Relațiile toxice sunt relațiile în care nu te simți fericit(ă), dar în care te complaci.
Motivele sunt diverse:
- teama de a rămâne singur(ă),
- teama de ce vor spune cei din jur – familie, prieteni – dacă te desparți sau rămâi singur(ă),
- tradiții care țin de etnia din care faci parte (de genul căsătoriilor aranjate),
- partenerul/partenera are un statut social de care nu vrei să te desparți,
- partenerul/ partenera are o stare materială foarte bună și te gândești că o s-o duci bine, chiar dacă n-o să fii fericit(ă) etc.
Unele persoane se împacă cu aceste compromisuri, ba chiar își educă copiii în același spirit de jertfă în schimbul fericirii. Altele rezistă câțiva ani și se despart.
În mai toate cazurile, apar tulburări de comportament pentru că mintea și inima refuză o logică a statutului și a tradiției.
O relație toxică te obosește mental, te stoarce de energie, te secătuiește de resursele interne.
De exemplu, colega asta a mea s-a îndrăgostit de un tip încă din primul an de facultate. A fost dragoste la prima vedere, cu scântei și artificii, cu iubire nețărmurită. Deși după câteva luni a început să vadă unele semne de nepotriveală, a refuzat să le dea crezare, sperând că erau doar niște chestii trecătoare.
Într-un an de zile, deja nu o mai recunoșteai pe Corina. Din fata optimistă, încrezătoare, mereu zâmbitoare, mereu pusă pe glume, inteligentă, ajunsese o umbră a ceea ce fusese odată. Devenise dureros de nesigură pe ea, epuizată și tristă. Deși afișa foarte bine o veselie manufacturată, nu era decât o mască pe care și-o punea în societate pentru a nu se recunoaște învinsă. A trăit mai tot timpul sub imperiul unei temeri: frica că relația ei se va termina, că el va pleca și că ea va suferi iremediabil.
Așa că a rămas în acea relație cu mult mai mult decât ar fi trebuit. A rămas chiar dacă i s-au dat toate motivele să nu rămână, chiar dacă nimic din ceea ce făcea nu era bine, chiar dacă nu era încurajată să facă ceea ce-i plăcea, chiar dacă partenerul își bătea joc de visurile sale, chiar dacă și-a prins partenerul în pat cu cea mai bună prietenă a ei.
În cele din urmă, inevitabilul s-a produs și el a fost cel care a plecat (după cum era de așteptat).
Doar atunci când relația s-a destrămat, Corina a putut vedea cât de nocivă fusese aceasta și cât de mult îi afectase respectul de sine și încrederea în sine.
Atunci când am întrebat-o de ce nu a ieșit mai devreme din relație mi-a spus că nu a știut la ce să se uite, că sentimentele sale pentru el au făcut-o să nu vadă nimic altceva decât iubirea, că fusese orbită de dragostea pentru el..
Prietenii au încercat să o avertizeze că este într-o relație nepotrivită, dar atunci ea a ales să nu mai vorbească cu ei. Simțea că nu face bine. Ceva îi spunea că nu face bine, dar atunci a ales să-și ignore presimțirile. Mi-a mărturisit că a făcut ceea ce au făcut multe fete aflate în astfel de situații: a ales să nu vădă lucrurile așa cum sunt, ci așa cum ar fi vrut să fie. A minimalizat tot ceea ce era rău și a pus deoparte puținele lucruri bune pe care le putea găsi în relație. Era suficient pentru a se agăța de ele. Era tot ceea ce avea nevoie pentru a continua.
O mare parte din cine devii în viață are de a face cu cine alegi să te înconjori.
Tu hotărăști pe cine lași să intre în viața ta, cine va rămâne, pe cine urmărești și pe cine lași să plece.
În cele din urmă,
ar trebui să te înconjori de oameni care te ajută să devii o persoană mai bună și să dai drumul celor care nu fac asta.
0 Comments