Dacă sunteți de părere că guvernul vă dorește binele, sau că o altă țară (sau mai multe) dorește (doresc) binele României, sau că principalele posturi de radio/TV naționale sau internaționale sunt surse sigure de informații, atunci renunțați să parcurgeți acest articol.
În ziua de azi, dezinformarea este prezentă în toate aspectele vieții și în toate domeniile de activitate: de la domeniul politic la cel militar, de la domeniul economic la cel medical. Oriunde este nevoie de a promova un anumit produs, un anumit concept sau o anumită ideologie, întâlnim o serie întreagă de tehnici de dezinformare.
DE CE SE FOLOSESC ACESTE TEHNICI?
Răspunsul la această întrebare este extrem de simplu: pentru că se poate, pentru că au impact și pentru că sunt eficiente.
Cei mai mulți dintre oameni sunt păcăliți de aceste tehnici de dezinformare ori pentru că sunt ignoranți, ori că nu-i interesează subiectul, ori că le este lene să caute informații pe care să le analizeze, ori sunt interesați de subiect, dar preferă să gândească altcineva în locul lor (pentru că subiectul este mult prea complex), ori că au și-au format deja o părere asupra subiectului în cauză și se informează doar din surse care le validează părerea.
Există numeroase moduri de a trata o informaţie, în aşa fel încât ea să devină aptă pentru o acţiune de dezinformare:
1. NEGAREA FAPTELOR
Este varianta cea mai simplă de dezinformare și cea care vine în minte prima dată celor mai puțin experimentați. Negarea faptelor refuză recunoașterea faptelor de care este acuzată partea respectivă și se exprimă prin susținerea mai mult sau mai puțin vehementă a contrariului, după modelul:
“Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y.“
Într-o dezbatare publică electorală în care unul dintre candidați este acuzat că ar fi furat din banii instituției, răspunsul ar putea fi:
“Nu este adevărat că, în calitate de primar, am luat comisioane la proiectele derulate de primărie.”
De obicei, după o astfel de negare a faptelor, persoana acuzată va căuta să schimbe subiectul către o temă care sa o avantajeze și să-i pună în valoare realizările (vezi și punctul 7 de mai jos):
“Este o dezinformare lansată de o anumită parte a presei faptul că aș fi încasat comisioane din proiectele primăriei. În loc să spunem miniciuni, haideți mai degrabă să discutăm despre parcarea pe care am făcut-o și despre moderna sală de sport pe care am construit-o pentru locuitorii urbei.”
În domeniul militar, negarea faptei ar putea suna cam așa:
“Nu noi am atacat țara vecină. Am fost provocați.”
2. INVERSAREA FAPTELOR
Inversarea faptelor (sau dezinformarea “neagră”) este una dintre cele mai utilizate tehnici de dezinformare. Nu numai că nu se recunoaște fapta săvârșită, dar se pune această faptă (sau vina pentru această faptă) pe seama celeilalte părți sau a inamicului, după modelul:
“Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X.”
Într-o campanie electorală auzim destul de des replici de genul:
“În mandatul meu de primar, eu nu am încasat nici un ban din proiectele pe care le-a realizat primăria, ci unii dintre consilierii locali au făcut asta. Știu ei cine anume. Nu este nevoie să dăm nume acum.”
Sau:
“Nu este adevărat că am luat comisioane la proiectele derulate de primărie, ci fostul primar a făcut acest lucru. Și acum vrea să candideze la primărie pentru că i s-au terminat banii pe care i-a furat.”
Inversarea faptelor este frecvent folosită în domeniul militar pentru a atrage susținerea populației pentru acțiunile derulate. Să ne amintim de faptul că, în 1939, la începerea Primului Război Mondial, Polonia a fost atacată de Germania pe motivul că soldați polonezi ar fi atacat postul de radio german Gleiwitz, aflat în apropierea frontierei cu Polonia.
