Henry Kellerman, doctor în psihologie, are cabinet de practică psihologică/psihanalitică încă din 1965. A ţinut cursuri de master în psihologie și psihanaliză la New York University, The New School University, The City University și Postgraduate Center for Mental Health. Autor al numeroase cărţi de specialitate în domeniul pshihologiei. În cartea sa “The 4 Steps to Peace of Mind: The Simple Effective Way to Cure Our Emotional Symptoms” (“Cei 4 pași către liniștirea minții: calea simplă și eficientă spre vindecarea simptomelor emoționale“), Henry Kellerman explică cele patru etape pe care le putem parcurge pentru a rezolva multe dintre problemele psihologice care apar în viață.
Ce este un simptom afectiv/psihic?
Când oamenii simt că trăiesc o experienţă pe care nu o pot controla, acesta este un indiciu clar că sunt deja în prezenţa neplăcută a unui simptom.
Prin urmare, un simptom afectiv/psihic este o experienţă pe care o simţi ca scăpată total de sub control. În esenţă, pur și simplu n-o poţi controla.
Mai degrabă, simptomul este cel care te controlează și, până la urmă, trebuie să recunoști că nu poţi face mare lucru în această privinţă. Simptomul te va domina. În acele momente vei ști că ești în prezenţa unei forţe interioare — diferită și mai mare decât forţa proprie. Și astfel, dacă ai avut vreodată o asemenea experienţă, atunci știi că este vorba de un sentiment ciudat, cât se poate de îngrijorător și, cel mai adesea, chiar de-a dreptul stânjenitor.
Cum se vindecă un simptom psihic?
Ei bine, simptomului nu-i poţi ordona să dispară pur și simplu, tot așa cum nu poţi cădea la înţelegere cu el, fiindcă nu ascultă de nici o regulă! Pentru a înlătura simptomul, trebuie să-i cunoști codul — să vezi din ce e făcut.
Cele patru elemente componente ale codului
1. Dorința. Este posibil să ai o dorinţă, dar să nu fii conștient de acest lucru.
2. Furia. Este posibil să fii furios, dar să nu-ţi dai seama de aceasta.
3. Persoana responsabilă de apariția simptomului. Este posibil să fii furios pe cineva anume — o persoană.
4. Acțiunea. Va trebui să faci ceva în legătură cu Primul element — dorinţa.
1.Dorința
La origine este dorinţa. Aproape toate lucrurile sunt dorinţe. Cu toţii suntem creaturi îmbibate de dorinţe. Aceasta înseamnă că oamenii au mereu tot felul de dorinţe. Și mai presus de orice, de obicei nu facem deosebirea între marile dorinţe și cele mici. Pentru noi, toate sunt mari!
Vrem ceea ce vrem atunci când vrem. Și aceasta e adevărat pentru noi toţi. În esenţă, dorinţa se naște din ceea ce se numește „principiul plăcerii“. Astfel, oamenii vor să se simtă tot timpul bine, mulţumiţi, satisfăcuţi și împliniţi. Oamenii vor să scape de sentimentele neplăcute.
- Problema e că viaţa este construită în așa fel încât, de obicei, dorinţele noastre nu se îndeplinesc.
- Sau, dacă se împlinesc, nu este așa cum ne așteptam noi.
- Sau, dacă ni se îndeplinesc așa cum am vrut noi, aceasta se întâmplă adesea prea târziu.
- Sau, chiar dacă dorinţele ni se îndeplinesc când vrem, ele nu sunt de obicei pe măsura așteptărilor noastre.
Cel mai adesea avem nevoie de lucruri, vrem lucruri, ne rugăm pentru lucruri, ne dorim lucruri — având nevoie, vrând, rugându-ne, dorind — mai mult sau mai puţin la fel. Dar, de cele mai multe ori, dorinţele noastre nu se împlinesc.
Ce se întâmplă atunci?
E foarte simplu. Ne simţim frustraţi, trăim un sentiment de neputinţă și devenim tensionaţi.
Și după aceea ce urmează?
