DE CE NU TREBUIE SĂ FII MODEST(Ă) LA SERVICIU?

Problema modestiei la serviciu este deosebit de pregnantă mai ales în cazul femeilor. Adesea se consideră nepotrivit ca o femeie să aspire la un· post mai bun, la o educaţie mai bună sau la o situaţie financiară mai bună. Chiar şi astăzi, fetele sunt crescute în ideea de a fi drăguţe şi îndatoritoare, de a asigura tihna şi confortul altora, de a-i face să se simtă importanţi, în speranţa ca, astfel, să placă şi să fie iubite. Ele învaţă să fie modeste şi nepretenţioase şi să stea departe de luminile rampei. A te ţine cu discreţie în umbră este o atitudine care poate constitui un obstacol uriaş în calea carierei tale.

Dacă ai impresia că toţi ceilalţi sunt mai buni şi mai merituoşi decât tine, este puţin probabil că vei lupta pentru o poziţie mai înaltă, pur şi simplu pentru că ţi se pare penibil să admiţi deschis că te simţi în stare de aşa ceva.

Irina lucra la o universitate ca asistent universitar al unui profesor universitar, atunci când a auzit că locul de arhivar la una dintre catedre urma să devină vacant. Deşi Irina credea că se va putea descurca în acest post şi cu toate că era dornică de o schimbare, ea se simţea incapabilă să-I solicite, deoarece o îngrijora ce se va întâmpla dacă nu-l va obţine: i s-ar fi putut reproşa că nu-şi cunoaşte lungul nasului. Era convinsă că, dacă se duce la interviu şi “recunoaşte” că, după părerea ei, este capabilă să se achite bine de sarcinile noii slujbe, această lipsă de modestie va fi sancţionată. Ca urmare, s-a hotărât să nu solicite postul, iar mai târziu a aflat că îl ocupase o fată pe care o considera mult mai puţin competentă.

Falsa modestie creează greutăţi şi atunci când se pune problema măririi salariului.

Multe companii fac anual o evaluare a salariaţilor, iar această procedură include adesea o autoevaluare. Femeilor li se pare de multe ori dificil să-şi pună în evidenţă realizările şi să îi atragă şefului lor atenţia asupra faptului că au fost eficiente şi au lucrat bine în timpul anului.

Femeile sunt, în general, mai reticente decât bărbaţii atunci când trebuie să ceară o mărire de salariu.

Cristina lucra de mai mulţi ani ca operator. Nu fusese niciodată mulţumită de salariul ei şi, cu toate că făcuse câteva aluzii în faţa şefului cu privire la acest subiect, nu a căpătat niciodată mărirea de salariu la care se simţea îndreptăţită. De curând, se supărase de-a binelea, aflând că un angajat nou primea un salariu mai mare decât al ei, deşi proaspătul coleg ocupa în schemă o poziţie inferioară.

Cristina a fost mânioasă şi frustrată în faţa acestei nedreptăţi, dar le-a spus prietenilor că nu este în stare să-i vorbească şefului despre toate realizările ei. Prefera să rămână pe un salariu mic, iar între timp să-şi caute de lucru în altă parte. Aceasta era, fără îndoială, o strategie menită eşecului pentru că o situaţie similară se putea ivi şi în raporturile cu noul patron, iar atunci Cristina s-ar fi confruntat din nou cu aceeaşi problemă.

Dacă vrei să realizezi ceva pe plan profesional, este important să înveţi cum să-ţi scoţi în evidenţă calităţile. Asta nu înseamnă să te împăunezi sau să te arăţi superior/superioară altora; înseamnă să te ridici cu curaj în picioare pentru ca să fii luat(ă) în seamă.

Fiecare om are calităţile lui, şi trebuie să fie conştient de ele atunci când vrea să avanseze. Asta nu înseamnă că trebuie să-ţi dosești defectele sub covor, ci dimpotrivă. Este la fel de important să-ţi cunoşti lipsurile şi să cauţi să le remediezi, dar atunci când lupţi pentru o promovare sau pentru creşterea salariului, trebuie să ai în minte aspectele pozitive, pentru că

Dacă tu nu crezi în tine, este puţin probabil ca personalul din conducere sau viitorul tău şef să creadă.

A-ţi menţiona deschis realizările, într-un mod eficient şi neagresiv, este o artă care se poate învăţa. Numai pentru că ţi-ai ţinut ascunse capacităţile în ultimii douăzeci de ani, nu înseamnă că trebuie să faci la fel tot restul vieţii. Dacă doreşti să avansezi nu ar trebui să te laşi împiedicat de mentalităţi învechite. Uită-te la oamenii care laudă modestia ca pe o virtute: ei sunt fie indivizi care nu au realizat nimic ei înşişi, fie indivizi care se tem că avansarea ta ar putea sta în calea avansării lor.

Nu este nimic rău în a spune altor oameni că munceşti cu competenţă şi că ai succes. O componentă a succesului constă în a-ţi şti valoarea şi în a o face cunoscută.

Este interesant de observat cât de greu li se pare oamenilor să vorbească despre calităţile lor.

În seminariile mele despre managementul stresului, le împart de obicei cursanţilor foi de hârtie cu titlul: “Ce îmi place la mine“. Oamenii au nevoie de mult timp pentru ca să răspundă la cele trei puncte specificate, dar în schimb foaia pe care scrie “Lipsurile mele” este completată extrem de rapid. Poate că suntem mai conştienţi de defectele noastre pentru că ele ne-au fost menţionate permanent în copilărie, dar, cu siguranţă, putem învăţa să gândim pozitiv despre noi înşine şi să punem accentul mai degrabă pe succese decât pe eşecuri.

Este important să scăpăm de genul de modestie care ne face vulnerabili, între altele pentru că acest lucru ne ajută să receptăm într-un mod mai constructiv criticile.

Nimănui nu-i place să-i fie arătate greşelile sau defectele; însă oamenii reacţionează diferit la critici. În funcţie de gradul de dezvoltare a respectului de sine, scala se întinde de la cei care ignoră comentariile critice până la cei care se prăbuşesc sub ele. Să-ţi închipui că nu poţi greşi niciodată şi, în consecinţă, să ignori criticile constituie semnul unei nesănătoase lipse de autocunoaştere şi de modestie. Iar să accepţi fără discernământ orice observaţie critică este semnul unei obedienţe exagerate. Este esenţial să fii conştient de punctele tale forte şi de laturile tale pozitive pentru că ele formează baza respectului de sine, şi cu cât este mai solidă această bază, cu atât va rezista mai bine atunci când eşti criticat.

Atunci când cineva are obiecţii cu privire la ceea ce facem sau. spunem, înseamnă, de obicei, că acţiunile noastre i-au provocat, dintr-un motiv oarecare, disconfort sau nelinişte. În orice caz, nu înseamnă că, dacă am dat naştere la obiecţii, suntem lipsiţi de valoare. Atâta vreme cât respectul de sine este intact, putem să ascultăm cu calm criticile şi să reacţionăm la ele discutând sau argumentându-ne propriul punct de vedere în faţa interlocutorului, astfel încât, în final, să ajungem la o soluţie sau la un compromis. S-ar putea chiar să ajungem la înlăturarea obiecţiilor celuilalt, dar acest lucru este cu totul altceva decât respingerea categorică a criticii.

A reacţiona constructiv la critică presupune să asculţi cu atenţie punctul celuilalt de vedere şi să te asiguri că ai înţeles care este adevărata problemă.

Aşa cum am văzut în articolul “DE CE SĂ NU AȘTEPȚI DUPĂ “MOMENTUL POTRIVIT”, Oana se plângea mai ales de soţ, pe când motivul real al nefericirii ei era lupta cu nouă ei postura de mamă.

Dacă îţi întăreşti încrederea în tine însuţi/însăți şi dacă ai grijă să faci măcar o parte dintre lucrurile importante pentru tine, vei fi mult mai bine înarmat(ă) pentru bătăliile verbale, iar aceasta este o însuşire valoroasă, întrucât nu ne putem aştepta să trecem prin viaţă fără să fim criticaţi niciodată.

(Traducere și adaptare după Vera Peiffer – “More Postive Thinking”, Element Books Limited, Shaftesbury, Dorset, U.K., 1999)