CUM SĂ IDENTIFICĂM COMPORTAMENTUL PASIV AGRESIV?

Dacă mânia ascunsă a cuiva îşi iese din matcă şi se revarsă asupra dumneavoastră, puteţi fi convinşi că veţi sfârşi prin a vă simţi “personajul negativ“. Ştiţi că undeva există o problemă. O simţiţi. Numai că, deşi vă sâcâie şi vă roade, nu sunteţi siguri cine e de vină, de ce se întâmplă aşa şi ce să faceţi în această privinţă. Adeseori, normele sociale o acceptă şi chiar o scuză, din multe motive.

Oamenii pasiv-agresivi posedă anumite abilităţi bine antrenate, prima pe listă fiind manipularea. Au întotdeauna alibiuri la îndemână şi, câteodată, se pricep de minune să fie şarmanţi.

Neştiind ce se petrece, de fapt, cu această persoană pasiv-agresivă, ceilalţi îi scuză de multe ori comportamentul, sincer binevoitori, până în clipa în care se lămuresc ce hram poartă, încep să-i pună la îndoială intenţiile sau o trag la răspundere. Un profesor, un şef, un medic, un judecător şi chiar persoana iubită îi vor acorda agresorului pasiv prezumţia de nevinovăţie.

Abia după ce agresorii pasivi fac un pas greşit, uită să-şi şteargă urmele sau încep să se adune pur şi simplu prea multe umbre de îndoială asupra bunei lor credinţe, li se va cere socoteală. Nevoind în nici un caz să iasă din graţiile celorlalţi, ei vor invoca mereu alte scuze sau explicaţii, pentru a-şi masca mai departe în plan social adevăratele intenţii, cu exprimări de genul: “Nu-i vina mea că am uitat” sau “Ar fi trebuit să-mi spui“.

În anii care au trecut de când acest fenomen a fost pentru prima oară identificat şi i s-a pus o etichetă, specialiştii în studiul sănătăţii mentale şi-au revizuit teoriile şi nomenclatorul de termeni, pentru a putea descrie acest comportament exasperant şi pentru a explica de ce le vine greu celor care îi suportă consecinţele să-şi dea seama dacă este intenţionat sau nu. Noţiuni ca ambivalenţă, negativism şi opoziţie au apărut în cadrul definiţiei date agresivităţii pasive.

Dar cum putem identifica acest comportament pasiv-agresiv? Cum putem discerne între enervarea “obi;nuită“ că ceva nu se întâmplă conform previziunilor proprii și mânia latentă caracteristică comportamentului pasiv-agresiv? Iată principalele caracteristici ale acestei mânii latente:

• Este o comportare evitantă, incongruentă şi contraproductivă;
• Se manifestă prin acţiuni sau lipsă de acţiune cu o finalitate subtilă şi manipulatoare;
• Este conştient plănuită, intenţionat pusă în aplicare sau viclean răznunătoare; sau, dimpotrivă, poate fi inconştientă;
• Face parte dintr-un tipar disfuncţional de comportament în relaţiile cu ceilalţi;
• Îi permite făptuitorului să nege orice responsabilitate pentru consecinţele ei şi, adeseori, chiar să pară că i-a căzut victimă;
• Perpetuează impasul, pentru că nu evoluează spre rezolvare, ci o blochează;
• Are ca motiv intenţia de a răni, de a indispune sau de a distruge;
• Este declanşată de nevoi care n-au fost satisfăcute sau care au la bază temeri! credinţe iraţionale;
• Nu este niciodată pozitivă, din cauza naturii ei manipulatoare şi indirecte;
• Are un efect nociv asupra relaţiilor şi a grupurilor de oameni, mai ales perpetuată în timp;
• Se autoalimentează, este intensă şi rareori justificată.

În fapt, toate îşi au rostul şi ajută în mod justificat la a descrie ce se petrece.

De pildă, agresorul pasiv oscilează între a fi independent şi a depinde de alţii. Persoana în cauză poate spune că i-ar plăcea să-şi asume un rol mai activ la serviciu (sau în casă), dar fuge de responsabilitate atunci când i se dă ocazia să treacă la fapte.

“Figura urâtă” sau manevra duplicitară la care recurg unii oameni pasiv-agresivi este un semn de negativism, iar jocul răzbunător de-a “las’ că-ţi arăt eu ţie“, prin obstrucţie sau rezistenţă, este fără îndoială un comportament opoziţionist.

Agresivitatea pasivă, ca parte din tabloul mai amplu al mâniei latente, poate fi asociată cu unele dintre simptomele următoare, dacă nu chiar cu toate:

• lritabilitate cronică şi depresie cronică;
• Egocentrism /narcisism / orgoliu (o personalitate a autointitulării);
• Grad scăzut de autoapreciere;
• Comportament autodistructiv sau demonstrativ;
• Abuz de substanţe care creează dependenţă şi comportament adictiv;
• Conduită inadmisibilă care se vede scuzată din multe motive.

Altceva incită sau declanşează însă mânia, pentru că această stare emoţională este o reacţie la vreo altă întâmplare sau emoţie.

Sunt momente în care mânia poate servi unui scop util sau valoros, mai ales dacă există o intenţie pozitivă şi un deznodământ pozitiv.

Atunci când te aperi pe tine însuţi/însăți, ascunzându-ţi furia, sau pentru că încerci să te concentrezi pe rezolvarea unei probleme, sentimentul de mânie poate fi folositor. Te poate determina să te exprimi prin comunicare raţională, onestă şi directă (mânie productivă), mai degrabă decât prin manipulare, pasivitate sau evitare (mânie neproductivă).

Haideţi să ne oprim câteva clipe, pentru a exemplifica această nouă definiţie a mâniei latente, uitându-ne mai cu seamă la rezultat şi la intenţie, şi încercând să tragem concluzii utile. Fiţi atenţi la cuvintele-cheie care au legătură cu noua noastră definiţie. Căutaţi să vedeţi dacă scenele de mai jos se potrivesc cu vreo persoană cunoscută.

Cazul numărul 1 – Un cuplu dezbinat

Imaginaţi-vă următoarea situaţie: contaţi pe soţul dumneavoastră că vă va ajuta să puneţi mâna pe slujba aceea la care visaţi, cu un salariu “de top”, care s-ar putea să vă permită să achitaţi cu banii jos avansul pentru casă, de care aveţi atâta nevoie. Şi, cum în ziua aceea trebuie s-o pregătiţi pe fetiţa dumneavoastră pentru grădiniţă, îl rugaţi pe Alexandru, soţul dvs., să vă trimită CV-ul şi scrisoarea de intenție la adresa de email a companiei recrutoare, fiindcă tot are ceva timp până să plece și el la serviciu. Dar nu vă sună nimeni pentru interviu, din cauză că … Alex a uitat să trimită scrisoarea cu CV-ul sau, mai bine zis, a trimis-o abia după câteva săptămâni!

Cel puţin aşa pretinde el, atunci când, nedumerită că n-aţi fost chemată la interviu, vă interesaţi la firma în cauză şi aflaţi că CV-ul dumneavoastră a fost primit la trei săptămâni după termenul limită de depunere a candidaturilor.

La suprafaţă, ar putea părea că este o greşeală neintenţionată, pe care oricine ar fi putut s-o comită, dar în cazul în care cariera proprie a lui Alex bate pasul pe loc şi nu-i aduce nici o satisfacţie, făcându-l să se simtă gelos, ameninţat şi incapabil să exprime toate aceste sentimente, atunci nu mai e chiar atât de sigur că uitarea sa a fost fără intenţie.

Vedeţi cât de nevinovată pare la prima vedere această zăpăceală a lui Alex, fără urmă de agresiune fizică, în acest caz – nimic în afara unui mod de comportament care a frustrat-o pe soţia lui. Dacă analizăm nevoile, spaimele şi comportamentele evitante ale personalităţii afectate de mânie ascunsă, vom vedeam că are o importanţă crucială să depistăm aceste elemente. Dacă Alex va continua să boicoteze şansele de succes ale soţiei sale (de exemplu: s-o sune şi să-i dea veşti neplăcute, chiar înaintea unui interviu de angajare) şi să-şi nege propriul chin interior, s-ar putea ca, în timp, acest lucru să aibă efecte puternice şi devastatoare asupra relaţiei lor. Ar putea fi o dovadă de atitudine răzbunătoare, camuflată sub o poleială seducătoare.

Cazul nurnărul 2 – Un şef insuportabil

Nu prea ştiţi multe lucruri despre şeful dumneavoastră, doar că ultimul manager, o femeie, a plecat de bună voie, pentru o altă slujbă la o altă firmă. Tot ce vedeţi este că şeful dumneavoastră are pretenţii de-a dreptul imposibile, copleşindu-vă cu sarcini peste sarcini, termene de execuţie şi deplasări în interes de serviciu, dar fără să vă asigure niciodată resursele adecvate. Mai mult: regulile nescrise din organizaţia dumneavoastră vă impun să vă faceţi simţită prezenţa la şedinţe şi să participaţi ca membru în diverse “comitete şi comisii“, dacă vreţi să fiţi promovat.

Or, din moment ce sunteţi mai mereu plecat din firmă, nici nu-i de mirare că, atunci când se apropie perioada promovărilor, în cazul dumneavoastră funcţionează principiul “ochii care nu se văd se uită“. Dar, dacă solicitaţi angajarea de personal suplimentar, care să vă mai preia din povară, şi cereţi să fiţi trimis mai rar în delegații, pentru ca să puteţi îndeplini şi cerinţele muncii de birou, şeful dumneavoastră spune că sunteţi năzuros şi că “nu puteţi lucra în condiţii de stres”.

Evident că promovarea la care râvniţi atâta o primeşte colegul din biroul alăturat, iar starea dumneavoastră de spirit, ca să nu mai vorbim de motivaţie, se trezesc în picaj! Nu-i deloc exclus să aveţi impresia că dumneavoastră sunteţi problema. Să fie un caz de agresiune pasivă sau sunteţi victima proastei organizări şi a unui sistem de lucru disfuncţional?

Dacă aţi fost vreodată într-o situaţie asemănătoare, ştiţi la ce risc vă supuneţi, reacţionând mânios. Dacă răspundeţi cu aceeaşi monedă, într-un mod care se va întoarce împotriva dumneavoastră, nu-i deloc exclus să vă treziţi în postura neghiobului care a călcat în străchini, ceea ce vă va afecta reputaţia de la serviciu. Pe de altă parte, însă, dacă faceţi un pas înapoi şi vedeţi situaţia ca pe o problemă de organizare, s-ar putea să aveţi şansa de a îmbunătăţi sistemul de lucru.

Cazul numărul 3 – O verişoară preocupată doar de sine

Vă petreceţi fiecare Crăciun alături de sora, fratele dumneavoastră şi de o verişoară. Verişoara Andreea, o femeie de succes în viaţa profesională, îşi face mereu o apariţie teatrală, cu braţele încărcate de cadouri şi aşteptându-se să primească şi ea cel puţin tot atâtea. Surorii dumneavoastră s-ar putea să-i dăruiască un aparat de bucătărie, cum ar fi un automat pentru cappuccino; fratelui şi cumnatului dumneavoastră, câte un pulover scump, iar copiilor lor, nu ştiu ce jucării îndelung râvnite, la care nici nu îndrăzneau să spere.

Atunci când vă vine rândul şi dumneavoastră, de sub ambalaj apare o cutie cu bomboane de ciocolată, deşi toată lumea ştie că vă supravegheaţi strict greutatea. Fiica dumneavoastră, la fel ca majoritatea copiilor, a avut şi ea o listă cu dorinţe pentru Moş Crăciun, dar cadoul-surpriză din partea verişoarei Andreea este o amărâtă de căciuliţă tricotată. Dacă mai și observaţi că sărmana căciuliţă provine dintr-o fabrică a companiei pentru care lucrează Andreea, vă e limpede ca lumina zilei că n-a dat nici un sfanţ pe ea.

Se poate şi mai rău? Da, se poate. După ce fetiţa îngână un mulţumesc nu prea entuziast, Andreea vă administrează un perdaf înţepat pe tema “copiilor nerecunoscători şi a părinţilor din ziua de azi care nu ştiu să-i crească“, iar în final pune cireaşa pe tort întrebând: “Şi cadoul meu unde e?”

Dacă despre Andreea se ştie că niciodată nu dă practic nimic pe gratis, dar pentru ea însăşi pretinde un tratament complet diferit, atunci aveţi tot dreptul să vă supăraţi. Dacă ea are pretenţia să stea în camera dumneavoastră de oaspeţi, atunci când e în trecere prin oraş, dar pe dumneavoastră v-a trimis la un Marriott din apropiere (deşi ştia prea bine că nu vi-l puteţi permite!), atunci când vi s-a întâmplat şi dumneavoastră să treceţi o dată prin oraşul ei, atunci aţi avea dreptate s-o taxaţi drept interesată numai de propria persoană.

Mai mult, dacă în mintea ei verişoara Andreea are să vă plătească o poliţă mai veche, de pe vremea copilăriei, dar n-o face direct, ci îşi răsfrânge ranchiuna asupra copiilor dumneavoastră, atunci este nu doar un comportament indirect şi ostil, ci şi unul declanşat de ceva mult mai profund.

Ce anume a lipsit din copilăria verişoarei Andreea, încât s-o facă să se poarte aşa?

Cazul numărul 4 – O liceană fără ambiţii

Amalia, fiica dumneavoastră adolescentă, trece energic prin anii de liceu, cu avânt şi brio: olimpică la matematică încă din primul an, căpitan al echipei de majorete în anul următor. O elevă de nota zece.

Prietena ei, Ștefania, este şi ea foarte activă: este în trupa de teatru a liceului, olimpică la chimie, în echipa de dezbateri şi cu 10 pe linie pentru a obţine o bursă.

Prietena lor, Mădălina, este complet diferită: lipsită de preocupări şi de realizări personale, cu greu reuşeşte să-şi înscrie în carnet o notă cât de cât onorabilă. Deşi isteaţă şi drăguţă, Mădălina le spune prietenelor ei că nu crede să-şi găsească şi ea vreodată un iubit şi că oricum n-are timp pentru activităţi extraşcolare. Amalia şi Ștefania nu-şi pot da seama de ce Mădălina se desconsideră în asemenea hal pe sine însăşi, nu găseşte niciodată nimic bun de spus despre nici un profesor şi, în general, parcă mai mereu i s-au înecat corăbiile.

După ce Mădălina izbucneşte în plâns în timpul mesei de prânz, Amalia şi Ștefania mai stau lângă ea ca s-o consoleze şi întârzie la testul de la ora de matematică, iar profesoara nu le mai primește în clasă. Moment în care încetează să le mai pară rău pentru ea. De ce trebuie să plătească ele un preţ pentru nefericirea ei? Dacă Mădălina nu vrea să se ajute singură, ele de ce ar face-o?

Mădălina are parte de foarte multă atenţie, pentru că e abătută. Are astfel putinţa să atragă spre ea energie, în loc s-o genereze ea însăşi şi să trăiască din plin, cum fac prietenele ei. În acest caz, vedem încă şi mai multă deprimare, o părere proastă despre sine, negativism, ambivalenţă şi rezistenţă, până în punctul în care aceste lucruri le-au indispus pe Amalia şi pe Ștefania, făcându-le să se simtă exploatate şi, în general, mânioase.

Aceste scenarii diferite – un soţ uituc, un şef exagerat de pretenţios, o verişoară egocentrică şi subtil ostilă, o adolescentă tristă şi letargică – ilustrează mânia ascunsă, mai ales în condiţiile în care există un tipar persistent de comportament indirect şi adeseori manipulator. Uneori, acesta este cât se poate de intenţionat; alteori, poate să-i rămână ascuns chiar şi celui în cauză, care nu e conştient de propriile frustrări.

În majoritatea acestor exemple, făptaşul poate scăpa cu faţa curată, fără să fie învinovăţit sau tras la răspundere.

• “Pur şi simplu m-am luat cu ale mele și am uitat“, ar putea spune Alex despre CV-ul nepus la poştă.
• “Colegul tău merita să fie promovat“, ar putea spune şeful dumneavoastră.
• Verişoara Andreea ar putea pretinde că i-a luat nepoatei o căciuliţă de iarnă fiindcă “mă gândeam că o să-i stea foarte bine la schi“.
• Iar Mădălina ar putea invoca drept scuză: “Nu ştiam că aveţi test în ziua aceea. Vai, îmi pare aşa de rău! Voi aţi fost drăguţe cu mine şi eu v-am stricat toată dispoziţia. Vă rog să mă iertaţi!”, chiar dacă exact felul în care s-a purtat le-a făcut pe prietenele ei să se simtă suficient de “vinovate” încât să încerce să-i ridice moralul.

În cel de-al treilea exemplu, dacă felul în care Andreea şi-a descărcat supărarea printr-o predică pe tema creşterii copiilor v-a scos suficient de tare din sărite încât să-I daţi o replică tăioasă, spunând ceva negativ la adresa ei, Andreea ar putea, şi foarte probabil că aşa va face, să retracteze totul cu remarci de genul:

• “Ei, hai, că am glumit!”,
• “Tu chiar crezi că vorbeam serios?!” sau
• “Vai, dar ce sensibilă te-ai făcut!”

Aceasta pentru că oamenii care îşi ascund sentimentele de mânie din forul interior spun asemenea lucruri ca să salveze aparenţele şi să nu fie respinşi de cei din jur, deoarece acceptarea socială este o nevoie fundamentală pentru ei.

Oamenii pasiv-agresivi sunt şireţi – ştiu exact ce şi cum să spună ca să arunce vina pe umerii tăi. Atât îţi trebuie, să le răspunzi cu aceeaşi monedă, că gata, s-au şi transformat în victime prost înţelese! Aşadar, au câştigat de două ori: o dată pentru că au fost atât de şmecheri încât să atragă în două rânduri atenţia asupra lor şi, pentru ca meniul să fie complet, au reuşit şi să-şi descarce propria mânie asupra ta. Chiar dacă nu sunt în totalitate conştienţi cum se poartă şi de ce, s-au antrenat bine în această privinţă şi obţin rezultate.

Ambiguitatea este şi ea o componentă-cheie. De foarte multe ori, cineva care îşi ascunde mânia procedează aşa fiindcă nu prea reuşeşte să se decidă: oare să mă bazez pe tine?

Poate că am nevoie de tine … Dar nu-i aşa că-i minunat să mă descurc singur, să fiu independent, în sfârşit liber, ba şi mai bun decât tine pe deasupra! În cazul lui Alex ar fi greu de spus dacă îl supără sau se simte ameninţat de succesul soţiei lui. De fiecare dată când îşi bagă în cap că ea i-a luat-o înainte, o parte din el, dependentă şi pasivă, ar vrea să se răzbune pe soţia lui pentru viaţa ei independentă şi activă.

Aşa că recurge la un gest perfid ca s-o împiedice. Pe de altă parte, Alex nu se poate lipsi de soţia lui şi vrea ca ea să aibă o părere bună despre el, deci nu, în nici un caz n-ar putea să-i spună că se simte puţin cam invidios (sau foarte invidios).

Nu cumva acest sentiment ,,ba îmi place de tine, ba nu-mi place de tine” descrie vreuna dintre relaţiile în care vă aflaţi?