Avem cu toţii nevoie să fim ascultaţi în diferite momente ale existenţei noastre. De altfel, nu e probabil nimic mai exasperant decât să avem impresia că suntem neînţeleşi sau, mai rău, că vorbim în gol, exact atunci când avem nevoie să ne împărtăşim problemele şi preocupările. Dar dacă asta e valabil pentru noi, este la fel de valabil şi pentru ceilalţi. Ascultarea activă este extrem de importantă în coaching deoarece nu numai că ne conectează cu persoana pe care o avem în față, dar este singura modalitate prin care putem culege informații destaliate despre problemele cu care se confruntă.
Cum ascultarea activă este extrem de utilă, nu trebuie să eziţi să recurgi la ea, în special atunci când
- nu eşti sigur de stilul de comunicare pe care ar trebui să-l adopţi;
- nu reuşeşti să înţelegi complet discursul interlocutorului tău sau trăirea sa interioară;
- vrei să stabileşti o relaţie de încredere;
- vrei să ajuţi persoana să se înţeleagă mai bine şi să intre în contact cu propriile emoţii şi atitudini;
- vrei să afli mai multe despre cineva, indiferent dacă este vorba despre emoţiile sau despre comportamentul său.
Mai jos îți ofer 7 tehnici ce constituie tot atâtea mijloace utilizate sau moduri de a proceda, care îţi vor permite să obţii un rezultat sigur sau să atingi un scop precis.
Tehnica nr. 1 – Întrebările deschise şi închise
Întrebările deschise
Tehnica întrebărilor deschise constă în a chestiona persoana pentru a obţine din partea sa un răspuns elaborat care presupune o anume dezvoltare. Pentru ca această tehnică să funcţioneze corect, trebuie, fireşte, să eviţi orice întrebare care nu cere decât un răspuns de tipul „da” sau „nu” , ceea ce, bineînţeles, ar exclude orice şansă de dezvoltare. Iată câteva exemple de întrebări-cheie ce pot fi puse :
- „Ce vrei să spui prin …?”
- „Cum vezi tu lucrurile?”
- „Ce simţi în legătură cu asta ? ”
Întrebările închise
Spre deosebire de tehnica întrebărilor deschise, în acest caz trebuie să chestionăm interlocutorul astfel îneît să obţinem un răspuns scurt şi concis. În măsura posibilului, încearcă să nu laşi niciodată să-ţi scape vreun „de ce? ” fiindcă această întrebare pretinde explicaţii şi justificări; în plus, utilizînd-o, ai putea da impresia că o faci pe psihologul, şi nu acesta e rolul tău. Iată câteva întrebări care pot fi puse:
- „Eşti contrariat?”
- „Îţi place asta?”
- „Te simţi încrezător?”
Tehnica nr. 2 – Ecoul
Pentru tehnica ecoului, toate eforturile tale trebuie să se concentreze asupra sentimentelor interlocutorului. Trebuie să-I demonstrezi acestuia că încerci să-l înţelegi, repetînd, cu propriul lui vocabular, ceea ce simte.
Tehnica ecoului prezintă puţine riscuri de interferenţă, deoarece ea constă doar în a clarifica ceea ce deja se întîmplă. Ecoul este, în general, modalitatea cea mai potrivită şi mai simplă de a stimula procesul explorator al persoanei. El permite, pe de o parte, să-i arăţi celuilalt că ai priceput bine ceea ce voia să spună şi, pe de altă parte, să-i clarifici trăirea emotivă imediată şi să te recentrezi pe el, pentru a crea o legătură şi mai strînsă între tine şi el.
Elementul esenţial în această tehnică rezidă în a porni în căutarea unui răspuns la ecourile noastre; acordă deci atenţie nu doar verbalului, cuvintelor, frazelor, ci şi nonverbalului, adică limbajului corporal. Trebuie să urmezi persoana în trăirile ei, fără să încerci să o convingi de nimic. Pe scurt, scopul ecoului este de a decodifica. Iată câteva exemple de întrebări ce pot fi formulate:
- „Te simţi singur? ”
- „Te simţi frustrat? ”
- „Eşti supărat?”
Tehnica nr. 3 – Reformularea
Pentru această tehnică, trebuie să reformulezi cu alte cuvinte ceea ce a spus interlocutorul tău referitor la o situaţie sau la un eveniment, pentru a-i demonstra că ai înţeles bine. Spre deosebire de tehnica ecoului, care vizează emoţiile, reformularea se concentrează exclusiv asupra faptelor.
Trebuie, deci, să-i repeţi persoanei ceea ce aceasta ţi-a spus, folosind cuvinte diferite. Dacă te înşeli, te va corecta, pur şi simplu.
Se utilizează această tehnică din două motive: primul, pentru a exprima faţă de celălalt faptul că îi urmărim discursul şi că vrem să-l înţelegem; al doilea, pentru a ne asigura că am înţeles bine discursul interlocutorului.
Iată cum ar putea arăta o reformulare:
- „Ai spus că …”
- „Dacă înţeleg bine, ai …”
- „E bine spus că …?
- „Atunci, mi se pare că …”
- „Am impresia că înţeleg că …”
În concluzie, tehnica reformulării, ca şi cea a ecoului, de altfel, permite transmiterea către interlocutor a substanţei – a faptelor în acest caz, a emoţiilor, în celălalt – mesajelor sale, cel puţin aşa cum a fost ea percepută de ascultător.
Tehnica nr. 4 – Tăcerea
Trebuie să ştim să respectăm şi să recunoaştem momentele de tăcere, fiindcă tăcerile, contrar impresiei multora, sunt tot atât de grăitoare şi de importante ca şi limbajul verbal şi nonverbal.
Trebuie totuşi să facem distincţie între „tăcerea goală” şi „tăcerea plină”.
Cea dintîi îţi dă impresia că ai rămas singur; este o tăcere care creează un disconfort şi te invită, nici mai mult, nici mai puţin, să schimbi subiectul. A doua, cea calificată drept „tăcere plină”, îţi dă senzaţia că interlocutorul tău reflectează, îşi pune întrebări, intră în contact cu sentimentele şi emoţiile sale.
Atunci cînd interlocutorul tău îşi acordă un moment de tăcere, respectă-i voinţa, nu da vreun semn de nerăbdare – dacă este vorba despre o tăcere plină, nu trebuie în nici un caz să-l întrerupi. Pe scurt, sincronizează-te.
Tehnica nr. 5 – Specificarea
Această tehnică permite ghidarea interlocutorului în aşa fel încât să-şi precizeze mai mult afirmaţiile; proccdînd astfel, vei putea mai ales să scoţi în evidenţă anumite aspecte. Specificarea este instrumentul cel mai potrivit şi mai eficace pentru a da un nume emoţiilor şi reacţiilor.
Iată regulile de urmat şi întrebările de formulat pentru a identifica precis emoţiile şi reacţiile:
1. Evidenţiază emoţiile:
- „Mi-ai spus că …”
- „Cu ce te afectează asta?”
- „Zici că eşti cumplit de furios … Vorbeşte-mi despre ce anume te supără.”
2. Concentrează-te pe aspectul cel mai important şi evidenţiază elementele fundamentale:
- „Îmi vorbeşti despre … şi despre …”
- „Ce e mai dificil pe acest plan, în momentul acesta?”
3. Determină-l pe interlocutor să-şi clarifice afirmaţiile:
- „Nu înţeleg ce vrei să spui prin …”
- „Ai putea să-mi explici un pic …”
4. Treci de la macro la micro, altfel spus, de la „general” la „specific”:
- „Spui că oamenii au … În ce fel te afectează asta?”
- „O mulţime de lucruri s-au întâmplat … Ce este cel mai dificil din toate astea?”
- „Zici că lumea este … Dar tu?”
- „Întotdeauna … Când spui întotdeauna, vrei să spui 24 de ore din 24?”
- „Niciodată? Cînd spui niciodată, vrei să spui în nici un moment? ”
- „Se zice, se face … Cînd spui «se», la cine te gândeşti. despre cine vorbeşti?”
- „Totul? Chiar totul? ”
- „Nici un … Vrei să spui chiar nici unul?”
Tehnica nr. 6 – Aducerea la realitate
Tehnica aceasta constă în a-ţi readuce interlocutorul la momentul prezent, pentru a-l ajuta să-şi conştientizeze realitatea actuală în raport cu cea a trecutului sau a viitorului.
Pentru a utiliza această tehnică într-o manieră convingătoare, trebuie să te exprimi clar şi să foloseşti cuvinte ce îţi sunt proprii. Trebuie să-l conduci pe celălalt la a-şi regăsi conştiinţa „adevăratului” prezent, a aceluia care contează cu adevărat, adică a aceluia care se derulează chiar în momentul discuţiei voastre, moment în care nimic catastrofal nu se întâmplă dacă situaţia este privită în mod obiectiv.
Iată un exemplu de explicaţie pe care i-ai putea-o da interlocutorului tău despre importanţa prezentului:
- „Imaginează-ţi că stai în faţa unei ferestre. De jur-împrejurul acestei ferestre nu e decât întuneric, vid, timpul nu există. Totuşi, în faţa acestei ferestre, e multă lumină. Aici se petrece viața, aici, unde te afli în momentul prezent. Trecutul tău nu mai este, iar viitorul nu ţi-l poţi vedea, căci şi el e în întuneric. Cu alte cuvinte, nu există. Nu-l vei putea vedea decât atunci când va fi în faţa ferestrei. Iar ceea ce faci cu prezentul tău îţi influenţează viitorul, un viitor care totuşi nu există, nu uita … ”.
Tehnica nr. 7 – Confruntarea
Confruntarea face apel la comparaţie. Pentru aceasta, trebuie să pui alături două elemente pe care interlocutorul tău le-a menţionat, pentru a evidenţia contrastele sau opoziţiile. Ţrebuie deci să subliniezi incongruenţele sau incoerenţele din discursul lui. Nu este vorba de o înfruntare între tine şi interlocutor, ci de a ajuta o persoană să-şi conştientizeze propriile contradicţii. Pentru a-l ajuta pe celălalt să-şi lămurească sieşi ce este cel mai important pentru el, trebuie să-l „asişti” , ca să vadă mai clar în el. Această tehnică, în afara faptului că este foarte eficace, îi dovedeşte interlocutorului şi că îl asculţi foarte atent.
Confruntarea trebuie utilizată cu multă blândeţe; totuşi, dacă nu uiţi că scopul ei nu este de a te „război” cu interlocutorul, nu trebuie nici să te jenezi în a-i sublinia paradoxurile şi incongruenţele discursului. În concluzie, aici, sarcina ta constă esenţialmente în a-l determina să reflecteze.
Iată cum ai putea formula această confruntare:
- „Adineauri mi-ai spus că nu vrei să mai vorbeşti cu soţul tău, iar acum, îmi spui că ai chef să-i explici cum te simţi în situaţia creată. Aşadar, cum stau lucrurile, de fapt?”
- „Spui că nu te afectează, dar vocea ta parcă-mi spune contrariul … Poţi explica asta? ”
0 Comments