În realitate, acum știm că, de fapt, a fost o operațiune sub steag fals (false flag operation) denumită Operațiunea Himmler, în care un mic grup de agenți germani, îmbrăcați în uniforme poloneze, a ocupat stația de radio Gleiwitz și a difuzat un scurt mesaj anti-german în limba poloneză.
Operațiune planificată de Germania a intenționat să dea impresia unei agresiunii poloneze împotriva Germaniei, care a fost ulterior folosită de propaganda nazistă pentru a justifica invazia Poloniei.
Mai aproape de zilele noastre am văzut cum vina este aruncată la ceilalți în cazul detonării gazoductului Nord Stream:
“Nu noi am aruncat în aer gazoductul, ci Rusia.”
Sau:
“Nu noi am atacat țara vecină, ci ceilalți ne-au atacat pe noi. Tot ceea ce am făcut a fost să răspundem acestor atacuri.“
3. AMESTECUL DINTRE ADEVĂR ŞI MINCIUNĂ
Amestecarea de informații adevărate cu informații false este o tehnică mai sofisticată de dezinformare de tip “gri”, dup[ modelul:
“Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi.”
În plan militar un exemplu foarte bun este legat de declarațiile făcute de invadator la atacarea unei țări. Un exemplu elocvent în acest sens este invadarea Irakului de către o coaliție de trupe americane, britanice, australiene și poloneze în anul 2003. Atunci americanii au spus ceva de genul:
“Este adevărat că am început operațiunile de invadare a Irakului (partea adevărată), dar numai pentru ca să eliminăm armele de distrugere în masă ale Irakului și să instaurăm democrația în țară (partea falsă).“
Ulterior s-a aflat că motivul lansării Operațiunii “Eliberarea Irakului” de către Statele Unite ale Americii era unul fals. Nu au existat arme de distrugere în masă în Irak și nici un program de producere a acestora. Care să fi fost atunci motivul real al acestei operațiuni? Poate petrolul irakian? Sau alte resurse ale Irakului?
4. MODIFICAREA MOTIVULUI
Această tehnică este folosită atunci când tehnicile de mai sus sunt desconspirate. Pentru a contracara descoperirea adevărului, se recurge la această tehnică, care este tot o tehnică din spectrul “gri” al dezinformării, pe modelul:
“Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiţi la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în faţa casei lui Y“.
Cum s-a aflat destul de repede că în Irak nu au fost găsite stocuri de arme de distrugere în masă sau un program activ de arme de distrugere în masă, americanii au schimbat motivul inițial al invaziei. Oficialii administrației Bush au spus că, de fapt, invadarea Irakului s-ar fi datorat sprijinului pe care regimul lui Saddam Hussein – președintele de atunci al Irakului – l-ar fi dat organizației teroriste al-Qaeda (cea identificată de americani ca fiind răspunzătoare pentru atentatele teroriste din 11 Septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii.
Bine înțeles că și acest motiv a fost unul fals. În 2004, Comisia 9/11 a concluzionat că nu există nici o dovadă a vreunei relații între regimul lui Saddam și al-Qaeda.
5. ESTOMPAREA
“Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alţii fură miliarde şi nu păţesc nimic!.”
“Ce contează că au murit mii sau milioane de oameni în urma injectării cu astfel de seruri experimentale? Contează că am salvat Planeta!”
“Hai să nu ne mai lamentăm că au murit câțiva irakieni. Contează că am dat jos un regim dictatorial și am contribuit la instaurarea democrației în țară.”
În realitate, se estimează că, în Războiul din Irak, au murit între 151.000 și 1.033.000 de irakieni în primii trei până la cinci ani de conflict . În total, războiul a provocat cca. 100.000 sau mai mulți morți, civilii reprezentând aproximativ 61% din numărul total de decese. Cât despre democrație este departe de a spune că a fost instaurată acolo.
6. GENERALIZAREA
Generalizarea sau culpabilizarea tuturor funcționează pe principiul că: dacă toată lumea face așa, eu de ce nu aș face? De exemplu:
“Toată lumea fură în România. Cum de l-aţi găsit tocmai pe X ţap ispăşitor? Păi sunt alții care fură și mai mult …”
“Toți arabii sunt teroriști. Ce contează că am omorât câțiva?”
7. UTILIZAREA PĂRŢILOR INEGALE
Această tehnică este o variantă a estompării în care se face referire prea puțină la fapta incriminatorie, care este superficial tratată (astfel încât să nu se spună că am mințit), dar care este acoperită de acțiuni sau fapte pozitive (care să înlăture impactul negativ al temei de dinainte). Este ca o balanță dezechilibrată în care faptele rele sunt menționate prea puțin, în schimb sunt menționate o grămada de fapte bune pentru a anihila impactul faptelor rele.
În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spaţiu restrâns faptului în sine, iar evidenţierea calităţilor morale şi ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spaţiu mult mai mare.
Se caută o reacție a publicului care să spună ceva de genul:
“Este adevărat că a primarul a luat comisioane necuvenite din proiectele primăriei, însă uite ce lucruri bune a făcut: ne-a făcut parcare și sală de sport.”
CÂTEVA SFATURI PENTRU PREVENIREA DEZINFORMĂRII
Tehnicile de dezinformare de mai sus sunt folosite atât de guverne, de armată, cât și de mass-media sau de organizații private.
Nu uitați că principalele trusturi de informații (main stream mass media) sunt private, adică sunt deținute de anumite persoane fizice sau juridice care, la rândul lor, prezină realitatea în funcție de interesele politice și/sau economice pe care le au. Ca urmare, selectați foarte atent informațiile pe care le analizați.
De obicei, posturile publice de știri care sunt sub control public sunt controlate de partidul sau coaliția care se află la putere ceea ce face ca știrile să reflecte punctul de vedere al partidului sau coaliției, care nu este – în mod necesar – și punctul de vedere al națiunii. Să nu credeți că posturile publice sau guvernele nu se pot înșela în privința anumitor evenimente sau acțiuni.
Este important de înțeles că aceste tehnici nu sunt folosite la modul singular. De cele mai multe ori, părțile care dezinformează vor combina două sau mai multe dintre tehnicile de mai sus, în speranța de a face dezinformarea cât mai “credibilă”. Din acest motiv ar fi bine să citiți știri atât pro, cât și contra. Încercați să nu răspundeți emoțional la o știre sau la un eveniment, ci analizați atât argumentele pro, cât și cele ale posturilor/site-urilor contra.
Dacă la analiza unui eveniment complex, vi se propune o interpretare simplă (de genul: ăștia sunt băieții buni, iar ăia sunt băieții răi), acea interpretare – de cele mai multe ori – este una partinică, care caută să manipuleze. De obicei evenimentele politice, economice, militare etc. sunt deosebit de complexe și e greu de făcut o simplificare a lucrurilor în alb și negru. Există foarte multe nuanțe de gri.
Nu uitați lecțiile trecutului. uitați-vă în spate și vedeți care sunt sursele, persoanele, posturile de radio/TV etc. care v-au mințit și au oferit informații false și care sunt cele ale căror informații, chiar dacă inițial nu le-ați crezut, s-au dovedit a fi adevărate.
Cele mai multe dintre canalele principale din mass media sunt, în acest moment, surse puternice de dezinformare. Asta se vede la modul în care au tratat evenimente majore la nivel global precum conflicte armate, evenimente politice sau sociale. Cele mai multe surse reale de informații în acest moment sunt pe Internet. De aceea se și dorește un control al acestuia (pentru că e spațiul în care încă mai există fapte și analize veridice). E adevărat că există și la fel de multe (dacă nu chiar mai multe) site-uri care dezinformează.
Atenție de unde vă luați informația! Gândiți cu capetele voastre și nu cu ideile pe care alții încearcă să vi le strecoare în cap. Nu respingeți din start idei care nu sunt în acord cu ideile oficiale sau cu cele proprii. Vedeți care sunt argumentele și pe ce anume se bezează aceste idei.
0 Comments