Dacă ieri vă prezentam 9 SECVENȚE DE VIAȚĂ ca niște scenarii desprinse, din păcate, din realitate, azi mai adaug încă 9 astfel de secvențe, la fel de “populare” printre filmele pe care și le fac femeile în cap.

1.A fost odată ca niciodată o fată care era cea mai tare dintre toate fetele de pe Pământ: întotdeauna gata să înfrunte obstacolele, întotdeauna pregătită de orice, întotdeauna avea dreptate, întotdeauna își ținea promisiunile, întotdeauna se considera un exemplu demn de urmat. Pentru ca să n-o mai lungesc, era o fata cu care era foarte greu de comunicat.

2. A fost odată ca niciodată o fată căreia i s-a spus că era nebună. Drept urmare a fost trimisă să urmeze un program terapeutic cu unele dintre cele mai importante femei. Prima dintre aceste femei importante nu s-a putut ocupa de ea pentru că era prea ocupată să bage ața într-un ac. A doua dintre femeile importante care trebuia s-o vindece nu s-a putut ocupa de ea pentru că făcea baie cât era ziua de lungă. Nici cu a treia femeie importantă nu a avut noroc pentru că aceasta dansa din zori și până-n miez de noapte. “Ce nebune!” – și-a zis fata noastră și s-a liniștit.

3. A fost odată ca niciodată o fată care, într-o bună zi, și-a dat seama că e fericită. Așa că stătea în bucătărie și nu știa ce să facă cu fericirea asta.

4. A fost odată ca niciodată o fată care, într-o bună zi, și-a dat seama că nu era o frumusețe. După ce a plâns destul din cauza asta, a decis să aibă grijă de ea ca și cum ar fi o frumusețe. S-a îmbăiat, s-a pieptănat, s-a îmbrăcat frumos, s-a dus la coafor, după care s-a dus să se răsfețe la cumpărături pentru ca să se simtă bine. Curând după asta, s-a măritat. Soțul ei a luat-o în pat, a dezbrăcat-o și a descoperit că este frumoasă și pe dinăutru, nu numai pe dinafară. Și nimeni nu a fost suprins de acest lucru în afară de fata noastră.

5. A fost odată ca niciodată o fată care a decis să-și închine viața celor din jur. Pentru a se justifica, a decis să-și închine viața celor dragi ei și a hotărât să le cumpere cât mai multe lucruri. A fost foarte supărată atunci când, ceva mai târziu, și-a dat seama că cei dragi nu vor să-și dedice viața ei. Ba chiar mai mult: nici măcar nu le păsa de ea. Nici lor și nimănui altcuiva.

6. A fost odată ca niciodată o fată friguroasă care muncea foarte mult și dormea foarte puțin. După ceva timp a decis că vrea să fie fericită. Așa că a plecat să-și cumpere o haină călduroasă și o mașină scumpă cu scaune cu sistem de încălzire. În fiecare dimineață pleca de acasă la ora 5.00 îmbrăcată în haina călduroasă. După ce se instala confortabil în scaunul deja încălzit al mașinii de lux, încerca de fiecare dată să zâmbească. Câteodată chiar reușea. Însă, de fapt, nu-și dorea decât să se întoarcă în pat și să doarmă.

y. A fost odată ca niciodată o fată care credea că toată lumea vrea să-și bată joc de ea … Și chiar așa se întâmpla!

8. A fost odată ca niciodată o fată care era prea pretențioasă pentru a merge în cluburi, pentru a dansa pe plajă noaptea, pentru a bea vin cu persoane străine, pentru a se îndrăgosti de băieți răi, pentru a râde la glume răsuflate,  pentru a se prosti. Mai târziu s-a maturizat și a încetat să mai fie atât de snoabă. În mod surprinzător, asta a făcut-o să fie și mai orgolioasă.

9. A fost odată ca niciodată o fată care se grăbea mereu încercând să facă cât mai multe lucruri. În cele din urmă s-a dovedit că nu a făcut nimic.

PS: A fost odată ca niciodată un băiat care era extrem de priceput în a agăța fete. Înțelegea foarte bine ce doreau ele, le asculta și le vorbea. Ieșea cu tot felul de fete cu care se simțea bine și se distra. Însă într-o zi a întâlnit o femeie pe care nu a putut s-o înțeleagă. Era atât de misterioasă pentru el încât s-a hotărât să se căsătorească cu ea pentru a-i putea descoperi misterul și a o înțelege.

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *