regreți că nu i-ai spus. Timiditatea nu ajută la comunicare și la legarea de prietenii, și nici la angajare sau avansarea în carieră.

  1. Ia-ți munca în serios, dar nu te confunda cu ea.

Munca pe care o faci este contribuția ta la societate. Fă-o cât de bine poți, dar fă-ți timp și pentru altceva în afară de muncă. Fă-ți timp pentru prieteni, pentru persoana iubită, pentru copii, pentru părinți, pentru bunici și, nu în ultimul rând, fă-ți timp pentru tine.

  1. Hrănește-ți sufletul!

Citește cât mai mult. Învață. Du-te la spectacole, la teatru, la film, vizitează muzee. Mai târziu o să vrei să faci asta și n-o să mai poți. Omul este prin excelență o ființă spirituală. Este ceea ce ne deosebește fundamental de animale. Este ceea ce ne definește ca oameni. Iubește, roagă-te și fă bine celorlalți.

Lasati un comentariu