Există două tipuri de iubiri: iubirea intimă şi cea faţă de aproapele. Prima implică un contact permanent cu oamenii dragi, pe când a doua nu necesită practic nici un fel de contact. Prima cere frecvente sacrificii din partea celor ce se iubesc, în timp ce a doua cere, din când în când, câte un sacrificiu moderat. De aceea, eu cred că, de fiecare dată când apare o relaţie intimă în viaţa noastră, trebuie să oferim partenerului/partenerei atât cât ne este confortabil, şi atât timp cât simţim că, în schimb, şi partenerul/partenera ne satisface în măsura dorită.

Yannis mă aștepta, deja, la taverna sa cu vinul alb, sec și rece în carafa aburindă pe care o adusese la masă. Știa că nu mă omoram după retzina aia cu gust de ghimbir și nici după tzipuro ăla cu gust de anason. Auzise că sosisem în sat și știa că nu mă pot abține să nu trec pe la el chiar din prima mea seară în sat.

Stătea tolănit la masa sa, având un zâmbet larg, parcă dăltuit pe fața sa brăzdată de riduri. Când mă văzu, se ridică agale și veni cu pași molcomi în întâmpinarea mea. Ne îmbrățișarăm și ne sărutarăm pe obraji ca doi vechi prieteni.

Oasele îmi trozneau, dar nu îmi pasă: era cea mai sinceră îmbrățișare pe care ți-o poate da un grec. Și cu greu obții una din asta. Mai ales dacă ești străin.

Ti kanes, romanika?”, strigă el cât îl țineau bojocii. După care se întoarse spre cei de la mese și strigă în gura mare: “S-a întors kir Ronaldo!!! (niciodată nu-mi spunea Renaldo, deși îl corectasem de zeci de ori până renunțasem la idee și acceptasem de împrumut numele faimosului jucător de fotbal). S-a întors fiul risipitor!”

M-am salutat cu cei cunoscuți. M-am salutat și cu cei necunoscuți (2-3 turiști rătăciți, ca și mine, în satul uitat de timp și adoptați de comunitatea locală).

Yannis dispăru să ne aducă de mâncare, ne lasă să ne punem burțile la cale cu tot felul de pești și calamari, mă lăsă să-mi trag sufletul după bucata de peponi de la final și, la primul pahar de vin de după masă, se așeză lângă mine pregătit de povești. Părea că nu ne văzusem de ieri și nu de un an de zile. Se vede treaba că o pritocea de mult timp, pentru că mă luă pe nepusă masă cu afirmația tranșantă:

“Ronaldo, trebuie să-ți spun ceva: nu există iubire fără interes”.

Știa că așa ceva o să mă enerveze, dar asta și spera. În fond și la urma-urmei, ce-ar fi un taifas fără provocări. Mă uitam la el și parcă mă vedeam pe mine la vârsta adolescenței. Și mă miram cum putea omul ăsta să aibă o minte atât de speculativă la cei peste 60 și … bine de ani. Dar mă și gândeam: “Unde plecase mintea mea, aia speculativă?” Părea că eu eram cel îmbătrânit, dar nu bătrân și el era cel bătrân, dar nu îmbătrânit.

“De ce spui asta, Yannis?”întrebai eu de dragul conversației, știind că, chiar dacă nu l-aș fi întrebat, tot mi-ar fi spus.

„Hai să-ți spun!

Iubirea este acel sentiment puternic pe care il nutrim faţă de persoane care ne-au satisfăcut, ne satisfac sau ne vor satisface cele mai profunde dorinţe şi nevoi.

Definiția nu este cea mai originală și nici cea mai ușor de acceptat, dar o să vezi că reflectă pe deplin realitatea.

Noi nu iubim oamenii, ci ceea ce ne oferă ei. Dacă persoana pe care o iubim nu ne satisface în privinţa celor mai importante dorinţe, atunci vom inceta – pur-şi-simplu – să o mai iubim. Dacă nu rezultă satisfacţii, foloase sau plăceri din acea relaţie, iubirea se stinge.

Însă și contrariul este adevărat. Dacă cineva ne satisface tot mai mult dorinţele şi nevoile, vom fi tentaţi să-l şi iubim. Dar să nu uităm, nu iubim persoana respectivă, ci ceea ce face el/ea pentru noi. Dacă vom inţelege şi vom accepta acest lucru simplu, atunci vom reuşi mult mai uşor să fim iubiţi de către alţii. E bine să privim în mod realist aceste lucruri, altfel am putea da greş. Dacă acceptăm realitatea şi înţelegem care este sensul adevărat al iubirii, nu va trebui să mai facem nimic – împotriva voinţei noastre – pentru ca ceilalți să ne iubească.

Dacă, de exemplu, partenerul/partenera doreşte să acordăm mai multă atenţie vestimentaţiei şi îngrijirii corpului, a modului în care arătăm, cu cât ne vom ocupa mai mult de aceste lucruri, cu atât mai mult ne va iubi. Dacă este important pentru el/ea să manifestăm mai multă afecţiune, va trebui, evident, să-i satisfacem această nevoie; să ne apropiem mai des de el/ea, să-i luăm mâna, să ne aşezăm alături, să-l/o imbrăţişăm spontan, şi el/ea ne va iubi mai mult.

Dar fizicul, averea, câştigul şi stilul de viaţă? Iubim, oare, pe cineva pentru că este bogat, dansează bine sau este cinstit? Totul depinde de scara de valori a persoanei care trebuie să decidă.

Cel care pune preţ pe anumite calităţi se va îndrăgosti, desigur, de cineva care are acele calităţi.

Pot avea şi alţii însuşiri extraordinare şi, totuşi, să nu prezinte interes pentru cel în cauză, din simplul motiv că, pentru el, calităţile importante sunt altele. În acest sens, dacă pentru cineva siguranţa materială prezintă importanţă, sau dacă visul pe care ar dori să şi-l realizeze este o viaţă luxoasă, atunci se va indrăgosti, probabil, de un om bogat”.

“Dar asta nu e dragoste, Yannis, ci lăcomie. Iubirea asta nu se îndreaptă către o persoană, ci către banii ei. E iubire de bani, Yannis!”, obiectez eu cu înverșunare.

“Dacă gândești așa înseamnă că nu ai înțeles idee mea iniţială, reluă Yannis argumentația.

Nimeni nu iubeşte necondiţionat pe cineva; contează întotdeauna ce face cel în cauză pentru noi.

Cel/Cea pentru care banii prezintă importanţă, iubeşte nu numai persoana, ci şi banii acesteia, respectiv faptul că este dispus(ă) să impartă aceşti bani cu ea/el. Aşa incât, printre raţiunile care motivează dragostea pentru cineva, banii nu au mai puţină legitimitate decât au înfăţişarea, prezenţa plăcută, performanţa sexuală sau orice alt element de comportament care prezintă importanţă pentru cel în cauză”.

“Păi, bine, Yannis, și dacă banii se termină, ce se întâmplă? Se termină și dragostea? Dificultățile materiale pot distruge, oare, dragostea într-o familie?”, întrebai eu extrem de curios de răspunsul grecului.

“Absolut, palicare! Mai mult ca sigur! Ce? Să nu spui că n-ai văzut așa ceva?!

Sentimentul de dragoste poate scădea o dată cu sumele din contul bancar. Şi de la această regulă nu fac excepţie nici celelalte dorinţe. Cu cât sunt mai deplin satisfăcute, cu atât mai mult creşte şi dragostea. Şi invers, dacă scade satisfacerea lor, scade şi sentimentul de dragoste.

Dacă o femeie doreşte un soţ puternic, hotărât, în măsură să o apere de familia lui şi constată că el nu corespunde acestor aşteptări, garantez că sentimentele ei faţă de el se vor diminua direct proporţional cu dezamăgirea suferită. La fel se întâmplă atunci când un bărbat apreciază o femeie pentru talia ei, iar soţia sa pe zi ce trece se face tot mai durdulie. Îți spun eu că fiecare kilogram depus va influenţa negativ dragostea lui faţă de ea.

Ştiu că nu pare prea romantic, dar aceasta este realitatea. Ne place sau nu, aşa suntem noi, oamenii.

Desigur, se poate obiecta că nu întotdeauna iubim pe cineva numai pentru că se poartă frumos cu noi. Cu siguranţă, se vor găsi exemple şi pentru situaţiile când iubim pe cineva fără a ne aştepta la vreo recompensă. Însă eu vorbesc despre iubirea intimă, nu despre iubirea aproapelui, cea creștinească. Iubirea intimă este aceea pe care o nutrim faţă de partener, părinţi, copii, rude, prieteni apropiaţi. Ei sunt oamenii alături de care trăim zi de zi şi pentru care suntem dispuşi să facem sacrificii uriaşe.

Atunci când mă refer la teoria mea asupra iubirii, înţeleg acel proces normal, reciproc, care are loc întotdeauna între oameni având raporturi intime.

Iubirea aproapelui sau iubirea de oameni este un sentiment uman foarte nobil care nu cere în schimb un sentiment similar.

Poate eşti una dintre acele persoane generoase, care ajută orfanii, săracii, văduvele, bolnavii de boli incurabile. Poate donezi bani la diverse organizaţii caritabile şi nădăjduieşti că, prin aceasta, faci fericit pe cineva necunoscut. Desigur, nu te interesează cine este acea persoană, nu te aştepţi la mulţumiri din partea ei.

Aceasta este una dintre diferenţele esenţiale dintre iubirea intimă şi cea faţă de aproapele. Prima implică un contact permanent cu oamenii consideraţi dragi nouă, pe când a doua nu necesită practic nici un fel de contact. Prima cere frecvente sacrificii din partea celor ce se iubesc, în timp ce a doua cere, din când în când, câte un sacrificiu moderat. De aceea, eu cred că, de fiecare dată când apare o relaţie intimă în viaţa noastră, trebuie să oferim partenerului/partenerei atât cât ne este confortabil, şi atât timp cât simţim că, în schimb, şi partenerul/partenera ne satisface în măsura dorită.”

Aici Yannnis se opri și se uită la mine cu nedisimulată satisfacție. Mă simțeam ca la școala lui Platon. Nu numai că îmi argumentase impecabil ideea iubirii condiționate, dar îmi blocase și orice urmă de glisare a subiectului din latura materială în cea sentimentală. Rămăsesem suprins de amploare subiectului. Nu mă așteptasem la un subiect atât de consistent chiar din prima seara. Se vede treaba că Yannis mă lua de odihnit.

În timp ce îmi argumenta, îmi veneau în minte numai cazuri de cupluri care se încadrau, într-un fel sau altul, în tiparul creionat de Yannis.

Acum se lămureau mai multe pentru că, așa cum spunea Yannis, nimeni nu iubește necondiționat …

Oare așa să fie? Voi ce credeți?

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *