A ști când să ieși dintr-o relație este unul dintre aspectele cele mai confuze ale conviețuirii în doi. Pentru că ești implicat(ă) emoțional, decizia de a pune capat unei relații nu este una ușoară, chiar și atunci când realizezi că despărțirea ar putea fi cea mai bună soluție pentru tine.

Fiecare relație este diferită, însă mai jos sunt prezentate câteva semne care indică faptul că este timpul să pui capăt relației.

1.Nu te mai bucuri la vederea celuilalt

Poate că ți-e teamă să fii singur(ă) și/sau chiar iubești cu adevărat persoana de lângă tine, însă lasă puțin aceste gânduri deoparte și încearcă să răspunzi la întrebările de mai jos:

  • Îți pare bine/Îți face plăcere să-l vezi pe celălalt, ori de câte ori îl vezi?
  • Simți bucurie sau ușurare sau cel puțin un sentiment plăcut de familiaritate atunci când îl vezi?
  • Îți face ziua mai strălucitoare?
  • Sau ai impresia că odaia/locuința se întunecă atunci când partenerul sosește acasă?
  • Te simți stresat(ă) atunci când îl vezi?
  • Ai impresia că fericirea dispare în momentul în care apare?

Cu toții avem zilele (sau săptămânile) noastre proaste, dar dacă partenerul tău nu adaugă în mod constant o bucurie vieții tale, atunci ceva este în neregulă. S-ar putea să ții la ideea de relație în ciuda faptului că nu îți place să mai fii în ea.

2. Într-un fel sau altul acțiunile partenerului tău îți pun viața în pericol

Evident, dacă se întâmplă orice fel de abuz, trebuie să ieși din relație. Cere ajutorul une persoane de încredere dacă simți că nu poți face asta singur(ă).

Uneori, însă, situația este mai subtilă: chiar dacă nu este un abuz deliberat, relația este totuși dăunătoare. De exemplu, poate că încerci să economisești bani pentru a cumpăra un apartament/o casă sau pentru a face investiții în casă, dar partenerul tău este dependent de cumpărături și îți cheltuie toți banii. În fond, orice fel de dependență a unuia dintre parteneri poate duce la probleme neintenționate pentru ambii.

Dacă partenerul tău refuză să se oprească și acțiunile sale afectează în mod serios calitatea vieții de cuplu, ar trebui să iei serios în considerare părăsirea relației.

3. Îți dai seama că ești cu această persoană numai pentru că ți-e frică să fii singur(ă)

Să spunem că ai o lampă magică și îi ceri duhului din ea să îți dea un partener atrăgător care să te iubească și să fie cu tine pentru totdeauna. Și să spunem că apare o astfel de persoană: ai simți nevoia să-l părăsești pe actualul partener în aceste condiții?

În cazul în care răspunsul este da, atunci este posibil să rămâi în relația curentă deoarece crezi că persoana cu care ești în prezent este singura ta opțiune. Nu numai că acest lucru nu este adevărat în majoritatea cazurilor, dar teama ta de a fi singur(ă) face mai dificilă găsirea unui partener compatibil.

Dacă acesta este singurul motiv de a rămâne, atunci acesta este un semn uriaș că relația ta s-a încheiat deja. S-ar putea să mai reziști în ea sau s-ar putea să treci prin tot felul de tensiuni, însă relația ta este alimentată de disperare și nu de iubire.

4. Relația te împiedică să atingi un scop major al vieții tale

Misiunea ta este de a deveni astronaut, dar partenerul tău refuză să se mute pe Marte cu tine? S-ar putea să vă trageți înapoi unul pe celălalt.

Aceasta nu este vina nimănui și, uneori, această problemă este rezolvată prin compromis sau planificare. Cu toate acestea, dacă ceva important pentru tine este întotdeauna amânat, trecut pe linie moartă sau ignorat din cauza nevoilor partenerului tău, atunci în curând va apărea și resentimentul care va începe să macine încet relația.

5. Partenerul tău pare să nu mai fie interesat de tine

  • Partenerul tău pare să se plictiseasca cu tine?
  • Te ignoră în mod constant sau nu te bagă în seamă?
  • Are întotdeauna altceva mai bun de făcut decât să fie cu tine și să vorbească cu tine?

Într-o relație, persoana care te iubește nu te ignoră, nu te lasă pe dinafară și nici nu te evită. Dacă se întâmplă asta s-ar putea ca partenerul tău să se pregătească să iasă afară din relație (dacă nu cumva a făcut-o, deja, dar încă refuză să creadă asta sau pur și simplu nu are curajul să îți spună că s-a terminat).

