PUȚINĂ … DEZINFORMARE

 

Se spune că, într-o zi, minciuna şi adevărul s-au întâlnit. Minciuna i-a spus adevărului:

– Bună dimineaţa!

Adevărul a verificat dacă într-adevăr era o zi bună. S-a uitat în sus: nu a văzut urmă de nor de ploaie, păsărelele ciripeau și cântau, vacile pășteau liniștite pe dealuri. Și, văzând că într-adevăr era o zi bună, i-a răspuns minciunii:

– Bună dimineaţa!

– E zăpușeală azi, spuse minciuna.

Şi adevărul văzu că minciuna spunea adevărul. Într-adevăr era tare cald. Atunci minciuna l-a invitat pe adevăr să se scalde împreună în râu. Și-au scos amândoi hainele, iar adevărul a sărit primul în apă şi a strigat către minciună:

– Să știi că apa e într-adevăr minunată!,

Însă de îndată ce adevărul începu să se bălăcească, minciuna – așa cum era de așteptat – ieşi din apă, se îmbrăcă în hainele adevărului şi fugi mâncând pământul..

Adevărul, în schimb, a refuzat să se îmbrace în hainele minciunii şi, pentru că n-avea de ce să-i fie ruşine, a plecat dezbrăcat pe stradă.

Așa se face că, în ochii celor mai mulți dintre oameni, e mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în adevăr, decât adevărul gol-goluţ.

 

1. CE ESTE DEZINFORMAREA?

Dezinformarea constă în utilizarea tehnicilor de informare, în special a celor de informare în masă (dar nu numai), pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele. Bazele dezinformării au fost puse la punct în antichitatea chineză de generalul Sun Tzu (aproximativ secolul V î.Hr.), în cartea sa intitulată „Arta războiului“. Postulatele acestuia erau următoarele:

  • arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
  • toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie; un stat inamic trebuie ocupat in
  • tact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.
Pentru aceasta:
  • trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă; reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse
  • trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;
  • trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
  • tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;
  • tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.

2. INFORMAȚIA ESTE ÎNTOTDEAUNA DENATURATĂ ÎN MOD INTENȚIONAT SAU NU. DE CELE MAI MULTE ORI – INTENȚIONAT!

În faimosul său “Tratat de dezinformare”, Vladimir Volkoff definește dezinformarea drept „o manipulare a opiniei publice, în scopuri politice, folosind informații tratate cu mijloace deturnate”. Dezinformarea poate fi neintenționată sau intenționată. Nu uitați că informația în sine o marfă denaturată deoarece:

a) informația nu conține niciodată adevărul sută la sută deoarece pe traseul pe care îl parcurge se strecoară erori, chiar dacă nici un membru al lanțului informativ, de la cel care o generează până la cel căruia îi este adresată, nu are intenții rele;

b) orice s-ar crede, nu numai că în materie de informare nu există obiectivitate, dar orice pretenție de obiectivitate trebuie să fie tratată cu suspiciune. De aceea este preferabil să ascultăm ambele părți aflate într-un conflict decât să trimitem la fața locului un observator, așa-zis imparțial, care va simpatiza de la bun început cu unii sau va fi plătit mai bine de ceilalți;

c) este firesc ca fiecare martor să aibă propria sa impresie asupra evenimentului la care a asistat. Dacă irnpresiile se potrivesc prea bine unele cu altele, e ceva suspect la mijloc.

În aceste condiții nu va lipsi tentația de a denatura informația și mai mult. Ca să nu mai vorbim de orgoliile sau de interesele care ne fac, mai mult sau mai puțin conștient, să modificăm adevărul în mii de împrejurări din viața noastră particulară.

3. TREI MOTIVE PENTRU MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE

Să fim conștienți însă că, pentru oricine are ocazia de a manipula opinia publică, este foarte ispititoare alunecarea de la adevărul aproximativ la minciuna sfruntată. Iar acest lucru se poate întâmpla din trei motive:

a) dorința de a obține o anumită atitudine din partea opiniei publice, pentru a îndeplini o anumită acțiune;

b) dorința de a vinde un produs (un proverb rus spune: ,Fără înșelăciune, nimic nu se vinde”);

c) dorința de a convinge publicul cu privire la superioritatea unei anumite cauze, a unui anumit partid, a unui anumit candidat.

Nu contează dacă este o cauză justă, dacă partidul este respectabil, sau candidatul este cel mai bun. Se folosesc toate mijloacele pentru a li se asigura succesul și, asffel, uneori se ajunge la a pune minciuna in slujba adevărului.Este chiar de preferat ca să fie o minciună la care publicul e mai receptiv, pentru că asta furnizează o scuză comodă pentru conștiințele scrupuloase. În această ultimă situațle, se întâmplă adesea să se accentueze intenționat contrastele, de exemplu, pentru ca albul să pară curat ca zăpada, iar negrul să fie prezentat ca diavolul în persoană.

4. CELE 6 SURORI ALE DEZINFORMĂRII

1. Dezinformarea nu este MINCIUNĂ. Minciuna este un enunţ fals despre o realitate.
2. Dezinformarea nu este ȘIRETLIC DE RĂZBOI sau DIVERSIUNE, potrivit căruia acreditezi inamicului ideea că ataci frontal, când, de fapt, ataci pe flancul stâng.
3. Dezinformarea nu este INTOXICARE – a transmite informații false adversarului, pentru a-l induce în eroare privind dotarea cu armament a armatei proprii, armament ofensiv sau de apărare, în scopul încurajării sau descurajării de angajare/dezangajare într-o luptă.
4. Dezinformarea nu este PROPAGANDA ALBĂ, care constă în a încerca să faci astfel încât ideile să îţi fie împărtăşite.
5. Dezinformarea nu este PROPAGANDA NEAGRĂ, care ascunde sursa – emiţător, atribuind-o, de exemplu, inamicului.
6. Dezinformarea nu este INFLUENȚARE – acţiune de destabilizare a societăţii adverse, fără a intenţiona să defineşti calea de evoluţie a evenimentelor.

(Sursa: Cpt. Sorin Drăguș, Informare și dezinformare în mass-media)

Lasati un comentariu