10 INFORMAȚII DESPRE SFÂNTA LUMINĂ DE LA IERUSALIM

Aproape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe. De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:

1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.

2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.

3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.

4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.

5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.

7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.

8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.

9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.

10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.

Mărturii istorice privind pogorârea Sfintei Lumini la Ierusalim

De-a lungul timpului există mai multe mărturii istorice care consemnează minunea de la Ierusalim.

45 de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musul­mani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruşi, trei musulmani perşi, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elveţian, un moldovean şi un istoric italian, descriu marea mi­nune a lumii creştine.

În cele ce urmează vom reda doar câteva dintre aceste relatări.

Istoricul Al-Biruni în lucrarea sa Cronologia vechilor neamuri, păstrată în manuscris, vorbeşte despre acest eveniment deosebit. Despre momentul pogorârii spune: “creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă”.

Tot acesta precizează faptul că “unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama”.

În cronica istoricului Hugues, în care este relatată mărturisirea cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046), se precizează autenticitatea minunii.

Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toţi se rugau, o can­delă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor”, se menţionează în documentul istoric.

În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lu­mini.

Mulţimea credin­cioşilor a aşteptat în curtea Bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.

Patriarhul grec, Sofronie IV, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.

Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii Bisericii, lângă o co­loană. Şi, deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea Bisericii s-a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile Bisericii şi Patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt.

Evenimentele acelei zile sunt descrise în toate aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menţionează de­spicarea coloanei, este cuprins într-un preţios manuscris care se află în Bib­lioteca din München.

Trebuie menţionat că şi măsurătorile ştiinţifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini şi dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează „de necrezut şi complet inexplicabile”.

Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica pelerinei Egeria.

Informaţii extrase din volumul Sfânta Lumină – Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis.

(Informații preluate de pe site-ul Doxologia.ro și Basilica.ro)

Lasati un comentariu