TE CRAMPONEZI DE TRECUT?

Dacă tu CREZI CĂ NU VEI REUȘI NICIODATĂ sau TE HRĂNEȘTI CU NEFERICIRE ȘI DEVII DEPENDENT sau ÎȚI STABILEȘTI STANDARDE PREA JOASE – oricare din cele menționate anterior nu face altceva decât să îți submineze calea spre fericire așa cum arată Alan Cohen în cartea sa “Why Your Life Sucks: And What You Can Do About It” (De ce viața ta e oribilă: și cum o poți remedia). Azi continuăm seria de articole din această lucrare cu un obstacol pe care l-am întâlnit la destul de multe persoane: ancorarea în trecut.

Atunci când reînvii un trecut dureros repovestindu-l nu faci decât să aduci la festinul de astăzi cadavrul împuțit al unui animal cu care maculezi frumusețea momentului.

Trecutul nu există decât în mintea ta, în prezent el este imaterial și nu are nicio putere dacă nu-i acorzi atenție.

Trecutul nu te poate bântui, dar te poți bântui singur(ă), reînviindu-l.

Așa că lasă-l acolo unde îi este locul.

Dacă încerci să renunți la un model comportamental din trecut, există două modalități sigure de a-l continua fără să vrei: prima este judecându-l și rezistându-i.

Un lucru căruia i te opui ți se opune. Dacă încerci să-l domini, te domină. Sentimentul de vină alungă dragostea și se transformă în autoînvinuire.

Cea mai bună definiție dată vinei este: „Să te pedepsești înainte pentru ca Dumnezeu să nu te pedepsească.“

Dacă vrei cu tot dinadinsul să-ți păstrezi aceeași conduită, e suficient să te consideri vinovat. Dacă vrei să nu te mai domine, dovedește-ți nevinovăția. Încearcă să înțelegi ce te-a făcut s-o adopți. Poate că și alții, care au trecut prin experiențe asemănătoare, au urmat aceeași cale.

  • Ai învățat ceva din această experiență?
  • Îți face plăcere în continuare, dar din cauza unor norme sociale e mai bine să încetezi?
  • Ești mai puternic, mai înțelept, mai profund sau mai înțelegător?
  • A reușit această experiență să te facă să ajungi într-o poziție pe care altfel nu ai fi atins-o?
  • Ce crede despre experiența respectivă o persoană care te iubește cu adevărat?

Fă tot ce poți pentru a-ți deplasa preocuparea din sfera autocondamnării spre compasiune și hotărâre.

A doua modalitate de a reînvia trecutul este „popularizându-l“. Cu cât atragi mai mult atenția celor din jur asupra lui, cu atât forța sa va fi mai mare pentru că gândurile, sentimentele și așteptările lor vor amplifica totul.

Nu înseamnă că trebuie să-ți ascunzi trecutul, dar nu insista asupra lui și nu întoarce împotriva ta puterea cuvântului.

Nici nu trebuie să povestești detaliat, de la prima întâlnire, de ce au eșuat relațiile anterioare pentru că este cea mai bună metodă de a o transforma și pe prezenta într-un eșec.

M-am întâlnit la un moment dat cu o fată care mi-a spus că toți bărbații din viața ei o părăsiseră. Mărturisesc că și eu am făcut la fel.

Programează-ți cum vrei să evolueze noua relație și nu te mai gândi la ce a fost.

Chiar nu e nevoie să-i spui noului partener toate defectele pe care le ai; lasă-l să le descopere singur. Iar dacă vrei să te schimbi, poate că nu le va descoperi niciodată.

S-ar putea ca el să descopere o persoană mult mai interesantă decât crezi tu că ai fi.

Vorbește-i despre ceea ce ești acum și despre drumul pe care ți l-ai ales. Construiește o dimensiune pozitivă și incitantă a personalității tale și a noii relații și invită-ți partenerul să ți se alăture. Desigur, nu-ți poți schimba trecutul, dar îți poți schimba părerea și atitudinea și asta înseamnă totul.

Nu-ți submina potențialul „programându-ți“ așteptările în funcție de experiențele negative ale celor din jur. De ce să lași ca trecutul lor să-ți determine viitorul? Dacă ai prieteni care au divorțat, o soră care nu se înțelege cu părinții sau pe altcineva supărat ori cu probleme, s-ar putea să fii influențat(ă) de punctul lor negativ de vedere și să atragi asupra ta același gen de experiențe – nu pentru că așa trebuie să se întâmple, ci pentru că așa te aștepți să se întâmple.

Lucram la un moment dat cu un individ cu care mă înțelegeam foarte bine, dar am descoperit mai târziu că mulți dintre partenerii lui nu-l agreau, considerându-l neserios și escroc. Unul dintre foștii lui clienți m-a sunat chiar să-mi spună să nu mai lucrez cu el. Am refuzat însă să accept ca experiențele celorlalți să influențeze experiența mea pozitivă în legătură cu acel om și relația noastră de afaceri a fost excelentă.

Există și o modalitate mai subtilă prin care experiențele altora îți pot „programa“ viața: dacă tratezi statisticile ca fapte și nu ca opinii.

Oricine citează o statistică are un interes; foarte rar o face cineva complet neutru. Dacă ai urmat vreodată un curs de oratorie, dezbateri publice, marketing sau statistică, știi cât de ușor pot fi manipulate statisticile pentru a-i face pe ascultători să adopte punctul de vedere al vorbitorului.

În cartea lor “It Ain’t Necessarily So: How Media Make and Unmake the Scientific Picture of Reality” (“Nu e chiar așa: Cum fac și desfac mass-media tabloul științific al realității“), Murray, Schwartz și Lichter arată că:

Majoritatea statisticilor care prezintă noutăți de ultimă oră sunt comandate de companii care vor să vândă ceva.

Dacă citim „Un laborator independent a descoperit …“, laboratorul nu e aproape niciodată independent, ci e susținut de o companie care a investit pentru obținerea unui anumit rezultat.

Înainte de a crede sau de a te lua după o statistică, încearcă să afli cine a făcut-o și în ce scop.

Statisticile generează opinii, dar cel mai adesea opiniile generează statistici. Nu credem ceea ce demonstrăm; demonstrăm ceea ce credem.

Cea mai oribilă manipulare prin statistică am văzut-o la un aeroport, sub forma unei reclame mari, sponsorizate de o organizație de luptă împotriva cancerului. „Peste cinci ani … din … vor dispărea din imagine.“ (Am înlocuit cifrele prin puncte pentru a nu răspândi și mai mult manipularea.) Reclama prezenta fotografiile fețelor a douăzeci de oameni, dintre care câteva erau înnegrite pentru a sugera că vor muri de cancer. Mi s-a făcut greață. Reclama „programa“ ca în subconștientul sutelor de mii de oameni care o priveau să-și facă loc o anumită convingere care să asigure valabilitatea statisticii – un fel autoîmplinire a profeției.

Desigur, se poate spune că o statistică nu este decât înregistrarea unor lucruri ca atare: un anumit număr de oameni mor de cancer și acesta este un fapt. Faptele însă evoluează, nu sunt entități fixe: au o durată, se schimbă, apar alte fapte și uneori totul se întâmplă foarte repede.

Sir James Jeans spunea: „Știința nu ar trebui să mai facă pronosticuri. Curentul adevărului s-a întors adesea contra lui însuși.“

Uitați-vă puțin peste aceste fapte luate din revista “Maui Time“, realități de acum o sută de ani:

Speranța medie de viața în SUA era de patruzeci și șapte de ani. Doar 14% din locuințele din SUA aveau cadă de baie. Doar 8% din case aveau telefon. O convorbire de trei minute de la Denver la New York costa unsprezece dolari (ținând cont de rata inflației, asta ar însemna azi două sute nouăsprezece dolari). În SUA existau opt mii de mașini și doar două sute de kilometri de șosele. Viteza maximă admisă în majoritatea orașelor era de 16 kilometri/oră. Salariul mediu în SUA era de douăzeci și doi de cenți/oră. Un muncitor american câștiga în medie de două sute–patru sute dolari/an (o medie de șase mii de dolari după standardele actuale). Peste 95% din femeile americane nășteau acasă. Las Vegas, Nevada, avea treizeci de locuitori. Comunitatea din deșert era formată din câțiva fermieri și familiile lor. Nu se descoperiseră încă plutoniul, insulina și antibioticele. Banda adezivă, cuvintele încrucișate sau berea la cutie nu fuseseră inventate. Unul din zece americani știa să scrie sau să citească. Doar 10% erau absolvenți de învățământ superior. O sută optzeci și cinci dintre gospodăriile americane aveau cel puțin o servitoare permanentă. Marijuana, heroina și morfina se puteau cumpăra de la orice farmacie. Farmaciștii spuneau că „heroina curăță tenul, înviorează mintea, reglează funcțiile stomacului și tranzitul intestinal și este, prin urmare, benefică“. Autoritățile medicale avertizau că o croitoreasă profesionistă este în pericol de a deveni obsedată sexual din cauza ritmului susținut, oră de oră, al pedalei de picior de la mașina de cusut. Ei recomandau, așadar, ca în apa de băut a croitoreselor să se pună bromură pentru a le reduce apetitul sexual.

Aceste statistici par ridicole astăzi, dar au fost cât se poate de reale.

În viitor, statisticile care ne ghidează în prezent viața vor părea la fel de fantasmagorice. Într-o zi, numărul oamenilor care mor de cancer va fi nesemnificativ și vom privi rata mortalității din prezent cu aceeași uimire cu care ne gândim la cei treizeci de locuitori ai Las Vegasului. Se va găsi leacul împotriva cancerului; sau oamenii nu se vor mai expune agenților cancerigeni; sau vor învăța să facă legătura dintre stres și boală; sau … cine știe? În orice caz, acea zi va veni. Te vei scula într-o dimineață și vei citi în ziar că s-a descoperit ceva și cancerul nu mai este o amenințare. Iar acea zi poate fi chiar mâine.

Astfel, afișarea unei asemenea reclame într-un aeroport aduce un imens deserviciu deoarece susține că realitatea de astăzi va rămâne neschimbată și peste cinci ani.

De asemenea, un doctor care-ți spune cât mai ai de trăit cu o anumită boală, conform unei statistici, este cinstit, dar nu trebuie crezut. Ceea ce-ți spune poate fi valabil pentru cei mai mulți bolnavi, dar se poate să nu fie adevărat în cazul tău.

Statisticile și tabelele sunt valabile pentru că majoritatea oamenilor au o viață predictibilă: sunt influențați de aceleași jurnale de actualități, citesc aceleași ziare, mănâncă aceleași feluri de mâncare la restaurante tip fast-food, merg la aceleași școli, ascultă aceleași predici, iau aceleași medicamente, au aceleași păreri cu cei din rasa lor, se opun aceluiași partid politic, vor să câștige bani, au aceleași probleme și doresc să aibă o viață similară cu a celorlalți. Dacă intri în această categorie, te poți baza pe statistici pentru a-ți cunoaște viitorul.

Există totuși o opțiune:

Poți alege cum să trăiești în loc să te lași dus de val.

Poți să-ți concentrezi atenția spre tine însuți/însăți în loc să te uiți în jur și poți să-ți formulezi opiniile pe baza a ceea ce simți și știi în loc să ții cont de ceea ce auzi. Îți poți schimba destinul dintr-o simplă statistică în ceva măreț. Statistica este o fotografie a ceea ce a fost. Dacă vrei să fii un „fost“, crede în continuare în statistici. Dacă vrei ceva nou, nu lua în seamă realitățile create de alții, ci fă ceea ce crezi. Abia atunci poți spune că-ți trăiești propria viață.

Dacă ești convins că vei lua țepe sau că vei fi un ratat, n-ai practic nicio șansă să duci o viață minunată. Dacă însă te aștepți la lucruri bune, vei avea o viață extraordinară.

Henry Fonda scria undeva: „Gândește-te că poți sau gândește-te că nu poți: în ambele cazuri ai dreptate.“

Albert Einstein a reformulat altfel: „Există doar două moduri de a-ți trăi viața: ca și cum nu ar exista miracole sau ca și cum totul ar fi miracol.“

Miracolele se întâmplă celor care cred în ele, iar dramele celor care le așteaptă. Atât miracolele, cât și tragediile sunt interpretări, iar din interpretări se naște experiența. Viața îți va fi tot atât de meschină sau de generoasă pe cât te aștepți să fie. Paharul ți se va umple indiferent de mărimea lui. Așadar, alege-l pe cel mai mare.

Prietena mea Lina era o populară actriță de televiziune care juca roluri negative în seriale canadiene – genul de personaj pe care îl urăști. În fiecare zi, când pleca de la studiourile TV, împătimiții serialului o așteptau în stradă și o huiduiau. În viața reală, Lina este o persoană încântătoare și nu seamănă câtuși de puțin cu personajele pe care le interpretează. Dar telespectatorii o confundau cu rolul ei din film și se înverșunau împotriva unei persoane care nu exista în realitate.

Reacția telespectatorilor Linei nu este foarte diferită de felul în care ne purtăm în viața de zi cu zi. Ne luăm după aparențe, judecăm, avem diverse reacții și acționăm în consecință – chiar dacă acest lucru ne face mai puțin fericiți. Apoi îi determinăm și pe alții să fie de acord cu ceea ce facem și ne lamentăm, acumulând tot mai multă durere și frustrare. Ne putem irosi ore, zile și chiar ani din viață fugind sau luptându-ne cu ceva care nu ne amenință – sau poate că nici nu există! Dacă te lași dus de val, nu ai cum să ieși la liman.

Dacă nu vrem să ne lăsăm conduși de aparențe trebuie să privim dincolo de ele.

Țineam un seminar la sfârșit de săptămână, iar programul de sâmbătă dimineața începea cu un dans de încălzire, în cerc. Le-am dat indicațiile, dar o tânără nu putea să țină ritmul: greșea pașii și îi încurca pe cei de lângă ea. Nerăbdător, i-am spus de câteva ori să fie atentă. Nu părea prea convinsă că vrea să urmeze programul și era cu gândul în altă parte.

Mai târziu mi-a spus că, pentru a participa la seminar, trebuia să lucreze în schimbul de noapte la supermarket. Fusese la cursul de vineri seara, lucrase toată noaptea și venise direct la cursul de sâmbătă dimineața.

Așadar, o judecasem greșit: motivul nu era că nu dorește să fie la seminar, ci, dimpotrivă, dorea atât de mult, încât făcea sacrificii pentru a reuși. Iar eu mă enervasem și o criticasem din cauza unei interpretări greșite. De câte ori îți pierzi calmul înseamnă că ai făcut o interpretare greșită.

Biblia ne învață să nu judecăm după aparențe. Aparențele înșală și ne fac să credem că noi sau cei din jurul nostru greșim sau suntem răi, că alții încearcă să ne folosească sau să ne rănească cu prima ocazie. Desigur, există și astfel de specimene, dar majoritatea este demnă de încredere și înțelegătoare. Cei mai mulți oameni sunt onești, dornici să sară în ajutor și deschiși spre o bună relație cu semenii lor. Dacă vrei să susții căoamenii sunt răi și că viața se reduce la supraviețuire înseamnă că faci tot posibilul pentru a trăi într-o astfel de lume. Trăiești probabil cu un sentiment de teamă și neîncredere, te înrăiești împietrindu-ți inima și te rănești mai mult decât te-ar răni oricine altcineva, lipsindu-te astfel de dragostea de care ai nevoie.

Ce-ar fi să privim din alt punct de vedere?

Cu toții purtăm în noi o scânteie de divinitate care se manifestă numai dacă admitem acest lucru.

Iar faptul că suntem imperfecți, săraci și neputincioși nu este decât o hipnoză în masă pe care o acceptăm. Am fost „programați“ să vedem viața ca pe o mare de necazuri deși este un ocean de posibilități. Starea de bine depășește cu mult durerea. Nu suntem păcătoși, ci nevinovați. Oamenii din jurul nostru doresc aceleași lucruri ca și noi și nu ne amenință, ci ne ajută să deschidem ochii, să ne dezvoltăm și să iubim. Avem tot ce ne dorim; viața nu e o problemă care trebuie rezolvată, ci o aventură de care să ne bucurăm. Ne descurcăm mult mai bine decât credem.

Iar dacă imaginea despre viață prezentată mai sus pare fantezistă sau naivă înseamnă că ai căzut pradă coșmarului care întreține iluzia lipsei și despărțirea prin forță. Dacă vrei să te trezești, să revii la viață și să-ți câștigi dreptul la fericire, continuă lectura.

  • De ce te lași condus de aparențe?
  • Ce poți să faci?
  • Crezi că e mai important să arăți bine decât să te simți bine?

Până pe la optsprezece ani, lui Audrey nu-i prea crescuseră sânii. Complexată, fata s-a hotărât să facă un implant. Ceva nu era în ordine, așa că, la scurt timp după operație, a mai suferit o intervenție. În următorii treizeci și doi de ani, Audrey a suferit încă șapte operații pentru diminuarea durerilor provocate de implant. În cele din urmă, la cincizeci de ani, Audrey era să moară în timpul unei operații pentru corectarea sânilor.

Din fericire, a fost salvată. Când și-a recăpătat cunoștința, s-a hotărât să renunțe, o dată pentru totdeauna, la implanturi. După o lună, în fața unui grup mare de oameni adunați la unul dintre seminariile mele, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, Audrey a mărturisit: „Stau în fața voastră, pentru prima oară după treizeci și doi de ani, fără implanturi. Nu am sâni mari, dar trăiesc și sunt mult mai fericită decât am fost până acum. Mi-am dat seama, în sfârșit, că viața e mai prețioasă decât mărimea sânilor.“ Audrey a fost puternic aplaudată de toată lumea, iar a doua zi a primit chiar o poezie de dragoste de la un bărbat din grup.

Până unde ești în stare să mergi pentru a arăta bine, fără a da importanță felului în care te simți?

Atunci când pui forma înaintea fondului, tot efortul pe care-l faci se întoarce adesea împotriva ta.

Când aveam cincisprezece ani, m-am angajat la o fabrică în timpul vacanței. Nu prea aveam timp să ies și mergeam foarte rar la plajă. Pe la mijlocul verii, eram palid, așa că mi-am cumpărat o soluție de bronzat. M-am dat pe mâini și pe față și abia așteptam să-mi impresionez colegii de la fabrică. Luni dimineață am intrat foarte mândru în secția de livrări, dar în loc de salut am fost întâmpinat cu: „Ce-ai pățit, Alan, ce-i mizeria aia portocalie de pe fața ta?“ M-am lecuit atunci de bronzarea rapidă.

Este foarte important să arăți bine.

Respect oamenii pe care îi preocupă felul în care arată și eu, la rândul meu, încerc să arăt cât mai bine. Desigur că ai de câștigat dacă te prezinți bine. Problemele apar însă atunci când acest lucru devine prea important și te împiedică să te mai simți bine. Atunci când te străduiești din toate puterile să arăți bine este indicat să-ți pui niște întrebari:

  • Fac acest lucru pentru că așa vreau eu, cu bucurie, sau îmi este teamă ori sunt obligat să-l fac?
  • Așa îmi doresc eu, din suflet, sau e vorba de ceva impus din exterior?
  • De fapt, a cui viață o trăiesc?
  • Dacă mă uit în oglindă îmi place și pe cine văd, nu numai ceea ce văd?

Un alt aspect legat de felul în care arăți este și încercarea de a impresiona. În loc de implanturi, îți poți cumpăra o casă, o mașină luxoasă, te poți strădui să ajungi într-o poziție de conducere în firmă, să frecventezi oameni cu influență, sau să urci cât mai sus în ierarhia universitară. Toate aceste strădanii, la fel ca și chirurgia plastică, sunt bine-venite dacă îți aduc bucurie și cu condiția să le faci pentru propria plăcere, chiar dacă nu le va vedea nimeni niciodată. Dacă însă vrei să-i impresionezi pe ceilalți, nu vei ajunge, în final, decât la depresie.

Într-o bună zi vei avea de ales între autenticitate și imagine și atunci va trebui să decizi dacă vrei să faci pe plac lumii sau sufletului tău; cerințelor celorlalți sau plăcerii tale; dacă trebuie să dovedești ceva sau să fii tu însuți.

Dacă pui partea spirituală pe primul plan, vei arăta categoric bine. Pentru a găsi adevărul într-o lume de iluzii, nu-i asculta niciodată pe oamenii nefericiți care te sfătuiesc ce să faci pentru a fi fericit.

Dacă arăți bine nu înseamnă întotdeauna că te și simți bine. Dar întotdeauna când te simți bine, arăți bine.

Ai putea răspunde, desigur, că faptul că știi că arăți bine te ajută să te simți mai bine. E foarte bine și poți continua așa. Dar adevăratul test al iubirii de sine este să te simți bine indiferent de felul în care arăți.

O doamnă care venea la seminariile mele era foarte nefericită pentru că era grasă. De ani de zile, Jessica își amâna orice bucurie pentru ziua în care va avea cu cincisprezece kilograme mai puțin. Totuși, acea zi întârzia și ea se simțea mizerabil. În sfârșit, s-a hotărât să se considere frumoasă așa cum este ea. A rugat o fotografă din grup să-i facă câteva poze nud, doar pentru ea. Cele două femei s-au dus undeva în aer liber și au făcut câteva instantanee. Jessica s-a întors radiind. Era una dintre cele mai fericite persoane pe care le-am văzut vreodată. În loc să se încăpățâneze să-și înghesuie corpul în tiparul de frumusețe al altora, ea a decis ca de atunci încolo să-l ia așa cum este și să-l considere frumos.

O altă femeie, de la un azil, se jena de dubla mastectomie pe care o suferise. Într-o dimineață devreme, a invitat o altă femeie și un bărbat s-o însoțească pe plajă, unde s-a dezbrăcat încet și și-a arătat trupul în fața lor și a lui Dumnezeu. Prin acest ritual voia să-și accepte corpul și să nu se mai ascundă. Oaspeții săi s-au simți onorați să participe la revelația sa și au sprijinit-o cu toată dragostea. S-a reîntors la azil ca și cum s-ar fi născut din nou.

Nu sunt un adept al nudismului, ci al autoacceptării necondiționate. Deoarece mulți dintre noi, și în special femeile, au experiențe dureroase legate de corpul lor, cel mai sigur mod prin care-l putem transforma este să-l iubim așa cum este el. Atunci când poți sta gol în fața oglinzii și poți aprecia pe cine și ce vezi acolo ești pe drumul cel bun. Iar cel care se iubește pe sine atrage și iubirea celorlalți.

Prietena mea Elsita, la cei nouăzeci și șase de ani ai săi, este una dintre cele mai pline de viață persoane pe care le-am întâlnit vreodată. Este destul de sănătoasă, are foarte puține riduri, merge la petreceri cu oameni care au jumătate din vârsta ei, este îndrăgostită, a publicat recent o carte de poezii și face lecturi publice. Elsita contrazice toate teoriile despre bătrânețe: ea nu arată bătrână pentru că nu se simte bătrână. Elsita se lasă condusă de inimă, iar sănătatea, frumusețea și bucuria ei de a trăi îi ascultă inima.

Oamenii nefericiți își stabilesc criterii de iubire pe care nu le pot atinge. Pentru oamenii fericiți dragostea în sine este importantă și nu-i interesează criteriile.

Singurul lucru pe care nu-ți poți permite să-l amâni este bucuria.

(Traducere, selecție și adaptare după Alan Cohen, “Why Your Life Sucks: And What You Can Do About It”, Random House Publishing Group, 2007)

Lasati un comentariu