CELE MAI IMPORTANTE 4 CREDINȚE NEGATIVE CARE ÎȚI DISTRUG VIAȚA

Eul este o stare de spirit nerezonabilă și irațională. Nu este plăcut să fii sub dominația eului, și totuși se întâmplă foarte des pentru că, de mici copii, am fost condiționați să credem că ne lipsește ceva pe dinăuntru. În afara cazului în care părinții noștri au fost niște savanți luminați, am primit probabil mesaje precum «nu ești suficient de bun», «ești imperfect», «trebuie să-ți intri în formă» și «nu ai dreptate». Aceleași idei ne-au fost induse probabil la școală, de către profesori care insinuau că suntem proști, insignifianți, răi, o adevărată pacoste.

Nu vreau să-i învinovățesc pe părinți sau pe profesori, știu cât le este de greu și mai știu că sunt produsele propriei lor condiționări. Dar acest tip de mesaje au fost transmise din generație în generație, iar rezultatul este că cei mai mulți dintre noi suferim din cauza propriilor idei greșite despre noi înșine. Mass-media și societatea de consum în care trăim nu ne-au fost nici ele de ajutor, oferindu-ne imagini care ne-au hrănit incertitudinile, îndoielile și dorința de mai mult.

În urma acestei condiționări, avem anumite credințe negative de bază despre noi înșine care funcționează ca niște profeții care se împlinesc singure în lumea eului. Este util să devenim conștienți de ele pentru ca să putem face noi alegeri și să aflăm adevărul despre noi. Creăm povești întregi pe baza acestor credințe și ne privim prin prisma lor. Atunci când identificam aceste povești, este important să ne amintim că ele sunt mituri – iluzii pe care le-am creat -, iar motivul pentru care par reale este că noi le-am crezut adevărate.

Cele mai obișnuite fraze cu care se înșală oamenii sunt:

1. «Nu sunt suficient de bun(ă)»;
2. «E ceva în neregulă cu mine»;
3. «Nu merit nimic»;
4. «Sunt un ratat/o ratată».

Ele par destul de asemănătoare și chiar sunt, dar, privindu-le mai îndeaproape, încercați să vedeți dacă vă identificați cu vreuna dintre ele în mod special.

1. «Nu sunt suficient de bun(ă)»

Este cu certitudine hit-ul numărul unu în parada eului. «Nu sunt suficient de bun(ă)» e cauza fundamentală a celor mai multe sentimente de eșec, respingere, descurajare și teamă.

Cuvintele cântecului «Nu sunt suficient de bun(ă)» sunt următoarele:

• Nimic din ceea ce fac nu este suficient de bun, munca mea nu e destul de creativă și realizările mele nu sunt suficient de importante.
• Nimic din ceea ce spun nu este suficient de bun, conversația mea e limitată și îmi lipsește capacitatea de a asculta.
• Nimic din ceea ce am nu este suficient de bun: nu am destul timp, n-am destui bani, casa mea nu e suficient de mare, garderoba mea nu e îndeajuns de elegantă și mașina mea nu e destul de rapidă.
• Fizic: nu sunt destul de atrăgător/atrăgătoare – am coapsele prea groase, picioarele prea scurte, părul prea cârlionțat, pielea prea ridată și ochii prea închiși la culoare.
• Mental: nu sunt suficient de abil(ă), suficient de inteligent(ă), suficient de deștept/deșteaptă.
• Emoțional: nu sunt suficient de liniștită(ă), suficient de mulțumit(ă), suficient de entuziast(ă), suficient de amuzant(ă).
• Spiritual: nu am meditat destul, nu m-am rugat destul și nu m-am purificat destul.

Povestea lui «Nu sunt suficient de bun(ă)» e formată dintr-o înlănțuire de judecăți sau evaluări. Este obositoare, demoralizantă, frustrantă și … neadevărată. Eul se hrănește cu această credință pentru că ea te face să cauți răspunsuri în afara ta.

Nimic nu e vreodată suficient atât timp cât continui să crezi că nu ești suficient de bun(ă).

Ștefan, unul dintre clienții mei, trecuse cu câteva luni înainte printr-o despărțire dureroasă de cineva cu care avusese o relație mai lungă. Era deprimat, dezorientat și tensionat. Credința lui negativă de bază era că nu este suficient de bun și, în consecință, se simțea ratat, neatrăgător și incapabil să-și trăiască viața. Atunci când a încercat să vorbească despre relația sa, Ștefan a început imediat să se auto-evalueze, învinovățindu-se pentru felul în care se terminase. Se compara cu alți bărbați și se simțea inferior: credea că este neatrăgător, lipsit de inteligență și plicticos.

Toate judecățile sunt dobândite.

Atunci când am aflat despre trecutul lui Ștefan, a devenit evident ca era vorba despre mesaje primite de la părinții lui. Oricât încerca să-i mulțumească, niciodată nu reușise să se ridice la nivelul așteptărilor părinților. Era extrem de dornic să se realizeze și să aibă succese în viață. Cu toate acestea, ori de câte ori făcea ceva demn de remarcat, părinții îl comparau cu sora lui, o elevă de nota zece, care nu greșea niciodată.

Ștefan se percepea ca nefiind destul de bun și nimic din viața lui nu era suficient de bun. Mecanismul lui de apărare a devenit auto-evaluarea dusă la extrem. Avea credința subconștientă că, dacă se va judeca pe el însuși destul, va deveni suficient de bun și nu va mai fi respins.

Am observat rezistența lui Ștefan atunci când se punea problema să renunțe la judecăți. Principala bariera era credința lui că el nu merită să se relaxeze. Se simțea vinovat pentru că e un ratat (în mintea sa) și voia să se pedepsească. Felul lui de a se pedepsi era să se judece. Am descoperit că aștepta Judecata de Apoi, când urma să stea în fața lui Dumnezeu spre a fi judecat. Îi era atât de frică de osândă încât credea că, dacă se va judeca pe sine acum, Dumnezeu îl va ierta și va fi salvat. Îl percepea pe Dumnezeu ca pe un bătrân dezaprobator care trăia în cer și îi urmărea fiecare mișcare. Era convins că până și Dumnezeu îl socotea un ratat.

Ștefan a descoperit că îi este de mare folos să vorbească despre el. Nu o făcuse până acum pentru că se simțea prea rușinat de gândurile și de sentimentele sale. Le considerase încă un semn de slăbiciune și le ținuse ascunse. Faptul că le dezvăluise altcuiva și sentimentul de a fi fost acceptat l-au marcat profund. L-au ajutat să exploreze ideea că s-ar putea să fie totuși suficient de bun, iar acele judecăți să fie produsele imaginației sale.

Ștefan a învățat că tiparul cu pricina nu mai funcționează dacă recunoaște că judecata aparține eului și că o proiectase asupra părinților, asupra lui Dumnezeu și asupra lumii, în speranța că va fi salvat. A admis că punând capăt judecății a fost capabil să vadă adevărul despre sine: anume că e suficient de bun exact așa cum e el.

2. «E ceva în neregulă cu mine»

În anumite zile s-ar putea să vă simțiți de parcă ați umbla cu un semn pe frunte care spune: «Vă rog, explicați-mi ce nu este în regulă cu mine!».

Imaginați-va două uși, una pe care scrie: «Ce nu este în regulă cu mine?» și alta pe care scrie: «Ce este în regulă cu mine?». Ce ușă ați deschide mai întâi?

Suntem tentați să intrăm pe prima ușă pentru că ne închipuim că, descoperind ceea ce nu este în regulă cu noi, descoperim și cum să ne «reparăm». Numai că, de vreme ce credința «E ceva în neregulă cu mine» este greșită, continuăm să ne învârtim într-un cerc vicios. Dând la o parte această credință, putem afla cine suntem cu adevărat.

Printre simptomele poveștii «E ceva în neregulă cu mine» se numără:

• Percepi orice întâmplare nefericită din viața ta ca o dovadă că «e ceva în neregulă» cu tine.
• Transformi orice formă de respingere într-o dovadă că «e ceva în neregulă» cu tine.
• Te simți mereu în neregulă: la serviciu, în relațiile cu ceilalți, acasă, în viață.
• Ți-e frică să nu te îmbolnăvești.
• Respingi lauda și complimentele pentru că nu se potrivesc cu imaginea ta despre tine.
• Te surprinzi făcând diverse lucruri greșit, dar nu observi atunci când faci ceva bine.
• Îți place să discuți problema corectitudinii și greșelii.
• Încerci – ca formă de supracompensare – să ai dreptate și să te aperi dacă greșești.

Am lucrat cu un client, Vasile, a cărui viață fusese în întregime dominată de aceasta credință greșită. În copilarie, i se părea că toată lumea comenta despre ceea ce e în neregulă cu el, ceea ce îl făcea extrem de conștient de sine. Credea că avusese întotdeauna o tunsoare nepotrivită, că purtase haine nepotrivite, spusese lucruri nepotrivite, avusese prieteni nepotriviți și că nu fusese bun la școală. Ca adult se abținuse să facă ceea ce voia cu adevărat, crezând că voia ceva greșit. De câte ori avea o relație de cuplu o sabota, crezând-o a fi în neregulă. Încercase chiar să locuiască în diverse țări – dar nici una nu păruse să i se potrivească.

Reușind să-și identifice credința și efectele ei cât se poate de clar, Vasile a putut accepta că adevărata cauză a dilemei sale era concepția lui greșită despre sine. Disponibilitatea de a-și schimba ideile și de a se vedea altfel a fost punctul de cotitură al vieții sale.

3. «Nu merit nimic»

Credința aceasta a fost minunat ilustrată de Groucho Marx atunci când a declarat că n-ar intra în nici un club care l-ar accepta ca membru! Când porți cu tine aceasta credință, ori ai impresia că nu meriți nimic, ori proiectezi lipsa de merite asupra altora. E o credință responsabilă de stima de sine precară și de lipsa de încredere în ei înșiși a majorității oamenilor.

Printre consecințele frecvente ale poveștii «Nu merit nimic» se număra:

• Crezi că ești nedemn(ă) și că nu meriți să obții ceea ce vrei de la viață.
• Te autopedepsești atunci când primești ceva ce nu se potrivește cu imaginea ta despre tine.
• Te minimalizezi și te retragi atunci când ți se cere părerea.
• Îți sabotezi succesul și fericirea.
• Ai impresia că orice proiect pe care l-ai dus la bun sfârșit nu face doi bani.
• Ai mereu nevoie de aprobarea celorlalți pentru că tu însuți/însăți nu te poți aproba.
• Le faci pe plac tuturor în speranța că ți se va dărui puțină iubire.
• Ca formă de supracompensare, încerci să demonstrezi că ești cel mai bun/cea mai bună.

4. «Sunt un ratat/o ratată»

Această credință ne afectează viața în două feluri: fie o «întruchipăm» și ne «ratăm» viața cu adevărat, fie – ca forma de supracompensare – obținem succesul în afară, dar avem o permanentă senzație de eșec.

Am avut un client, Eduard, care afișa semnele succesului amestecate cu impresia eșecului. Pe la 35 de ani obținuse tot ceea ce își dorise în viață. Era managerul propriei sale firme de succes, avea un nivel de trai excepțional și era independent financiar. Totuși se simtea un ratat și nu se putea bucura de beneficiile muncii lui de vreme ce avea o imagine atât de proastă despre sine.

Printre simptomele frecvente ale acestei credințe se numără:

• Realizezi mai puțin în viață decât ai putea pentru ca să dovedești că ești un ratat.
• Refuzi șansele care ți se prezintă pentru că îți închipui că nu te poți descurca.
• Ai o stimă și o încredere de sine deficitare.
• Nu ai încredere în propriile instincte, îți închipui că te înșală.
• Nu crezi că poți avea o relație de iubire durabilă; te temi că toate relațiile tale vor eșua.
• Te compari cu colegii și prietenii tăi și te crezi inferior lor.

Există și alte variante ale acestor patru tipuri de credințe negative, precum: «Sunt rău», «Sunt vinovat», «Sunt ciudat și diferit de alți oameni», «Nu merit să fiu iubit», care apar pe masură ce oamenii își cultivă percepțiile false despre ei înșiși.

(Traducere și adaptare după: Ben Renshaw, Successful but Something Missing. Daring to Enjoy Life to the Full, Vermilion, Random House Group Ltd., London, 2000)