CELE MAI IMPORTANTE 5 PROBLEME CARE POT DECLANȘA O AVENTURĂ (ȘI CUM POT FI PREVENITE)

Aventurile nu apar din senin. Cele mai multe au în spate anumite evenimente care conduc la apariția lor. Multe cupluri nu își dau seama întotdeauna de aceste circumstanțe. Într-adevar, ele pot considera evenimentul sau grupul de împrejurări drept irelevant. Acest lucru poate dezvolta un fel de “relație oarbă” care împiedica partenerii să ia atitudine cu privire la sentimentele lor înainte ca o aventură să se întrevadă la orizont.

Uneori, orbirea în relație se datorează fricii. Cuplul se poate teme să își exprime anxietatea referitoare la o problemă specifică (așa cum ar fi o problemă sexuală sau financiară) sau poate decide că situația se va rezolva de la sine, fără intervenția nici unuia dintre parteneri.

Iată câteva dintre cele mai frecvente elemente care declanșează o aventură.

1.Pierderea unei ființe dragi din familie

Dacă ați trăit experiența unui deces în familie, știți că efectele acestuia sunt de lungă durată.

Oamenii pot spune și face lucruri care nu sunt conforme cu felul lor de a fi sau pot descoperi că evenimentul morții este o avertizare puternică asupra propriei mortalități.

Dacă o relație a resimțit deja anumite tensiuni și solicitări, aceste sentimente pot prelua controlul.

De exemplu, un partener poate decide că ar trebui să găsească o ieșire din această relație nefericită, înainte ca viața lui să fie de asemenea distrusă, îmbarcându-se într-o aventură de “evadare”. De asemenea, ar putea începe o aventură “experimentală” pentru a vedea dacă dorește un stil de viață alternativ celui pe care l-a ales.

Uneori, aventura care urmează acestei tragedii este legată de dorința de a căuta căldura și siguranța care nu-i mai sunt oferite de partenerul de cuplu. Această situație este echivalentă căutării orbești a unui sprijin pentru a ieși dintr-o groapă întunecată, apucând prima mâna care îți este întinsă.

Dacă partenerul neimplicat în aventură a suferit pierderea, acesta poate fi atât de sfârșit de durerea sa, încât celălalt trebuie să caute atenție în altă parte.

Această noua relație reprezintă mai mult o prietenie intensă decât o aventură sexuală explozivă, dar poate cauza un plus de nefericire partenerului deja lovit de pierderea cuiva drag.

Șocul și tristețea pe care moartea le aduce pot conduce anumite persoane să faca lucruri pe care mai târziu le regretă, dar, chiar și în acest caz, examinarea relației poate da avertismente cu privire la problemele care existau înainte de aventură.

Moduri de a preveni acest gen de aventură

Asigurați-vă că discutați despre impactul decesului. Dacă partenerului îi este greu să discute despre pierdere, l-ar putea ajuta să știe că sunteți disponibil pentru momentul când se va simți gata să abordeze problema. Spuneți ceva de genul: “Sunt aici când ai nevoie de mine. Anunță-mă dacă ai nevoie de mine sau dacă dorești să vorbim.”

Oferiți-i căldură sufletească și afecțiune fizică.

O strângere la piept sau un cuvânt de iubire îl pot ajuta pe partenerul dumneavoastră să știe că vă pasă, atunci când cuvintele sunt greu de rostit. Păstrați această atitudine o lungă perioadă de timp după deces, deoarece pierderea unei ființe dragi nu este o problemă cu rezolvare rapidă.

Dacă ați suferit o pierdere și ați descoperit că acest lucru are un impact negativ neașteptat asupra dumneavoastră, spuneți-i partenerului cum vă simțiți.

Cereți-i sprijinul într-un mod clar.

De exemplu, evitați să spuneți: “Nu m-ai îmbrațișat deloc zilele acestea“.

În schimb, încercați cu: “Mă simt cu adevărat groaznic. Aș putea să-mi revin cu o îmbrațișare“.

Dacă realizați că decesul a condus, într-un anumit mod, la reevaluarea vieții dumneavoastră, împartășiți-i acest sentiment partenerului.

Dacă acumulați în tăcere toate aceste lucruri s-ar putea să vă jigniți partenerul deoarece el nu are cum să ghicească modul în care vă afectează decesul.

Vorbind despre efectul pe care îl are asupra vieții dumneavoastră, veți putea amândoi să faceți față, într-un mod mai rațional, anilor care vor urma.

2. Criza vârstei mijlocii

Criza vârstei mijlocii este un fel de clișeu al zilelor noastre, dar există unele dovezi care sugerează că oamenii trec prin mai multe schimbări în preajma vârstei mijlocii. Studiile făcute asupra femeilor aflate la această vârstă sugerează că cele în jur de 45 de ani folosesc timpul pentru a reflecta asupra vieții lor de până atunci, evaluând felul în care trăiesc în prezent și făcând planuri de viitor.

Și bărbații trec prin același gen de evaluare a vieții ca și femeile, dar fără schimbările hormonale proprii femeilor. Rezultatul acestor reflecții poate fi acela că ei doresc să renunțe la anumite moduri învechite de viață și să experimenteze altele noi.

O aventură este, adesea, o manifestare a dorinței de a avea un nou stil de viață.

Dorința de a abandona un stil de viața vechi pentru unul nou poate fi o dorință subită sau o culminare a disconfortului acumulat de-a lungul anilor.

Moduri de a preveni acest gen de aventură

Pregătiți-vă pentru criza vârstei mijlocii prin discuții cu partenerul despre speranțele și așteptăriIe pe care le aveți de la viitor. Evitați să faceți presupuneri referitoare la faptul că partenerul va rămâne același pentru totdeauna și fiți gata să faceți față provocării schimbării.

Atunci când amândoi împliniți vârsta de 45 de ani, supuneți-vă relația unui “control de sănatate“.

Întrebați-vă (atât pe dumneavoastră, cât și pe partener) ce părere aveți despre relație și ce vreți de la viitor. Acționați pentru îndeplinirea visurilor și a speranțelor reprimate.

De exemplu, dacă unul dintre dumneavoastra și-a dorit dintotdeauna să mearga în Elveția faceți o listă cu toate lucrurile de care aveți nevoie pentru a materializa acest lucru. Apoi treceți la acțiune!

Fiți atenți la semnele de avertizare legate de apropierea furtunii vârstei mijlocii. Insatisfacția unei slujbe care a fost considerată anterior acceptabilă, certurile cu copiii aflați la vârsta adolescenței (în special cei de același sex cu dvs.), schimbările de îmbrăcăminte și dorința de socializare  în vechile locuri de întâlnire pot indica faptul că se apropie criza vârstei mijlocii. Discutați despre aceste semnale și întrebați-vă ce anume semnifică ele pentru partenerul la care se manifestă.

3. Îngrijorări legate de situația financiară

Banii reprezintă o temă principală a certurilor din cuplu.

Problemele legate de bani pot conduce la dorința de a avea o aventură deoarece aceasta pare a fi o cale de evadare din tensiunea prin care trece cuplul.

Interesant este faptul că certurile legate de bani pot apărea deoarece partenerii “își ascund capetele în nisip” sperând ca acestea vor dispărea.

Atunci când apare oportunitatea unei aventuri, aceasta se adaugă autoamăgirii deja existente, iar în curând cuplul se confruntă cu încurcături complexe de minciuni și eschivări. Aventura poate da naștere sentimentului de detașare, dar va deveni ulterior o închisoare de minciuni și înșelătorii care va conduce la ruptura de cuplu.

Moduri de a preveni acest gen de aventură

Supravegheați-va îndeaproape situația financiară!

Aceasta înseamnă să discutați în cuplu despre modul în care veți gestiona partea financiara a vieții voastre, char din momentul în care deveniți un cuplu.

Decideți asupra lucrurilor de bază, cum ar fi:

  • cine plătește facturile și creditele,
  • cine are în custodie conturile sau carțile de credit și
  • ce numerar credeți ca va cheltui fiecare săptămânal.

Sfătuiți-vă imediat ce lucrurile încep să pară instabile. Un împrumut de valoare mare nu este un mod de a vă rezolva situația conturilor și puteți sfârși în certuri mari legate de responsabilitate. Această situație este, cu siguranță, cea care poate conduce la tentația de a avea o aventură, deoarece partenerul începe să pară cicălitor sau avar.

Gândiți-vă la ce anume reprezintă banii în relația dumneavoastră.

  • Aveți sentimentul că, dacă un partener deține controlul asupra banilor, va prelua în curând toată puterea?
  • Ignorați realitatea situației voastre financiare deoarece nu pare romantic să discutați despre bani?
  • Sunteți anxioși la gândul ca e mai bine ca fiecare să își gestioneze propriul numerar?
  • Doriți să va mențineți propria libertate în caz că veți fi rănit printr-o implicare emoțională prea mare într-o relație nesigură?

Odată ce v-ați analizat sentimentele de dincolo de bani, veți avea încredere să puneți ordine în orice alte probleme mai profunde.

4. O schimbare a modului de viață

Aventurile pot urma unei schimbări importante a stilului de viață, cum ar fi schimbarea casei, pierderea sau obținerea unei slujbe și recuperarea după o îmbolnavire – de fapt, orice gen de schimbare care v-ar putea induce o formă de stres. Chiar și lucrurile bune – cum ar fi obținerea unei promovări la serviciu – sunt uneori stresante, deoarece va trebui să vă ridicați la nivelul așteptărilor de la noul loc de muncă.

Puteți fi tentați să căutați o aventură deoarece vreți să vă vedeți într-o situație nouă și stranie.

Acest lucru va conduce la abandonarea sprijinului pe care contați – familie, prieteni și partener – și la găsirea unor noi metode de a vă descurca. O aventură poate părea atractivă deoarece persoana pe care ați ales-o nu cunoaște strategiile voastre de a rezolva problemele și poate fi capabila să vă ajute să înfruntați situațiile neobișnuite.

