Aproape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe. De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:
1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.
2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.
3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.
4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.
5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.
7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.
8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.
9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.
10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.
Mărturii istorice privind pogorârea Sfintei Lumini la Ierusalim
De-a lungul timpului există mai multe mărturii istorice care consemnează minunea de la Ierusalim.
45 de scriitori din lumea medievală, printre care zece cronicari francezi, cinci musulmani arabi, cinci greci bizantini, cinci germani, patru englezi, trei ruşi, trei musulmani perşi, trei islandezi, doi armeni, un sirian, un elveţian, un moldovean şi un istoric italian, descriu marea minune a lumii creştine.
În cele ce urmează vom reda doar câteva dintre aceste relatări.
Mărturia istoricului arab Al-Biruni
Istoricul Al-Biruni în lucrarea sa Cronologia vechilor neamuri, păstrată în manuscris, vorbeşte despre acest eveniment deosebit. Despre momentul pogorârii spune: “creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă”.
Tot acesta precizează faptul că “unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama”.
Mărturia cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046)
În cronica istoricului Hugues, în care este relatată mărturisirea cronografului francez Richard cel Binecuvântat (970-1046), se precizează autenticitatea minunii.
“Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toţi se rugau, o candelă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor”, se menţionează în documentul istoric.
Minunea Sfintei Lumini țâșnite din coloana de la intrarea în Biserica Învierii la anul 1579
În Sâmbăta Mare a anului 1579, potrivit cronicilor bisericeşti ale Cetăţii Ierusalimului, stăpânitorii turci au interzis patriarhului grec şi creştinilor ortodocşi să intre în Biserica Învierii pentru rânduita ceremonie a Sfintei Lumini.
Mulţimea credincioşilor a aşteptat în curtea Bisericii toată ziua, chiar şi după apusul soarelui.
Patriarhul grec, Sofronie IV, era în primul an al patriarhatului său. Era pentru prima dată când şi-a asumat săvârşirea celei mai însemnate ceremonii a anului, însă turcii l-au lipsit de acest drept legal.
Patriarhul stătea rugându-se în partea stângă a uşii Bisericii, lângă o coloană. Şi, deodată, în timp ce deja se făcuse noapte, coloana s-a despicat şi Sfânta Lumină a izbucnit din interiorul ei. Patriarhul a aprins îndată lumânarea sa şi a împărţit Sfânta Lumină credincioşilor. În câteva minute sfânta flacără s-a întins la toţi cei care se aflau acolo şi curtea Bisericii s-a luminat. Uimiţi, păzitorii turci au deschis atunci uşile Bisericii şi Patriarhul împreună cu mulţimea ortodocşilor s-a îndreptat spre Sfântul Mormânt.
Evenimentele acelei zile sunt descrise în toate aşa-numitele Proschinitare ale Ierusalimului, care sunt nişte îndrumătoare pentru închinătorii Sfintelor Locuri. Cel mai vechi dintre aceste Proschinitare, în care se menţionează despicarea coloanei, este cuprins într-un preţios manuscris care se află în Biblioteca din München.
Mărturia Patriarhului Ierusalimului Diodor I (1981-2000) la aprinderea Sfintei Lumini
“Intru în Mormânt și îngenunchez cu frică sfântă în fața locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte și de unde a înviat. Rugăciunea în Sfântul Mormânt este pentru mine un moment foarte sfânt, într-un loc foarte sfânt. De aici a înviat cu slavă Domnul și de aici Și-a răspândit Lumina în lume. Apostolul Ioan scrie în primul capitol al Evangheliei sale că lisus este Lumina lumii. Îngenunchind în fața acestui loc unde El a înviat din morți, suntem aduși în imediata apropiere a Învierii Sale slăvite.
Catolicii și protestanții numesc biserica aceasta, Biserica Sfântului Mormânt. Noi o numim Biserica Învierii. Învierea este pentru creștinii ortodocși centrul credinței. Prin Învierea Lui, Hristos a câștigat victoria finală asupra morții, nu doar asupra morții Sale, ci și asupra morții celor ce sunt aproape de El. Nu cred că este o întâmplare că Focul Sfânt apare exact pe locul acesta. La Matei 28, 3 se spune că atunci când Domnul a înviat din morți, a venit un înger îmbrăcat într-o lumină înfricoșătoare. Cred că lumina care a învăluit îngerul Ia Învierea Domnului este aceeași cu lumina care apare miraculos în fiecare Sâmbătă de Paști. Hristos vrea să ne aducă aminte că Învierea Sa este o realitate, nu doar un mit. El a venit cu adevărat în lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea și învierea Sa să se poata reuni omul cu Creatorul său.
Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor și după aceea aștept. Câteodată aștept câteva minute, dar în mod obișnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstrie, dar culoarea se poate schimba și poate lua multe nuanțe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omenești. Lumina răsare din piatră ca și ceața care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, așa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! – niciodată nu mi-am ars barba în toți cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului și am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistență, diferită de lumina focului care arde in candelă. La un moment dat, Lumina se înalță și formează o coloană în care focul este de natură diferită, așa că pot aprinde lumânările mele de la ea. Dupa ce am primit flacăra, ies și dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt și dupa aceea tuturor celor prezenți în Biserică.”
Trebuie menţionat că şi măsurătorile ştiinţifice efectuate de către fizicianul rus, Andrei Volkov, la Mormântul lui Hristos, în Sâmbăta Mare a anului 2008, confirmă venirea Sfintei Lumini şi dezvăluie fenomene pe care chiar el le caracterizează „de necrezut şi complet inexplicabile”.
Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină. Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica pelerinei Egeria.
Informaţii extrase din volumul Sfânta Lumină – Minunea din Sâmbăta Mare de la mormântul lui Hristos semnat de Haralambie K. Skarlakidis.
(Informații preluate de pe site-ul Doxologia.ro și Basilica.ro)
0 Comments