Vom căuta moduri de a ne simţi mai bine. Și, de obicei, facem aceasta căutând și urmărind să ne simţim mai bine într-un mod automat — și inconștient. Așa încercăm să ne simţim mai bine și să suprimăm frustrarea. Nu ne place să fim neputincioși; cu alte cuvinte, nu vrem să fim lăsaţi să așteptăm.
Această problemă a frustrării este interesantă întrucât fiecare om — oricine — are aceeași reacţie la frustrare. Dacă nu obţinem ceea ce vrem, ne simţim frustraţi, supăraţi, încordaţi, ceea ce creează un sentiment de neajutorare în fiecare persoană.
Dar ce înseamnă neajutorarea? Înseamnă, de fapt, că ne simţim neputincioși. Când o persoană este frustrată din pricină că o dorinţă a fost blocată, atunci se simte neajutorată sau lipsită de putere — neputincioasă.
Să luăm un exemplu.
Alergi după un autobuz sau după un tren. Vezi autobuzul sau trenul și alergi după el, dar nu știi sigur dacă vei reuși sau nu să-l prinzi. Dorinţa de a prinde autobuzul sau trenul este presantă. Simţi că trebuie să-l prinzi. Și aproape că reușești, alergi, alergi! Ai ajuns aproape de ușa autobuzului sau a trenului, dar aceasta se închide în faţa ta și vehiculul se pune în mișcare, în vreme ce tu rămâi pe loc istovit, respirând cu greutate după atât efort.
Așadar, rămâi în staţia de autobuz sau pe peronul gol, cu bagaje cu tot, știind că următorul autobuz sau tren va veni după douăzeci de minute (dacă nu întârzie) și că nu vei fi la timp acolo unde trebuia să ajungi sau că vei face mai mult pe drumul spre casă. Te simţi bine sau puternic fiindcă dorinţa ta de a prinde trenul s-a năruit? Nu, firește că nu. Dimpotrivă, te simţi frustrat, privat de putere — neputincios. Nu ţi-ai îndeplinit dorinţa. Te simţi frustrat și, ca urmare, neputincios.
Așadar, până acum avem dorinţa, blocarea dorinţei, frustrarea din cauza nesatisfacerii dorinţei și inevitabilul sentiment care derivă întotdeauna din această blocare a dorinţei — acela al lipsei de putere sau neputinţa.
Câteva caracteristici ale dorinţelor
Dorinţele sunt ceea ce vrem. Aceasta se referă la toate dorinţele, de la cele mai stupide la cele mai serioase. Trebuie să ne amintim că dorinţele nu sunt guvernate prea mult de legile societăţii. Mai degrabă ele se nasc din nevoile, atitudinile și sentimentele noastre.
De obicei dorim să intrăm în posesia anumitor lucruri sau să realizăm anumite lucruri. Ne dorim dragoste, dorim sănătatea cuiva sau moartea cuiva. Dorim să fim lăudaţi. Dorim să aflăm numai vești bune despre unii și numai vești rele despre alţii. Căutăm confortul, siguranţa, fericirea, avantajele, triumful, tovărășia și victoriile mici sau mari.
A venit momentul să precizez de ce unele simptome suprimă tensiunea și disconfortul afectiv, în vreme ce altele le accentuează. Totul are legătură cu dorinţele. De fapt, din toate simptomele, veți vedea că unele eliberează de tensiune, în timp ce altele o amplifică. Cum poate fi explicat acest fapt? Răspunsul constă în natura dorinţei oricărei persoane — adică în direcţia dorinţei.
Să simplificăm: dacă dorinţa ta este una directă, adică dacă dorești să ai ceva, simptomul va suprima pur și simplu tensiunea. Pe de altă parte, dacă dorinţa e indirectă, adică dacă dorești să eviţi ceva, atunci simptomul va amplifica tensiunea.
2.Furia
Dacă ai un sentiment de neputinţă ca răspuns la o dorinţă blocată, indiferent dacă ești sau nu conștient de acest lucru, te vei simţi, în acel moment, furios. Cu alte cuvinte, orice persoană, de pe orice continent al lumii și din orice colţ al oricărui continent, din orice cultură, indiferent de religie, rasă sau credinţă, va fi întotdeauna, fără nici o excepţie, furioasă când va trăi aceste sentimente de neputinţă. Este o lege emoţională/psihologică.