Dacă tu crezi că te afli într-o astfel de situație, atunci cel mai bun lucru pe care îl poți face este să clarifici aceste detalii. Discută cu partenerul tău și obține un răspuns direct de la acesta.

6. Te cerți frecvent cu partenerul pe lucruri mărunte

Unul dintre semnele cel mai des întâlnite care arată că o relație s-a terminat constă în faptul că lucruri absolut mărunte încep să te irite la cealaltă persoană.

  • Intri în bătălii constante despre treburile casnice?
  • De fiecare dată iese scandal legat de cine duce gunoiul și cine spală vasele?
  • Vezi că faci mai toate treburile în casă, iar partenerul nu te ajută în nici un fel?

Scandalul și certurile legate de lucruri mărunte/de rutină pot scădea respectul și dragostea care stau la baza unei relații. Dezacordurile sunt normale într-o relație, dar – de obicei – suntem mult mai dispuși să facem compromisuri și să trecem repede peste eventualele neînțelegeri atunci când nutrim sentimente profunde pentru cealaltă persoană.

7. Continui să găsești scuze pentru a rămâne împreună

Acest lucru poate suna ciudat, dar există o diferență între a avea motive să rămâi împreună și a inventa scuze pentru a rămâne împreună.

În mod normal, motivele nu trebuie explicate. Ele sunt atât de evidente încât nici măcar nu trebuie să te gândești la asta. Îți iubești partenerul și simți o legătură specială cu el/ea, astfel încât nu simți nevoia să te întrebi de motivele care te fac să fii lângă persoana pe care o iubești.

Pe de altă parte, scuzele sunt exact ceea ce se înțelege prin acest termen: povești pe care le inventezi pentru a justifica de ce sunteți încă împreună.

  • “După cum arată astrograma mea, noi suntem destinați unul celuilalt, însă tot astrele ne arată că suntem în mijlocul unei perioade de 10 ani mai duri ai relației “.
  • “Nu putem să ne despărțim. Așa le vom dovedi celor din jur că nu au dreptate”.
  • “Am copii, nu pot să mă despart.”

Toate relațiile trec prin urcușuri și coborâșuri, iar o scuză sau două te poate ajuta să treci prin furtunile din cadrul relației. Cu toate acestea, dacă realizezi că inventezi scuze după scuze, an după an, atunci acesta este un semn că relația s-a încheiat. Sunt șanse să se fi terminat mai de demult decât îți dai tu seama.

Dacă observi astfel de semne, înseamnă că trebuie să renunți?

Poate ești puțin îngrijorat(ă) de faptul că relația ta arată unele dintre aceste semne de finalizare și nu știi cum să reacționezi. Este normal să eziți să arunci la gunoi o relație care a durat ani sau chiar zeci de ani. Probabil că nu vrei să fii ca “acei oameni” care renunță la primul obstacol mai dificil. De acord cu tine! Însă poate că acum este momentul pentru a discuta mai profund cu celălalt. Câteodată relațiile trec prin perioade mai abrupte. A discuta despre problemele prin care treceți împreună, fără a vă da bătuți, poate duce la o serie de lecții valoroase pe care să ni le însușim.

Întrebarea aici este: de cât timp ai aceste probleme? Dacă te simți inconfortabil(ă) în prezența partenerului sau dacă ai aceleași discuții aproape zilnic despre cine curăța masa și dă cu aspiratorul, și astfel de lucruri durează de ani buni, atunci probabil că există niște incompatibilități profunde.

Analizează aceste conflicte și încearcă să determini dacă pot fi rezolvate vreodată. Uneori vei realiza că deja s-au făcut prea multe daune. De exemplu, dacă nu vă înțelegeți unul cu celălalt, dacă vă certați în mod constant sau dacă te simți inconfortabil în prezența celuilalt, dacă simți că faci eforturi uriașe sa-l accepți pe celălalt, atunci este posibil ca să existe o sămânță de resentiment care poate dăinui în relație de mai mult timp.

Pe de altă parte, dacă știi că relația ta poate fi grozavă și de cele mai multe ori ai avut o legătură profundă și plină de satisfacții cu celălalt, atunci este posibil să treceți printr-o perioadă mai dură. Vorbește cu partenerul tău despre ce se întâmplă. Fii onest(ă) și pune pe masă toate problemele înainte ca acestea să devină de nerezolvat.

 


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *