Acest tip de aventură apare, de obicei, atunci când o relație se apropie de final. Partenerul implicat într-o aventură privește, de obicei, spre sfârșitul relației și pune bazele unei noi relații din cauza faptului că nu se mai simte atașat emoțional de partenerul inițial. Uneori, partenerul care află despre aventură este ușurat că relația s-a încheiat. Alteori s-ar putea ca el/ea să considere că relația funcționa normal și poate fi șocat să descopere că celălalt intenționează să plece.

Camelia și Ionuț locuiau împreună de cinci ani atunci când Ionuț a descoperit că Camelia se întâlnea cu altcineva de câteva săptamâni.

Ionuț a fost șocat, dar nu surprins. El și Camelia se certau de un an în legătură cu întemeierea unei familii. Ionuț își dorea copiii, în timp ce Camelia nu. Treptat, Ionuț a observat că Camelia era mai puțin afectuoasă cu el și a simțit că relația lor se ducea de râpă.

În cele din urmă, Cristi, prietenul lui Ionuț, i-a spus acestuia că a văzut-o pe Camelia într-un restaurant, ținându-se de mână cu un bărbat pe care el nu îl cunoștea. Atunci când Ionuț a confruntat-o pe Camelia în legăură cu ceea ce îi spusese Cristi, ea a admis imediat aventura în care era implicată și i-a spus lui Ionuț că se mută. A doua zi, Camelia a plecat.

Ionuț a realizat că lucrurile între ei nu decurgeau bine de o lungă perioadă de timp și, după sentimentul inițial de tristețe, a simțit că e mai bine așa pentru amândoi.

Ionuț a ramas totuși nedumerit deoarece Camelia nu a fost niciodată capabilă să-i explice de ce copiii erau o problemă pentru ea.

În cele din urma el a găsit o nouă parteneră cu care s-a și căsătorit. În prezent au doi copii.

Nu toate aventurile de “evadare” sfârșesc în această manieră echitabilă. Mulți parteneri se opun plecării celuilalt și încearcă din răsputeri să-l facă pe celălalt să se răzgândească, chiar dacă persoana care îi părăsește este sigură că asta dorește.

Cei care sunt implicați în acest tip de aventură recurg la ea deoarece le este greu să spună partenerului că vor să pună punct relației.

Ei folosesc noua relație ca pe un mod de a evada către o viață nouă și s-ar putea să nu fie nicicând capabili să explice primului partener de ce au simțit că lucrurile mergeau prost între ei.

În anumite circumstanțe, tocmai dorința de a scăpa de o relație fară a înfrunta problemele dificile din cuplu este cea care împinge o persoană să înceapa o aventură de “evadare”.

Să mai luăm un caz:

Laura și Andrei erau casătoriți de doi ani atunci când Andrei i-a spus Laurei ca mariajul lor s-a încheiat pentru ca el o iubește pe Roxana.

Laura a fost înnebunită la auzul acestei vești. Ei aveau un bebeluș, iar Laura își înfruntase familia, casătorindu-se cu un bărbat care nu fusese niciodată pe placul părinților ei – amândoi medici. Andrei i-a explicat Laurei că nu se simte capabil să locuiască cu ea atât timp cât iubește o altă femeie. De fapt, el se vedea cu Roxana din ultimele luni de sarcină ale Laurei.

Lipsa sexului (nu numai în perioada sarcinii, dar și raritatea cu care făceau dragoste înainte) l-a făcut pe Andrei să se îndrepte spre Roxana, deoarece ea flirta întotdeauna cu el la serviciu.

Curând, s-au implicat într-o aventură pasională, iar Andrei a decis că a greșit căsătorindu-se cu Laura. Pe parcursul următoarelor săptămâni, după ce Andrei și-a anunțat plecarea, Laura a încercat să-l convinga să ramâna. Ea era îngrozită la gândul de a ramâne singură și nu putea crede că Andrei o trata în acest mod. Dar Andrei nutrea din ce în ce mai puține sentimente pentru Laura și, în final, a plecat atunci când fiul lor avea șase luni.

Andrei nu s-a mai întors niciodată la ea, deși își mai vede fiul din când în când, fără a avea un aport esențial la creșterea și educarea sa. Laura a simțit că-i va fi greu să reziste, dar cu sprijinul moral și financiar al părinților ei și-a refăcut viața în următorii anii și a găsit un soț iubitor cu care are încă un băiat.

Așa cum ați văzut, în primul caz, Camelia și Ionuț au avut amândoi un sentiment de ușurare atunci când s-au desprins dintr-o relație în care se confruntau cu o problemă fară soluție.

Certurile legate de ideea de a avea sau nu copii ar fi putut fi un semnal că nu împărtășeau aceleași așteptări în ceea ce privește modul în care ar trebui să se desfășoare o relație.

Sfârșitul conviețuirii din cauza aventurii Cameliei le-a permis să înceteze certurile și să admită că erau într-un dezacord ajuns la extrem, astfel că relația nu mai putea continua.

În al doilea caz, pentru Laura și Andrei lucrurile au fost diferite. Laura știa că existau anumite probleme legate de dificultățile din viața lor sexuală, dar ea și Andrei au evitat să le abordeze.

Mai degrabă Andrei a căutat să evite confruntarea problemelor și s-a îndreptat spre Roxana ca spre o cale de evadare.

Laura a sperat ca Andrei se va întoarce și se va implica de bunăvoie în repararea relației, sperând că el își dorea să continue să aibă rolul de tată pentru fiul lor.

Aventurile de “evadare” sunt adesea caracterizate de o dorință de a evada din problemele dificile care au copleșit o relație sau de anumite responsabilități pentru care unul dintre parteneri nu este pregătit (sau nu și le dorește).

Uneori, un partener este dornic să discute despre probleme, dar celălalt își dorește să evite acest lucru cu orice preț. În anumite privințe, aventura te poate distrage de la problemele reale. Acest lucru poate permite relației să ia sfârșit fără ca motivele aventurii să fie vreodată discutate.

Ați avut de-a face cu o aventură de “evadare?

Puneți-vă următoarele întrebări. Dacă veți răspunde pozitiv la mai mult de șase dintre ele, există șansa să fi avut de-a face cu o aventură de “evadare” în relația dumneavoastră sau să o fi observat în relațiile prietenilor dvs.

1. Există probleme în relația voastră care sunt (au fost) dificil de discutat?

2. Există dorința de evada din relație?

3. A încercat vreunul dintre parteneri să discute problemele și a întâmpinat rezistență din partea celuilalt?

4. După începerea aventurii, vi se părea că vă gândiți tot timpul la ruperea relației?

5. Persoana implicata în aventură a folosit această oportunitate pentru a pleca?

6. Partenerul care nu a avut o aventură a simțit un sentiment de ușurare?

7. După ce partenerul a plecat, decizia lui a rămas definitivă? (Sentimentele ambivalente despre plecare pot indica faptul că aventura nu se încadrează în tipul aventurii de “evadare”.)

8. Decizia de a pleca a fost o surpriză pentru partenerul neimplicat în aventură?

9. Înainte de aventură cuplul a avut certuri frecvente pe tema mai multor chestiuni?

10. Partenerului care a fost implicat în aventură i-a fost dificil să explice de ce s-a întâmplat astfel?

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *