Despre Regulamentul general privind protecția datelor

GDPR (General Data Protection Regulation/Regulamentul general privind protecția datelor) este noua lege privind protecția datelor din U.E., aprobată de Parlamentul European la 14 aprilie 2016 și cu aplicabilitate începând cu data de 25 mai 2018. Regulamentul U.E. privind protecția datelor înlocuiește Directiva 95/46 / CE privind protecția datelor și a fost conceput pentru a armoniza legislația referitoare la confidențialitatea datelor în Europa, pentru a oferi cetățenilor U.E. controlul asupra datelor lor personale și pentru a schimba abordarea companiilor față de confidențialitatea datelor personale. GDPR se aplică datelor colectate despre cetățenii U.E. din orice parte a lumii.

Protecția datelor personale nu-i o chestiune nouă. În România există încă din 2001, Legea nr. 677/2001 prin care ”operatorul de date cu caracter personal este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat care stabileşte scopul şi mijloacele prelucrării”, având obligația ”să notifice prelucrările pe care le efectuează la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P.)”. Însă, acum, prin GDPR se extinde sfera de aplicare şi asupra operatorilor de date stabiliţi în afara U.E., în măsura în care bunurile şi/sau serviciile acestora sunt adresate (şi) persoanelor aflate pe teritoriul U.E.; acești operatori de date vor trebui să respecte regulile şi principiile stabilite de Regulament.

Întrucât, conform GDPR, pentru a fi liber, consimțământul trebuie acordat separat pentru fiecare scop specific al prelucrării și pentru că:

Operatorul trebuie să obțină consimțământul persoanei separat pentru fiecare activitate de prelucrare. pentru fiecare scop, trebuie furnizate informațiile specifice cu privire la datele prelucrate. Dacă se dorește utilizarea datelor colectate în scopuri noi, trebuie obținut un nou consimțământ înainte de a prelucra datele în noile scopuri.

Veți găsi mai jos un formular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale:

  • Fomular de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale în cazul abonării la newsletter

Pentru a vedea ce date personale s-au colectat prin intermediul adresei tale de e-mail (comentarii), poți face o cerere de vizualizare și, bineînțeles, dacă dorești, poți solicita ștergerea unuia sau a mai multor comentarii folosind formularul de mai jos:

  • Cerere de vizualizare a datelor personale colectate pe website-ul renaldonita.ro

Informații legate de website-ul renaldonita.ro pe care trebuie să le citești înainte de a completa formularele de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale găsești mai jos la secșiunile:

  • Termeni și condiții de utilizare a site-ului renaldonita.ro
  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookie-uri

Formular de consimțământ prelucrare date personale în cazul abonării la Newsletter

Consimțământul pentru prelucrarea datelor personale face parte din art. 6 din Regulamentul U.E. 2016/679 (denumit în continuare GDPR). Întrucât website-ul renaldonita.ro prelucrează date personale și folosește cookies, avem nevoie de consimțământul tău în mod explicit. Conform Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului, a Politicii de confidențialitate și a Politicii de cookie-uri, website-ul https://renaldonita.ro colectează date personale pentru analiza traficului sau pentru newsletter, concursuri, pentru posibilitatea de a comenta în cadrul articolelor publicate etc.

Întrucât, conform GDPR, pentru a fi liber, consimțământul trebuie acordat separat pentru fiecare scop specific al prelucrării și pentru că:

Operatorul trebuie să obțină consimțământul persoanei separat pentru fiecare activitate de prelucrare. Pentru fiecare scop, trebuie furnizate informațiile specifice cu privire la datele prelucrate. Dacă se dorește utilizarea datelor colectate în scopuri noi, trebuie obținut un nou consimțământ înainte de a prelucra datele în noile scopuri.

Acest Formular General este folosit pentru prelucrarea datelor personale în cazul abonării la newsletter

Oricând te poți dezabona de la newsletter. Fiecare newsletter conține un link pentru Dezabonare.

Oricând poți solicita vizualizarea și ștergerea datelor personale de pe site-ul renaldonita.ro.

Pagini legate de site-ul renaldonita.ro pe care trebuie să le citești înainte de a completa formularele de consimțământ pentru prelucrarea datelor personale:

  • Termeni și condiții de utilizare a site-ului renaldonita.ro
  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookie-uri

Termeni și condiții de utilizare ale website-ului renaldonita.ro

1. Informații despre website

1.1. Site-ul renaldonita.ro este gestionat de S.C. Dynamis Brand Consulting S.R.L., cu sediul în București, Str. Împaratul Traian nr. 3, sector 4.

1.2. Site-ul renaldonita.ro este un site dedicat tutror celor interesați de afaceri, carieră și gestionarea relațiilor inter-personale. Publicăm articole de formare și dezvoltare managerială, de dezvoltare personală, de management al carierei, de sociologie și psihologie. Site-ul renaldonita.ro folosește ca surse de informație și publicații străine, de referință.

2. Proprietatea intelectuală

2.1 Conținutul și design-ul site-ului renaldonita.ro, inclusiv look & feel-ul acestuia și bazele de date accesibile prin intermediul său, sunt proprietatea S.C. Dynamis Brand Consulting S.R.L. și sunt protejate prin legislația română în vigoare cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe. Textele postate de către utilizatori la “Adăugare comentariu” devin proprietatea S.C. Dynamis Brand Consulting S.R.L. din momentul postării lor. În cazul informațiilor și conținutului postat de utilizatori înregistrați sau terțe părți ori parteneri pe site-ul renaldonita.ro, drepturile de autor și responsabilitatea asupra acestora aparțin în totalitate celor care au publicat informațiile respective. În cazul conținutului preluat de la parteneri pe baza acordurilor încheiate, acestea sunt identficate prin menționarea numelui partenerului lângă textul sau imaginea respectivă.

2.2. Este interzisă orice utilizare a conținutului site-ului renaldonita.ro în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul document sau de legislația în vigoare. Cererile de utilizare a conținutului în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul document pot fi trimise la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro.

2.3. În condițiile în care considerați că un anumit conținut aflat pe site-ul renaldonita.ro încalcă drepturile dvs. de proprietate intelectuală, dreptul la viața privată, la publicitate sau alte drepturi personale, sunteți rugat(ă) să trimiteți un mesaj la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro cu drepturile încălcate, pentru a permite administratorilor site-ului renaldonita.ro să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale conform Legii 365/2002 privind comerțul electronic.

2.4. În cazul operelor încărcate de utilizatori, site-ul renaldonita.ro funcționează într-un regim de găzduire gratuită și, ca atare, nu putem fi făcuți responsabili pentru conținutul pus de terțe persoane pe serverul nostru. Din cauza numărului mare de fișiere găzduite, este imposibil să facem o evaluare individuală și obiectivă a fiecarui conținut postat de utilizatorii înregistrați. Deși depunem toate eforturile pentru identificarea și ștergerea conținutului ce ar încălca drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane, scopul site-ului renaldonita.ro fiind informarea cititorilor noștri în mod legal, există posibilitatea ca un anume conținut postat de utilizatorii înregistrați să încalce drepturile terților. În aceste condiții vă rugam să ne trimiteți un mesaj la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro cu drepturile încălcate, pentru a permite administratorilor site-ului renaldonita.ro să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale conform art. 14 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic.

2.5 Utilizatorii site-ului renaldonita.ro înțeleg faptul că sunt responsabili de orice conținut publicat de către ei pe site-ul renaldonita.ro, și că sunt singurii care pot fi trași la răspundere de autoritățile competente pentru încălcarea oricărui act normativ, indiferent că vorbim de comentariile publicate, operele încărcate pe site-ul renaldonita.ro sau orice alt tip de conținut.

3. Suspendarea accesului

Site-ul renaldonita.ro poate, fără orice altă notificare sau formalitate și fără ca acest lucru să necesite explicarea atitudinii sale, să suspende sau să blocheze accesul dvs. la conținutul site-ului sau la o parte a acestui conținut.

4. Schimbări ale site-ului

Site-ul renaldonita.ro își rezervă dreptul de a suspenda, modifica, adăuga sau șterge în orice moment porțiuni ale conținutului său. De asemenea, site-ul renaldonita.ro își rezervă dreptul de a restricționa accesul utilizatorilor la o parte sau la întregul său conținut.

5. Înregistrare, parole și responsabilități

5.1. Accesul dvs. la serviciul de Newsletter sau unele facilități din cadrul site-ului renaldonita.ro necesită înregistrarea dvs. cu un nume de utilizator și o parolă. Vă recomandăm să nu dezvăluiți nimănui această parolă. Site-ul renaldonita.ro nu va cere niciodată parola conturilor dvs. în mesaje prin poștă electronică sau telefon.

5.2. Din păcate, nici o transmisie de date prin intemediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecință, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja informația personală, site-ul renaldonita.ro nu poate asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de dvs. către noi, către și de la serviciile noastre online. Vă avertizam, așadar, că orice informație trimisă către noi se va face pe propriul dvs. risc.

6. Viața privată

6.1 Informații generale

Site-ul renaldonita.ro respectă viața dvs. privată și datele cu caracter personal pe care le împărtășiți cu noi în momentul accesării acestui site. Aceaste informații au rolul de a va informa cu privire la ce tip de informație identificabilă personal este colectată de la dvs., cum și unde am putea folosi această informație, cum înțelegem noi să protejăm informația colectată de la dvs., cine are acces la informația colectată de la dvs. și cum pot fi corectate în timp inadvertențele din informația preluată.

Scopul accesului site-ul renaldonita.ro la datele stocate pe calculatorul dvs. (cookie-uri) este de personalizare a continuțului afișat – de exemplu: păstrarea setărilor personalizate ale fiecărui utilizator, autentificarea pentru comentarii sau realizarea de profile de utilizatori (fără a fi identificat un utilizator sau dispozitiv informatic anume) în scop de marketing.

Scopul accesului terțelor rețele de publicitate la datele stocate pe calculatorul dvs. (cookie-uri) este de marketing prin Internet – de exemplu pentru afișarea unor reclame relevante pentru utilizatori și realizarea de profile de utilizatori (fără a fi identificat un utilizator sau dispozitiv informatic anume) în scop de marketing.

Alte terțe părți, cum ar fi cele care colectează date de trafic (de ex. Trafic.ro) sau cele aparținând rețelelor sociale (de ex. Facebook) integrate pe paginile site-ului renaldonita.ro pot utiliza cookie-uri pentru scopuri de colectare a informațiilor de trafic sau, respectiv, de a permite partajarea conținutului cu rețeaua socială specifică.

Utilizatorii care nu doresc accesul terților la datele stocate pe calculatorul dvs. (cookie-uri) pot folosi setările browserului folosit pentru ștergerea sau blocarea acestora. În ajutorul utilizatorilor noștri indicam modul în care principalele trei browsere de pe piață permit acest lucru:

– Internet Explorer – http://support.microsoft.com/kb/278835/ro

– Mozilla Firefox – http://support.mozilla.org/ro/kb/cookie-urile

– Google Chrome – http://support.google.com/chrome/bin/answer.py?hl=ro&answer=95647

6.2 Ce informații colectăm

Site-ul renaldonita.ro colectează informații de la utilizatorii săi în trei moduri – direct de la utilizator, din rapoartele traficului înregistrat de serverele care găzduiesc site-urile noastre și prin intermediul cookie-urilor.

Informație furnizată direct de utilizator: atunci când vă faceți un cont la site-ul renaldonita.ro, vă putem întreba care este numele dvs., care este adresa dvs. de e-mail și vă putem cere alte informații personale. Datele pot fi corectate în sectiunea Profilul tău, accesibilă pe parcursul întregii vizite în colțul din dreapta-sus a site-ului. Aceste informații trimise de dvs. nu vor fi partajate cu nici o terță parte.

Informație din raportul de trafic al serverului: atunci când vizitați un site web, dezvăluiți anumite informații despre dvs., precum: adresa dvs. IP, ora vizitei dvs., locul de unde ați intrat pe site-urile noastre. Site-ul renaldonita.ro înregistrează aceaste informații pentru o perioadă de timp determinată. Utilizăm servicii externe companiei de analiză a traficului – cum sunt cele puse la dispozitie de Trafic.ro sau Google Analytics. Site-ul renaldonita.ro folosește aceste date doar în scopul comunicării șabloanelor tipizate anonime ale utilizatorilor către clienții noștri de publicitate. Nu utilizăm datele de trafic pentru identificarea persoanelor din spatele unor adrese IP.

Cookie-uri: în ideea de a oferi un serviciu personalizat utilizatorilor noștri, site-ul renaldonita.ro poate folosi cookie-uri pentru a facilita accesul la contul dvs. și la avantajele aduse de acesta. De asemenea, rețele terțe de publicitate online care își desfășoară promoții pe site-ul nostru pot folosi cookie-uri pentru a putea adapta mesajele publicitare în funcție de preferințele dvs.

Cookie-urile sunt fișiere de tip “.txt”, oferite browserului dvs. de un server web și stocate apoi pe hard-disc-ul computerului dvs.. Folosirea cookie-urilor este un standard actual la multe dintre site-urile importante pe care le vizitați.

Majoritatea browserelor sunt setate să accepte cookieuri. Daca însă nu preferați acest lucru, puteți reseta browserul dvs., fie să vă anunțe ori de câte ori primiți câte un cookie, fie să refuze chiar acceptarea cookie-urilor. Cookie-urile ne permit să salvăm parolele dvs. de acces și preferințele dvs. astfel încât să nu fiți nevoit să le introduceți din nou data viitoare când ne veți vizita.

6.3. Cum protejăm informațiile colectate de la dvs.

Confidențialitatea și protecția informațiilor colectate de la dvs. sunt de o importanță vitală pentru noi. Site-ul renaldonita.ro nu oferă informația colectată unor terți fără consimțământul dvs. expres și prealabil. Orice statistică privind traficul utilizatorilor noștri, pe care o vom oferi către terțe rețele de publicitate sau către site-uri partenere, este furnizată doar ca ansamblu de date și nu include nici o informație identificabilă personal despre niciun utilizator individual.

În momentul în care noi primim informațiile transmise de dvs. vă garantăm că vom depune toate eforturile pentru a asigura securitatea acestora în sistemele noastre, conform standardelor de securitate impuse de legislația română în vigoare.

6.4. Cine are acces la informațiile colectate de la dvs.

Site-ul renaldonita.ro nu va dezvalui nici un fel de informație identificabila personal despre utilizatorii sai către terțe parți fără a primi mai întâi consimțământul expres al utilizatorilor în această privință.

În același timp însă, site-ul renaldonita.ro poate dezvalui informații identificabile personal atunci când legea prevede expres acest lucru, când este cerut de o autoritate competentă sau când acest lucru este necesar pentru protejarea drepturilor și intereselor site-ului renaldonita.ro.

În concluzie, atunci când accesați site-ul renaldonita.ro și sunteți rugat(ă) sa ne dezvăluiți informații despre dvs., veți dezvălui aceste informații doar site-ului renaldonita.ro, cu excepția cazului când serviciul sau informația respectiva este oferită în parteneriat cu un alt site sau serviciu.

De fiecare dată însa când un astfel de serviciu este furnizat în parteneriat cu un alt site, veți fi informat asupra acestui lucru. În ideea de a va furniza servicii la standarde cât mai înalte, este necesară partajarea informațiilor dvs. personale cu site-ul sau serviciul copartener. Dacă nu doriți ca aceste date ale dvs. să fie partajate, puteți proceda în consecință prin a nu permite transferul datelor prin neutilizarea acelui serviciu particular.

Dacă alegeți însă să acceptați partajarea datelor, trebuie să înțelegeți ca funizorii serviciului în parteneriat pot avea practici separate de confidențialitate și de colectare a datelor. Site-ul renaldonita.ro nu are niciun fel de control și nu poate garanta asupra tuturor aspectelor juridice pe care le implică folosirea acestor practici independente de confidențialitate.

6.5. Mesaje comerciale nesolicitate

Site-ul renaldonita.ro se pronunță împotriva trimiterii de mesaje comerciale nesolicitate pentru care nu are acordul explicit al utilizatorului (spam). Site-ul renaldonita.ro va da posibilitatea abonarii la newsletter-ul nostru cu noutăți din site și informații despre promoțiile site-ului renaldonita.ro, prin simpla introducere a adreseu dvs. de email. Aceasta va trebui însă confirmată prin apăsarea pe un link trimis la adresa respectivă (double opt-in). De asemenea, veți avea posibilitatea să vă dezabonați în orice moment de la acest newsletter, atât printr-un link din fiecare email trimis, cât și pe pagina contului dvs. de pe site-ul renaldonita.ro. Pentru orice probleme tehnice legate de mesaje comerciale trimise de site-ul renaldonita.ro vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro și vom rezolva problema cât de curând posibil.

7. Publicitatea și conținutul furnizat de alte parți

Anumite părți ale conținutului publicat pe site-ul renaldonita.ro pot să fie furnizate de terțe persoane cu care site-ul renaldonita.ro are relații contractuale în acest sens. De asemenea, în interiorul conținutului site-ului renaldonita.ro pot fi incluse secțiuni publicitare în care se vor afișa mesaje publicitare ale unor terțe persoane. Site-ul renaldonita.ro nu este responsabil în nicio măsură asupra conținutului furnizat de terțe persoane, indiferent ca acesta este publicitar sau nu. De asemenea, site-ul renaldonita.ro nu este responsabil de conținutul paginilor externe la care se face trimitere din interiorul său.

8. Aprobarea comentariilor

Site-ul renaldonita.ro își rezerva dreptul de a nu aproba sau de a dezactiva (fără posibilitatea ulterioară a utilizatorilor de a le reactiva) acele informații sau comentarii trimise spre publicare sau publicate care contravin termenilor și condițiilor de utilizare, care sunt în afara subiectului articolului principal sau pe care le consideră, în mod unilateral, ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase, neadecvate sau dăunătoare, sub orice formă, propriei imagini, partenerilor sau terților.

Utilizatorul este singurul responsabil pentru conținutul mesajelor trimise spre publicare. Pentru aceasta, trebuie să știți că postarea sau transmiterea de comunicări sau informații prin intermediul platformelor de comunicație puse la dispoziție de site-ul renaldonita.ro este supusă prezentelor Termeni și Condiții, și că informațiile pot să nu apară pe site-ul renaldonita.ro, dacă acestea nu sunt aprobate de către unul dintre membrii echipei site-ului renaldonita.ro.

De asemenea, utilizatorul trebuie să înteleaga că nu poate publica, transmite sau face referire către utilizatorii sau membrii echipei site-ului renaldonita.ro niciun fel de mesaj comercial nesolicitat, mesaje cu informații confidențiale, mesaje care conțin viruși sau orice alte secvențe de cod care se dovedesc a fi distructive sau care pot întrerupe, elimina sau limita funcționalitatea site-ului renaldonita.ro, mesaje de tip de “joc piramidal” sau orice altă activitate menită a înșela încrederea unor alte persoane ca și orice mesaje care conțin texte ilegale, imorale, injurioase, amenințătoare, abuzive, indecente, care încalcă în orice fel dreptul de proprietate intelectuală sau alte drepturi pe care le poate avea un terț.

9. Modificarea Termenilor și Condițiilor

Site-ul renaldonita.ro își rezervă dreptul să schimbe acești termeni, modificând versiunea și data adoptării noului regulament fără îndeplinirea unor alte formalitați. Atunci când acești termeni se vor modifica, site-ul renaldonita.ro vă va putea notifica prin poșta electronică sau printr-un mesaj în contul dvs. de utilizator al site-ului renaldonita.ro și prin publicarea în prima pagina a site-ului, a unui link care face trimitere la noua forma a prezentului document. Accesul în site, în contul dvs. de utilizator și folosirea serviciilor noastre dupa momentul notificării sau al afișării linkului privind schimbările pe prima pagina a site-ului implică faptul ca v-ați dat acordul asupra noilor termeni.

10. Legea guvernantă

Drepturile și obligațiile părților, impuse de prezentele Termeni și Condiții, precum și toate efectele juridice pe care le produce prezentul acord vor fi interpretate și guvernate de legea română în vigoare. Orice litigiu care are ca obiect acest acord va fi adus spre soluționare în fața unui arbitru, iar în condițiile în care părțile nu cad de acord asupra numirii unui arbitru în termen de 15 zile de la notificarea litigiului, competența va reveni instanțelor românești de la sediul site-ul renaldonita.ro.​

Politica de confidențialitate

INTRODUCERE

Informarea corectă a utilizatorilor acestui site este importantă pentru noi, așa că o să-ți explicăm în detaliu, în rândurile care urmează, ce date colectăm de la tine, cum le folosim, în ce scop le folosim și care sunt drepturile tale în acest context.

E important de spus la ce ne referim când folosim expresia DATE PERSONALE – orice dată despre o persoană fizică, care poate duce, direct sau indirect, la identificarea persoanei respective. Sunt incluse aici Numele, orice Număr de Identificare, orice informații despre Localizare și orice alt identificator online precum dispozitivul folosit pentru accesarea internetului, adresa IP sau informațiile obținute prin cookie-uri.

Legat de ACORD, în contextul colectării și folosirii datelor tale, am luat toate măsurile tehnice pentru ca tu să ne poți oferi acest acord în deplină cunoștință de cauză, de la prima și până la ultima ta interacțiune cu acest site.

PROTECȚIA DATELOR TALE

Scopul nostru, în ceea ce privește social media, este unul educațional, iar noile reguli de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR) fac parte din acest context. Prin urmare, îți promitem că siguranța datelor tale este o prioritate pentru noi și că folosim aceste date pentru unicul scop de a-ți oferi o experiență personalizată atât pe site-ul nostru, cât și pe platformele online pe care ne promovăm produsele și serviciile (Facebook, Google, Instagram).

CUM FOLOSIM DATELE TALE

Folosim datele tale, doar dacă avem acordul tău, în mai multe feluri, în funcție de natura lor. Am detaliat în continuare toate tipurile de date pe care le colectăm și cum le folosim ulterior:

Adresa de email

În cazul în care ne-ai furnizat adresa ta de email, o vom folosi pentru a-ți trimite mesaje de informare cu privire la produsele și serviciile noastre, dar și la articolele și resursele pe care le publicăm periodic pe acest site;

Prenumele și Numele

În cazul în care ne-ai furnizat Prenumele și Numele tău, folosim aceste date pentru a personaliza mesajele pe care le primești de la noi prin intermediul poștei electronice. Platforma pe care o folosim pentru email marketing (ConvertKit), ne permite personalizarea pe baza datelor furnizate de abonați. De asemenea, acolo unde e cazul, folosim aceste date pentru a încheia contractul care stabilește participarea ta la unul sau mai multe dintre cursurile noastre;

Numărul de telefon

În cazul în care ne-ai furnizat Numărul de Telefon, folosim aceste date pentru a te putea contacta rapid, în cazul în care participi la cursurile și/sau evenimentele noastre, în scopul informării cu privire la locurile de desfășurare a acestor cursuri/evenimente sau la modificările de ultim moment în programul cursurilor/evenimentelor;

Datele de facturare

În cazul în care ne-ai furnizat datele de facturare (CNP, CUI, Numărul de Înregistrare la Registrul Comerțului, Adresa Sediului Firmei, Contul Bancar, Numele Băncii, Numele Reprezentantului Legal, Funcția Reprezentantului Legal), folosim aceste date pentru a încheia contractul care stabilește participarea ta la unul sau mai multe dintre cursurile noastre;

Datele despre browser/IP/dispozitiv

În cazul în care ai fost de acord să colectăm detaliile despre Browser, IP, Dispozitiv, folosim aceste date pentru a determina cum folosești site-ul nostru, scopul fiind să facem schimbările necesare pentru ca tu să găsești mai ușor informațiile pe care le cauți;

Concluzie

Am luat toate măsurile tehnice pentru ca tu să nu fii obligat(ă) să ne furnizezi niciun fel de date (totul e opțional), dar e bine de știut că fără ele e posibil ca anumite părți din site să nu funcționeze corect, să nu putem colabora sau să nu te putem anunța cu privire la serviciile din portofoliul nostru de care ai putea fi interesat(ă).

PARTAJAREA DATELOR TALE

Nu am vândut, nu vindem și nu vom vinde niciodată datele tale către terțe părți. Oferim servicii care se bazează pe încrederea clienților și a potențialilor clienți, iar siguranța datelor personale este esențială în acest proces.

Singurele entități care au acces la datele utilizatorilor acestui site sunt agențiile sau furnizorii cu care colaborăm în baza unor contracte ce conțin clauze de confidențialitate, fără de care nu ne-am putea desfășura activitatea și, în cazuri excepționale și doar pe baza unor cereri oficiale, instituțiile publice care aplică legea în România.

Singurele date despre utilizatorii acestui site, la care terțe părți au acces, sunt agregate și anonimizate – pe baza cărora utilizatorii nu pot fi identificați.

MESAJELE NOASTRE DE MARKETING

În cazul în care avem acordul tău, îți vom trimite, prin email, mesaje de marketing cu scopul de a te informa despre cursurile pe care urmează să le organizăm, despre articolele noi publicate pe acest site și despre articole utile publicate pe alte site-uri de pe internet.

Dezabonare de la newsletter

Te poți dezabona de la newsletter în orice moment, folosind una dintre metodele de mai jos:

  • Prin click pe link-ul de dezabonare din orice newsletter primit deja de la noi;
  • Prin trimiterea unui mesaj către noi la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro în care să soliciți dezabonarea.

În oricare dintre cele două situații, ne vom asigura că nu vei mai primi mesajele noastre de marketing prin email. Orice solicitare în acest sens va fi rezolvată în maxim 48 ore de la primire.

 ADRESAREA UTILIZATORILOR PRIN PUBLICITATE ONLINE

Desfășurăm campanii de publicitate online pentru a te informa despre produsele și serviciile pe care le oferim și/sau despre articolele publicate pe acest site.

În acest context folosim două rețele de publicitate – Facebook și Google/DoubleClick, precum și mai multe tehnici de adresare a utilizatorilor în cadrul campaniilor –  pe baza datelor demografice (sex, vârstă, repartizare geografică, proximitate) sau  a intereselor – aceste informații fiind puse la dispoziția noastră de către rețelele amintite mai sus.

De multe ori, reclamele noastre, pe care le vezi pe alte site-uri, sunt afișate pe baza informațiilor pe care noi le avem despre tine (spre exemplu, când vizitezi sau te înscrii pe pagina unui anumit curs/eveniment de pe site-ul nostru, vei fi adresat apoi, pe Facebook sau în rețeaua de parteneri Google, cu reclamă la cursul respectiv sau la alte produse/servicii auxiliare).

DREPTURILE TALE ÎN CONTEXTUL DATELOR

Iată care sunt drepturile tale în contextul colectării și prelucrării datelor.

  1. Dreptul de a fi informat cu privire la cum sunt colectat și folosite datele tale;
  2. Dreptul de a accesa datele pe care le avem despre tine;
  3. Dreptul de a cere rectificarea datelor pe care le avem despre tine;
  4. Dreptul de a solicita ștergerea datelor pe care le avem despre tine;
  5. Dreptul de a solicita oprirea trimiterii de mesaje de marketing către tine;
  6. Dreptul de a solicita trimiterea datelor tale personale către tine sau către un alt operator;
  7. Dreptul de a depune o plângere, cu referire la folosirea datelor tale, către organele abilitate.

Drepturile de mai sus nu sunt absolute și există excepții. Pentru orice întrebări în acest context, te rugăm să ne trimiți un email cu titlul DATELE MELE la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro

POLITICA DE UTILIZARE A COOKIE-URILOR

Ce sunt cookie-urile. Cookie-ul este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) și este complet “pasiv” (nu conține programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard-driver-ul utilizatorului).

Cookie-uri esențiale. Aceste cookie-uri sunt necesare pentru funcționarea site-ului web și nu pot fi dezactivate în sistemele noastre. Acestea sunt, de obicei, stabilite numai ca răspuns la acțiunile efectuate de dvs. care reprezintă o solicitare de servicii, cum ar fi setarea preferințelor de confidențialitate, autentificarea sau completarea formularelor. Puteți seta browserul să vă blocheze sau să vă avertizeze despre aceste module cookie, dar anumite părți ale site-ului nu vor funcționa. Aceste cookie-uri nu stochează nici o informație de identificare personală.

Cookie-uri de performanță. Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru. Ele ne ajută să știm ce pagini sunt cele mai puțin populare și să vedem cum se deplasează vizitatorii în jurul site-ului. Toate informațiile pe care le colectează aceste cookie-uri sunt agregate și, prin urmare, anonime. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, nu vom ști când ați vizitat site-ul nostru și nu vom putea monitoriza performanța acestuia.

Cookie-uri publicitate. Aceste cookie-uri pot fi setate pe site-ul nostru de către partenerii noștri de publicitate. Acestea pot fi utilizate de aceste companii pentru a construi un profil al intereselor dvs. și pentru a vă afișa anunțuri relevante pe alte site-uri. Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea unică a browserului și a dispozitivului dvs. de internet. Dacă nu permiteți aceste cookie-uri, veți avea parte de o publicitate mai puțin personalizată.

Cookie-uri (Perioada)

facebook.com

  • datr (583 days)
  • fr (89 days)
  • lu (583 days)

google.com

  • APISID (583 days)
  • SSID (583 days)
  • NID (36 days)
  • PREF (583 days)
  • SID (583 days)
  • SAPISID (583 days)
  • HSID (583 days)

doubleclick.net

  • id (583 days)

CUM NE POȚI CONTACTA

În cazul în care îți putem oferi orice fel de informații cu privire la produsele și serviciile noastre, sau la felul în care colectăm și utilizăm datele tale personale, te rugăm să ne trimiți un email la adresa de email: dynamisbrand@consultant.ro.

Politica de Cookie-uri

Cookie-urile

Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia.

În conformitate cu Directiva „e-Intimitate” a U.E., în vigoare de la 26 mai 2012 şi cu prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimţământul înaintea transmiterii de cookie-uri în computerele acestora. Detalii pe siteul Comisiei Europene.

Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Majoritatea site-urilor mari fac acest lucru.

Ce se înțelege prin cookie-uri?

Cookie-ul este un fişier text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează în calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când îl vizitaţi. Datorită cookie-urilor, site-ul reţine, pe o perioadă de timp, acţiunile şi preferinţele voastre (login, limbă, dimensiunea caracterelor şi alte preferinţe de afişare). Astfel nu mai trebuie să le reintroduceţi ori de câte ori reveniţi la site sau navigaţi de pe o pagină pe alta.

Cookie-urile NU sunt viruși! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcătuite din bucăți de cod așa că nu pot fi executate nici nu pot autorula. În consecință, nu se pot duplica sau replica pe alte rețele pentru a se rula sau replica din nou. Deoarece nu pot îndeplini aceste funcții, nu pot fi considerate viruși.

Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri persistente’). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?

Anumite secţiuni de conţinut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi / furnizori (ex.: news-box, un video sau o reclamă). Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc „third party cookies” pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.

Aceste cookie-uri pot proveni de la următorii terţi: facebook.com, twitter.com, instagram.com etc.

Cum folosește site-ul nostru cookie-urile?

Folosim două tipuri de cookie-uri: per sesiune şi fixe. Cele per sesiune sunt fişiere temporare ce rămân în terminalul utilizatorului până la terminarea sesiunii sau închiderea aplicaţiei (browser-ului web). Cele fixe rămân pe terminalul utilizatorului pe o perioada definită de parametrii cookie-ului sau până sunt şterse manual de utilizator.

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.

Conțin cookie-urile date personale?

Cookie-urile în sine nu solicită informaţii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate şi, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale colectate prin utilizarea cookie-urilor pot fi colectate doar pentru a facilita anumite funcţionalităţi pentru utilizator. Aceste date sunt criptate într-un mod care face imposibil accesul persoanelor neautorizate la ele.

Cum se folosesc cookie-urile?

Cookie-urile joacă un rol important în facilitarea accesului şi livrării multiplelor servicii de care utilizatorul se bucură pe Internet, cum ar fi:

• Personalizarea anumitor setări precum:limba în care este vizualizat un site sau accesarea preferinţelor vechi prin accesarea butonului „Înainte” şi „Înapoi”.

• Cookie-urile oferă deţinatorilor de site-uri feedback asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente şi mai accesibile pentru utilizatori;

• Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse într-un anumit site pentru a crea o experienţă de navigare mai bună;

• Îmbunătăţesc eficienţa publicităţii online.

Cookie-uri interne

O vizită pe acest site poate plasa cookie-uri în scopuri de:

  • Cookie-uri esențiale. Necesare pentru funcționarea site-ului. Putem folosi module cookie esențiale pentru a autentifica utilizatorii, pentru a preveni utilizarea frauduloasă a conturilor de utilizator sau pentru a oferi funcții specifice site-ului.
  • Cookie-uri de măsurare a traficului. Ne permite să recunoaștem și să numărăm numărul de vizitatori și să vedem cum se deplasează vizitatorii în site când îl folosesc. Acest lucru ne ajută să îmbunătățim modul în care funcționează site-ul.
  • Cookie-uri de funcționalitate. Este folosit pentru a vă recunoaște când vă întoarceți la Site. Acest lucru ne permite să personalizăm conținutul nostru pentru dvs., să vă salutăm după nume și să vă amintim preferințele dvs. (de exemplu, alegerea limbii sau regiunii dvs.).
  • Cookie de targetare și publicitate. Înregistreaza vizita despre site, paginile pe care le-ați vizitat și link-urile pe care ați dat click. Vom folosi aceste informații pentru a face site-ul și mai relevant pentru interesele dvs. De asemenea, exista posibilitatea de a împărtăși aceste informații unor terțe părți, tot în scopul de a face site-ul mai relevant pentru dvs. De exemplu, pe baza acestor tip de cookies pot fi identificate produsele și serviciile agreate de către un utilizator, aceste informații servind ulterior la transmiterea de mesaje publicitare adecvate către respectivul utilizator

 Third-party (terță-parte) cookies

Pe lângă cookie-urile proprii, este posibil să folosim și alte cookie-uri terță parte (third-party) pentru a raporta statisticile de utilizare a site-ului și pentru a îmbunătăți eforturile de marketing.

  • Urmărirea cookie-urilor/Tracking cookies. Urmăresc comportamentul pe site și îl conectează de alte valori care să permită o mai bună înțelegere a obiceiurilor de utilizare.
  • Cookie-uri de optimizare/Optimization cookie. Permit urmărirea în timp real a conversiei utilizatorilor din diverse canale de marketing pentru a evalua eficiența acestora.
  • Cookie-uri pentru parteneri. Oferă partenerilor noștri metrici de conversie pentru a-și putea optimiza eforturile de marketing plătite.

Mai jos, puteți găsi mai mai multe detalii despre cum folosim aceste servicii pe site-url nostru și despre cum le puteți dezactiva. S.C. Dynamis Brand Consulting S.R.L. nu îşi asumă răspunderea pentru directivele de protecţie a datelor şi procedurile paginilor internet partenere.

  1. Plugin-uri de reţele socialPagina noastră de internet utilizează „plugin“-uri de la operatorii de reţele sociale (de ex.: www.facebook.com). Toate plugin-urile de reţele sociale de pe pagina noastră de internet sunt marcate clar. La accesarea paginilor noastre de internet care conţin un plugin de reţea socială browser-ul dvs. va realiza o conectare directă la serverul operatorului reţelei sociale. Conţinutul plugin-ului va fi transmis de serverul accesat al operatorului reţelei sociale direct către browser-ul dvs. şi va fi integrat de acesta în pagina de internet. Prin integrarea plugin-ului operatorul reţelei sociale primeşte informaţia că aţi accesat pagina noastră. În cazul în care în timpul vizitării paginii noastre de internet este în derulare o sesiune de conectare valabilă la o reţea socială, vizita poate fi atribuită contului respectiv de utilizator. În cazul în care interacţionaţi cu plugin-ul, informaţia respectivă este transmisă operatorului de reţea socială şi este salvată acolo. Dacă doriţi să împiedicaţi colectarea datelor dvs. de către operatorul reţelei sociale prin intermediul paginii noastre de internet, trebuie să vă deconectaţi (adică să vă delogaţi) de la serviciul operatorului de reţea socială înainte de vizitarea paginii noastre de internet.
    Informaţii privind scopul şi volumul stocării de date precum şi privind procesarea ulterioară, utilizarea şi drepturile de care beneficiaţi, precum şi posibilităţile de setare puteţi găsi în precizările operatorului de reţea socială referitoare la protecţia datelor, care nu au legătură cu această declaraţie cu privire la protecţia datelor. În privinţa operatorului „Facebook“ găsiţi aceste directive la adresa http://www.facebook.com/policy.php
  2. Serviciul de analiză web Google Analytics. Pagina noastră de internet utilizează serviciul de analiză web „Google Analytics “ al societăţii Google Inc. în scop statistic. Acest serviciu de analiză web utilizează aşa-numite „cookie“-uri (vezi mai sus la Utilizarea de cookie-uri). Prin cookie-uri sunt generate numai informaţii anonime cu privire la utilizarea paginii noastre de internet. Aceste informaţii sunt transmise către serverul societăţii Google Inc. într-un stat membru U.E. sau în afara U.E. (de ex. în S.U.A.) şi sunt salvate acolo. Google Inc. oferă un regim adecvat de protecția a datelor în SUA prin participarea în proiectul Privacy Shield – vezi detalii la: https://www.privacyshield.gov/participant?id=a2zt0000000GnaNAAS.  Societatea Google Inc. va transmite eventual informaţiile către terţi, în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege sau în măsura în care terţii procesează aceste date la comanda societăţii Google Inc. Nici noi şi nici societatea Google Inc. nu vom conecta adresa dvs. IP cu alte date care sunt salvate de Google Inc. sau de către noi.
  3. Serviciul de publicitate online Google ADSENSE. Pagina noastră de internet utilizează serviciul de publicitate online „Google AdSense “ al societăţii Google Inc. în scop de servire a reclamelor online. Acest serviciu de livrare a reclamelor in website-ul nostru utilizează aşa-numite „cookie“-uri (vezi mai sus la Utilizarea de cookie-uri). Prin cookie-uri sunt generate numai informaţii cu privire la utilizarea paginii noastre de internet. Aceste informaţii sunt transmise către serverul societăţii Google Inc. într-un stat membru U.E. sau în afara U.E. (de ex. în S.U.A.) şi sunt salvate acolo. Google Inc ofera un regim adecvat de protecția a datelor în S.U.A. prin participarea în proiectul Privacy Shield – vezi detalii la https://www.privacyshield.gov/participant?id=a2zt0000000GnaNAAS. Societatea Google Inc. va transmite eventual informaţiile către terţi, în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege sau în măsura în care terţii procesează aceste date la comanda societăţii Google Inc. Pentru a gestiona dacă doriți sau nu trimiterea cookie-urilor spre Google AdSense puteți accesa https://policies.google.com/privacy?hl=en.  Va menționam ca blocarea cookie-urilor către Google poate avea implicații diverse, care nu au nicio legatura cu site-ul nostru (de exemplu când veți da click pe un anunț/o reclamă din motorul de cautare www.google.ro pentru a ajunge în site-ul nostru, probabil Google.ro nu va permite încărcarea site-ului). Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veţi mai primi publicitate online – ci doar că această nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele dvs, evidenţiate prin comportamentul de navigare.
  4. Serviciul de publicitate online Google Double Click. Pagina noastră de internet utilizează serviciul de publicitate online „Google DoubleClick “ al societăţii Google Inc. în scop de servire a reclamelor online. Acest serviciu de livrare a reclamelor în website-ul nostru utilizează aşa-numite „cookie“-uri (vezi mai sus la Utilizarea de cookie-uri). Prin cookie-uri sunt generate numai informaţii cu privire la utilizarea paginii noastre de internet. Aceste informaţii sunt transmise către serverul societăţii Google Inc. într-un stat membru UE sau în afara U.E. (de ex. în S.U.A.) şi sunt salvate acolo. Google Inc. ofera un regim adecvat de protecția a datelor în SUA prin participarea în proiectul Privacy Shield – vezi detalii la https://www.privacyshield.gov/participant?id=a2zt0000000GnaNAAS.  Societatea Google Inc. va transmite eventual informaţiile către terţi, în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege sau în măsura în care terţii procesează aceste date la comanda societăţii Google Inc.  Pentru a gestiona dacă doriți sau nu trimiterea cookie-urilor spre Google DoubleClick puteți accesa pagina: http://www.google.com/intl/en/policies/privacy/  Vă menționăm că blocarea cookie-urilor către Google poate avea implicații diverse, care nu au nicio legatura cu site-ul nostru (de exemplu când veți da click pe un anunț/o reclamă din motorul de cautare www.google.ro pentru a ajunge în site-ul nostru, probabil Google.ro nu va permite încărcarea site-ului). Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veţi mai primi publicitate online – ci doar că această nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele dvs, evidenţiate prin comportamentul de navigare.
  5. Serviciul de publicitate online Gemius AdOcean. Pagina noastră de internet utilizează serviciul de publicitate online „Gemius “ al societăţii Gemius în scop de servire a reclamelor online. Acest serviciu de livrare a reclamelor în website-ul nostru utilizează aşa-numite „cookie“-uri (vezi mai sus la Utilizarea de cookie-uri). Prin cookie-uri sunt generate numai informaţii cu privire la utilizarea paginii noastre de internet. Aceste informaţii sunt transmise către serverul societăţii Gemius Inc. într-un stat membru UE şi sunt salvate acolo.  Societatea Gemius va transmite eventual informaţiile către terţi, în măsura în care acest lucru este prevăzut de lege sau în măsura în care terţii procesează aceste date la comanda societăţii Gemius. Pentru a gestiona dacă doriți sau nu trimiterea cookie-urilor spre Gemius puteți accesa pagina: http://optout.gemius.com/en. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veţi mai primi publicitate online – ci doar că această nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele dvs, evidenţiate prin comportamentul de navigare.

Cum puteţi controla cookie-urile?

Puteţi controla şi/sau şterge cookie-urile după cum doriţi – pentru detalii, consultaţi site-ul aboutcookies.org.  Puteți șterge toate cookie-urile din calculatorul dumneavoastră și puteți seta majoritatea browserelor să blocheze plasarea acestora. Dacă faceţi acest lucru, este posibil să fiţi nevoit să setaţi manual unele preferinţe, de fiecare dată când vizitaţi site-ul. De asemenea, s-ar putea ca unele servicii sau opţiuni să nu funcţioneze.

Care sunt opțiunile dvs. privind cookie-urile

În general, o aplicaţie folosită pentru accesarea paginilor web permite salvarea cookie-urilor pe terminal în mod implicit.

Aceste setări pot fi schimbate în aşa fel încât administrarea automată a cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când cookie-uri sunt trimise către terminalul sau. Informaţii detaliate despre posibilităţileşi modurile de administrare a cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicaţiei (browser-ului web).

Limitarea folosirii cookie-urilor poate afecta anumite funcţionalităţi ale paginii web.

În acest sens cookie-urile esențiale (fără de care site-ul nostru nu mai poate funcționa corect) nu pot fi editate.

În cazul în care doriți să eliminați fișierele de tip cookie stocate pe dispozitivele dvs. și să configurați browserul dvs. web astfel încât să refuze fișiere de tip cookie, puteți să utilizați setările privind preferințele din browser-ul dvs. web. De  obicei, puteți găsi setările de navigare referitoare la fișiere de tip cookie în meniurile „Opțiuni”, „Instrumente” sau „Preferințe” din browserul web pe  care îl utilizați pentru a accesa Website-urile noastre. În funcție de browserele web existente, pot fi utilizate mijloace diverse pentru a dezactiva fișierele de tip cookie. Pentru a obține mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul browserelor dvs.:

  • Setări cookie în Internet Explorer – Internet Explorer;
  • Setări cookie în Firefox – Firefox;
  • Setări cookie în Chrome – Chrome;
  • Setări cookie în Safari – Safari;
  • Setări cookie în Edge – Edge;
  • Setări cookie în Opera – Opera.

Pentru a afla mai multe despre fișierele de tip cookie, vă rugăm să vizitați www.allaboutcookies.org sau să vedeți www.youronlinechoices.eu, care conține informații suplimentare privind publicitatea comportamentală și viața privată online.

De ce sunt cookie-urile importante pentru internet

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcţionarii eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experienţe de navigare prietenoase şi adaptată preferinţelor şi intereselor fiecărui utilizator.

Refuzarea sau dezactivarea cookieurilor poate face unele site-uri imposibil de folosit.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veţi mai primi publicitate online – ci doar că această nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele dvs. evidenţiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de întrebuinţări importante ale cookieurilor:

  • Conţinut şi servicii adaptate preferinţelor utilizatorului – categorii de produse şi servicii.
  • Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reţinerea parolelor.
  • Reţinerea filtrelor de protecţie a copiilor privind conţinutul pe Internet (opţiuni family mode, funcţii de safe search).
  • Limitarea frecvenţei de difuzare a reclamelor – limitarea numărului de afişări a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site.
  • Furnizarea de publicitate mai relevanţă pentru utilizator.
  • Măsurarea, optimizarea şi caracteristicile de analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conţinut este vizualizat şi modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile derulează aceste analize a utilizării lor pentru a îmbunătăţi site-urile în beneficiul utilizatorilor.

Puteţi accepta sau respinge cookie-urile de pe acest site.