„Nu facem decât să ne trimitem reciproc mesaje”, îmi spunea despe relația ei una dintre clientele mele care lucrează la o firmă de IT. Bine ai venit în lumea relațIilor limitate la mesaje text, un fenomen relativ nou care se întâmplă în special persoanelor cu vârsta de sub 35 de ani. Relațiile limitate la mesaje text includ o comunicare continuă cu cineva care te interesează sau cu cineva cu care ai vrea să te întâlnești, însă tot ceea ce faceți se limitează la trimiterea reciprocă de mesaje text. Nu există întâlniri și, de multe ori, nici măcar nu vă sunați unul pe celălalt (sau vă sunați foarte rar).

De ce relațiile de mesaje text sunt o idee proastă

Ești ținut(ă) la distanță dintr-un anume motiv. Iată aici câteva dintre aceste posibile motive:

Ești una din roțile de rezervă. Cealaltă persoană te-a plasat undeva pe la coada clasamentului de potențiali parteneri/potențiale partenere. El (sau ea) ar putea comunica cu tine pentru a menține deschisă opțiunea de întâlnire cu tine, dar probabil că nu crede că poate fi ceva serios între voi. Persoana dorește să păstreze opțiunea deschisă în cazul în care relația în care se află în prezent nu va funcționa. Te ține pe banca de rezeerve. Și s-ar putea săă nu fii prima rezervă la care va apela în caz de nereușită în actuala sa relație. Bănuiesc că nu vrei să fii a ciincea roată la căruță, ci vrei să fii prima și ultima opțiune pe lista unei persoane care te iubește!

Persoana cu care schimbi mesaje nu este genul de persoană căreia să-i placă întâlnirile. Nu-i place să meargă la film sau la concerte, nu se omoară după plimbări în parc, nu este interesată să ia masa în oraș și cu atât mai mult nu se dă în vânt după cine romantice. Nici măcar nu este încântată să înșface rapid un hot dog de la un stand de pe stradă. Cel mai probabil că această persoană nu se poate desprinde de jocurile video pe care le adoră sau de emisiunile TV de genul “reality shows” care sunt o realitate mult mai interesantă pentru ea. N-are rost să-ți pierzi timpul cu cineva care trăiește într-o realitate virtuală.

Persoana cu care te conversezi doar prin mesaje text se ”joacă” cu tine. El sau ea nu vrea decât să facă sex cu tine și odată satisfăcută această fantezie cel mai probabil că va dispărea din peisaj. Este foarte probabil ca să nu fii singura persoană cu care schimbă mesaje. De obicei astfel de persoane se “joacă” cu mai multe persoane în același timp după principiul că “dacă balta are pește, tot o să prindă ceva până la urmă”. N-o să te sune decât pentru a-ți face avansuri sexuale. Dacă le respingi, o să dispară din peisaj.

Persoana care îți trimite doar mesaje text nu este pregătită pentru o relație reală. Este posibil ca el sau ea să fi fost grav rănit(ă) emoțional în ultima lor relație și, eventual, să folosească mesajele text ca o modalitate de a nu se simți singur(ă), însă nu este suficient de sigură pe sine și de pregătită pentru a avea o relație reală.

Relațiile bazate doar pe mesaje text sunt înșelătoare și te îndepărtează de relațiile reale

Da, trăim într-o lume în care oamenii vor satisfacție instantanee, fără nici un efort, și asta este ceea ce este nedrept pentru tine. Relațiile romantice implică eforturi – eforturi pentru a arăta că vrei cu adevărat să ai acea persoană în viața ta. Poate părea demodat, dar asta înseamnă că vrei să vorbești cu acea persoană, să ai conversații față-în-față cu ea, să ieși cu ea la plimbare, să te întâlnești cu ea, să povestești cu acea persoanî sub clar de lună sau cu ochii la stele – toate aceste mici detaii care te fac să te simți că ești o persoană dorită și iubită.

Iar dacă tot ceea ce poate face cineva pentru tine constă doar în a tasta mesaje și a evita să se întâlnească cu tine, atunci acea persoană nu este potrivită pentru tine. Nu-ți trebuie un textier sau un romancier, ci ai nevoie de un prieten adevărat (o iubită reală), o persoană care să se bucure la fiecare întâlnire cu tine și care să vrea să te vadă și să vorbească cu tine față-către-față.

Cum să-ți dai seama dacă cealaltă persoană vrea doar o relație limitată la mesaje text

Dacă chiar crezi că nu sunt destul de evidente intențiile celeilalte persoane, poți încerca următoarele:

Atunci când întâlnești persoana respectivă – pe drum, la serviciu sau la mall, încearcă să porți o conversație cu ea. Dacă el sau ea îți evită privirea, se uită mereu la ceas sau în altă parte, de parcă ar căuta să scape mai rapid de tine, atunci asta este un semnal că nu e persoana potrivită și nu este interesată de tine, indiferent de ceea ce îți scrie.

Atunci când vezi că persoana respectivă îți trimite mesaje, sun-o. Dacă nu răspunde, atunci este evident că nu vrea o relație reală cu tine. Dacă totuși îți răspunde, spune ceva de genul: „Am vrut doar să sparg gheața și să vorbesc cu tine. Cred că putem lasa mesajele deoparte și să vorbim. E mult mai ușor așa.” Sau ai putea spune: „Nu facem decât să ne trimitem mesaje. Poate că ar fi momentul să vorbim și să ne cunoaștem mai bine”. În acest moment este foarte probabil să spună ceva de genul: “Sunt de acord cu ​​asta” sau “Mi-ar plăcea asta” etc. – însă asta contează mai puțin acum. Însă urmărește ceea ce se întâmplă în următoarele zile. Îți mai trimite mesaje? Asta înseamnă că nu s-a simțit confortabil cu trecerea la nivelul următor. Dacă îți trimite mesaje, dar evită să vorbească la telefon, acesta este un semn că persoana nu este dispusă să avanseze într-o relație reală cu tine. Ar fi cazul să renunți la această persoană, indiferent cât de frumos îți scrie. Vrei o relație reală, nu una virtuală.

Ai putea avea o relație limitată la mesaje text doar în anumite circumstanțe atenuante precum:

Ai o relație la distanță – adică persoana la care ții este în alt oraș/țară. Trimiterea de mesaje este singurul mod prin care vă puteți simți cu adevărat aproape de această persoană la un moment dat, mai ales când este vorba de fusuri orare diferite. Chiar și așa, nu abuzați de mesaje, ci ar fi de preferat ca să vă aveți conversații pe whatsapp, zoom sau messenger (sau orice altă aplicație care are posibilitatea de conversații video). Însă este de datoria mea să-ți trag un semnal de alarmă: relațiile la distanță nu durează foarte mult și de cele mai multe ori se termină fără ceva concret. În cel mai bun caz, râmâneți prieteni și atât.

Aveți programe diferite de lucru sau de învățare – lucrați în schimburi diferite (el e de noapte și tu ești de zi) ceea ce ar putea face ca să fie dificil să vorbiți.

Nu ai voie să vezi cealaltă persoană. În acest caz, probabil că nu ar trebui să comunici deloc cu ea.

În concluzie

Ceea ce ar trebui să reții din tot acest articol este faptul că, atunci când doi oameni se plac cu adevărat, tot ceea ce doresc este să fie împreună. Nu te mulțumi cu o relație surogat, ci acceptă doar implicarea maximă a celeilalte persoane. Dacă ține la tine, va dori să te vadă, să vorbească și să fie cu tine. Dacă nu face asta sau dacă nu simte asta, atunci înseamnă că nu dorește o implicare serioasă în relație.

Categories: Relații

2 Comments

Daisy _ · August 16, 2022 at 15:10

Multumesc pentru articol, Renaldo! Lucrurile nu pot fi si nuantate?
E plina lumea de oameni care se grabesc, de ce e gresit sa stai o vreme sa analizezi, ca barbat trecut prin viata, daca si cat sa continui cu o femeie pe care ai avut-o, despre care i-ai povestit mamei tale, care se intelege bine cu amicii tai (ei facilitand cumva sa fiti impreuna), pe care o apreciezi? I-ai spus acestei femei ca nu vrei sa o faci sa sufere (din cauza ca ti se pare ca devii agresiv din pricina unei dependente), apoi o rogi sa nu aiba asteptari. Si nu mai ai contact fizic cu ea, dar vorbiti chiar si prin mail-uri, ii recomanzi carti. Cateodata nu e bine sa ii vii in intampinare, tu, ca femeie, unui astfel de barbat? Puternic, generos, milos, protector. La ce bun sa ma grabesc si sa dau peste unul aparent hotarat, cand pot sa il mai astept putin pe un om pe sufletul meu? Multumesc, am inceput sa iti citesc blogul si imi face placere.

    Renaldo Nita · November 15, 2022 at 15:05

    Ma bucur ca ti-a placut articolul. Bine inteles ca exista si nuantari. Articolele mele nu au pretentia de a acoperi toate aspectele unui subiect. Situatia pe care o prezinti este mult mai complexa. De obicei, majoritatea femeilor are acest instinct maternal. Ca urmare, multe dintre femei vor dori sa ajute o persoana aflata in dificultate (sau chiar se vor pune in ipostaza de “mama a ranitilor”) – o ipostaza in care pot fi foarte vulnerabile daca dau peste un partener care sa le speculeze aceasta inclinatie spre a face bine. Se creeaza o relatie de tip “victima neajutorata” – “mama a ranitilor” din care victima nu mai doreste sa iasa (pentru ca ii place sa se simta in centrul actiunii) si profita de “mama ranitilor”. In cazul de fata, pomenesti de dependenta/adictie. Lupta cu dependentele nu este simpla si, daca nu esti un specialist pe domeniul respectiv, te-ai putea trezi ca faci mai mult rau decat bine (fara sa vrei). La dependente, de obicei vindecarea dureaza o perioada indelungata (de obicei ani). Bine inteles ca sunt si cazuri in care nu se vindeca. Un factor de baza in vindecare este dorinta dependentului de a se face bine. Aici trebuie sa-ti pui si problema daca tu esti dispusa sa astepti atat timp, nestiind daca persoana de care iti pasa se va face bine sau nu. Ce te faci daca, dupa ce trece un numar de ani, te trezesti ca persoana pe care ai ajutat-o nu face nici un progres? Sau, mai rau, lucrurile se inrautatesc in loc sa se imbunatateasca? Te-ai gandit la asta? Nu-mi permit sa-ti dau sfaturi pentru ca nu cunosc toate detaliile situatiei, insa incearca sa privesti problema din mai multe perspective. Si mai este un lucru important: jertfirea pentru fericirea celuilalt nu se face în detrimentul propriei fericiri și nu se face unilateral!!! (vezi si articolul de aici: https://renaldonita.ro/de-ce-trebuie-sa-invatam-copiii-cu-treburi-casnice/). Dumnezeu sa te lumineze in deciziile pe care le iei!

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *