Ţi-ai aşezat jumătatea pe un piedestal. Crezi că eşti cu cineva extrem de special, pe care nu-l meriţi, şi nu încetezi să te minunezi de acea persoană. Ţi-ai idealizat partenerul şi te-ai ataşat de această imagine iluzorie care te împiedică să vezi partea sa obişnuită şi umană. Problema este că la un moment dat va trebui să cobori cu picioarele pe pământ şi este posibil să nu-ţi placă ceea ce vei vedea, fără iluziile în care te-ai adâncit singur şi fără deghizări. Poate că eşti îndrăgostită sau îndrăgostit de un miraj creat de tine.
Există numeroase şi variate moduri prin care îţi poţi idealiza partenerul. Poţi plasa persoana iubită în cer sau în infern, o poţi minţi pe ea sau pe tine însuţi, îţi poţi imagina lucruri care nu sunt, poţi denatura, adăuga sau elimina, mări sau micşora, pune şi scoate, în fine, poţi inventa tot ce vrei despre persoana iubită, şi te poţi chiar îndrăgosti după ce o vei crea. În experienţa mea, am ajuns la concluzia că, practic …
… Toţi îndrăgostiţii, mai mult sau mai puţin, îşi inventează într-un fel partenerul. Partea raţională iubeşte adevăratul subiect, iar partea idealistă şi romantică construieşte practic obiectul viselor noastre.
Din dorinţa de a ne „lustrui” partenerul şi de a-l perfecţiona, creăm o imagine psihologică de izolare (imaginea proiectată), care ne împiedică să facem un contact real cu cealaltă persoană.
Ne place să credem în două reguli sociale “de aur”:
- „Dacă iubeşti ceea ce iubesc eu, ne vom iubi mai mult.” și
- „Dacă preţuieşti ceea ce preţuiesc eu, ne vom iubi mai mult”.
Şi facem orice pentru a le obţine, chiar dacă modificăm datele.
Cine nu a auzit vreodată expresia: „Ne merităm unul pe celălalt“? Ca şi cum potrivirea absolută ne-ar permite accesul rapid către fericire. Ei bine, nu este aşa. Dacă am investiga multe relaţii în care „se merită unii pe alţii“, am fi surprinşi de diferenţele mascate pe care le ascund: cupluri potrivite sută la sută sfârşesc în rutină.
Dacă poţi anticipa cu destulă certitudine ceea ce partenerul tău gândeşte, simte sau face, stai rău; o relaţie fără şocuri, surprize şi descoperiri este în acelaşi timp previzibilă şi plictisitoare.
Pentru a-ţi vedea partenerul aşa cum este, în umanitatea sa dezgolită şi crudă, avem nevoie de o anumită cantitate de curaj, pentru că, dacă ne vom curăţa mintea de iluzii, s-ar putea să nu ne placă ceea ce vedem.
În legătură cu acest lucru, cineva mi-a spus: „Şi dacă ceea ce găsesc în ea nu-mi place?” Ei bine, în cazul în care ţi se întâmplă asta, ia un calmant şi meditează bine asupra aceastei întrebări, pentru că înseamnă că eşti cu persoana greşită (cu excepţia cazului în care preferi să ai un „partener virtual“). Nu spun că trebuie să-ţi placă totul la partenerul tău; nimeni nu este perfect. Ce vreau să spun este că trebuie să faci un contact deplin, complet, fără retuşuri şi camuflaje, iar apoi să te gândeşti dacă îţi place, dacă ţi se potriveşte sau dacă doreşti să rişti. Iubeşti ceea ce partenerul tău este sau nu iubeşti nimic.
Cât de tare sunt eu dacă am un așa partener (sau o așa parteneră) sau Partenerul trofeu
Uneori, minţile îndrăgostiţilor au nevoie să supradimensioneze obiectul iubirii lor ca să obţină o garanţie suplimentară şi să-şi sporească egoul: „Dacă partenerul meu este genial şi e fericit cu mine, înseamnă că am eu ceva special.” îţi idealizezi partenerul ca să ai o părere mai bună despre tine. Premisa este în mod clar narcisistă: cine se aseamănă, se adună.
Am cunoscut oameni care, în momentul în care îşi prezintă partenerul, încep să-i fluture CV-ul, ca şi cum ar dori să-l scoată la vânzare. Să te lauzi cu persoana iubită înseamnă să o transformi într-un obiect al dorinţelor tale, o realizare „personală” sau un triumf.
Unii îşi poartă partenerii ca pe nişte medalii, împreună cu alte obiecte de valoare.
Nu spun că trebuie să fim insensibili la atributele persoanei pe care o iubim, dar admiraţia este un lucru, iar idolatria bazată pe profit este altul.
Atunci când stima de sine depinde de valoarea partenerului tău, planează asupra ta o sabie cu două tăişuri.
Nu vei putea să te ocupi tu însuţi/însăți de creşterea personală (vei trăi conectat la un ego străin) şi, mai devreme sau mai târziu, vei sfârşi prin a exagera câteva dintre virtuţile sale ca să se reflecte în propria ta acceptare.
Repet: dacă ceea ce doreşti este să lauzi calităţile partenerului tău pentru a le mări pe ale tale, te vei osteni la nesfârşit să menţii „buna imagine” a acestuia/acesteia şi îţi vei pierde punctul tău intern de referinţă.
0 Comments