Adesea oamenii evită să meargă la o ședință de coaching de teama a ceea ce ar putea să dezvăluie și să descopere despre ei. Și nu e numai asta. Ei se tem că, în cursul discuției cu un coach ceva “oribil” ar putea fi descoperit, ceva care nu ar mai putea fi remediat. Nu-i de mirare, deci, că oamenii evită autocunoașterea.

Din fericire, există prea puțin adevăr în aceste păreri. Înainte de toate, ceea ce o persoană ar putea afla despre ea însăși în timpul unei asemenea consultații nu conține, în general, nimic ieșit din comun. Eventual, ar descoperi că este sensibilă, că îi este teamă de neacceptarea ei de către ceilalți, că exagerează în unele privințe etc. Ei și? Sigur că are anumite probleme, căci, dacă nu le-ar avea, s-ar simți într-al nouălea cer.

În al doilea rând, cine ar putea afirma că nu se poate face nimic în legătură cu asemenea necazuri?

Se prea poate să ne confruntăm ani de-a rândul cu o problemă emoțională, dar aceasta nu înseamnă, totuși, că ea trebuie să dureze o viață întreagă.

Nu este adevărat că un comportament nu poate fi schimbat. Sunt, desigur, câteva obiceiuri care nu pot fi modificate. Dar să ne gândim o clipă la acele cunoștințe de-ale noastre care fumau zilnic mai multe pachete de țigări și care, după ce medicul le-a interzis fumatul, au abandonat brusc acest viciu. La fel se întamplă și cu persoane care timp îndelungat au fost dependeți de alcool sau de droguri. Să nu minimalizăm asemenea rezultate. Astfel de obiceiuri sunt greu de abandonat.

De ce nu am fi în stare să ne schimbăm și deprinderile care țin de personalitatea noastră? Aceasta este, de fapt, treaba coach-ului.

El își călăuzește clienții care doresc să schimbe astfel de deprinderi și să-și stabilească astfel de obiective. Mânia, depresia nervoasă, stările de neliniște, stresul, indecizia și gelozia pot fi toate biruite.

Amintiți-vă zicala: tot învățul are și dezvăț. Dacă ne-am însușit un mod de comportare neplăcut, aceasta înseamnă că am fost buni învățăcei, dar am avut un profesor prost. Am adunat aceste deprinderi pe vremea când, tineri fiind, nu aveam capacitatea de a discerne și acceptam fără rezerve tot ce ne spunea “profesorul”. Dar astăzi nu ne mai găsim în această situație. Am devenit adulți. Putem gândi independent. Nu ne mai este îngăduit să credem tot ce ne-am însușit atunci când eram tineri.

Să ne folosim mintea și să nu mai credem în afirmații de genul:

  • cel care nu este perfect e lipsit de valoare;
  • este valoros numai cel care este iubit;
  • comportamentul celorlalți ne poate scoate mereu din fire.

Din momentul în care încetăm să mai credem în asemenea idei iraționale, se schimb[ în bine și deprinderile noastre.

Ne-am deprins să fim geloși și posesivi. Dar nu din naștere avem asemenea comportamente și nu aceasta ne este firea. Am învățat să fim așa.

Să nu spunem niciodată: ,Așa sunt eu. Nu pot să mă schimb. Am fost întotdeauna un om gelos“.

Mai degrabă să spunem: ,Am învățat să mă apreciez și să mă compar cu ceilalți după propriul meu comportament. Am învățat să cred că eu trebuie să fiu cel mai bun. Am învățat să mă judec pe mine însumi/însămi prin cei care mă acceptă. Prin urmare, dacă analizez aceste idei și mă conving că sunt prostii, termin și cu gelozia sau invidia pe care o am față de persoana de lângă mine“.

