CELE 3 MODURI DE PERCEPERE A LUMII CONFORM NLP

Fiinţa umană este un fel de „maşină cu simţuri” sau o maşină senzorială. Ne folosim într-adevăr simţurile (gust, miros, auz, pipăit şi văz) pentru a acumula informaţie, care este apoi analizată de creier. Prin aceste simţuri percepem lumea, întrucât ne comunicăm experienţele nouă înşine şi celorlalţi. Fiecare interpretează apoi evenimentele şi situaţiile în funcţie de percepţiile sale. De exemplu, o primă ninsoare nu va suscita acelaşi lucru pentru toţi; unul va aprecia frumuseţea şi atmosfera de moment, pe când altul va simţi frigul, chiar dacă se află în casă. Mai jos aveți prezentate cele trei mari moduri prin care interacționăm cu și percepem lumea.

1.Programarea neurolingvistică (NLP)

Programarea neurolingvistică (NLP) a luat naştere în Statele Unite ale Americii, în anii ’70. Fondatorii săi sînt Richard Bandler, matematician şi psiholog, şi John Grinder, psiholog şi lingvist. Cei doi au vrut să definească şi să codifice modurile de funcţionare utilizate de profesioniştii comunicării cei mai în vogă pentru a-şi atinge obiectivele. Cercetările lor au condus la un ansamblu de tehnici şi de proceduri ce privesc mai mult comportamentele decât spusele indivizilor. Cuvîntul „programare” semnifică faptul că, în realitate, comportamentele noastre sunt programe, sau scheme pe care le repetăm. Termenul „neurolingvistic” se referă la organizarea informaţiei de către sistemul nervos (neuro), un proces intern ce are drept rezultat un comportament verbal şi nonverbal.

NLP constituie, deci, un model ce ne permite să comunicăm cu mai mare eficacitate, ajutîndu-ne să ne înţelegem mai bine semenii şi, evident, să fim mai bine înţeleşi. Domeniul programării neurolingvistice încearcă să explice legăturile dintre sistemul nervos central – sediu al informaţiilor şi al emoţiilor – şi formarea limbajului la fiinţa umană. Cercetătorii au creat mijloace de deducere a modului de funcţionare neurologică a persoanelor pornind de la observarea anumitor „microcomportamente”. Este limpede că înţelegerea acestor modele permite elaborarea unei metode de comunicare mai eficace.

Astfel, analizînd maniera în care interlocutorii îşi percep mediul, emiţătorul are posibilitatea de a-şi sincroniza mesajul pe un model familiar, deci mai comprehensibil. Această sincronizare facilitează indubitabil stabilirea comunicării între indivizi.

2. Profilurile „VAK”

O serie de cercetări realizate în diferite medii au permis demonstrarea faptului că modul de percepere nu este acelaşi pentru fiecare dintre noi. În realitate există, se pare, trei profiluri dominante:

• indivizii care își bazează cunoașterea pe percepţiile vizuale (vizualii sau V );
• indivizii care își bazează cunoașterea pe percepţiile auditive (auditivii sau A );
• indivizii care își bazează cunoașterea pe percepţiile kinestezice (kinestezicii sau K), care sunt obţinute prin senzaţiile interne, şi percepţiile tactile, gustative sau olfactive.

Avem cu toţii unul dintre aceste profiluri dominante – vizual, auditiv sau kinestezic – , care ne influenţează comportamentele în perioadele de formare în mediu şcolar sau profesional. Fiind diferiţi, posedăm deci atitudini distincte şi comportamente proprii în modurile noastre de comunicare interpersonală. De aceea, este important să înţelegem bine mesajele care ne sunt transmise.

Rezultatele acestor percepţii sunt organizate de creier sub forma unor imagini, sunete sau senzaţii care devin ulterior experienţa individului. Fondatorii NLP au numit acest ansamblu de reprezentări personale harta lumii.

Or, harta lumii unei persoane vizuale, de exemplu, nu va fi exclusiv constituită din imagini; se vor regăsi pe ea şi sunete, şi senzaţii, dar într-o cantitate şi cu o importanţă reduse; imaginile vor fi predominante în cazul acestei persoane, de vreme ce ea va percepe lumea în principal prin intermediul ochilor.

În concluzie, putem afirma că nu suntem în contact direct cu realitatea, ci în contact oarecum indirect, fiind nevoiţi să apelăm la intermedierea simţurilor. Doar în urma acestei intermedieri creierul triază şi organizează percepţiile, transmiţîndu-le în cuvinte, în imagini sau în senzaţii ce reprezintă experienţa noastră.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem, există un număr de ecrane şi de filtre care scad obiectivitatea percepţiilor noastre, ca să nu mai vorbim de faptul că noi le interpretăm în funcţie de context şi de propria noastră experienţă. De aceea, putem spunem că, ţinînd cont de organizarea, de alegerile (ceea ce reţinem) şi de interpretările noastre, realitatea noastră este mai degrabă de natură subiectivă.

Teoreticienii NLP ne explică, de altfel, că harta lumii nu este lumea în sine, la fel cum o hartă geografică este o reprezentare a teritoriului, şi nu teritoriul propriu-zis.

La fel cum cuvintele de pe meniul unei cafenele reprezintă cafelele disponibile într-un loc, şi nu cafelele pe care papilele noastre le vor degusta. Pe scurt, harta lumii este diferită de lumea reală şi, mai mult, fiecare hartă este unică, deoarece fiecare individ îşi percepe şi îşi organizează lumea în funcţie de propriile sale experienţe.

3. Repartizarea percepţiilor

Organele celor cinci simţuri ale noastre sunt situate oarecum la „suprafaţa” corpului şi sunt legate de sistemul nervos central prin reţeaua de nervi şi măduva spinării, constituind deci porţile de intrare a influenţelor exterioare către creier. Astfel, ceea ce percepem cu simţurile (sau captorii) constituie punctul nostru de contact cu lumea, iar noi gestionăm acest contact cu exteriorul decizînd în mod conştient accesul şi controlînd acţiunea captorilor noştri.

În schimb, inconştientul nostru (care deţine o cantitate de informaţii surprinzătoare şi la care apelăm la nevoie), întrucât nu este gestionat de conştient, se manifestă asupra lumii exterioare în mod necontrolat. Astfel, ne putem mai bine explica „intuiţiile” , care n-ar fi decât informaţie „veche”, prezentă în noi în stare latentă.

În sprijinul acestei afirmaţii, să luăm un exemplu cât se poate de banal. Să ne imaginăm că ai uitat o informaţie oarecare. îţi interoghezi conştiinţa pentru a ţi-o reaminti, dar nu reuşeşti. în cele din urmă, abandonezi căutarea. Brusc, câteva minute mai tîrziu, informaţia apare. Cum explicăm asta? Pur şi simplu prin faptul că inconştientul tău poseda informaţia la care conştiinţa nu avea acces puţin mai devreme.

4. Microcomportamentele

Aşa cum am subliniat mai devreme, atunci când ne exprimăm, apelăm constant la harta lumii. Cuvintele la care am recurs sunt cuvinte pe care creierul nostru le înmagazinase şi le ordonase în prealabil, în urm a percepţiilor anterioare, conştiente şi inconştiente, aranjate de creier. Expresia gândirii noastre se concretizează nu numai prin cuvinte, ci şi printr-o multitudine de comportamente, aşa-numitele microcomportamente. Deşi sunt observabile, aceste microcomportamente sunt totuşi de mai mică importanţă, întrucât au drept funcţie aceea de a indica receptorului – dacă ştie să le detecteze, bineînţeles – modul de percepere a emiţătorului.

Principalele microcomportamente sunt cuvintele utilizate, mişcările oculare, respiraţia şi tonul folosit.

Cuvintele pe care le utilizăm pentru a ne exprima gîndirea au o conotaţie vizuală, auditivă sau kinestezică, în funcţie de modul predominant de percepţie al hărţii noastre. De exemplu, pentru a comunica, o persoană vizuală se va exprima în principal prin imagini – alegerea cuvintelor va fi influenţată de harta lumii, care în cazul său este constituită majoritar din imagini.

Să examinăm cuvintele privilegiate de fiecare mod.

Vizualii

Caracteristici:

Fizic, vizualii sunt adesea foarte curaţi şi îngrijiţi, preocupaţi de aspectul lor; de obicei, sunt şi impecabil îmbrăcaţi. Postura lor este ireproşabilă; îşi ţin capul şi corpul drepte, indiferent de poziţia în care se află. Pe vizuali îi întâlnim în general în locuri de muncă unde se impun decizii rapide şi aplicarea unor reguli stricte. Întrucât cred că ştiu cum ar trebui să arate lucrurile, le place să deţină controlul.

Foarte dependenţi de „vedere”, ei au nevoie să vadă, dovezi sau o persoană, înainte de a-şi forma o opinie. Atunci când vorbeşte, un vizual priveşte frecvent în dreapta şi-n stînga şi are tendinţa de a-şi mişca mult mîinile. El vizualizează uşor şi rapid lucrurile, ceea ce îl ajută să-şi clarifice gîndirea şi îi permite, în general, să se exprime cu un debit destul de rapid. Numeroşi artişti sunt vizuali.

Câteva fraze-cheie ale vizualului:

• „Am o viziune diferită de a ta.”
• „Imaginează-ţi, ieri am …”
• „Nu încape nici o umbră de îndoială.”
• „Totul s-a petrecut sub ochii mei.”

Câteva cuvinte-cheie ale vizualului:

A afișa, A arăta, A ilustra. A îmbrăca, A clarifica, A delimita, A înfăţişa, A lămuri, A observa, A părea, A proiecta, A scruta, A vedea, A descoperi, A discerne, A distinge, A examina, A expune, A zugrăvi, A zări, Obscur, Percepţie, Aspect, Perspectivă, Clar, Privire, Distanţare, Reflectare, Ecran, Spectacol, Grafic, Strălucitor, Iluminat, Tern, Imagine, Văzut, Întunecat, Vizionar, Lumină, Viziune, Nor.

Auditivii

Caracteristici:

Evident, auditivii apreciază cuvintele şi le place să converseze. Totuşi, pentru a le capta şi a le menţine trează atenţia, tonul trebuie să fie interesant, fiindcă ei răspund emoţional la calitatea sunetului. Auditivii posedă de obicei voci melodioase, sensibile, persuasive şi expresive, iar discursurile lor sunt fluente.

Atunci când discută, sunt mai puţin agitaţi decât vizualii; când se mişcă, o fac de la dreapta la stînga, indiferent dacă e vorba despre ochi sau despre restul corpului. Fizic, se poziţionează între kinestezicul degajat şi elegantul vizual.

Câteva fraze-cheie ale auditivului:

• „Nu mi-a plăcut tonul vocii lui.”
• „Lasă-mă să-ţi povestesc…”
• „Asta suna fals în gura lui.”
• „E un fel de a spune.”

Câteva cuvinte-cheie ale auditivului:

A alarma, A alerta, A amplifica, A anunţa, A compune, A convoca, A declara, A discuta, A exploda, A geme, A bombăni, A cere, A armoniza, A articula, A asculta, A asurzi, A auzi, A menţiona, A avertiza, A povesti, A proclama, A pronunţa, A rezona, A sparge, A sporovăi, A spune, A striga, A suna, A ţipa, A urla, A vorbi, Linişte, Mârâit, Murmur, Notă, Parazit, Răsunător, Rumoare, Scrîşnet, Acord, Sonor, Strident, Sunet, Bârfă, Surd, Calm, Ton, Coardă, Ţiuit, Conversaţie, Vocal, Declic, Voce, Expresie, Zgomot, Întrebare, Zgomotos.

Kinestezicii

Caracteristici:

Kinestezicii sunt persoane pentru care contactul fizic este primordial. Ceea ce îi înconjoară trebuie să fie solid şi confortabil. Au o gestică şi o voce dintre cele mai blânde şi mai plăcute. Atunci când discută, au deseori tendinţa de a vorbi lent şi de a detalia un pic prea mult. Îşi pleacă frecvent privirea. Motivul: este mai dificil să găseşti cuvinte pentru emoţii decât pentru sunete sau imagini. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, kinestezicilor le plac fibrele naturale, ei preocupîndu-se mai mult de textura lucrurilor. Mulţi dintre ei exercită meserii manuale, însă unii aleg şi sporturile sau domeniul medical. Sunt sensibili şi generoşi.

Câteva fraze-cheie ale kinestezicului:

• „Ce simţi?”
• „Sunt impresionat.”
• „Nu-ţi mai bate capul!”
• „Nu mai suport stresul ăsta!”
• „Reuşesc cu greu să te urmăresc.”
• „Voi intra curînd în contact cu el.”

Câteva cuvinte-cheie ale kinestezicului:

A arunca, A ascuţi, A atinge, A aţîţa, A frapa, A gâdila, A imobiliza, A irita, A împinge, A îngheţa, A întinde, A mişca, A mângâia, A modifica, A branşa, A conecta, A degaja, A deplasa, A explora, A fixa, A nivela, A palpa, A presa, A proiecta, A purta, A răni, A resimţi, A respinge, A sesiza, A strica, A strânge, A tatona, A ţine, Impact, Insensibil, Insuportabil, Intuiţie, Legat, Mieros, Mişcare, Plat, Prefăcut, Presentiment, Rece, Rezistent, Sensibil, Agitaţie, Solid, Cald, Stres, Căldură, Structură, Concret, Superficial, Constrîngere, Suportabil, Contact, Şoc, Dulce, Tangibil, Dur, Tensiune, Emoţional, Tulburare, Ferm, Zăpăcit.