O altă prejudecată periculoasă a oamenilor geloși este cea care spune: “Trebuie să obțin ceea ce vreau. Dă-mi ascultare deplină, căci așa este drept și corect.” Nu. Nu trebuie să fie totdeauna așa cum vrem noi. Desigur, merităm să fim recompensați. Totuși, asta nu înseamnă că, în mod obligatoriu, trebuie să avem dreptate.

De exemplu, se cuvine și este drept ca soțul (soția) să ne aprecieze sacrificiile. Și se cuvine și este drept să ne așteptăm la așa ceva. Deoarece ne comportăm corect în societate, nu flirtăm la petreceri, nu ne ignorăm partenerul, dorim să fim împreună cu el/ea. Prin urmare, simțim că el sau ea trebuie să ne răsplătească întocmai.

Aceasta este o pretenție și constituie deja o manifestare nevrotică. De ce ar trebui ca iubitul (iubita) să fie onest(ă) numai fiindcă și noi suntem onești? Nu are, oare, oricine dreptul de a fi lipsit de maturitate si egoist? Oricine în lume are dreptul de a greși, de a fi stupid, nesăbuit și imperfect. Aceasta, desigur, nu este ceva plăcut, dar fiecare om are dreptul de a fi om.

Sugerez, oare, că dacă nu ne manifestăm dezacordul cu un astfel de comportament, trebuie să acceptăm comportările nechibzuite? Nu, nu trebuie sa acceptăm asemenea comportamente.

Dar, în loc să ne înfuriem din cauza unui comportament egoist al partenerului, să încercăm să ne calmăm și apoi să acționăm hotărât și rațional, în direcția rezolvării situației.

Să presupunem că soțul ridică receptorul și nu spune cu cine vorbește la telefon. Nu trebuie să ne supărăm. Să-i acordăm dreptul de a fi ridicol păstrând pentru sine asemcnea „secrete“ și, la rândul nostru, să procedăm în aceeași maniera, sau să nu-l băgăm în seama, eventual să părăsim încăperea. Sau să ne vedem de treabă. Dar nicidecum să nu ne lăsăm pradă geloziei. Ar fi cel mai rău lucru pe care l-am putea face.

Controlul mâniei, ranchiunei și violenței este atât de hotărâtor în învingerea geloziei, încât mă simt obligat să dau explicații mai detaliate cu privire la aceste stări emoționale.

După părerea mea, furia este cea mai gravă problemă, după autoînvinuire.

Dacă dorim să învingem acest sentiment distructiv, trebuie să ne însușim două deprinderi.

În primul rând, sa ne acceptăm așa cum suntem (să nu ne urâm pentru slăbiciunile noastre; să ne acordăm iertare pentru ele, oricât de neplăcute ar fi).

În al doilea rând, să iertam și altora slăbiciunile lor. Să ne deprindem să nu învinovățim niciodata pe nimeni. Nici pe noi înșine si nici pe alții. Prin autoînvinuire înțeleg neacceptarea propriilor greșeli și a propriei persoane, în totalitate, ca ființă umană. Aceasta conduce invariabil la apariția sentimentelor de:

(1) vinovăție,

(2) inferioritate,

(3) depresie nervoasă.

Învinuirea celuilalt apare atunci când respingem comportarea inacceptabilă a altora și, totodată, pe ei ca ființe umane. Acest act conduce la sentimente de:

(1) furie,

(2) ranchiună,

(3) ura și, adesea,

(4) de superioritate și trufie.

O dată ce eliminăm învinovățirea, ne eliberăm singuri de toate aceste stări emoționale dureroase. Prin urmare, să deprindem bine această lecție. Ea este una dintre cele mai importante concluzii ale cunoașterii psihologice pe care ni le putem însuși.

6 trepte spre mânie pe care trebuie să le evităm

În producerea mâniei deslușim șase trepte:

I. „Vreau. Vreau devotamentul tău deplin. Vreau să fiu extrem de important pentru tine“.

Până aici, toate sunt bune. Deocamdată, nici o problemă. A dori ceva este sănătos și plăcut.

II. “Nu am obținut ceea ce am vrut și mă simt frustrat. Tu nu pe mine mă consideri cel mai grozav. Te distrezi cu alții la fel de bine sau chiar mai bine decât cu mine. Nu-mi place asta“.

Din nou, până aici toate sunt bune. Încă nu a fost stârnită mânia. A existat o dorință care nu a fost satisfăcută, astfel că a apărut frustrarea, dar nu mânia. Așa ceva se întampla adesea în viață, de pildă atunci când începe să plouă la un picnic, sau atunci când nu descoperi o comoară, sau nu ajungi în viață o stea de cinema.

Ill. “Este groaznic și înspăimântător să nu obții ceea ce vrei. Urăsc concurența. Pierderea atașamentului tău este mai rea decât moartea. Dacă nu sunt cel mai important în viața ta, nu sunt nimic“.

Aici apare punctul critic, în care comportamentul normal și sănătos devine nevrotic. Dacă n-am fi considerat frustrarea o catastrofă, nu ne-am fi ieșit din fire. Să analizam temeinic aceste lucruri și ne vom convinge că nu avem nevoie de un atașament total, iar concurența poate fi benefică pentru relația noastră.

IV. “Nu trebuie să mă amăgești. Totul trebuie să fie cum vreau eu. Tu nu trebuie să ai alte interese. Ele ar putea să-ți distragă atenția. Nu-mi pasă ce vrei tu. Îmi pasă numai ce vreau eu“.

Cel care a ajuns aici începe să devina un dictator greu de suportat deoarece crede că numai el are dreptatc. Se comportă ca un copil mic care confundă pe a vrea ceva cu a avea nevoie de ceva.

V. „Ești rău (rea) pentru că îmi provoci decepții. Dacă faci asemenea lucruri – îi săruți pe alții, dansezi, râzi sau iei masa cu alții – eu voi respinge nu numai comportamentul tău, dar și pe tine în totalitate. Tu și acțiunile tale sunteți una“.

Oricât de mult ne decepționează cineva, nu trebuie să o declarăm, din aceasta pricină, rea. Oamenii se poartă urât fiindca sunt:

(a) supuși greșelii (și nu pot învăța să se poarte fără greșeală);

(b) ignoranți (nu au avut prilejul să învețe să se poarte fără greșeală);

(c) tulburați (și în această stare nu pot pune în valoare ceea ce au învățat).

VI. „Oamenii răi trebuie pedepsiți. Tu meriți să fii certat(ă), batut(ă), pedepsit(ă) sever deoarece ești rău (rea). Poate îți vei îmbunătăți purtarea, dacă te voi trata și eu rău“.

Comportamentul violent nu produce dragoste și aprecieri favorabile. Urâm aproape totdeauna oamenii care, în mod constant, se comportă irațional.

Fermitatea nu se confundă cu brutalitatea, cruzimea sau dezaprobarea severă. Nu ne putem aștepta ca cineva să devina o personalitate puternică și stabilă, negându-i ncvoile fundamentale ale dezvoltării sale emoționale.

De fiecare dată atunci când ne înfuriem, să ne străduim să devenim conștienți de acest proces și să-l oprim cât mai devreme cu putință. Să studiem cu grijă aceste momente după fiecare incident de furie și va veni ziua când dezacordul nostru cu cineva sau ceva îl vom manifesta cu eleganță, demnitate și fermitate.

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *