În cartea sa, “Why Your Life Sucks: And What You Can Do About It” (“De ce viața ta e oribilă: și cum o poți remedia“), Alan Cohen ne arată care sunt principalele obstacole pe care ni le punem singuri în calea fericirii. Dacă în articolul precedent, am dezbătut dacă “DECIZI TU SAU ÎI LAȘI PE CEILALȚI SĂ DECIDĂ PENTRU TINE?”, în articolul de față Alan înlătura bariera predestinării.
Dacă nu-ți dai seama că cele mai bune răspunsuri se află în tine, le cauți în altă parte. Suntem ca moscul care cutreieră munți și văi pentru a descoperi de unde vine mirosul pe care îl emană el însuși.
„Dacă nu afli în tine, încotro te vei îndrepta?“ întreba Buddha.
Într-un episod al serialului “Northern Exposure“, o tânără, Shelly, primește o scrisoare de tipul „Lanțul Sfântului X …“ în care i se promite că dacă trimite o scrisoare asemănătoare unui prieten în interval de trei zile va avea mult noroc. Se hotărăște să încerce și pune scrisoarea la poșta din orășelul în care locuia. Foarte curând, Shelly începe să primească bani, să cunoască băieți și să aibă succesul pe care și-l dorise întotdeauna. Era în extaz – scrisoarea făcea minuni! După o săptămână, Shelly trece pe la poștă și funcționarul de acolo îi dă scrisoarea nedesfăcută spunându-i că mai trebuie să pună niște timbre. Uimită, Shelly își dă seama că nu scrisoarea îi adusese noroc, ci ea însăși. „Așadar, eu sunt cea răspunzătoare de viața mea“, conchise ea.
Cu toții suntem. Viața noastră nu depinde de stele, numere, gene, anturaj, evoluția politică sau condițiile economice, ci de noi înșine. Variabilele din exterior o influențează, dar cele din noi o determină!
Dacă vrei să trăiești cu adevărat, nu trebuie să mai crezi că ceva exterior ție îți determină destinul. Forța care ți-l făurește ești chiar tu.
Nu te mai gândi la noroc. Oamenii norocoși atrag lucrurile pozitive pentru că gândesc pozitiv. Cei care au parte sistematic de evenimente negative nu ies din niște tipare de gândire defetiste. Nici stelele, nici numerele nu sunt cauza. Ele sunt doar niște reflectări și, în final, sunt ceea ce vrem noi să fie. Orice sistem de divinație este bun în măsura în care îți lasă posibilitatea de a alege. Chiar persoanele cu puteri paranormale foarte mari recunosc că nimic nu e implacabil. Lucrurile pot evolua într-o anumită direcție, dar liberul-arbitru va domina întotdeauna predestinarea. Înlătură „pre“ de la predestinare și alege-ți singur destinul. Dacă îți spune cineva, chiar un psiholog, că ai ajuns într-o situație care ți-a scăpat de sub control, fugi cât mai departe pentru că este chiar mai periculos decât cel care te învață ce fel de teniși să porți. Nu te lăsa amăgit și nu-ți nega puterea. Posibilitățile care ți se deschid sunt mărețe.
Așadar, poți să fii prosper în plină recesiune; să-ți păstrezi sănătatea chiar dacă gripa face ravagii în jur; să-ți găsești un partener pe măsură chiar dacă ești înconjurat doar de nătărăi; să ai o carieră de succes și care să îți aducă bani; să-ți schimbi viața la orice vârstă; să construiești o relație bazată pe dragoste și libertate; să pleci în vacanță de câte ori vrei; să nu faci nimic și acest lucru să fie rentabil; să te iubești și să te respecți chiar dacă ceilalți nu o fac; să te bucuri de experiențele care te-au întristat odinioară; și să fii sănătos până în ziua în care te hotărăști să pleci.
Dacă ți se pare prea mult să le ceri pe toate, sau măcar unul dintre dezideratele enumerate, înseamnă că tot mai crezi că altcineva sau altceva îți hotărăște viața. Dacă accepți să trăiești altfel decât vrei și faci o concesie cât de mică înseamnă că ceri prea puțin. Forța ta rezidă în faptul că îți păstrezi puterea în mijlocul celor care au abandonat.
Cei mai mulți dintre oameni iau ceea ce li se dă și cred că acesta este destinul lor. Marile spirite iau ceea ce li se dă și își fac propriul destin.
Ia ceea ce ai și fă ceea ce vrei.
Atunci când ești gata să-ți afirmi autoritatea, lumea se va modela după tine. Autoritatea și autenticitatea au aceeași rădăcină, ceea ce înseamnă că drumul spre adevărata putere este realitatea.
Puterea autentică nu este cea manifestată asupra semenilor noștri, ci aceea de a fi noi înșine.
Cel care caută să domine sau să-i înfrângă pe ceilalți pentru a se simți puternic se îndepărtează de puterea autentică. Când doi se luptă pentru putere, n-o va câștiga niciunul. Puterea pentru care te zbați nu merită efortul: deși, în aparență, poate exista un învingător, în final pierd ambele părți. Sau, cum remarca Lily Tomlin: „Chiar dacă câștigi într-o întrecere de șoareci, tot șoarece rămâi.“
Adevărata putere nu înseamnă competiție, ci sincronizare. Nu e ca o marfă care se termină și pe care ți-o poate lua cineva, ci este energie nesfârșită de care poate dispune oricine, oricând. Dacă toți oamenii și-ar folosi puterea autentică, am putea reorienta energia irosită în luptă spre realizări extraordinare.
Nu are importanță câtă putere ai irosit atât timp cât ești dispus s-o recuperezi.
Aparent, oamenii trăiesc până când mor, dar în realitate mor înainte de a ajunge să trăiască.
Nu are importanță cât ai rătăcit, cu ce încercări ai fost confruntat și ce greșeli ai făcut, poți transforma totul în aur. Orice experiență pe care ai avut-o este un pas spre deșteptare. Nu trebuie să aștepți până mori pentru ca Dumnezeu să-ți aducă aminte cât ești de măreț. Amintește-ți singur, acum, și ai câștigat partida.
Era o după-amiază plăcută de iulie, la apusul soarelui. Jesse Arbogast, un băiețel de opt ani, se juca în apa întunecată de la malul oceanului, pe o plajă din Florida. Un rechin uriaș, de peste doi metri, s-a apropiat fără zgomot și Jesse a simțit că ceva îi apucă brațul drept și apoi o durere cumplită. Într-o clipă a rămas fără braț. Vance, unchiul lui Jesse, a văzut de pe plajă oribila scenă și a sărit în apă. A apucat peștele de coadă, l-a eliberat pe Jesse și s-a luptat cu rechinul, reușind să-l aducă pe băiat la țărm. Un jandarm sosit la fața locului a tras trei gloanțe, a omorât rechinul și apoi i-a scos din gură brațul lui Jesse. În douăzeci de minute, Jesse a fost dus cu elicopterul la spital, unde a ajuns fără puls și fără tensiune arterială. O echipă de doctori a muncit unsprezece ore, toată noaptea, să pună la loc brațul băiatului. Operația a fost încununată de succes, iar Jesse și-a recăpătat cunoștința. În prezent, își folosește ambele brațe.
Această întâmplare extraordinară ne demonstrează că avem posibilitatea să alegem, în loc să ne resemnăm pur și simplu.
Puși în fața unei situații de gravitatea celei în care s-a aflat unchiul lui Jesse, majoritatea oamenilor ar fi privit îngroziți și ar fi strigat după ajutor. Alții, puțini, ar fi scos copilul din apă sperând că acesta va trăi. Unchiul Vance nu a făcut nici una, nici alta. El dorea ca nepotul său să trăiască și să aibă ambele brațe. Și a reușit!
Dacă te resemnezi și te mulțumești cu mai puțin decât îți dorești cu adevărat, nu vei avea niciodată mai mult. Dacă te aștepți ca viața să fie plină de țepe, așa va fi.
Mulți dintre noi trăiesc încercând să răzbată în viață cu un singur braț. Experiențe triste ne-au măcinat energia și rezistența și ne-au sufocat spiritul de inițiativă. Unii ne-am chinuit cu un singur braț atât de mult timp (și am văzut că majoritatea face același lucru), încât am ajuns să ne acceptăm invaliditatea și să nu ne mai deranjeze că nu ieșim la liman.
Și totuși, nu trebuie să continuăm așa. Dacă refuzi să te resemnezi cu o existență schiloadă, îți poți recăpăta integritatea. Nu ți-ai pierdut brațul; acesta ți-a fost doar luat și ascuns undeva. La fel ca și Jesse, s-ar putea să ai nevoie de ajutorul unui unchi curajos, dar nu uita că nu ești singur.
De ce nu te aștepți la nimic bun? Ce poți să faci?
Accepți limitele false impuse de ceilalți?
O femeie, Rita, a suferit o operație minoră la aparatul genital. Spre surprinderea tuturor, Rita nu-și revenea după operație. Toate analizele erau bune și toate investigațiile arătau că nu există nicio problemă. În final, a fost chemat un psiholog pentru a afla cauza acestei stări. Psihologul a hipnotizat-o și a aflat astfel că, în timp ce era sub anestezie, Rita l-a auzit pe doctor spunând: „Nu rezistă mai mult de o zi sau două.“ Medicul și-a amintit că a făcut afirmația respectivă, dar vorbise despre o altă pacientă. Deși Rita se afla sub anestezie, subconștientul ei înregistrase discuția și, crezând că este vorba despre ea, corpul său a reacționat. (Rita a continuat ședințele cu psihologul și și-a revenit.)
Noi, oamenii, am fost „hipnotizați“ să credem că am fi mai mici decât suntem în realitate.
La fel cum un ghiveci prea mic oprește creșterea unui copac puternic sau un acvariu subdimensionat împiedică dezvoltarea peștilor, ne adaptăm și noi unei vieți meschine. Dacă plantăm însă același copac într-un spațiu suficient de mare sau punem peștii într-un lac, aceștia vor crește nestingheriți. Spre deosebire însă de pești sau de copaci, pe noi nu trebuie să ne mute altcineva pentru că avem puterea s-o facem singuri; putem păși într-un loc mai larg unde să atingem plenitudinea.
Nu-ți croi traiul după prejudecăți. Lărgește-ți orizontul pentru a cuprinde tot ceea ce-ți oferă viața.
Dacă te simți tentat să te revolți împotriva părinților, a profesorilor, a preotului sau a poliției, nu-ți irosi energia pentru că astfel deturnezi puterea care te-ar ajuta să reimplantezi brațul. Nu-ți sunt dușmani cei care te-au amăgit cu iluziile lor pentru că aceștia au fost, la rândul lor, hipnotizați și ar trebui mai degrabă compătimiți.
Rebecca McClen Novick spunea: „Suntem actorii și autorii propriei noastre drame. Totul depinde doar de noi și nu trebuie să învinuim pe nimeni altcineva: nici sistemul, nici conducătorii și nici părinții.“
Adevărații dușmani ne sunt gândurile defetiste, speranțele meschine și credința că nu trebuie să trăim la cote maxime.
Atunci vom avea parte de toată durerea pe care acceptăm s-o îndurăm. De fapt, suntem singurii responsabili de dimensiunea suferinței noastre. Durerea există; suferința este opțională. Suntem capabili să alegem gândurile care ne aduc alinare și nu condamnare pe viață.
Pentru a-ți căpăta libertatea, stai de pază la ușa minții și alege-ți gândurile: ia aminte care te înalță și care te trag în jos.
Apoi, ca un bodyguard vigilent, care supraveghează intrarea la o petrecere de VIP-uri, primește-le doar pe cele de pe lista de invitați și trimite-le pe celelalte la plimbare. Norocul nu este nici pe departe o plasă în ochiurile căreia te-a prins un destin capricios; este o grădină pe care o cultivi cu gândurile pe care le lași să intre.
Schimbă-ți gândurile și îți vei schimba viața!
Nu poți afla dacă limitele în care trăiești sunt reale decât punându-le la încercare. O convingere sănătoasă va trece testul, iar iluziile vor dispărea. Dacă nu-ți pui sub semnul întrebării convingerile, acestea te vor domina și te vor face prizonierul lor. Dacă îți ții în frâu identitatea, aceasta va dispărea. Ești puternic și poți domina orice dificultate care ți-ar sta în cale. Clipele de supărare vor fi tot atâtea ocazii de a alege noul.
Dacă vrei să fii stăpân, poartă-te ca atare. Nu e păcat să-ți asumi măreția; nevrednicia, în schimb, este o impostură. Ți-ai trăit o prea mare parte din viață în meschinărie și nimicnicie și ai căzut pradă eternului „nu pot“.
Nu uita însă că în spatele fiecărui „nu pot“ se află un „nu vreau“.
Nu te opri când ajungi la cercul de cretă pe care ceilalți l-au trasat în jurul tău; mergi în continuare.
În clipa în care privești în ochii unui monstru și îl sfidezi cu „arată-mi ce poți“, balaurul îți va deveni aliat.
„Dacă faceți lucrul de care vă temeți, teama va muri cu siguranță“, ne sfătuia Emerson.
Când întunericul și lumina se află în aceeași încăpere, lumina predomină. Și, pentru că suntem făcuți din lumină, vom birui toate limitele cu care am fost îngrădiți.
(Traducere, selecție și adaptare după Alan Cohen, “Why Your Life Sucks: And What You Can Do About It”, Random House Publishing Group, 2007)
0 Comments