A fost odată un om, care hotărâse să facă o excursie prin Europa. Ajungând într-o țară faimoasă pentru castelele ei, din aeroport cumpără un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate in țara respectivă, în ghid fiind menționate zilele și orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate.
Însă una dintre paginile ghidului îi sări în ochi cu o ofertă specială numită: “Castelul Vieții Tale.” Din fotografiile prezentate în oferta specială, castelul nu părea a fi mai frumos sau mai urât decât altele. Ghidul mai spunea că, din motive care vor fi anunțate la finalul turului, pentru vizitarea castelului nu se percepea taxă la intrare, ci numai la ieșire, iar rezervarea zilei și orei de vizitare a castelului urma a se face individual la numărul de telefon indicat în ofertă.
Intrigat de oferta neobișnuită, de îndată ce ajunse la hotel, omul nostru dădu telefon și se înțelese cu proprietarul asupra datei și orei de vizitare.
“Totul în lume decurge dupa anumite legi”
fu inscripția care îl întâmpină la intrarea in castel, acolo unde îl aștepta un domn în vârstă, foarte prezentabil și amabil.
– Ceilalți vizitatori au intrat deja?, se interesă turistul.
– Ceilalți vizitatori?!, se miră omul. Nu, nu mai e nimeni. Vizitele în castelul nostru se fac numai individual. Trebuie să știți că nu veți avea, însă, un ghid la dispoziție ca în alte castele, îl informă sec proprietarul.
Fără a face nici o referire la programul de vizitare a castelului, proprietarul acestuia începu să-i povestească omului nostru istoria castelului și făcu o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce puteau fi admirate acolo: tablourile de pe pereți, sala cu armuri de lângă intrarea principală, armele militare din camera sub scări, catacombele și camera de tortură din temniță.
La finalul prezentării, atunci când personajul nostru dădea să purceadă la vizitarea castelului, nu mică îi fu mirarea atunci când proprietarul castelului îi înmână o lingură și îi ceru ca, pe parcursul întregii vizite, să țină lingura cu partea concavă în sus.
– Și de ce trebuie să fac asta?, întrebă vizitatorul nedumerit.
– Acestea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare de la bun început, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută ras cu nisip fin. În lingură incap exact o sută de grame de nisip, iar fiecare vizitator trebuie să poarte această lingură cu el pe tot parcursul vizitei. După terminarea vizitei, cântărim nisipul rămas în lingură și, pentru fiecare gram lipsă, se achită câte un euro.
– Și dacă nu vărs nici un gram?, întrebă amuzat omul nostru.
– Oh, în acest caz, vizita este gratuită, veni răspunsul din partea respectabilului domn.
Vizitatorul fu surprins și amuzat de o astfel de modalitate inedită de stabilire a plății turului de vizitare. Gazda sa primitoare umplu lingura cu nisip și omul își începu vizita prin culoarele nesfârșite ale castelului.
Încrezător în puterea mâinilor sale și în capacitatea sa de concentrare, vizitatorul începu să urce încet treptele de la scara monumentală de la intrare, neluându-și privirea de la lingura pe care o ținea în mână. Atunci când ajunse sus, la etaj, lângă galeria de tablouri, realiză faptul că bătea un curent foarte puternic care ar fi putut vărsa nisipul din lingură și, drept urmare, decise să nu mai viziteze galeria cu tablouri.
Coborî sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scara își dădu seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuia să sară peste o balustradă. Acest lucru nu i-ar fi pus viața în pericol, dar sigur ar fi putut să ducă la vărsarea nisipului din lingură. Așa că se limită să examineze sala de arme de la distanță. Din același motiv nu coborî nici în temniță deoarece scara de acces era extrem de abruptă, cu trepte foarte mari.
Extrem de mulțumit de faptul că reușise să păstreze intact conținutul din lingură, începu să se îndrepte spre locul de unde își incepuse turul. Acolo fu așteptat de domnul respectabil care ținea în mână o balanță. Turistul goli conținutul lingurii pe unul din talerele balanței și așteptă nerăbdător rezultatul.
– Surprinzator!, exclamă proprietarul. Nu ați pierdut decât mai puțin de jumătate de gram din nisipul din lingură; ceea ce înseamnă că nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată.
– Extraordinar! Va mulțumesc, spuse entuziast omul nostru.
– V-a plăcut vizita?, intrebă proprietarul.
Turistul dădu să răspundă, dar avu un moment de ezitare, timp în care voioșia de pe chip se transformă într-o îngândurare profundă.
– … De fapt … nu prea mi-a plăcut. Tot timpul n-am făcut decât să mă gândesc la nisip și nu am reușit sa mă bucur de cele mai frumoase exponate din castel, de tot ceea ce era in jurul meu.
– Regretabil!… Extrem de regretabil!, exclamă proprietarul. Păreți un om de treabă. Știți ceva? Pentru dvs. voi face o excepție. Vă voi umple din nou lingura, pentru ca astea sunt regulile, dar de data asta uitați de nisip! Chiar dacă îl veți vărsa pe tot, nu va trebui să plătiți nimic pentru vizită. Singura condiție este că va trebui sa faceți tot turul castelului în 12 minute, care este exact timpul rămas până la sosirea următorului vizitator.
Fără a pierde nici un moment, omul nostru își luă lingura și o zbughi în fugă spre sala de lângă intrare pentru a arunca o privire rapidă la exponate. Dupa aceea coborî repede scările care ducea la temniță pentru a o vizita și pe aceasta.Vărsase, deja, tot nisipul, dar asta nu mai conta acum (așa cum îi spusese și proprietarul). În temniță, deși erau multe de văzut, nu petrecu nici un minut pentru ca timpul se scurgea destul de repede.
Repede începu să alerge spre camera de sub scări unde erau prezentate armele. Dar aruncând o privire la ceas, își dădu seama că trecuseră deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, așa că se hotărî să plece spre ieșire, unde fu așteptat de proprietar.
– Văd că nu mai aveți nimic în lingură, ceea ce mă face să cred că, neavând grija nisipului, de data asta v-a plăcut turul de castel, spuse proprietarul.
Vizitatorul nu răspunse imediat. Îi fu destul de greu să compare cele două tururi făcute.
– De fapt, nu!, spuse el în cele din urma. Pe tot parcursul vizitei m-am gândit cum să nu întârzii și, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere în acest tur făcut cu sufletul la gură.
Proprietarul își aprinse meticulos pipa și îi spuse:
-Există oameni care trec prin “Castelul Vieții” lor, încercând să nu plătească pentru nimic și nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt alții care întotdeauna sunt grăbiți, pierd repede totul din vedere și nu se pot bucura de călătorie.
Puțini sunt cei care înțeleg știința vieții. Ei descoperă câte ceva sub fiecare ungher și se bucură de fiecare moment al călătoriei lor.
Ei știu că trebuie să plătească pentru tot, dar înțeleg că, în viață, sunt lucruri pentru care merită să plătești.
Și chiar dacă nu vor să plătească, viața îi va face să plătească. Așa că încearcă să te bucuri de fiecare moment al călătoriei tale …
În lumea de azi, ne dorim prea multe, căutăm prea multe, ne îngrijorăm de prea multe, și uităm să ne bucurăm de clipa de față, de cei de lângă noi, de viață, în general.
Și, de prea multe ori, nu apreciem valoarea unei clipe, decât atunci când aceasta devine amintire …
0 Comments