Atunci când intri într-o relație, vezi dacă cealaltă persoană are și ea dorința de a lupta, de a trece peste obstacole, de a face ca relația să funcționeze în ciuda tuturor vicisitudinilor.

De fapt, vezi dacă își dorește cu adevărat relația sau este doar o joacă trecătoare. Vrei să ai lângă tine o persoană responsabilă, nu una care să dea bir cu fugiții la primele greutăți care apar în drum.

Chiar și relațiile toxice pot fi reparate, redresate, remediate dacă ambele persoane sunt dornice să lucreze la asta, se implică, își doresc din tot sufletul să facă relația să meargă.

Însă dacă cealaltă persoană refuză să se schimbe sau să încerce să-ți înțeleagă sentimentele și nevoile, atunci nu se poate face nimic și unica ta opțiune este să pleci.

Știu că nu este ușor să faci asta pentru că, de exemplu, o persoană cu înclinații toxice poate avea, de asemenea, o mulțime de calități. Iar tu crezi că, dacă îți vei da silința, vei putea scoate la suprafață aceste calități care o vor ajuta să se schimbe și să fie o persoană mai bună.

Din păcate, de prea puține ori se întâmplă așa.

Singurul mod prin care oamenii se schimbă este de a conștientiza și a recunoaște că au o problemă și, bine înțeles, să dorească să o remedieze.

Și indiferent de ce calități ar avea, cea care contează cel mai mult în astfel de situații este dorința de a face ca relația să funcționeze, să meargă mai departe, să se dezvolte.

Dacă nu are acest lucru, atunci orice altceva este inutil.


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *