Dacă vrei să iubeşti şi să te faci iubit, este esenţial să ştii ce recompensă mai deosebită ar fi pe placul partenerului. În general, nu sunt diferenţe prea mari între acţiunile care satisfac majoritatea oamenilor, însă cea mai apreciată și facilă recompensă pe care o poți face cuiva este … lauda.
Știi vreo persoană pe care ai vrea s-o corectezi? Da? Perfect! O idee excelentă! Dar de ce să nu începi mai întâi cu tine însuți/însăți? Ar fi mult mai de folos decât de a încerca să-I îndrepți pe ceilalți.
“Atunci când bătălia începe în noi înşine, începem să ne îndreptăm către perfecţiune”, zicea poetul englez Robert Browning.
Să începem, așadar, prin a ne îndrepta pe noi înşine. Confucius spunea: “Nu te plânge de zăpada ce se găseşte pe acoperişul vecinului, când propriul tău prag este necurăţat“.
Atunci când greșesc, 99% dintre oameni se socotesc nevinovați, indiferent cât de mare este greșeala pe care au săvârșit-o.
John Wanamaker, proprietarul marelui magazin ce-i poartă numele, mărturisea odată: “De treizeci de ani am înţeles că a critica pe cineva este inutil. Mi-e greu să-mi îndrept propriile defecte, darmite să mă mai chinuiesc pentru faptul că oamenii sunt imperfecţi şi că Dumnezeu nu a socotit că trebuie să împartă tuturor la fel darul inteligenţei“.
Critica de prea puține ori își atinge scopul pentru că ea pune individul în defensivă şi-l împinge să se justifice.
Critica este primejdioasă fiindcă ea răneşte amorul propriu şi stârneşte ranchiuna.
În armata germană, un soldat nu avea dreptul de a depune o plîngere imediat ce a fost ofensat. El trebuia mai întâi să-şi înăbuşe furia şi să se calmeze. Dacă îşi formula reclamaţia imediat, era pedepsit.
Dacă vrei să stârnești tensiuni ce vor mocni ani de-a rândul şi vor stărui până la moarte adresează-te acelora cărora le aduc critici usturătoare. Vei vedea rezultatul, chiar dacă aceste critici ți se par perfect justificate.
Atunci când te adresezi unei persoane, conștientizează faptul că nu vorbești numai unei făpturi logice, ci şi unei făpturi emotive, unei creaturi dominate de orgoliul şi amorul ei propriu.
Bun, și dacă nu reușim să îndreptăm pe cineva prin critică, ce-i de făcut?
Nu există decât un singur mijloc pentru ca o persoană să întreprindă o acţiune oarecare. Acela de a deştepta în acea persoană dorinţa de a îndeplini această acţiune.
Reţineţi bine: nu există alt mod.
Evident, puteţi sili un trecător să vă dea portofelul lui punându-i ţeava unui revolver în coastă. Puteţi face un angajat să lucreze, ameninţându-l cu darea afară. Puteţi obţine ascultarea unui copil prin lovire. Dar aceste metode extreme au urmări dezastruoase. Numai oferindu-le ceea ei înşişi doresc îi puteţi determina să îndeplinească scopul dvs.
Sigmund Freud, renumitul psihiatru, pretindea că toate actele noastre sunt provocate de două dorinţe fundamentale: pofta sexuală şi dorința de a fi mare.
Ce-și doresc oamenii de obicei?
- Sănătate şi protecție
- Hrană
- Somn
- Bani şi bunurile ce le pot procura cu ei
- Supravieţuirea viitoare
- Satisfacție și îndestulare sexuală
- Fericirea copiilor
Aproape toate aceste nevoi sunt satisfăcute dacă există una care este foarte rar satisfăcută, deşi se manifestă tot atât de pregnant şi de poruncitor ca și celelalte. Este vorba de sentimentul importanței proprii sau ceea ce Freud numea “dorinţa de a fi mare“. John Dewey considera “dorinţa de a fi important” drept mobilul cel mai puternic al naturii umane.
Abraham Lincoln într-una din scrisorile sale spunea: “Toată lumea iubeşti complimentele“. Da, tuturor ne plac complimentele. Vrem să ni se facă dreptate, să fim apreciați, vrem să ni se recunoască meritele. Suntem însetaţi de laude sincere, însă arareori obţinem astfel de satisfacţii.
Este important să conștientizăm importanța laudelor în influenţarea sentimentelor celorlalți faţă de tine. Cei mai mulți dintre oamenii care sunt lăudaţi, în mod constant, pentru acţiunile lor devin mai conştienți de propria valoare, au mai multă încredere în forţele proprii şi au mai mult respect faţă de sine. Erorile şi nereuşitele nu-i afectează prea mult, deoarece li s-a inoculat constant convingerea că sunt oameni de treabă şi valoroşi.
Dacă vrei ca cineva să te iubească, te sfătuiesc să-i pui în evidenţă părţile pozitive, ignorându-le (pe cât posibil) pe cele negative.
Este imposibil să rămâi indiferent(ă) atunci când cineva se poartă frumos cu tine şi iţi acordă multă atenţie.
Din păcate, noi nu ne lăudăm reciproc în suficientă măsură. Considerăm că lauda este o dovadă de “ipocrizie” sau că “nu sunt prea multe cazurile în care oamenii merită să fie lăudaţi“. Uneori ne e teamă că prea multe laude “strică“.
Ceea ce trebuie lăudat este, însă, comportamentul unei persoane şi nu persoana ca atare.
Este esenţial să separăm persoana de comportamentul ei, iar aprecierea să aibă în vedere acţiunile persoanei şi nu persoana însăşi. În felul acesta o laudă nu este o judecată de valoare, pozitivă sau negativă, asupra persoanei. Dacă se procedează astfel din primii ani de viaţă ai copilului, el învaţă să nu se deteste atunci când nu acţionează bine şi să nu-şi dea aere de superioritate, să nu fie îngâmfat şi orgolios atunci când acţionează bine.
Dacă înţelegem deosebirea dintre lauda adusă unei persoane şi cea adusă unui comportament al aceleiaşi persoane, vom constata că este mult mai uşor să lauzi acţiunile cuiva dacă se are în vedere că lauda nu urmăreşte ca persoana respectivă să se creadă mai bună decât alţii, ci doar evidenţiază că un anumit comportament a fost mai bun. Cu alte cuvinte, dacă îţi place cum dansează partenerul, de ce să nu i-o spui?
Sfatul pe care il dau celor ce vor să fie iubiţi şi să-şi arate iubirea este să fie cât mai generoşi cu laudele. Adresaţi oamenilor cuvinte frumoase!
Din păcate, trebuie să admitem faptul că aşa ceva se întamplă prea rar. Oamenii sunt mai dispuşi să-şi critice semenii decât să-i aprecieze favorabil. Eu susţin că poţi lăuda cu aceeaşi frecvenţă cu care critici. Dacă o acţiune este bună, de ce să nu fie pusă în evidenţă? De exemplu, dacă partenerul este punctual, laudă-i punctualitatea (nu persoana lui). Spune-i cât mai des: “Mulţumesc!”. Deprinde-te să observi toate lucrurile plăcute pe care alţii le fac pentru tine, nu le considera ca fireşti, ca ceva ce ţi se cuvine.
Cei care susţin că lăudând prea mult au sentimentul că nu sunt pe deplin sinceri, nu au ales cea mai bună scuză. Acesta nu este un motiv pentru a suprima aprecierile laudative. Senzaţia respectivă rezultă din faptul că un asemenea comportament este ceva nou pentru tine.
Aceeaşi senzaţie o ai și atunci când păşeşti pentru prima oară pe un ring de dans sau atunci când trebuie să rosteşti o scurtă cuvântare în fața unui public. Sentimentul de artificialitate în cazurile de mai sus nu are altă semnificaţie decât faptul că ceea ce faci nu îţi este familiar. Repetând acţiunea te vei obişnui şi te vei simţi mai puţin nesigur.
Cât despre răsfăţarea oamenilor prin laude, dacă ar fi vorba de aşa ceva aş fi primul care te-ar sfătui să nu procedezi astfel. Atât timp cât te limitezi la a lăuda faptele cuiva, talentele, caracteristicile sale fizice şi spirituale, separând persoana de atributele sale, nu vei ajunge niciodată să o copleşeşti cu laude, pentru că nici una din acestea nu se referă la acea persoană în ansamblu.
0 Comments