De exemplu, puteți intra într-o aventură cu o persoană de la noul loc de muncă deoarece ea cunoaște mult mai bine compania și situația în care vă aflați. Același lucru se poate spune și despre aventurile cu noii vecini, asistenții medicali care v-au ajutat să treceți printr-o boală sau orice persoană care vă oferă înțelegere în raport cu noul mediu.

Moduri de a preveni acest gen de aventură

Mai întâi va trebui să înțelegeți de ce pare deodată atractivă o aventură în acest moment al vieții. Încercați să aflați dacă va simțiți vulnerabili din punct de vedere emoțional și de ce.

De exemplu:

  • Acum că v-ați mutat într-o casă mai mare, sunteți îngrijorat(ă) că veți plăti o ipotecă mai mare?
  • Ați discutat cu partenerul despre schimbare și despre implicațiile schimbării casei?
  • Vă lipsesc prietenii și vecinii din vechea zonă?

Această tehnică a autochestionării în legătură cu ceea ce simțiți este folositoare și vă poate ajuta în multe situații, dar în mod special dacă aveți în vedere o aventură amoroasă deoarece ea vă poate oferi “timpul de gândire” necesar pentru evaluarea implicațiilor acțiunilor dumneavoastră.

Vorbiți cu partenerul despre sentimentele legate de schimbarea stilului de viață.

Exprimați orice neclaritate pe care o simțiți în legatura cu viitorul sau tensiunea pe care v-o provoaca gândul la noul rol.

Întrebați-l despre sentimentele sale prIvind situația dumneavoastra, deoarece este implicat în orice schimbare pe care o efectuați.

5. Problemele de relație

Sub acest subiect intră, cu siguranță, toate problemele care se pot găsi într-o relație, de la certuri frecvente la probleme parentale și dificultăți sexuale.

Principalul motiv pentru care o aventură poate părea atractivă în asemenea circumstanțe este, probabil, evident: dă posibilitatea unei evadări din situația în care se găsește relația și oferă imaginea unui paradis situat departe de orice dificultăți.

Acesta este adesea iluzoriu, fiind puțin probabil să rezolve problemele relației pe termen lung.

Moduri de a preveni acest gen de aventură

Mențineți o comunicare eficientă. Vorbiți unul cu celălalt despre plăcerile și problemele dumneavoastră. Ascultați-vă partenerul fără să-l întrerupeți pentru a vă spune părerea și exprimați-vă clar sentimentele.

De exemplu, evitați să spuneți: “Nu-ți mai pasă de mine!”

În loc de aceasta spuneți ce anume v-a determinat să vă simțiți neglijat(ă). Vă puteți simți neglijat(ă) pentru că partenerul nu vă aduce dimineața o ceașca de ceai, nu pare interesat de munca dumneavoastră sau refuză să vă ajute să faceți baie copilului atunci când sunteți obosit(ă).

Dacă nu sunteți clari în ceea ce comunicați, s-ar putea ca să nu obțineți niciodată ceea ce doriți cu adevărat.

Fiți conștienți de obstacolele cu care se confruntă adesea cuplul. Arealul problemelor poate cuprinde:

  • hotărârea de a sta împreună,
  • nașterea primului copil,
  • dificultățile în echilibrarea vieții de familie cu viața profesională,
  • mărirea familiei,
  • grija față de părinți sau alți membri ai familiei,
  • momentul în care copiii părăsesc casa și
  • petrecerea unui timp mai îndelungat în sânul familiei odată cu ieșirea la pensie.

Discutați aceste probleme-cheie și gândiți-va cum să le faceți față de acum înainte, în loc să așteptați să descoperiți capcana atunci când veți fi prinși în ea.

Discutați problemele sexuale la începutul relației voastre.

Poate o să vă simțiți stânjeniți sau nesiguri, dar dacă puteți dezvolta un “limbaj sexual”, acesta vă va fi de ajutor pe viitor. Chiar dacă nu ați făcut acest lucru în trecut, nu este prea târziu să începeți acum. Amintiți-vă că dorința sexuală crește și scade corespunzător stării partenerilor și presiunilor externe exercitate asupra dumneavoastră.

De exemplu, starea de oboseală, stresul sau anxietatea legată de copii pot scădea dorința sexuală. Relaxându-vă, distrându-vă și veselindu-vă împreună, puteți îmbunătăți dorința sexuală, care merită cultivată.

Toate aventurile au similaritățile și cauzele lor. În general, ele apar din dorința de a găsi o modalitate simplă pentru a face față unei situații complexe apărute în cuplu. Unele reprezintă o dorință de evadare, altele sunt un răspuns la suferința provocată de partener sau o dorință de explorare a unei noi legături ori o dorință de a evita vulnerabilitatea în fața vechiului partener.

Problema este că aventurile rareori reprezintă moduri simple de rezolvare a unor situații complexe, înrădăcinate de-a lungul multor ani într-o relație de cuplu.

Aventurile nu sunt soluții chiar dacă puteți fi tentați să le priviți în această lumină. Ele aduc întotdeauna complicații unei situații deja complicate și au potențialul de a răni într-o mare măsura o familie și/sau pe partener.

Lasati un comentariu