“Scopul existenţei noastre este căutarea fericirii. Pare un răspuns firesc, la care au subscris şi gânditorii Occidentului, de la Aristotel la William James. Dar o viaţă bazată pe căutarea fericirii personale nu e cumva, prin natura ei, egoistă, chiar predispusă la răsfăţul de sine? Nu neapărat. De fapt, tot mai multe studii arată că tocmai oamenii nefericiţi sunt cei care tind să se gândească mai mult la ei înşişi şi care par, de obicei, retraşi din societate, împovăraţi de griji şi chiar ostili. Dimpotrivă, oamenii fericiţi sunt de obicei mai sociabili, mai flexibili şi mai creativi şi reuşesc să tolereze frustrările vieţii de zi cu zi mai uşor decât cei nefericiţi. În plus, ceea ce e şi mai important, sunt mai iubitori şi mai iertători decât oamenii nefericiţi”.
“Cercetătorii au pus la punct unele experimente interesante care demonstrează că:
Oamenii fericiţi prezintă o anumită deschidere, o dispoziţie de a-i ajuta pe ceilalţi.
Au reuşit, de exemplu, să-i inducă o stare de fericire unui subiect făcând în aşa fel încât acesta să găsească pe neaşteptate o sumă de bani într-o cabină telefonică. Apoi, unul dintre organizatorii experimentului, prefăcându-se că e un străin oarecare, a trecut pe lângă el şi a scăpat „din greşeală“ un teanc de hârtii. Cercetătorii voiau să vadă dacă subiectul avea să se oprească pentru a-l ajuta pe străin.
Într-un alt scenariu, subiecţii au fost înveseliţi ascultând un album comic, apoi au fost abordaţi de un om aflat în dificultate (şi el în colaborare cu organizatorii experimentului), care voia să împrumute nişte bani.
Cercetătorii au descoperit că subiecţii fericiţi erau mai predispuşi la a ajuta un străin sau a-i împrumuta bani decât indivizii dintr-un „grup de control“ cărora li s-a prezentat aceeaşi posibilitate de a ajuta, dar cărora nu li se ridicase moralul mai înainte.
Astfel de experimente contrazic ideea că urmărirea şi obţinerea fericirii personale duc cumva la egoism şi indiferenţă faţă de cei din jur,
dar oricare dintre noi putem desfăşura un asemenea experiment în laboratorul vieţii noastre.
Să presupunem că suntem blocaţi în trafic. După douăzeci de minute, coloana de maşini începe în sfârşit să se mişte, cu viteză redusă. Observăm că cineva din altă maşină semnalizează că vrea să intre în coloană, în faţa noastră. Dacă suntem într-o stare de spirit bună e mai probabil să încetinim şi să-i facem semn să intre. Dacă suntem necăjiţi e posibil să nu facem altceva decât să accelerăm şi să ne apropiem de maşina din faţă.
„Şi eu aştept de nu mai ştiu când, las’ să aştepte şi el!“
Pornim deci de la premisa de bază că scopul vieţii noastre este căutarea fericirii. Vedem fericirea ca pe un obiectiv real, către care ne putem îndrepta cu paşi pozitivi. Pe măsură ce identificăm factorii care duc la o viaţă mai fericită, vom afla câte avantaje le oferă căutarea fericirii nu doar indivizilor, ci şi familiilor lor şi societăţii ca întreg.
Sursa fericirii
Acum doi ani, o prietenă a avut parte de un noroc neaşteptat. Cu 18 luni înainte demisionase din postul ei de asistentă medicală ca să lucreze pentru doi prieteni de-ai ei, care puseseră bazele unei mici companii care oferea servicii de sănătate. Compania a avut un succes incredibil şi, după 18 luni, a fost cumpărată de un concern mare, pentru o sumă enormă. În urma preluării, prietena mea, care pornise de la o poziţie modestă, s-a pomenit cu o mulţime de posibilităţi de cumpărare şi vânzare a acţiunilor companiei – destul cât să-şi permită să se pensioneze la 32 de ani.
Am văzut-o cu ceva timp în urmă şi am întrebat-o dacă îi place viaţa de pensionară. „Ce să spun“, mi-a răspuns ea, „e minunat că pot să călătoresc şi să fac ce mi-am dorit dintotdeauna să fac. Un lucru e ciudat, totuşi“, a adăugat.
„După ce au trecut agitaţia şi bucuria că am făcut atâţia bani, pe undeva lucrurile s-au întors la normal. Bineînţeles, s-au schimbat multe – am cumpărat o casă nouă şi aşa mai departe –, dar per total nu cred că sunt cu mult mai fericită decât eram înainte“.
Chiar în perioada în care prietena mea îşi încasa profiturile neaşteptate, un alt prieten de-al meu, cam de aceeaşi vârstă, a aflat că este seropozitiv. Am vorbit despre cum se adapta la ideea că suferă de SIDA.
— Normal, la început am fost terminat, mi-a spus el. Mi-a trebuit aproape un an doar ca să mă împac cu gândul că am virusul. Dar în ultimul an s-au mai schimbat lucrurile.
Parcă mă bucur de fiecare zi mai mult decât înainte şi, clipă de clipă, mă simt mai fericit ca niciodată.
Parcă apreciez mai mult întâmplările de zi cu zi şi sunt recunoscător că deocamdată nu am simptome mai severe şi că mă pot bucura cu adevărat de tot ce am. E adevărat că aş vrea să nu fi fost seropozitiv, dar trebuie să recunosc că, în unele privinţe, mi-a schimbat viaţa… în bine…
— În ce fel „în bine“? l-am întrebat.
— De exemplu, ştii că dintotdeauna am fost un materialist convins. Dar, în ultimul an, necesitatea de a mă împăca cu ideea propriei mortalităţi mi-a deschis o lume complet nouă.
Am început să explorez, pentru prima oară în viaţă, spiritualitatea, să citesc o mulţime de cărţi pe tema asta şi să vorbesc cu oamenii… am descoperit atâtea şi atâtea lucruri la care până atunci nici nu mă gândisem.
Toate astea îmi dau o stare de optimism când mă trezesc dimineaţa, o bucurie de a vedea ce-mi rezervă ziua.
Ambele persoane ilustrează conceptul esenţial că:
Fericirea e determinată mai mult de starea noastră de spirit decât de evenimente exterioare nouă.
Succesul ne poate aduce un sentiment temporar de entuziasm, iar tragedia ne poate arunca într-o perioadă de depresie, dar mai devreme sau mai târziu nivelul nostru general de fericire tinde să migreze înapoi către o valoare de bază.
Psihologii numesc acest proces adaptare şi putem vedea cum se aplică în viaţa de zi cu zi; un spor la salariu, o maşină nouă, aprecierea arătată de semenii noştri ne fac să ne simţim mai bine o vreme, dar nu trece mult şi ne întoarcem la nivelul nostru obişnuit de fericire. În acelaşi fel o ceartă cu un prieten, o maşină care trebuie dusă la service sau o suferinţă fizică neînsemnată ne strică dispoziţia, dar ne revenim în câteva zile.
Tendinţa aceasta nu se limitează la evenimentele triviale, de zi cu zi, ci se aplică chiar şi în situaţii mai intense de triumf sau de nenorocire.
Un grup de cercetători a analizat, de exemplu, persoane care au câştigat la loteria statului Illinois şi la o loterie din Marea Britanie şi au descoperit că entuziasmul iniţial se epuizează în timp, iar câştigătorii revin în zona lor normală de fericire. Alte studii au demonstrat că până şi cei năpăstuiţi de soartă – care suferă de cancer, orbire, paralizie – revin de obicei la nivelul normal sau aproape normal de fericire de zi cu zi după o perioadă necesară de ajustare.
Aşadar, dacă avem această tendinţă de a ne întoarce la nivelul nostru obişnuit de fericire indiferent de condiţiile exterioare.
- Ce îi determină valoarea de bază?
- Şi, lucru mai important, putem modifica această valoare, o putem mări?
În ultima vreme unii cercetători susţin că nivelul de fericire caracteristic fiecărui individ este, cel puţin într-o oarecare măsură, determinat genetic.
Studii precum cel care a arătat că gemenii identici (care au aceeaşi constituţie genetică) tind să aibă niveluri apropiate ale stării de bine, indiferent dacă au crescut împreună sau separaţi, i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să presupună existenţa unui punct fix biologic pentru fericire, programat în creier încă de la naştere.
Dar, chiar dacă moştenirea genetică are rolul ei în fericire – încă nu s-a stabilit însă cât de important e rolul acesta –, psihologii sunt în general de acord că:
Indiferent de nivelul de fericire cu care ne-a înzestrat natura, avem la dispoziţie metode de a lucra la „factorul mintal“, de a ne spori senzaţia de fericire.
Motivul e că fericirea de zi cu zi este determinată în mare parte de perspectiva noastră generală.
De fapt, senzaţia de fericire sau nefericire pe care o simţim la un moment dat are foarte puţin de-a face cu condiţiile absolute cu care ne confruntăm; este mai degrabă o funcţie a modului cum ne percepem situaţia, a satisfacţiei faţă de ceea ce avem.
Comparația înnăscută
Ce anume ne modelează percepţia şi ne determină gradul de satisfacţie?
Senzaţia de mulţumire este puternic influenţată de tendinţa noastră de a compara.
Când ne comparăm situaţia actuală cu cea din trecut şi vedem că ne e mai bine, suntem fericiţi. Asta se întâmplă, de exemplu, atunci când venitul ne creşte brusc de la 20.000 de dolari pe an la 30.000 de dolari pe an, dar ceea ce ne face fericiţi nu e valoarea absolută a venitului, după cum aflăm destul de repede, când ne obişnuim cu noul venit şi descoperim că n-o să mai fim fericiţi până nu câştigăm 40.000 de dolari pe an. Ne uităm şi în jurul nostru şi ne comparăm cu ceilalţi.
Oricât am câştiga, avem tendinţa de a fi nemulţumiţi de propriul venit dacă vecinul are mai mult.
Sportivii profesionişti se plâng vehement de salariile lor de unul, două sau trei milioane de dolari pe an, dând drept justificare pentru nefericirea lor salariul mai mare al unui coechipier. Tendinţa aceasta pare să confirme definiţia omului bogat dată de H.L. Mencken:
Un om bogat este cel care are un venit anual cu 100 de dolari mai mare decât soţul surorii soţiei lui.
Iată deci cum senzaţia noastră de mulţumire faţă de propria viaţă depinde de multe ori de termenul de comparaţie. Fireşte, nu ne comparăm doar veniturile. Comparaţia constantă cu oameni mai deştepţi, mai frumoşi sau mai de succes decât noi naşte şi ea, de multe ori, invidie, frustrare şi nefericire. Dar acelaşi principiu se poate folosi şi în mod pozitiv: ne putem mări senzaţia de satisfacţie faţă de viaţă comparându-ne cu cei mai puţin fericiţi decât noi şi reflectând la lucrurile pe care le avem.
Cercetătorii au efectuat mai multe experimente care au demonstrat că:
Gradul de satisfacţie faţă de propria viaţă poate creşte pur şi simplu dacă ne schimbăm perspectiva şi ne gândim că lucrurile ar putea sta mai rău.
În cadrul unui studiu li s-au arătat unor femei de la Universitatea Wisconsin din Milwaukee imagini cu condiţii de trai foarte dure din Milwaukee, de la începutul secolului XX, sau li s-a cerut să-şi imagineze şi apoi să scrie despre cum ar fi să treacă prin tragedii personale – de exemplu, să fie arse sau desfigurate. După acest exerciţiu femeilor li s-a cerut să evalueze calitatea propriilor vieţi. Rezultatul a fost un grad mai ridicat de satisfacţie.
În cadrul unui alt experiment, desfăşurat la Universitatea din Buffalo, subiecţilor li s-a cerut să completeze fraza „Mă bucur că nu sunt …“. După cinci repetări, s-a observat că subiecţii erau mult mai mulţumiţi de propriile vieţi. Unui alt grup i s-a cerut să completeze fraza „Aş vrea să fiu …“. De data aceasta, în urma exerciţiului subiecţii s-au simţit mai nemulţumiţi de propriile vieţi.
Experimentele acestea, care arată că ne putem creşte sau scădea satisfacţia faţă de viaţă schimbându-ne perspectiva, subliniază că atitudinea mintală este factorul principal necesar pentru o viaţă fericită. Dalai Lama explică:
„Da, e posibil să atingem fericirea, dar nu e un lucru uşor. Fericirea are multe niveluri. În budism, de exemplu, se vorbeşte despre cei patru factori ai împlinirii sau ai fericirii: bogăţia, satisfacţia lumească, spiritualitatea şi iluminarea. Împreună, aceste patru aspecte cuprind în întregime aspiraţia către fericire a individului£.
Să lăsăm deoparte deocamdată aspiraţiile religioase sau spirituale supreme, cum ar fi perfecţiunea sau iluminarea, şi să vorbim despre bucurie şi fericire aşa cum le înţelegem în sensul lor de zi cu zi, cel lumesc. În contextul acesta, există anumite elemente-cheie pe care le recunoaştem în mod convenţional drept factori ce contribuie la bucuria şi fericirea noastră.
De exemplu, sănătatea e considerată o necesitate pentru o viaţă fericită. Un alt factor pe care-l considerăm sursă a fericirii ţine de posibilităţile materiale, de bogăţia pe care o acumulăm. Un altul este prietenia, tovărăşia oamenilor. Cu toţii suntem de acord că, pentru a avea o viaţă împlinită, ne trebuie un cerc de prieteni cu care să ne putem împărtăşi emoţiile şi în care să avem încredere.
Într-adevăr, toţi aceşti factori sunt surse de fericire.
Dar, ca individul să-i poată folosi pe deplin în scopul lui de a se bucura de o viaţă fericită şi împlinită, starea de spirit este cheia. E extrem de importantă.
Dacă ne folosim în mod pozitiv, pentru a-i ajuta pe ceilalţi, de împrejurările prielnice, cum ar fi sănătatea sau bogăţia, ele pot contribui la o viaţă mai fericită. Şi, bineînţeles, de ele ne bucurăm şi noi – de confortul material, de succes şi aşa mai departe. Dar, fără atitudinea mintală potrivită, fără grija pentru factorul mintal, lucrurile acestea ne influenţează foarte puţin senzaţia de fericire pe termen lung.
De exemplu:
Dacă undeva în adâncul nostru nutrim gânduri pline de ură sau ascundem o furie aprinsă, acestea ne vor afecta sănătatea, distrugând astfel unul dintre factori.
De asemenea, dacă eşti nefericit sau frustrat, confortul fizic nu e de prea mare ajutor.
Pe de altă parte, dacă reuşeşti să ai o stare de spirit calmă şi împăcată, poţi fi un om foarte fericit chiar dacă nu eşti sănătos. Sau, chiar dacă ai la dispoziţie orice lux, în momentele de furie sau ură puternică îţi vine să-ţi arunci bunurile, să le spargi. În asemenea clipe, acele bunuri nu înseamnă nimic pentru tine.
În ziua de azi unele societăţi sunt foarte dezvoltate din punct de vedere material, dar în ele trăiesc mulţi oameni care nu sunt prea fericiţi. Imediat sub această suprafaţă aspectuoasă, de belşug, există un fel de nelinişte mintală care duce la frustrări, la certuri inutile, la dependenţă de droguri sau alcool şi, în cazurile cele mai grave, la sinucidere.
Aşadar, nu există nici o garanţie că doar bogăţia îţi poate aduce bucuria sau împlinirea pe care le cauţi. Acelaşi lucru se poate spune şi despre prieteni.
Când te simţi foarte furios sau plin de ură, chiar şi un prieten apropiat ţi se pare cumva ostil, rece, distant şi de-a dreptul enervant.
Toate acestea arată ce influenţă enormă are starea mintală, factorul mintal, asupra felului în care percepem viaţa de zi cu zi. Aşadar, e normal că trebuie să tratăm factorul acesta cu toată seriozitatea.
Prin urmare, lăsând la o parte perspectiva practicilor spirituale, chiar şi în termeni lumeşti – ai bucuriei pe care o simţim în viaţa de zi cu zi –,
cu cât mai calmă ne este mintea, cu atât mai împăcaţi vom fi şi cu atât ne vom putea bucura mai mult de o viaţă fericită şi împlinită“.
(Traducere și adaptare după: Dalai Lama – The Art of Happiness, 10th Anniversary Edition: A Handbook for Living, 2009)
0 Comments