DRAMA FEMEILOR PUTERNICE

Azi Yannis e în toane bune. De obicei pare ursuz. Masiv, cu barba sa înspicată răzlețită în toate părțile și cu părul vâlvoi aranjat după cum bate vântul, Yannis e genul de om care nu e preocupat de modul în care arată, ci de ceea ce face. Așa sunt toți pescarii …

E căldura moleșitoare de la prânz, atunci când toată lumea din sat dispare din peisaj în căutarea umbrei răcoroase din case sau de la terasa acoperită cu viță de vie.

Stau cu noua mea cunoștință pe terasa tavernei lui Yannis, la o masă mica, acoperită cu o față de masă cadrilată, în culorile steagului Greciei. Îmi place la nebunie combinația asta de alb cu albastru ciel: mi se pare că se potrivește foarte bine cu marea asta albastră, valurile înspumate și pescărușii gălăgioși.

Adina are 27 de ani, zveltă, micuță, brunetă, cu ochi negri ca păcatele cele mai mari și cu un fund proeminent, de negresă. A nimerit întâmplător în sat.

Căuta un loc liniștit și a dat peste sat, Yannis si taverna sa. Și peste mine, bine înțeles, pentru că Yannis imediat mi-a pasat-o descriind-o în câteva cuvinte.

„O vezi?”, zise el. “Tânără, neliniștită și … nefericită. E româncă. Du-te și vorbește cu ea”.

“Da’ tu de ce nu vorbești cu ea?”, ripostai eu. “E clienta ta!”

“Aș fi vrut eu, numai că nu știe engleză”.

Yannis mă prezentă (drept Ronaldo – bine înțeles), aduse o carafă aburindă cu vin alb, două pahare și dispăru în bucătărie. Vinul demisec și rece curse repede la vale, potolind setea și dezlegând repede șirul poveștilor.

“Și zici că te pricepi la relații?”, întrebă Adina amuzată, dar mirată.

“Nu mă pricep!”, i-o tăiai brusc. Și continuai repede pe un ton glumeț: “Sunt cel mai bun!”

“Biiiiineeeeee”, rosti ea neîncrezătoare de parcă descoperise Turnul Eiffel la Slobozia. “Lasă pe alții să aprecieze asta … Ia să te văd. Uite: eu provin dintr-o familie relativ modestă. Acest lucru m-a ambiționat pe de o parte și în liceu am tras tare pentru ca să arăt că, totuși, sunt cineva. Nu aveam mare încredere în mine, dar am reușit să iau bac-ul cu 9.90. Nimeni nu se aștepta la asta! Și nimeni nu se aștepta să plec la facultate. Și acolo am tras tare și am reușit să fiu în primii cinci studenți din an. Am luat bursă, iar după facultate m-am angajat. Nu am vrut să mă mai întorc în orașul natal, unde nu aveam nici o șansă de angajare sau de dezvoltare”.

“Și îți pare rău?”, întrebai eu intrându-mi în rol.

“Nu, deloc!”, rosti ea mirată de întrebare.

„Atunci înseamnă că încă suntem la introducere”, spusei eu condescendent încercând să fac pe interesantul.

“Bine înțeles!”, zise Adina. „Nu ziceai că ești cel mai bun? De ce m-ai întrebat?”, mă scrută cu ochii ăia de tăciune zvelta femeie din fața mea.

„Voiam doar să verific dacă e vorba de ambiție sau nu”, replicai eu privind-o cu insistență.

„Aaa … Și ce vrei să-ți spun? Că nu e așa?”, rosti Adina mai în glumă, mai în serios.

„Nu mie trebuie să-mi răspunzi, ci ție”, spusei eu și sorbii cu nesaț din vinul alb-verzui.

Stătu o clipă parcă pentru a conștientiza cele rostite de mine după care continuă abrupt pe un ritm mult mai alert:

„Problema mea este că nu reușesc să mă leg de cineva. Și asta în pofida faptului că obțin tot ce vreau de la bărbați. Orice …

Mă îndrăgostesc de un tip, îl doresc, facem dragoste, ne mutăm împreună pentru câteva săptămâni sau luni, ne înțelegem bine, după care … mă plictisesc. Realizez că nu-mi mai place nimic la el. Mă trezesc noaptea, mă uit la străinul de lângă mine și mă întreb: oare ce-oi fi văzut eu la ăsta? Apoi ne despărțim – eu respirând ușurată, el nedumerit și insistând să râmânem împreună. După care găsesc altă iubire a vieții mele, alte câteva luni, altă despărțire … Și tot așa … Spune-mi, Renaldo, de ce nu merge?”, mă privi iscoditor Adina.

“Parcă ai avea minte de bărbat”, exprimai eu ultimul gând care îmi trecu prin cap în timp ce ascultam of-urile Adinei.

„He-he”, necheză bruneta scurt. „Asta mi-au spus-o și ultimii doi foști. Da’ de ce zici asta?”, mă încolți deodată Adina.

„Pentru că o astfel de mentalitate reflectă mai mult o gândire de tip masculin.

În general, bătbații sunt cei care zboară din floare în floare până găsesc ceea ce le trebuie. Sau până dau de o floare carnivoră care îi înghite cu totul”, încercai eu o explicație.

„Și ce e rău în asta?”, întrebă voluptoasa brunetă.

„Aici nu discutăm în termeni de bine sau rău. Nu sunt eu în măsură să judec asta. Tu trebuie să faci asta. Dacă ți-ai pus întrebarea asta, evident că ești și în căutarea unui răspuns. Un răspuns pe care trebuie să-l găsești singură. Aici discutăm doar în termeni de probleme și eventuale soluții. M-ai întrebat de ce nu merge. Mi-ai dat prea puține date pentru a putea da un răspuns care, de fiecare dată, e în cealaltă persoană, și nu în mine. Ar trebui să mai discutăm dacă vrei să afli de ce nu merge”, rostii eu în speranța a mai multe destăinuiri.

„Păi, n-ai zis că ești cel mai bun?”, mă provocă fata în timp ce un zâmbet îi înflori pe toată fața.

„Cu ceea ce am până acum n-aș putea decât să speculez o posibilă teorie”, căutai să mă apăr.

“Ia să te văd. Uimește-mă!”, spuse Adina cu nonșalanță.

„Din câte îmi dau seama ești o persoană foarte energică, mereu în căutarea a ceva nou, a ceva extrem. Asta e un lucru bun, dar e și un blestem pentru că, dacă partenerul tău nu ține pasul cu tine, atunci nu ai nici o tragere de inimă să mergi mai departe cu el.

Deși pari a fi o femeie puternică, îți plac complimentele – cui nu-i plac? – însă cazi destul de repede în plasa vânătorilor. Pe cât de repede cazi, pe atât de repede te desprinzi dacă vânătorul nu ține pasul cu tine. Se pare că încă nu ai găsit pe cineva care să-ți facă față și să țină pasul cu tine. Cred că te-ai cam săturat să-i tot crești …”, și aici mă oprii pentru a vedea efectul vorbelor mele.

Adina rămase cu gura căscată.

“A! Și era să uit: ești săgetătoare, nu-i așa?”, completai eu prima parte a ceea ce-mi venise în gând după interacțiunea scurtă cu ea.

Asta puse capac la toate.

“De unde știi?”, izbucni vulcanic tânăra din fața mea.

“Mai întâi spune-mi dacă te-am nimerit cu descrierea?”, zâmbii eu larg ridicând paharul închinându-l în direcția noii mele cunoștințe.

“Mda … ai nimerit-o destul de bine …”, răspunse Adina ciocnind paharul ei de al meu, încercând să-și mascheze mirarea. “Totuși, cum ți-ai dat seama? Și, mai ales, de ce zici că sunt săgetătoare?”, își transpuse Adina gândurile sonor.

“Nu-mi era greu să-mi dau seama că ești o femeie puternică pentru că numai o femeie puternică putea să ajungă singură prin coclaurile astea.

De asemenea, mai toate femeile puternice pe care le-am văzut erau singure. Sau erau ca și cum ar fi singure – asta ca să nu generalizez.

Bine, am observat și modul în care vorbești și gesturile pe care le faci și le-am pus cap la cap. Și asta a ieșit. Și mai știu ceva …”, și mă oprii pentru a-mi răcori gâtlejul uscat cu vinul din paharul pe care tocmai mi-l umpluse Yannis – și el vizibil interesat de reacțiile Adinei (deși nu înțelegea o iotă din sporăvăiala noastră). Yannis avea obiceiul ăsta să apară și să dispară pe nepusă masă.

“Biiiiineeee! Ia ziii! Ce mai știi?”, rosti bruneta aprinsă de curiozitatea pe care pauza o întețise.

“Că nu ai mai făcut dragoste de ceva timp. Mai bine de o lună, dacă nu chiar mai mult …”, iar replicile astea căzură ca o minge de fotbal șutată de elevi în laboratorul de chimie al școlii.

“Băi, ești fenomenal!!! Asta de unde ai mai scos-o? Scrie pe fruntea mea? Arăt eu a femeie ne …?, explodă Adina de răsună terasa.

“Zii că nu-i așa”, insistai eu.

“Băi, nu se poate așa ceva! … Și dacă ar fi așa. de unde îți dai tu seama că e așa?”, dori să afle fata.

“Păi, în primul rând, mi-ai spus – la început – că ești aici de aproape o săptămână. M-am gândit că decizia de a veni aici nu ai luat-o peste noapte. Nu ești genul care să ia astfel de decizii peste noapte. De obicei îți ia mult timp să iei decizii importante pentru că îți place să fii în control. Ca urmare îți place să analizezi toate aspectele și toate detaliile înainte de a lua o astfel de decizie. Deci te-ai gândit la călătoria asta cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte”, începui eu deducția.

“Păi și ce are asta cu sexul?”, replică ea.

“Stai și ascultă până la capăt. Că are. Apoi ești singură. Nu tu prieten. Nu tu prietenă. E clar că ai venit aici după ultima despărțire. Și, așa cum îți spuneam, nu ești genul de om care să ia decizia de a veni încoace imediat după despărțire. Au trecut cel puțin 2-3 săptămâni de la despărțire până ai început să te gândești să pleci. Ți-a mai luat cel puțin una până te-ai hotărât unde și până ai întrebat prietenele dacă vor să vină cu tine. N-au venit pentru că erau cuplate pentru concediu. Așa că a trebuit să vii singură. Toate săptămânile astea adunate fac, minim, cam 5-6 săptămâni – timp în care nu ai făcut nimic: mă refer, adică, la dragoste. E bun raționamentul meu?”, mă oprii pentru pauza de verificare.

“Aproape”, recunoscu Adina cu greutate, dar și cu un soi de admirație. Făcu o pauză pentru ca să mai soarbă din licoarea ce aburise paharul butucănos cu șase fațete ce-mi amintea de halbele de bere de la noi.

Yannis era extrem de practic: ce rost avea să cumpere pahare cu picior, când paharele astea de apă erau mult mai practice, mai rezistente și nici nu se spărgeau așa de ușor precum cele cu picior. În fond și la urma-urmei, vinul ăsta de la Yannis – chiar dacă era povestit – era de sete, nu de savurat. Varianta mai ieftină era Mythos-ul, berea locală – bună, de altfel – dar nu la fel de inspiratoare.

“Tot nu mi-ai spus de ce zici că sunt săgetătoare?”, își aduse aminte Adina.

“Păi ești sau nu ești?”, spusei eu uitându-mă insistent când într-un ochi al ei, când în celălalt, încercând să-mi dau seama dacă o nimerisem.

“Sunt. Dar cum ți-ai dat seama?”

“He-he, secret profesional”, rostii eu nevrând a-mi consuma toate atuurile.

Adevărul era că aici nu mai era vorba de nici o deducție. Pur-și-simplu Adina îmi amintea de o bună prietenă de a mea care avea cam aceleași probleme ca și ea … Și ea era … săgetătoare.

“Știi care este lucrul cel mai amuzant la o femeie puternică?”, sucii eu conversația pentru a evita reluare întrebării anterioare sub o altă formă.

“Care?”, mușcă Adina din momeală.

“O femeie puternică nu are nevoie de un bărbat, ci ea vrea un bărbat pur-și-simplu. Numai că trebuie să ții pasul cu ea. Dacă tu începi să te relaxezi și nu mai ții pasul cu ea, atunci ea va fi mulțumită și fără tine”, răspunsei Adinei.

Adina zâmbi subțire de parcă ar fi spus: “nu știu ce vezi tu amuzant în asta pentru că mie numai belele mi-a adus”.  Vru să mai spună ceva, dar Yannis veni și se așeză la masa noastră dornic de discuție. Oricum, terasa era goală la ora aia. Nu mai era nimeni în afară de noi. Iar eu trebuia să o fac pe traducătorul de dragul lui Yannis. Ce să-i faci? Și el o făcea pe turnătorul de dragul meu. Turnătorul de vin cu povești. Doar eram pe tărâmul poveștilor și al legendelor.

“Despre ce povestiți?”, întrebă Yannis.

“Despre femei puternice”, răspunsei eu repede cu speranța că Yannis va intra în joc (ceea ce și făcu de altfel).

“Știți care este drama femeilor puternice?”, întrebă Yannis pe un ton grav. După care tot el continuă:

“Drama celor mai multe dintre femeile puternice este de a căuta bărbatul ideal care, după cum bine știți, nu există.

Unele, cele mai înțelepte, realizează că alergarea după bărbatul ideal este o capcană și se opresc atunci când găsesc un bărbat care să aibă 70-80% din calitățile dorite. Unele se opresc la douăzeci și ceva de ani, altele la patruzeci și ceva de ani. Altele continuă să-l caute toată viața și rămân singure. Iar altele abandonează căutarea după ceva timp și iau pe primul bărbat întâlnit în cale. De obicei aceste căsătorii sunt cele de tipul „Da, mami!” în care femeia își va asuma de la bun început rolul conducător, iar soțul va fi mereu cel condus. Bine înțeles că femeile astea vor fi mereu nefericite pentru că vor visa tot timpul la bărbatul ideal care să le fi făcut față.

Și mai o problemă cu femeile puternice:

Ca și femeile inteligente, femeile puternice îi sperie pe bărbați. De obicei, bărbații evită femeile puternice pentru că orice bărbat cu scaun la cap vrea să se însoare și nu să se mărite.

Indiferent de situație, mai toate femeile puternice sunt nefericite. Singurele care sunt fericite sunt cele care aleg bărbatul care să aibă 70-80% din calitățile dorite. În rest, jaaaaaleeeee ….”, spuse cu amărăciune grecul.

„Ce spune?”, întrebă Adina.

„Spune că o să fii fericită … Dacă te oprești la un bărbat care să aibă 70-80% din calitățile dorite”, veni răspunsul meu.

Timpul părea că se dilatase de atâta căldură ca în ceasurile lui Dali – o căldură ce topea inimile noastre pentru a le uni mai ușor …

“Yannis, căldura asta evaporă cam repede vinul din carafă. Ia mai adu una, dacă te lasă inima …”