Legea precizează că furia este un reflex natural biologic, emoţional și psihic la sentimentul de neputinţă. Dacă te vei simţi neputincios și, după cum am spus, indiferent cine ești sau unde te afli, vei resimţi furie. Sigur, nu o vei ști întotdeauna, nu vei fi mereu conștient de acesta și nici chiar în cele mai sălbatice vise ale tale nu te vei gândi că ești furios.
Mulţi oameni — dacă nu majoritatea dintre noi — nu sunt conștienţi, de obicei, de faptul că:
(a) se simt neputincioși și
(b) sunt furioși ca reacţie la această neputinţă.
Însă știm când ceva ne deranjează: știm că suntem încordaţi, dar nu suntem siguri dacă este vorba de sentimentul neputinţei sau de furie. Nu ne dăm seama nici măcar dacă furia resimţită este rezultatul frustrării, privării de putere sau al neputinţei. Dar știm că se întâmplă ceva cu noi, fie că este vorba de supărare, distragere a atenţiei, tensiune sau anxietate, putând folosi pentru a descrie această stare de furie adjective precum enervat“, „nerăbdător“, „incomodat de ceva“ sau chiar „plictisit“.
Așadar, de ce evităm să știm că suntem furioși când ne simţim neputincioși? Și, mai ales, de ce furia aceasta este reflexul emoţional obișnuit la sentimentele de neajutorare și neputinţă?
Nevoia de recăpătare a puterii
Atunci când suntem neputincioși, avem nevoie să devenim din nou stăpâni pe situaţie. Nimeni nu vrea să rămână într-o stare de neputinţă. Nici măcar pentru o secundă. Realitatea este că, adesea, atunci când ești neputincios, nu există, de cele mai multe ori, altă cale ca să-ţi recapeţi puterea decât furia.
Furia este o emoţie foarte intensă, cu o personalitate puternică. Să analizăm puţin profilul personalităţii furiei.
Așadar, dacă ai o pulsiune agresivă, dacă simţi nevoia să fii expansiv, dacă ești pe punctul de a exploda și dacă înăuntrul tău există o tendinţă spre atac, și, o dată cu aceste caracteristici, te simţi îndreptăţit să te confrunţi cu ceilalţi, atunci devine mai limpede că toate aceste tendinţe vor ajuta oricare persoană să-și transforme sentimentul de neajutorare sau de neputinţă în sentimente de control sau putere.
Personalitatea furiei
- Furia este manifestarea unei pulsiuni agresive. Ea este înnăscută.
- Furia are nevoie de expansiune. Ea urmărește să devină și mai mare.
- Furia are un potenţial exploziv. Ea vrea să izbucnească.
- Furia are o tendinţă pentru atac. Ea vrea să atace.
- Furia are o tendinţă spre confruntare. Ea urmărește să devină tot mai ofensivă.
- Furia îndeplinește un rol bine determinat. Ea simte că are dreptul să devină tot mai ofensivă.
- Furia se vede pe sine ca o redobândire a puterii. Ea elimină sentimentele de neajutorare.
În acest sens, când cineva resimte neajutorare sau neputinţă și nu găsește nici o modalitate de a elimina aceste stări, nu e de mirare că va fi furios. Cu toate astea, așa cum am mai spus, de obicei persoana nici măcar nu-și dă seama că furia există. Mai degrabă, furia este înăbușită sau reprimată — împinsă în inconștient. Furia este înăbușită din cauză că cineva — persoana pe care ești furios — este de obicei o persoană pe care simţi că nu o poţi provoca. De pildă, ar putea fi nevoie să-ţi înăbuși sau să-ţi reprimi furia faţă de șeful tău sau faţă de altă autoritate cu care, dacă te-ai confrunta, ai avea de suferit.
Astfel, în loc să-și exprime furia sau măcar să-și dea seama de existenţa ei, adeseori oamenii o reprimă — împing furia adânc în inconștient, departe de conștiinţă.
Dar acesta nu e sfârșitul poveștii, pentru că furia este o emoţie puternică — de discutat dacă nu cumva cea mai puternică — și, înăbușită sau reprimată, furia va riposta, va ţâșni din străfunduri, răspândindu-se în ceea ce vom numi o stare de anxietate, tulburare sau încordare.
Am putea spune că, în situaţiile în care furia atinge pragul conștiinţei, fiind, ca atare, exprimată direct către cineva anume — persoana căreia îi și era adresată iniţial —, atunci posibilitatea apariţiei unui simptom psihic/emoţional este zero! Dacă cunoști identitatea acelui cineva, atunci nu ai nici un simptom.
Așadar, este important — mai bine spus, esenţial să-ţi dai seama că, de fapt, există o persoană anume pe care ești furios — cineva. Astfel, dacă poţi identifica acel cineva pe care ești furios, atunci nu vei manifesta un simptom.
Dacă totuși prezinţi un simptom, atunci în mod clar ești stăpânit de o furie inconștientă, despre care nu știi nimic și care este îndreptată către o anumită persoană. De aceea, dacă furia este dincolo de pragul conștiinţei, în plus nici măcar nu vei fi capabil să conștientizezi existenţa unei astfel de persoane!
3. Persoana responsabilă de apariţia simptomului
Problemele apar în momentul în care furia este împinsă în inconștient, dincolo de pragul conștiinţei. Există în psihologie o lege fundamentală care spune că: Atunci când furia este înăbușită, apare și simptomul. Mai precis, când furia faţă de o anumită persoană — cineva anume — este reprimată și împinsă în inconștient, apare și simptomul.
Să mai amintim o dată că totul începe de la dorinţă (primul element). Atunci când dorinţa este anulată, te simţi neajutorat și neputincios. Încerci să te opui acestui sentiment de neajutorare sau neputinţă, devenind furios (al doilea element) faţă de persoana (al treilea element) care îţi blochează dorinţa. Și e întotdeauna vorba de o persoană, niciodată de un lucru.
Cineva?
Cineva sunt personajele care fac parte din viaţa ta. Și e întotdeauna important să afli cine este responsabil pentru blocarea dorinţei tale, aceasta fiind prima ta sarcină. Trebuie să cunoști identitatea celui care te face să te simţi neajutorat, te-a refuzat, te-a respins, a refuzat să facă ceva pentru tine sau s-a interpus între tine și scopul tău — dorinţa ta.
La prima vedere, aceasta poate părea o problemă greu de rezolvat. Nu avem cu toţii mulţi oameni în vieţile noastre? Cum să procedăm pentru a găsi vinovatul — cineva responsabil?
Suspecţii de serviciu
Vestea bună este că problema este cu mult mai puţin complicată decât pare. Adevărul e că fiecare dintre noi are, de fapt, mai puţin de șase, șapte persoane semnificative care ar putea juca rolul vinovatului — vizatul cine. Pentru a alege, pe cineva corect, trebuie să identificăm cine ar putea fi. De aceea trebuie să trecem în revistă suspecţii de serviciu.
Dintre aceștia — dintre cei care ne pot afecta, speria sau înnebuni —, cineva va fi persoana responsabilă de faptul că nu am obţinut ceea ce am vrut (nu ne-am îndeplinit dorinţa). Astfel, cineva este persoana care ne împiedică să ne îndeplinim dorinţele.
Să încercăm să-i trecem în revistă
Este posibil să ne simţim disperaţi la gândul identificării acestui cineva anume. La urma urmei, cunoaștem atât de mulţi oameni. Există probabil în viaţa fiecăruia dintre noi patruzeci, cincizeci sau chiar o sută de persoane.
Nu este chiar așa. Acei oameni — suspecţii — care ne pot afecta suficient de mult pentru a ne provoca tensiunea emoţională și suferinţa care să ducă la apariţia unui simptom psihic sunt totuși membrii unui club exclusivist, club format din 5–7 până la 10 membri. Acești câţiva membri ai Clubului Cineva-ului pot include soţul (soţia), copilul sau copiii, unul sau ambii părinţi, unul sau mai mulţi fraţi, surori, o altă rudă și chiar un angajator, un anumit coleg de muncă sau un prieten apropiat.
Așadar, atunci când ai un simptom și cauţi pe cineva anume, trebuie să faci o trecere în revistă mintală a 5–7 persoane, pentru a afla care dintre ele ar putea fi vinovatul — cel care ţi-a cauzat sentimentele de insatisfacţie, te-a rănit, te-a speriat, te-a făcut să te simţi prost, neajutorat, umilit sau cel care ţi-a spus „Nu“ și care te-a făcut să te simţi neajutorat, neputincios și apoi furios.
Cel mai probabil
- Persoana de care ești cel mai apropiat.
- Persoana care exercită o mare influenţă asupra ta.
- Persoana alături de care ai trăit un eveniment important.
- Persoana pe care o iubești.
- Persoana pe care o urăști.
Așa cum am arătat, uneori este foarte greu să-ţi dai seama că, de fapt, ești furios. Dar dacă ai un simptom, poţi fi sigur că în spatele lui se află furia. Așadar, chiar dacă nu simţi furia, încearcă să vezi dacă ai un sentiment de insatisfacţie. Sentimentul de insatisfacţie este de obicei un bun ghid care te va duce la destinaţie — sentimentul de furie, și sentimentul de furie faţă de o persoană anume — cineva anume.
4. Acțiunea
Dacă ai un simptom și știi care a fost dorinţa ta iniţială, cine ţi-a blocat-o, fiind capabil de a identifica sentimentul de insatisfacţie sau de furie care persistă și nu-ţi dă pace, ai șanse mari de a-l elimina.
Astfel, identificarea celor 3 elemente componente sau puncte ale codului simptomului (dorinţa, furia și cineva anume) va slăbi forţa simptomului care, cel mai adesea, în acest mod, nu va mai domina personalitatea persoanei respective. Totuși, ca să fii sigur că simptomul a fost înlăturat, componenta a face reprezintă lovitura de graţie dată acestuia.
Acest „a face“ se referă la dorinţa iniţială care a fost blocată la început. De exemplu, să termini ceva ce fusese iniţial imposibil de terminat, să întrebi pe cineva ceva ce nu ai fi îndrăznit iniţial să întrebi. Important este să termini ceva sau să lucrezi la ceva legat într-un fel sau altul de dorinţa blocată.
Linia de demarcaţie
Acţiunea nu are loc niciodată în plan mental, unde, într-un fel, ești în spatele liniei de demarcaţie. Dacă ne imaginăm o linie de demarcaţie, vedem cum, atunci când ne aflăm dincolo de ea, suntem în plină fantezie, gândim sau adoptăm chiar o atitudine de retragere. În spatele liniei de demarcaţie nu-și găsește locul acţiunea. Doar când ne aflăm în faţa liniei de demarcaţie pătrundem pe tărâmul lui a face. În acest sens, activitatea lui a face este, prin definiţie, o activitate desfășurată în faţa liniei de demarcaţie, locul acţiunii. Aici trebuie să aibă loc acţiunea — în faţa liniei de demarcaţie.
A face trebuie să fie proactiv și, așa cum s-a spus, trebuie să fie legat de dorinţa iniţială și, de asemenea, de obicei de acel cineva care a fost implicat în blocarea dorinţei iniţiale. Prin urmare, a face este, de obicei, încercarea de a termina ceva început înainte și pe care ai fost împiedicat să-l duci la bun sfârșit.
Este important pentru tine să știi că a face nu depinde de rezolvarea în sine a problemei, obţinând acel ceva pe care l-ai vrut iniţial — ceva-ul dorit. Nu. Importanţa lui a face se referă mai degrabă la efortul de abordare a problemei iniţiale — chiar dacă aceasta reprezintă doar un mic pas către dilemă.
(Traducere și adaptare după Henry Kellerman – “4 steps to peace of mind, The simple way to cure our emotional symptoms“, UNKNO, 2007).
0 Comments