DE CE TINERII DEVIN ALIENAȚI?

 

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în limba română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

1. ÎNCOTRO SE ÎNDREAPTĂ TINERETUL

Generaţia noastră a vrut să dea copiilor şi tinerilor tot ce e mai bun. Am avut vise mari pentru ei. Am căutat să le dăm cele mai bune jucării, haine, plimbări şi şcoli. Nu voiam ca ei să umble prin ploaie, să li se întâmple ceva pe stradă, să se rănească cu jucăriile făcute în casă şi să treacă prin dificultăţile prin care am trecut noi.

Am pus un televizor în sufragerie. Unii părinţi, cu mai multe posibilităţi, au luat câte un televizor şi un calculator în camera fiecărui copil. Alţii au umplut timpul copiilor lor cu multe activităţi, înscriindu-i la cursuri de limbi străine, informatică, muzică.

Aţi avut o intenţie excelentă, doar că nu ştiaţi că aceşti copii aveau nevoie şi de copilărie, aveau nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Nu v-aţi imaginat ce mult depind creativitatea, fericirea, îndrăzneala şi siguranţa adultului de matricele memoriei şi de energia emoţională a copilului. N-aţi înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blocau copilăria copiilor voştri.

Am creat pentru copii o lume artificială şi am plătit scump pentru asta. Am creat o serie de consecinţe în domeniul emoţiilor lor, în amfiteatrul gândirii lor şi în planul memoriei lor. Să vedem câteva dintre aceste consecinţe.

2. BLOCAREA INTELIGENŢEI COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR

Speram ca, în secolul al XXI-lea, tinerii să fie întreprinzători, să-i ajute pe ceilalţi şi să iubească arta de a gândi. Dar mulţi trăiesc înstrăinaţi, nu se gândesc la viitor, nu sunt entuziaşti şi nu au proiecte de viaţă.

Ne imaginam că singurătatea se va rezolva, întrucât învăţăm limbi străine în şcoală şi ne înghesuim în ascensoare, pentru că muncim şi suntem membri unor cluburi.

Dar oamenii nu au învăţat cum să vorbească despre ei înşişi, le e teamă să se deschidă şi trăiesc încorsetaţi în propria lor lume. Părinţi şi copii trăiesc izolaţi, rareori plâng împreună, sau vorbesc despre visele, mâhnirile, bucuriile şi frustrările lor.

În şcoală, lucrurile stau şi mai rău. Ani în şir, profesori şi elevi trăiesc împreună în sala de clasă, dar sunt străini unii faţă de alţii. Se ascund în spatele cărţilor, caietelor, calculatoarelor. Este oare vina iluştrilor profesori?

Nu! Vina aparţine, aşa cum vom vedea, sistemului educaţional nesănătos, care persistă de secole.

Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile şi insuccesele. învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii, chestiunile emoţionale nu pot fi calculate şi nici nu au socoteală exactă.

Sunt tinerii pregătiţi pentru a se confrunta cu o decepţie? Nu! Ei sunt antrenaţi doar pentru succes.

Este imposibil să trăieşti fără probleme. Suferinţa ne poate construi, sau distruge. Trebuie să ne folosim de suferinţă, pentru a construi înţelepciunea. Dar cui îi pasă de înţelepciune, în era informaticii?

Generaţia noastră a produs mai multă informaţie ca oricare alta, dar nu ştim ce să facem cu ea. Rareori folosim această informaţie pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Dumneavoastră faceţi, în timpul liber, ceva care să vă facă plăcere? Căutaţi să vă administraţi gândurile ca să aveţi mai multă pace în minte? Ne-am transformat în maşini de muncit şi ne transformăm copiii în maşini de învăţat.

3. UTILIZAREA GREŞITĂ A FUNCŢIILOR MEMORIEI

Am făcut din memoria copiilor noştri o bancă de date. Are memoria această funcţie? Nu! Vom vedea că, timp de secole, şcoala a folosit memoria într-un mod greşit. Există amintire? Numeroşi profesori şi psihologi din toată lumea cred, fără umbră de îndoială, că există amintire. Greşit! Nu există amintire pură a trecutului, trecutul este în permanenţă reconstruit! E bine să fim şocaţi în convingerea noastră de această afirmaţie. Trecutul este în permanenţă reconstruit în prezent, cu micro sau macro diferenţe.

Vom vedea că, în ştiinţă, există diferite concepte eronate asupra fantasticei lumi a modului de funcţionare a minţii şi memoriei umane. Am convingerea, ca psihiatru şi autor al câtorva teorii de actualitate asupra procesului de construcţie a gândirii, că blocăm inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi, cu excesul de informaţie pe care îl oferim. Memoria noastră s-a transformat într-un depozit de informaţie inutilă.

Cea mai mare parte a informaţiei pe care o acumulăm nu va fi organizată în memorie şi utilizată în activităţile intelectuale. Imaginaţi-vă un zidar care a adunat toată viaţa pietre, ca să construiască o casă. După ce a construit-o, nu ştie ce să facă cu grămezile de pietre care i-au rămas. Şi-a consumat cea mai mare parte a timpului, în mod inutil. Cunoaşterea s-a amplificat şi numărul de şcoli a crescut ca în nici o altă epocă, dar nu producem persoane care gândesc. Majoritatea tinerilor, inclusiv studenţii, acumulează grămezi de „pietre”, dar construiesc foarte puţine idei strălucite.

Nu e întâmplător că au pierdut plăcerea de a învăţa. Şcoala a încetat să mai fie o aventură plăcută.

În paralel, mediile de informare i-au sedus cu stimuli rapizi şi gata preparaţi. Au devenit iubitori de fastfoodemo-ţional.

Televiziunea îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul unei incitante partide sportive, în interiorul unei aeronave, în miezul unui război şi în mijlocul unui conflict politic. Acest bombardament de stimuli nu e inofensiv. El acţionează asupra unui aspect al subconştientului, care în domeniul meu de cercetare, este numit psiho-adaptare, mărind nevoia de plăceri în viaţa reală.

Cu timpul, copiii şi tinerii nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice. Ei trebuie să facă multe lucruri ca să aibă un pic de plăcere, ceea ce generează personalităţi fluctuante, instabile, nemulţumite. Avem o industrie complexă de petrecere a timpului liber. Ar trebui să avem cea mai fericită generaţie de tineri care a călcat vreodată pe Pământ. Dar am creat o generaţie de nemulţumiţi.

4. INFORMĂM ŞI NU FORMĂM

Nu educăm emoţia şi nici nu stimulăm dezvoltarea celor mai importante funcţii ale inteligenţei, cum ar fi: contemplarea frumosului, deprinderea de a gândi înainte de a acţiona, de a expune şi nu de a impune ideile, administrarea gândurilor, spiritul întreprinzător. îi informăm pe tineri – nu le formăm personalitatea.

Tinerii cunosc tot mai mult lumea în care se află, dar nu ştiu aproape nimic despre lumea care sunt ei înşişi.

Cel mult, cunosc salonul de primire al propriei lor personalităţi. Vă puteţi imagina o singurătate mai mare ca aceasta? Fiinţa umană este o străină pentru ea însăşi! Educaţia a devenit seacă, rece şi fără ingredientul emoţional. Tinerii ştiu rareori să ceară iertare, să-şi recunoască limitele, să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul? Niciodată până acum, cunoaşterea medicală şi psihiatrică nu a fost atât de dezvoltată şi niciodată oamenii nu au avut atâtea tulburări emoţionale şi atâtea boli psihosomatice. Depresia rareori atingea copiii. Astăzi sunt mulţi copii deprimaţi şi fără bucuria de a trăi. Preadolescenţii şi adolescenţii dezvoltă obsesii, sin-droame de panică, fobii, timiditate, agresivitate şi alte tulburări anxioase. Milioane de tineri se droghează. Nu înţeleg că drogurile pot să ardă etape din viaţa lor, să-i facă să îmbătrânească rapid pe plan emoţional.

Plăcerile de moment ale drogurilor distrug emoţia care oferă atât de multe trăiri. Am cunoscut şi tratat nenumăraţi tineri consumatori de droguri, dar n-am întâlnit pe nimeni care să fie fericit. Şi stresul? Nu este ceva neobişnuit să depistăm adulţi stresaţi, dar întâlnim şi tineri şi copii copleşiţi de stres. Ei au în mod frecvent dureri de cap, gastrite, dureri musculare, transpiraţie excesivă, oboseală constantă pe fond emoţional. Trebuie să reţinem această frază şi să n-o uităm niciodată:

„În acest secol, rolul psihiatriei va fi cu atât mai important, cu cât este mai slabă calitatea educaţiei.”

Ne vom limita să privim pasivi cum industria anti-depresivelor şi tranchilizantelor devine una dintre cele mai puternice afaceri ale secolului al XXI-lea? Ne vom limita să observăm pasivi cum copiii noştri devin victime ale sistemului social pe care noi l-am creat?

 

 

Lasati un comentariu