Ai o dragoste înrădăcinată, recentă sau mai veche, de care nu poţi uita şi care nu-ţi permite să începi noi relaţii. Pentru a o elimina din mintea şi inima ta, ai crezut că „un cui scoate pe altul” şi ai pornit la drum să cauţi pe altcineva mai „mare” şi mai puternic pentru a-l elimina pe fostul/fosta din inima ta o dată pentru totdeauna. Din păcate, nu ai avut sorţi de izbândă, iar vechea iubire pluteşte în continuare în memoria ta emoţională la fel de puternic ca întotdeauna. Nu întotdeauna cui pe cui se scoate: uneori, rămân amândouă înăuntru.
Există iubiri care rămân înrădăcinate în noi deşi celălalt a plecat pentru totdeauna şi nici măcar nu se mai gândeşte la noi. În primele luni de la pierdere, memoria emoţională este surescitată şi atunci se simte cel mai mult lipsa partenerului: senzaţii, mirosuri, voci, imagini – toate acestea determină o anumită prezenţă să se manifeste cu o claritate izbitoare. Iubirile rămân încrustate și amintirile persistă. Este asta un defect sau un virus?
Una dintre clientele mele mi-a spus printre lacrimi: „El este întipărit în mine, face parte din fiinţa mea; nu ştiu cum să-l scot de acolo.” Întrebarea mea a fost: “Nu poți sau nu dorești?”
Uneori subconştientul ne trădează şi, pentru a păstra iluzia că încă suntem “pe piață” din punct de vedere afectiv, îl reînviem permanent pe celălalt în imaginaţia noastră. Bărbatul despre care vorbea femeia de mai sus fusese un tip foarte agresiv, pe care ea îl părăsise într-un act de curaj şi demnitate şi, totuşi, în ciuda maltratărilor acestuia, amintirile emoţionale nu-i dădeau pace. Fostul său partener o durea ca un ghimpe înfipt şi infectat.
Unele sentimente, indiferent de cum a fost relaţia din trecut, se blochează undeva în minte şi sunt foarte greu de îndepărtat.
Dacă ai experimentat vreodată această „blocare emoţională”, ştii la ce mă refer: nostalgia devine o povară care îţi face viaţa amară şi te împiedică să funcţionezi liber. Este un obstacol în calea existenţei tale. Nu mă refer la persoanele care au decedat (acesta este un alt tip de durere), ci la fostul partener care încă se mişcă şi respiră, chiar dacă departe de tine.
Cum să îngropi de vie o persoană pe care încă o iubeşti?
Cineva mi-a spus: „Dacă soţia mea ar fi murit, ea n-ar fi fost a nimănui, iar eu aş fi acceptat mai bine şi mai uşor pierderea ei, pentru că nu ar mai exista nici o posibilitate de a o recupera. Dar să ştiu că trăieşte şi că iubește pe altcineva, refuz să accept … Ea este a mea.” Omul a spus răspicat: refuz. Ceea ce înseamnă: n-am chef s-o uit sau nu vreau s-o uit. Pentru cei care suferă nu este un uşor să înţeleagă acest lucru:
În iubirile adânc înrădăcinate, mintea este cea care trebuie să-l „îngroape” emoţional pe fostul/fosta şi nu pompele funebre.
Oscar Wilde spunea că pasiunea ne face să gândim în cercuri. De aici, sentimentul de a fi prins ca într-o capcană, într-un trecut care nu vrea să rămână în urmă. Lupţi împotriva amintirilor, încerci să le distragi, te duci la psiholog, la ghicitoare, la vrăjitoare, dar imaginile cu fostul partener te împresoară ca o cascadă. Ai impresia că s-a rupt o parte din tine. Îţi lipseşte ceva, dar – aşa cum se întâmplă cu persoanele care au avut un membru amputat şi continuă să simtă încă extremitatea aceea deşi n-o mai au – creierul tău procesează partea care lipseşte ca şi cum ar fi încă acolo. Acest fenomen este cunoscut în medicină drept„membrul fantomă”.
Dragostea blocată are un efect similar: persoana iubită nu mai este, dar tu o simţi ca şi cum ar fi lângă tine. Şi ceea ce am pierdut nu este un braţ sau un picior, ci o persoană întreagă!
În disperarea unei dureri care pare nesfârşită, care depăşeşte capacitatea noastră de autocontrol şi care creşte pe zi ce trece, mulţi oameni nu sunt capabili să aştepte o „absorbţie interioară” (perioada de doliu, de purificare, de lecuire) şi recurg la o procedură de eficacitate îndoielnică, a cărei premisă susţine că „un cui scoate pe altul”. Cu această idee în minte, se avântă pe piaţa afectivă în căutarea unui „cui” mai mare, mai puternic şi mai viguros care, atunci când va intra, îl va înlocui şi-l va scoate pe cel dintâi şi suferinţa asociată acestuia. Din păcate, problema nu este aşa de simplă – doar să înfigi şi să scoţi cuie – pentru că lumea emoţională nu funcționează așa. Informaţia afectivă care rămâne de la fostul partener nu va ieşi cu forţa: ea trebuie să fie asimilată şi diluată de organism într-o transformare care necesită timp.
Dragostea pe care o simţi pentru cineva este un produs al tuturor faptelor trăite împreună, un roman care a fost scris împreună, zi cu zi, până în ziua despărțirii. În sensul acesta, persoana pe care o iubeşti şi care nu mai este lângă tine are o „istorie emoţională” şi lasă o “amprentă” afectivă, pe care nu le poţi elimina de parcă ai fi suferit o amnezie subită.
În iubirile destrămate, nu întotdeauna un cui scoate pe altul. Procesul cel mai sănătos ar trebui să fie exact invers: mai întâi trebuie să-l elimini pe cel vechi şi apoi, dacă eşti norocos,/norocoasă vei găsi o persoană care merită şi care poate intra în viaţa ta în linişte, fără obstacolele trecutului.
Acest lucru nu înseamnă că, în anumite cazuri, perspectiva unei iubiri nu te ajută să treci peste durere (dacă suntem deja într-un stadiu avansat) sau la vindecarea rănilor unei iubiri chinuitoare. Unii oameni intră în viaţa noastră ca un balsam, ca un pansament pe rană. Este o greşeală majoră să începi o legătură nouă cu speranţa că se va produce o înlocuire automată, până nu te descătuşezi/rupi de relaţia ta anterioară.
„Nu sunt bune leacul şi încercarea dacă sunt mai grave şi mai rele decât boala.”
0 Comments