9 SFATURI PENTRU A TRECE CU BINE PESTE O DESPĂRȚIRE

1.Învaţă să pierzi, chiar dacă doare

Are sens să urmăreşti ceva sau pe cineva care ţi-a scăpat de sub control? A plecat, nu mai este, nu mai vrea să fie – de ce să insişti? Există lucruri care simt imposibil de îndeplinit, indiferent de dorinţa şi năzuinţa ta de a le avea.

Ce ai spune despre cineva care ar face o criză de isterie şi s-ar agita de furie din cauza ploii? Nu ar fi mai bine să scoată umbrela decât să se sclifosească şi să protesteze împotriva umidităţii?

A învăţa să pierzi este capacitatea unei persoane de a discerne ceea ce depinde şi ceea ce nu depinde de sine, când să insiste şi când să accepte situaţia dată.

Nu are prea mult sens să „convingi” pe cineva că te iubeşte (iubirea nu urmează această cale), dar poţi să-ţi eliberezi mintea pentru a lăsa să intre o persoană care să se simtă fericită iubindu-te.

Fiecare picătură de energie şi sudoare pe care o investeşti în lamentări pentru ceea ce ar fi putut să fie, dar nu a fost, mai bine foloseşte-o pentru a-ţi vindeca sufletul. Cei care se iubesc folosesc această expresie afirmativă şi mândră, dar sănătoasă până la urmă: “Dacă cineva nu mă iubeşte, nu ştie ce pierde”.

Ca o consolare, am întâlnit numeroşi oameni care au fost părăsiţi şi care, în cele din urmă, au ajuns să mulţumească pentru despărţire pentru că au găsit pe cineva mai bun pentru ei.

Gândeşte-te la iubirile care au trecut prin viaţa ta, la ce au reprezentat ele la momentul respectiv, în adolescenţa aceea oarbă şi frenetică după dragoste, şi uită-te la ele acum din perspectiva pe care ţi-o dă trecerea timpului. Îţi provoacă vreun impuls necontrolat, vreo senzaţie copleşitoare? Te agită, te mişcă, îţi provoacă vreo suferinţă? Nu, nu-i aşa?

Memoria afectivă a cedat în faţa unei memorii mai conceptuale, mai reci şi mai inteligente. Multe dintre aceste amintiri nu sunt nimic mai mult decât o poveste, elemente ale istoriei tale personale şi o parte din CV-ul tău afectiv. Şi ai fi făcut orice pentru a păstra acele relaţii!

La momentul respectiv, ai crezut şi ai simţit că vei muri pentru fiecare adio sau la fiecare iubire neîmpărtăşită, dar actualmente te lasă rece. Ei bine, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu persoana care a încetat să te iubească azi; va deveni doar o amintire din ce în ce mai îndepărtată. Pe măsură ce timpul trece şi vei începe să-ţi trăieşti viaţa, va sosi calmul.

Nu exisă pastile pentru tipul acesta de durere, nu există o pilulă pentru a doua zi sau după şase luni – căci, mai mult sau mai puţin, cam atât durează durerea. Trebuie să o suporţi şi să rezişti, ca şi când ar fi vorba de un meci de box: azi reuşeşti o lovitură de dreapta asupra suferinţei şi mâine te va doborî ea. Tot ce ar trebui să te preocupe este să nu pierzi prin knockout, pentru că, dacă rezişti, chiar dacă vei cădea în ring în repetate rânduri, pot să te asigur că vei câştiga puncte.

2. Într-o iubire imposibilă, primul lucru pe care trebuie să-l pierzi este speranţa

Nu există nici un viitor cu tot ceea ce a fost până acum. Realitatea crudă: prezentul gol şi fără nimic care să-ţi înlăture durerea. Aţi fost învăţaţi că speranţa este ultimul lucru pe care trebuie să-l pierzi, şi acest lucru se poate să fie adevărat în anumite circumstanţe limită, dar într-o iubire imposibilă sau atunci când s-a declarat şi s-a demonstrat că nu te mai iubeşte, lipsa de speranţă este precum un balsam.

Dacă nu te iubeşte, nu aştepta nimic, nu anticipa în mod pozitiv: un pesimist inteligent este mai bun decât un optimist neinformat.

Una din prietenele mele care era pe picior de depresie după ce fusese abandonată de fostul mi-a spus: „Şi dacă mă va iubi din nou, dar eu nu o să-l mai vreau?” Răspunsul meu a fost simplu: „Ei bine, o să te doară-n cot dacă el te iubeşte sau nu.”

Iubirile târzii sunt iubiri firave şi de nedorit.

3. Încetează să te mai amăgești că încă te mai iubește

Disperarea te poate determina să crezi că, prin cine ştie ce mişcare magică sau incantaţie, totul va fi iarăşi ca înainte: „Dacă îmi doresc din toată inima, visele mele vor deveni realitate.” Nu e decât fantezie pură, cu unele halucinaţii.

Speranţa nerezonabilă şi nejustificată face ca mintea să distorsioneze informaţiile şi începem să vedem ceea ce vrem să vedem şi să simţim ceea ce vrem să simţim.

O privire, un zâmbet, o încruntare, un gest, o chemare, totul este interpretat ca o renaştere a vechii iubiri.

Un fost client îmi prezenta propriile sale sentimente ca dovadă că fosta încă îl iubeşte: „Ştiu că mă iubeşte … O simt, am acest sentiment, este ca o premoniţie …”. Înarmat cu o încredere blindată, a încercat o recucerire şi s-a ales cu … buza umflată.

Într-un alt caz, o femeie a căutat consiliere pentru că iubitul ei a lăsat-o pentru cea mai bună prietenă a ei. Într-o şedinţă, îmi spunea plină de optimism: „Ieri m-am întâlnit cu el după patru luni şi sunt sigură că încă mă mai iubeşte … Din felul în care mă privea, mi-am dat seama că nu m-a uitat … Am înţeles asta atunci când m-a sărutat la despărţire. Mai mult decât atât, eu sunt sigură că am flirtat …”. Câteva zile mai târziu, în cea mai adâncă tristeţe, îmi spunea: „Sunt confuză, nu ştiu ce să cred … Tocmai am aflat că se va căsători cu ea … Mi-a trimis o invitaţie.”

Feste ale minţii, fantasmagorii patronate de o inimă care se agață de orice în speranța că: „Încă mă mai iubeşte, dar nu-şi dă seama.” Există oare o amăgire mai mare decât asta? Lucrul acesta mi l-a spus o fată care avea o relaţie de trei ani cu cineva care niciodată nu i-a spus că o iubeşte.

Dragostea într-un cuplu nu este magie. Este rezultatul unei realităţi pe o construim din impuls, ghidaţi de sentimentele şi de credinţele noastre. Din păcate, unele sunt de-a dreptul iraţionale.

4. Încetează să te mai umileşti

Umilirea în toate formele ei: implorarea, jurămintele, „plecarea capului”, transformarea în sclav(ă) sau în a-i face pe plac celuilalt – toate acestea au un efect de bumerang.

Veşti proaste pentru cei care aderă la o iubire fără limite: supunerea, în timp, produce plictiseală. Dacă a mai rămas puţină afecţiune, se pierde; dacă mai este vreo urmă de repect, s-a terminat.

• Vrei să-i fie milă de tine?
• Vrei să-i dai şi mai multă putere persoanei care nu te iubeşte?
• Vrei să-i măreşti egoul?

Dacă ar fi fost atât de uşor de convins cel/cea care nu te mai iubeşte! Cum să-i salvezi stima de sine unuia care vorbeşte puţin şi spune doar „te rog să mă iubeşti”? Cuvintele nu vor schimba comportamentul cuiva care nu simte nimic pentru tine. Acceptă realitatea cu maturitate.

De ce să te umileşti dacă tot nu vei reuşi să-i reînvii dragostea?

O pauză ajută. Vorbeşte iarăşi cu familia ta, regăseşte-ţi rădăcinile, acele valori care îţi aparţin şi care acum par estompate de dorinţa şi disperarea unei iubiri neîmpărtăşite.

Bagă-ţi acest lucru în cap şi în inimă: principiile nu se negociază. Dacă vrei să suferi, să plângi şi să-ţi verşi toate lacrimile, să gemi tare, să te zvârcoleşti prin cameră când eşti singură sau singur, dacă vrei să faci acestea şi mai multe, atunci fă-le, dar nu renunţa la suveranitatea ta, nu-ţi zdrobi fiinţa. Suferă cât vrei, dar nu-ţi răni amorul propriu.

5. Înconjoară-te de persoane care te iubesc

Există oameni care se specializează în a pune sare pe rană. Nu ţi s-a întâmplat niciodată?

Să presupunem că „prietena ta de suflet” îţi spune: „Ai pierdut un om minunat. A fost cel mai bun, înţeleg cum trebuie să te simţi…” Cum adică „un om minunat” sau „cel mai bun”? Fără îndoială, există invidie sau rea-voinţă acumulate în presupusa prietenă. De ce să facă un astfel de comentariu în cazul unei disperate aproape muribunde? Cei care te iubesc cu adevărat îţi ţin partea şi te apără, încearcă să te menţină pe linia de plutire, indiferent dacă ai dreptate sau nu, le pasă de tine; şi cu asta am spus tot. Pe o astfel de femeie care adoptă rolul de amică, dar care îţi reaminteşte tot timpul cât de proastă ai fost sau eşti, pune-o în banca de rezerve, îndepărtează-te de ea şi, dacă vrei să te eliberezi, las-o în plata Domnului!

Este valabil şi pentru acei prieteni care pretind a fi „obiectivi” şi care încearcă să echilibreze ceea ce nu poate fi echilibrat. Mă refer la personajul care, într-un ton de consiliere, îţi spune: „E adevărat că era o femeie foarte complicată, dar trebuie să realizezi că nici tu nu eşti uşor de suportat.” Ce moment şi-a ales să scoată în evidenţă defectele şi slăbiciunile tale! Începe să-ţi cureţi calea şi habitatul afectiv.

Lucrurile de care ai nevoie sunt sprijinul, suportul emoţional, tăcerile împărtăşite, bătaia uşoară pe spate, cuvântul de încurajare, dragostea familiei, cei care caută să-ţi diminueze suferinţa. Ai nevoie de „mincinoşi dragi” care să-ţi spună că eşti genial, atractiv, o partidă bună sau orice altceva care să-i cadă bine bietului tău „eu” deprimat. Critica constructivă ar trebui să fie lăsată deoparte până după ce va trece depresia.

Acum trebuie să ieşi din groapă depresiei şi te vor ajuta foarte mult în acest proces cei care te iubesc cu adevărat.

Şi acolo, în acel fundament sigur de prietenie, este locul în care îţi vei reconstrui capacitatea de a iubi, încetul cu încetul.

6. Stai departe de tot ceea ce îti reaminteşte de fostul/fosta

Fără romantisme siropoase. În fond, ce poveste de dragoste mai e asta dacă nu mai ai cu cine s-o trăieşti? Nu e nevoie să vizitezi de unul singur locuri contaminate de amintiri emoţionale. De ce să ocupi „spaţiul strâmt în care nu eşti” şi să te torturezi cu muzica, mirosurile, cadourile lui/ei?

Uneori, să te adânceşti în amintiri şi să suferi până la limita suportabilităţii organismulului poate să îndeplinească un rol terapeutic, dar ar fi mai bine ca aceste „suferințe” să fie conduse de un specialist în domeniu.

Încearcă să creezi în jurul tău un microclimat de pace care să se reflecte în interiorul tău. Curăţă locul în care te afli şi generează un nou ambient motivational.

Nu uita: nu mai există nici o speranţă! Nu te mai iubeşte, totul este irecuperabil. Deci ce mai aştepţi?

Îndepărtează, împachetează şi dăruieşte tot ce ţi-a mai rămas din relaţie.

Începe de la zero, dar începe.

7. Aplică tehnica „stop”

De fiecare dată când te împresoară un gând referitor la el sau ea, o imagine sau o amintire, bate din palme şi spune cu voce tare: Stop! Este o „piedică”, un „stai pe loc” care perturbă gândirea pentru o clipă şi îţi oferă o pauză. După ce vei încerca această tactică de câteva ori, nu vei mai avea nevoie s-o spui cu voce tare; opreliştea aceasta va fi pur şi simplu parte din limbajul tău interior.

Nu este o soluţie extraordinară, dar ajută şi eliberează.

Nu te închide în mintea ta şi nici nu sta departe de oameni.

Ar trebui să mergi la un film (dar să nu fie unul de dragoste sau cu vampiri tandri), să ieşi la un restaurant (dar nu în locul în care mergeai cu el/ea, nici să comanzi felul lui/ei preferat de mâncare), să vizitezi un prieten sau o prietenă (interzis să vorbeşti despre chestiunea în cauză), în fine, să ieşi în aer liber, să te conectezi cu lumea şi cu ceilalţi.

Deşi e greu de crezut, soarele va continua să răsară şi viaţa nu îşi va opri cursul.

Repet: atunci când te afli într-un ritual negativ motivat de nostalgie, scriindu-ţi propria telenovelă, aplică tehnica „stop”, iar intriga se va dizolva până la un capitol ulterior.

8. Adu-ți aminte atât de cele bune, cât si de cele rele

Este o prejudecată tipică. Minţii îi place nostalgia, se răsfaţă cu ea şi se autocompătimeşte de câte ori are ocazia.

Nu prea are sens să ridici în slăvi „anii glorioşi” sau „momentele frumoase”. Echilibrează!

Fără a cădea în ură viscerală, ponderează informaţiile: nu uita ce-a fost negativ, nu sanctifica pe cel care nu te mai iubeşte. Nu îndulci ceea ce este neplăcut, nu scuza ceea ce merită respingere.

• Nu vă înţelegeaţi în intimitate?
• Era egoist?
• Te-a înşelat?
• Era indiferent?
• Nu aveaţi despre ce să vorbiţi ?

Nu ascunde toate astea! Adu-ţi aminte de ele, reprodu faptele!

Nu spun să blestemi, nici să te laşi pradă dorinţei de răzbunare sau să urăşti – ceea ce îţi propun este să-ţi aduci constant aminte de ceea ce era rău în relaţie. Pentru că dacă vei începe să măreşti şi să exagerezi atributele pozitive ale lui sau ale ei, va fi mai lent şi mai dificil să treci peste durere.

Să te desparţi de un înger este mult mai complicat decât să te rupi de un om.

9. Dacă ai copii, apropie-te de ei

Nu mă refer la ataşamentul bolnăvicios. Nici nu îţi sugerez să laşi deoparte toate celelalte roluri pe care le ai pentru a deveni doar părinte. Dar copiii fac parte dintr-o misiune pe care o avem încorporată în gene. Copiii tăi fac parte din tine şi dragostea pe care o ai pentru ei şi cea pe care ei o au pentru tine, trece practic toate testele.

Aşa că dedică-te lor, acelei iubiri autentice şi necontaminate; priveşte-i ca pe o binecuvântare care te bucură şi care îţi face viaţa mai uşoară. Ei nu au nici o vină şi au nevoie de tine să fii puternic şi eficient.

Oricât ai fi de deprimat, trebuie să continui să-i educi, să le porţi de grijă, să fii alături de ei.

Formula pare să funcţioneze astfel: fostul tău partener te aruncă în groapă, copiii te scot din ea.

Fostul nu este al tău, copiii tăi sunt came din carnea ta; fostul nu te mai iubeşte, copiii tăi te iubesc necondiţionat. Nu numai dragostea de cuplu te împlineşte, ci şi dragostea pentru copiii tăi.