Nu este acest mod de a privi lucrurile dătător de speranță? Vedem limpede acum cât de aproape ne este liniștea sufletească. Cum am putea fi descurajați cunoscând toate aceste lucruri? Un coach întâlnește tot timpul persoane care jură că au fost extrem de geloase sau de invidioase înainte, iar acum nu mai sunt deloc. Asta nu mă surprinde, deoarece aud același lucru de la alții și în legătură cu stările de mânie pe care nu credeau că le vor putea ține vreodată sub control (deoarece „îmi sare țandăra foarte des“ !), sau despre trândăvie și amânare („deoarece nu mă pot autodisciplina și nu mă pot organiza!“).

Comportamentul poate fi schimbat. Toate exemplele de mai sunt nu sunt, în fond, decât niște comportamente. Niște deprinderi. Ele pot fi schimbate dacă le cunoaștem cauzele și dacă ne străduim din răsputeri să le combatem.

Să ne bucurăm dar pentru că ziua eliberării se apropie!

Pentru a scăpa de gelozie și posesivitate, de exemplu, este decisiv să știm care este mecanismul prin care devenim geloși și posesivi. Numai știind cum devenim geloși (pasul 1) și ce avem de făcut în legătură cu gelozia (pasul 2), vom putea redobândi liniștea sufletească și trata rănile provocate de ea.

Pentru aceasta trebuie să ne însușim câteva idei de bază legate de tulburările emoționale.

În fond, omul simte două tipuri de dureri: fizice și sufletești. Durerea fizică se manifestă în mod evident: oase rupte, sânge, vânătăi și altele de acest fel. Durerea psihică este profund interioară și nu are nici unul dintre semnele fizice de mai sus.

Dacă cineva este lovit cu pumnul, este ușor de constatat cine a cauzat rana. Nu el singur s-a rănit, ci acel individ. Durerea a fost cauzată de un pumn și nu sunt prea multe lucruri de făcut în legătura cu această durere, decât să fie îngrijită și, cu timpul, se va vindeca.

Dar să presupunem că cineva este atacat nu cu pumnul, ci prin cuvinte. Să presupunem ca este înjurat.

Cum se simte el dupa acest atac? Îl doare? Probabil că da. Ei, bine, de data asta avem de a face cu o durere sufletească pentru că n-a suferit nimic din punct de vedere fizic. Nu sângerează, nu i s-a rupt nici un os, nu are rupturi musculare etc. Oare cuvintele sunt cele care cauzează durerea? Pot oare niște vorbe oarecare să cauzeze durere? Bine înțeles că nu?

Dar de unde provine, atunci, această durere dacă nu vine de la limbajul trivial al celuilalt? Ea provine, de fapt, din propriile noastre cuvinte, din propriile noastre gânduri, din propriul nostru limbaj interior. Din modul în care noi înșine reacționăm la aceste cuvinte, la acești stimului exteriori. Dacă în continuarea acelor înjurături, începem să ne formulăm anumite enunțuri dureroase pentru noi (fie că începem să credem că persoana care ne-a înjurat are dreptate în ceea ce spune, fie că realizăm că nu are dreptate, dar ne simțim obligați/obligate să reacționăm; sau nu putem reacționa – “pentru că e mai mare ca mine și s-ar putea să mă bată” – și acest lucru ne produce frustrări ), atunci aceste enunțuri dureroase (care apar numai în capul nostru; noi le producem!) ne pot cauza mari suferințe sufletești, care se pot manifesta prin stări de depresie, de vinovăție, inferioritate, mânie, teamă sau gelozie.

Ceea ce am spus mai sus vă poate schimba viața. Dacă stați să meditați la cele de mai de sus, o să realizați că dacă gândim logic și rațional, și nu ne lăsăm dominați de isterie, ne putem proteja de oricare dintre aceste suferințe.

Realizați, acum, că vorbim de un mecanism care poate fi oprit, blocat, stopat? Da? Atunci hai să-l oprim și să începem o nouă viață. Vă pot ajuta să faceți asta, dacă vreți. Sunt doar la un click distanță de voi.


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *