O altă trăsătură generală a personalității celor foarte geloși este egoismul. Există o distincție importantă între egoism și interes propriu. Persoana egoistă își impune voința indiferent de dorințele sau nevoile celuilalt. O asemenea atitudine duce la o înfundătură. „Tu să-mi dai și să-mi dai mereu. Ție nu ți se cuvine nimic. Tot ce eu doresc, trebuie să am“. Conștiința reciprocității este străină unor astfel de persoane. Ele au o mentalitate asemănatoare cu a unui copil care nu a învățat să împartă ceea ce are cu alții, nici să rasplătească un gest de bunăvoință, și nici să țină seama în mod rezonabil de dorințele celorlalți. Avem de-a face cu o stare nevrotică.
În schimb, promovarea interesului propriu este ceva sănătos. Ea se manifestă prin plasarea, din când în când, a persoanei noastre și a intereselor noastre deasupra intereselor celorlalți. Facem aceasta, însă, conștienți de faptul că, odată și odată, favorurile celorlalți vor trebui răsplătite. Persoana care își promovează propriul interes știe că nu există masă gratuită. Dacă ești invitat de prietenul tău la cină, potrivit etichetei sociale și tu, la rândul tău, îți vei invita prietenul la o cină, și nu doar la o halbă de bere sau la o cafea.
Persoana autointeresată poate să pară celorlalți drept egoistă, atunci când unele acțiuni ale sale îi displac partenerului. Acesta este, de exemplu, cazul soției care, în pofida protestului soțului, insistă să-și ia o slujbă, deși este conștientă că, în viitor, va trebui să tacă atunci când soțul va voi să-și impună, la rândul său, voința.
Iată un test pe care îl puteți aplica în orice dispută în care sunteți acuzat de egoism.
Sunteți dispus(ă):
- Să întoarceți o favoare?;
- Să acordați celuilalt dreptul la un privilegiu similar celui pe care tocmai îl cereți?
Dacă da, nu trebuie să simțiți nici cea mai ușoară fărâmă de vinovăție, fiindcă puteți pretinde oricând că ați procedat corect.
Dacă nu, atunci probabil că sunteți o persoană egoistă.
Dar ce se întâmplă atunci când dumneavoastră sunteți persoana geloasă și posesivă? Necazul este că vă comportați în mod egoist ori de câte ori ceva merge prost în viața dumneavoastră sentimentală.
În alte nenumărate situații sunteți chibzuit, generos și surprinzător de matur. Sunteți la fel de atent, ca și oricare altă persoană, atunci când partenerul dumneavoastră are un necaz, atunci când copilul plânge sau atunci când vecinul dorește să-i împrumutați mașina de tuns iarbă.
În schimb, dacă partenerul (partenera) dumneavoastră arată un cât de mic interes (nu iubire, ci numai interes) față de cineva sau ceva și, pentru scurt timp, nu vă aflați în centrul atenției sale, simțiți că explodați datorită … geloziei. În asemenea situații nu vă mai interesează nimic altceva decât persoana proprie.
Am avut cândva un client care era unul din cei mai egoiști și limitați parteneri pe care o femeie putea să-i aibă. El ar fi vrut ca ea să meargă numai cu ochii în părnant, ca o călugăriță, să nu vorbească cu colegii de muncă, să nu fie prietenoasă cu nimeni, să nu răspundă politicos la telefon. Ar fi vrut ca ea să stea de vorbă numai cu femei și să ia prânzul singură (și nu cu colegii). I-a interzis chiar și să accepte săruturi și îmbrațișări de la fratele ei. I-a impus să rupă relațiile cu vechii prieteni, să privească numai înainte atunci când se află în mașina și să consimtă la o mulțime de alte pretenții ridicole și imposibile.
Atunci când soția i-a sugerat că un asemenea comportament ar fi lipsit de rațiune, el s-a făcut că nu aude. El nu-și dădea seama cât de egoist, de tiran și imatur era.
Dacă va cuprinde gelozia, încercați să va comportați cât mai civilizat. Îndurați-vă în tăcere nevroza, mai curând decât să o revarsați asupra acelora de la care, dupa convingerea dumneavoastră, aveți parte doar de respingeri.
Apoi, în timp ce vă pansați rănile:
- Învățați cum să vă depășiți suferintele, fie ele sentimente depresive de autoînvinovățire sau de autocompătimire, fie sentimente întunecate de răzbunare sau manifestari de teamă, tensiune ori nervozitate.
- Învățați, de asemenea, cum să dăruiți cât mai multă iubire, astfel încât partenerul/partenera să vă găsească din ce în ce mai potrivit(ă) pentru el/ea.
- Învățați să vă acceptați pe dumneavoastră înșivă, indiferent dacă partenerul/partenera (sau oricine altcineva) vă iubește sau nu.
Atunci, cel puțin, toate suferințele vă vor privi doar pe dumneavoastră (ceea ce ar fi o reală binecuvântare), iar dumneavoastră veți fi într-un proces de autoameliorare, care nu poate să vă dăuneze câtuși de puțin, dar vă poate ajuta enorm.
Din păcate, cele mai multe persoane care sufera de gelozie și posesivitate nu prea obișnuiesc să-și ascundă sentimentele. Dacă se simt copleșite de ele într-un restaurant, nu ezită nici o clipă să se dea în spectacol. Nu contează cine le vede – familie, prieteni sau străini. Asemenea persoane se aruncă în distrugerea propriilor relații sentimentale.
De ce fac ele asta? De ce își îngrozesc copiii, de ce își terorizează soții/soțiile dis-de-dimineață și de ce sunt gata să-și plângă nenorocirea pe umărul oricui vrea să le asculte văicărerile?
Fac aceasta pentru că sunt furioase și cred că partenerii lor sunt ființe nedemne care trebuie pedepsite. Ele cred, cu sinceritate, că n-ar trebui să fie, în nici un fel și niciodată, frustrate, respinse sau amenințate. Consideră, onest, că ceilalți nu au câtuși de puțin dreptul să se răzgândească și, o dată ce și-au declarat dragostea pentru cineva, trebuie să-și țină angajamentul orice s-ar întâmpla.
Dar cine poate afirma asa ceva? De ce trebuie omul să facă tot ceea ce a promis? De ce n-ar putea retracta cele spuse? Pentru că ar fi imoral sau lipsit de etică? Nici vorbă!
Desigur, este bine și corect să respectați o promisiune făcută.
Din nefericire, însă, este inevitabil ca omul să se comporte uneori lipsit de etică și imoral. Cu alte cuvinte, oricine are dreptul de o greși, fie că ne place sau nu. Între noi fie vorba, acest principiu ni se potrivește și nouă atunci când greșim grav sau acționăm prostește.
Furia apare atunci când omul transformă dorințele sale firești în revendicări nevrotice. Este exact ceea ce face un copil atunci când nu obține ceea ce dorește.
Băiețelul vrea acadele și mama nu e de acord. Copilul își schimbă dintr-o dată dorința în revendicare și are un acces de isterie. De ce? Fiindcă nu a obținut ceea ce a dorit? Nu. Deoarece nu a obținut ceea ce a revendicat.
Dumneavostră faceți același lucru ori de câte ori vă înfuriați. Furia este un acces de isterie specific adultului. Desigur, ea nu apare pentru că nu aveți la îndemană acadele sau cornete cu înghețată.
Vă ieșiți din fire deoarece nu vă bucurați de toată dragostea și atenția de care, în mod eronat, credeți că aveți nevoie.
Pentru dumneavoastră, acadeaua înseamnă ca partenerul, în timpul unei petreceri, să șadă lângă dumneavoastră toată seara, fără a-i îngădui măcar să stea la taifas cu vechii prieteni sau cu cele câteva prietene. Până când aceasta rămâne doar o dorință, treacă-meargă. A insista,însă, în acest sens este cu totul altceva.
O persoană geloasă formulează adesea cereri perfect normale, rezonabile și firești. Dar când ajunge la disperare și își iese din fire pentru că dorința, indiferent care ar fi ea, nu i se îndeplinește, se comportă ca un copil care crede că este nu numai supărător sau enervant, ci chiar insuportabil să nu obțină ceea ce dorește.
O tânără mamă îmi povestea cum a reacționat soțul ei atunci când ea i-a spus că e nefericită. Observați mai ales cât de orb este el în ceea ce privește propriul comportament. Nici o clipă nu-i trece prin cap că prin modul în care reacționează, devine și mai antipatic.
CLIENTA: EI continua să mă întrebe ce anume mă făcea să fiu atât de nefericită. În cele din urmă, i-am spus că, pur și simplu, nu mai știu dacă mai țin la el ca până acum. În cei șapte ani ai căsniciei noastre s-au întâmplat o mulțime de lucruri și am ajuns la un punct când nu mai știu dacă merită sau nu să continuăm legătura noastră.
Și-a ieșit rău din sărite. Furia și-a revărsat-o asupra mea și a copiilor. Apoi a încercat să se calmeze, ne-am dus la plimbare și am încercat să discutăm. Dar, atunci când a venit timpul să mergem la culcare, și-a ieșit din nou din fire. Mi s-a făcut frică de el. Mă temeam de ce putea să-mi facă.
În cele din urma m-a îmbrâncit afară din casă. Continua să-mi spună să-mi strâng lucrurile, altfel o va face el. Le-am telefonat părinților și le-am spus că am de gând să rămân la ei peste noapte.
A doua zi de dimineață, când m-am trezit, m-am dus acasă și am găsit hainele mele pe peluză, aruncate în fața casei. Nu era chip să aleg ceva pentru a mă putea imbrăca și pleca. Mai întâi am telefonat la serviciu, anunțând că n-am să vin la lucru fiindcă nu mă simt bine. Apoi, m-am îndreptat spre casă, dar soțul meu, care era afară, nu m-a lăsat să intru. El îmi spunea să mă întorc la mama și să rămân la ea. I-am răspuns: „Nu. Vreau să-i văd pe copii“.
Atunci el a intrat în casă și eu l-am urmat. Apoi a telefonat la birou și a spus că are niște probleme și că va veni mai târziu. A telefonat și părinților mei, întrebându-i dacă pot pleca cu tot bagajul la ei. Eu i-am spus însă că nu am de gând să plec pentru că aceasta este și casa mea.
EU: Și el ce a spus?
CLIENTA: Mi-a spus că dacă nu chem un avocat, trebuie să părăsesc casa. Eu i-am spus că nu trebuie deloc să părăsesc casa și nici nu voi pleca. Mi-a răspuns că va schimba încuietorile. Mi-a trecut prin minte că, dacă nu voi putea intra în casă, el, în nebunia lui, va putea susține că l-am părăsit pe el și copiii, putea spune că nu am nevoie de copii sau altceva. Prin urmare, i-am spus: „Nu, nu am de gând să plec“. Și tot timpul mă întreba: „De ce nu mă mai iubești? Dacă nu mă mai iubești, atunci pleacă! Nu mai poți rămâne aici“. Apoi continua să spună: „De ce? Trebuie să existe un motiv. De ce, din senin, nu-ți mai pasă de mine?“ Atunci i-am povestit de câte ori m-a jignit și cât de puțin i-a păsat de mine și de copii și că se interesează numai de persoana lui. S-a înfuriat și mai mult. și i-am spus din nou: „Nu vezi? Despre aceasta este vorba. Mi-e teamă de tine. Nu te iubesc. Și cum aș mai putea să te iubesc?“ El m-a lovit și eu am căzut. Atunci m-am hotărât să-l părăsesc.
TERAPEUTUL: Soțul e conștient că el a declanșat toate acestea?
CLIENTA: Acum, da. Pe vremea aceea, însă, nu era.
În final, aș vrea să meditați la două idei pe care le-am atins în articolele legate de gelozie:
Nu te îngrijora de oamenii care nu se bucură pentru tine. Cel mai probabil că ei nu sunt în stare să se bucure nici pentru ei.
Există trei motive pentru care o persoană te poate urî: te percepe ca pe un pericol, se urăște pe sine și/sau vrea să fie ca tine.
0 Comments