PRIMUL PARTENER DIN VIAȚA UNEI FEMEI ESTE TATĂL GENETIC AL COPIILOR SĂI?

Telegonia (din greacă Τῆλε – ”departe” şi γόνος – ”naştere, origine, gintă”, adică „născut departe”) este un concept biologic care susţine că împerecherea cu partenerii precedenţi, în special primul contact sexual, afectează caracteristicile genetice ale puilor de genul feminin, născuţi de la împerecherea cu partenerii succesivi.

Puțină mitologie

Cuvîntul “telegonia” provine de la numele fiului lui Odiseu/Ulise – Telegonus sau Telegon. În mitologia greacă, Telegonus (/ təˈlɛɡənəs /; greaca veche: Τηλέγονος înseamnă „născut de departe”) era fiul cel mai mic al lui Circe cu Odiseu/Ulise, fiind astfel, fratele lui Agrius și Latinus (sau Nausithous).

Când Telegon s-a făcut mare, mama sa – Circe – îl trimite să-l găsească pe Ulise, care la vremea aceea reușise să revină în Ithaca după războiul troian. Purtat de o furtună, Telegon ajunge pe insulă, dar crezând că este Kerkyra (Corfu), el trece la asedierea și jefuirea cetății de pe din insulă pentru a supraviețui. Ulise împreună cu fiul său cel mare, Telemachus, trec la apărarea cetății, însă Telegon își ucide accidental tatăl cu o suliță făcută din acul veninos al unei pisici de mare.

La sfaturile zeiței Atena, Telegon aduce trupul neînsuflețit al tatălui său înapoi la Circe, pe Insula Aeaea, și îl îngroapă acolo. Telegon îi ia cu el atât pe Penelopa, văduva lui Ulise, cât și pe Telemachus, fiul lui Ulise. Ajunși cu bine în Insula Aeaea, Circe îi făce nemuritori și se căsătorește cu Telemachus, în timp ce Telegon o ia de soție pe Penelopa. Cu Penelope, el are un copil – Italus – de la care se trage numele țării – Italia.

Aceasta este povestea relatată în “Telegonia”, o epopeea greacă timpurie care s-a pierdut (a supraviețuit doar un rezumat al acesteia), dar care a fost atribuită lui Eugamon sau Eugammon din Cirene ce a dorit să scrie o continuare a “Odiseei”. Variante ale acestei epopei se găsesc și la alți scritorii greci de mai târziu.

De exemplu, într-o tragedie a lui Sofocle denumită “Odiseu Acanthoplex” (operă care, de asemenea, nu a supraviețuit până în zilele noastre), Odiseu află de la un oracol că îi este scris să fie ucis de fiul său. El presupune că acest oracol se referă la fiul său Telemachus, pe care îl exilează imediat pe o insulă din apropiere. Când Telegon ajunge în Ithaca, se apropie de casa lui Ulise, dar soldații de pază de la intrare nu-l lasă să-și vadă tatăl; ca urmare se iscă o busculadă, iar Odiseu, crezând că Telemachus s-a întors pentru ca să-l omoare, se repede spre intrare spre a se apăra. În busculada care are loc, Odiseu este ucis de Telegon.

Iapa Lordului Morton a fost cal sau zebră?

Noţiunea de telegonie se trage de la Aristotel. Telegonia, presupune că atributele individuale, sunt moştenite nu numai de la părinţi, dar şi de la alţi masculi de la care mama a avut sarcini anterioare.

La hotarul secolelor XIX-XX credinţa în telegonie a fost populară printre cercetătorii care încercau să realizeze prin împerechere exemplare cât mai frumoase de la diferite tipuri de animale de companie. În acest sens a devenit faimos cazul cu iapa lordului Morton, descris de Charles Darwin.

În 1815 o iapă de sânge arab (7/8) şi sânge englez (1/8) s-a împerecheat cu o Quagga (o specie mai puţin cunoscută de zebră), fără a da naştere la mânji. În 1817, 1818 şi 1823 iapa s-a împerecheat cu un armăsar din aceeaşi rasă ca și ea. Mânjii născuţi semănau foarte mult cu Quagga (duritatea părului, culoare castanie, prezenţa petelor şi dungilor de culoare închisă de-a lungul coloanei vertebrale, pe umeri şi zonele din spate de la picioare) de parcă iapa ar fi făcut acești mânj cu Quagga.

Încercările de a reproduce rezultatul lui Morton, în experimentele de mai târziu (1889) ale lui James Cossar Ewart și Ivan Ivanov, în rezervaţia Askania Nova, unde au încercat împerecherea de iepe cu zebre, nu au confirmat existența telegoniei. La fel ca şi experimentele și observațiile îndelungate asupra câinilor (făcută de Lang) şi a porumbeilor (experiment realizat de Belle), realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea, de asemenea nu au detectat nici un semn de existenţă a telegoniei.

Copii cu caracteristici imprimate de la mai mulți parteneri sexuali ai mamei?

Telegonia este o teorie, demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este tatăl genetic al copiilor săi.

De aici reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care o femeie face copii, tatăl biologic de drept este primul partener din viaţa acesteia. Ba, mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului copiilor acelei femei. Lăsând la o parte dramele în care femeile sunt părăsite de soţi pentru că odraslele nu seamănă cu ei, chiar dacă ele nu au întreţinut relaţii sexuale cu nici un alt bărbat, telegonia are dovezi certe, expuse de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec.

Le Dantec menționează și el exemplul cu iapa lui Morton. El consideră că exemplul cel mai concludent în acest sens a fost atunci când s-a încercat împerecherea acestei iepe pursânge cu un mascul de zebra. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi. 

Această întâmplare a fost punctul de pornire al teoriei telegoniei.

Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie nu doar pe cale materială, ci şi pe cale ondulatorie, prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările  au arătat că într-o iapă în care au ajuns spermatozoizii unei zebre, ei au rămas acolo o vreme, după care au fost resorbiți. Rămaşi sub formă de corpusculi ondulatorii, de unde, de informaţii care rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. În mod identic stau lucrurile şi în genetică umană. 

Un copil negru provenit din doi părinți albi?

Un alt caz aparent straniu a fost explicat de geneticienii care au asistat la venirea pe lume a  unui copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un alb.

Telegonia este o realitate, chiar dacă ne place sau nu, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic. Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin “allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de “allele” dau genotipul individual.

Mai explicit şi mai pe scurt, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se “lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect mai târziu. “Al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă foarte mult cu vorba românească străveche “al lelei”, când este vorba despre un copil “din flori”, adică cu tatăl incert.

Ce trebuie să reținem

În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie, nu e doar un principiu  moral, ci şi genetic. Informaţiile  genetice dezordonate, introduse în viitoarea mamă odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu determină degrafarea zestrei genetice a fătului, care se naşte cu o mulţime de  afecțiuni.

Aceasta este cauza pentru care în ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut. În condițiile sociale actuale, multe femei întrețin foarte multe relații sexuale cu parteneri diferiți până să nască copii, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în interiorul viitoarei mame, influențând dezvoltarea fătului si, implicit, a copilului.

Telegonia desființează părerea criminală progresistă care susține că virginitatea nu ar fi necesară și că este un obicei demodat care le împiedică pe tinerele fete să se căsătorească. Curentul progresist susține (mai ales prin mișcările feministe) că virginitatea soției ar fi un semn de presupusă inferioritate sexuală a femeii față de bărbat.

Telegonia a dovedit că onoarea fecioarei e o noțiune morală și genetică, și mai ales e una specială pentru bărbații și femeile care doresc și sunt capabili de a avea și de a-și crește PROPRIUL copil (și nu al altcuiva), care doresc să aibă un fiu sau o fiică care să-și înțeleagă și să-și iubească tatăl și să nu se comporte cu el ca și cu un străin. Legătura sexuală a femeii cu fiecare partener al ei duce la schimbarea genetică natală și, prin urmare, o schimbă treptat pe ea și fondul genetic al soțul ei legitim și specia națională.

Cu cât femeia va avea mai multe relații sexuale prenatale cu diferiți bărbați, cu atât mai mult va fi “poluat” lanțul ei cromozomial și cu atât mai puține șanse de a-i naște iubitului propriii lui copii. Prin urmare, “onoarea fecioriei” este o noțiune morală și genetică, iar virginitatea este semnul purității genetice.