Dăm piept cu viața proiectându-ne filme în care suntem actori principali. Nu e rău să-ți “faci filme”, să visezi, să-ți propui obiective îndrăznețe atât timp cât filmele, visele, obiectivele tale te scot din zona de confort, te provoacă, te motivează, te determină să devii mai bun(ă) și să crești/să te dezvolți. Însă multe dintre aceste visuri sunt influențate de traume din copilărie de care ar trebui să scăpăm dacă dorim fericirea. Mai jos avem nouă astfel de secvențe de viață alterate de diverse idei, mentalități, traume inoculate în perioada copilăriei. Toate aceste povești sunt reale. Unele dintre aceste povești s-au terminat bine, altele – mai puțin bine, iar altele sunt în derulare. N-ar fi de mirare dacă v-ați regăsi într-una (sau mai multe) dintre ele.
1.. A fost odată ca niciodată o fată care visa să învețe să danseze (sau să picteze, sau să cânte, sau să călătorească în jurul lumii etc.), însă făcea prea puțin pentru a-și atinge visul. Și acest lucru se întâmpla pentru că era deosebit de leneșă. Se trezea la 6 dimineața, spăla vasele, ducea copiii la școală, apoi pleca la serviciu, la întoarcerea de la serviciu făcea piața, când ajungea acasă pregătea masa pentru toată familia, spăla vasele și apoi spăla rufele, făcea lecțiile cu copiii, deretica prin casă, spăla pe jos și ștergea praful, iar seara – atunci când nu asculta ceea ce îi povestea soțul că se întâmplase peste zi la serviciul lui – citea o poveste copiilor înainte de culcare. Și după ce le făcea pe toate astea, abia mai avea putere să se târască până în dormitor unde, dacă soțul nu era dornic de o partidă nebună de sex, se lamenta că nu are timp să învețe să danseze. Ce femeie leneșă!
2. A fost odată ca niciodată o fată care avea o lume interioară extrem de săracă. În sufletul ei nu puteai intra decât printr-o ușiță atât de mică de spuneai că este fanta prin care se introduc monedele în tonomat. Cei care doreau să intre în sufletul ei, se chinuiau să se strecoare prin fanta extrem de îngustă. Cei mai mulți renunțau. Unii reușeau să intre numai dacă lasau ceva afara. Așa că unii își pierdeau brațele, alții picioarele, iar – în unele cazuri – chiar capul, pentru că fata le îndepărta părțile cele mai interesante pentru a-i face să intre în intimitatea sufletul ei. Și se trezea că este atât de plictisită și se mira că nu are cu cine să vorbească pentru că toți oamenii din sufletul ei erau la fel.
3. Au fost odată ca niciodată două fete. Una avea o rochie drăguță croită dintr-o mulțime de stereotipuri la fabrica din cartier. Și-o cumpărase de la magazinul din colțul străzii. Cealaltă avea o rochie pe care și-o făcuse singură din experiențele proprii prin care trecuse. Plătise destul pentru ea. Celei dintâi nu-i plăcea această rochie făcută din experiențele proprii ale celei de-a doua pentru că avea impresia că îi scoate prea mult în evidență formele corpului. „Nu vezi cum arăți? E prea mulată pe tine!” – îi reproșa prima fata celei de-a doua. Însă cea de-a doua nu o prea băga în seamă: stătea pe verenadă, privea luna și asculta marea cu un zâmbet abia mijit.
4. A fost odată ca niciodată o fată care nu avea rușine, nici simț al vinovăției, și nici conștiință. În rest avea de toate.
5. A fost odată ca niciodată o fată care era mereu deprimată. Viața ei părea să fie dintotdeauna aceeași: pleca pe fugă la serviciu, de la serviciu la sală, de la sală la studiu, de la studiu acasă. Într-una din zile, în timp ce se grăbea în drum spre casă a alunecat și a căzut în groapa depresiei unde a rămas o lungă perioadă de timp. Într-una din zile, în timp ce stătea în groapă, s-a gândit că ar fi mai bine să picteze. De atunci nu se mai grăbește nicăieri. În schimb stă în liniște și-și pictează tablourile.
6. A fost odată ca niciodată o fată care credea că ea conduce lumea. În cele din urmă a realizat că, de fapt, încerca să controleze lucruri care nu depindeau de ea.
7. A fost odată ca niciodată o fată cu care nimeni nu se juca niciodată. Și era foarte supărată și tristă din cauza asta. Până într-o zi când și-a dat seama că nu se juca nimeni cu ea pentru că, de fapt, EA nu dorea să se joace cu nimeni. Așa că a început să se joace!
8. A fost odată ca niciodată o fată care, la un moment dat, a obosit. Și a început să se întrebe ce ar putea face în această situație. De fapt, nu trebuia să facă nimic.
9. A fost odată ca niciodată o fată care credea că-i plac bărbații, florile și fluturii. Până la urmă s-a dovedit că îi plăcea viața.
Care dintre secvențe v-a plăcut mai mult? Care dintre ele vi se potrivesc?
Spuneți-mi, vă rog, în comentarii.
0 Comments