Atunci când ai încredere în celălalt, atunci când înlături zidurile care te înconjoară, atunci când deschizi ferestrele și ușile pentru celălalt, te alegi ori cu un prieten pe viață, ori cu o lecție pe viață.
Unii învață mai repede, alții învață mai greu. dar și unii și alții rămân cu câte ceva frumos și/sau cu câte o lecție de viață. Ciclul acesta al învățării este foarte sugestiv descris de Portia Nelson într-un scurt text intitulat “O autobiografie în cinci capitole foarte scurte” pe care îl postez în continuare:
“CAPITOLUL UNU
Merg pe stradă. E o groapă în trotuar.
E o groapă foarte adâncă. Cad în ea … Mă simt neajutorat(ă).
Nu este vina mea.
Îmi ia o veșnicie să ies din ea.
CAPITOLUL DOI
Merg pe aceeași stradă. E o groapă adâncă în trotuar.
Mă fac că nu o văd. Cad în ea … din nou.
Nu-mi vine să cred că iar sunt aici, dar nu este vina mea.
Încă îmi ia o grămadă de timp să ies din ea.
CAPITOLUL TREI
Mă duc pe aceeași stradă. E o groapă adâncă în trotuar.
Văd că este acolo. Și totuși cad în ea … Deja a devenit un obicei, dar ochii mei sunt deschiși acum.
Știu unde sunt. Este vina mea.
Ies imediat de acolo.
CAPITOLUL PATRU
Mă duc pe aceeași stradă. E o groapă adâncă în trotuar.
O ocolesc.
CAPITOLUL CINCI
De data asta o iau pe altă stradă.”
Există, însă, unele persoane care nu ajung niciodată la Capitolul patru și foarte rar la Capitolul trei. Acestea sunt persoanele care nu vor să învețe pentru că au impresia că nu merită ceva mai bun, că nu sunt suficient de merituoase și că trebuie să se hrănească permanent cu dezamăgiri, trădări și nefericire.
Sunt persoanele care nu reușesc să învețe pentru că aleg mereu aceeași cale, același drum. Și se miră continuu de cum cad în acceași groapă.
Așa cum spuneam și într-o postare anterioară, problema este că,
dacă nu îți înveți lecția, ea tinde să se repete până la conștientizare.
Iar această conștientizare se face din ce în ce mai pregnant, mai dureros, mai tragic.
Voi la ce capitol ați ajuns?
0 Comments