CUM APARE COMPLEXUL DE INFERIORITATE

Dacă sunteți o persoană geloasă, chiar și numai în mică măsura, acest lucru se datorează faptului că vă subestimați singură. De fapt, ați deprins un comportament greșit pe care îl exersați foarte bine. Despre ce comportament este vorba? Despre … autoînvinuire.

Vă apreciați propria persoană dupa acțiunile, performanțele, realizările, prietenii si bunurile dumneavoastră. Sunteți ferm convins(ă) că îi depășiți pe alții, numai atunci când sunteți mai arătos/arătoasă, mai isteț/isteață, mai bogat(ă) sau mai talentat(ă).

Pentru dumneavoastră, omul si comportamentul lui sunt inseparabile. Dacă obtineți o promovare (dovada clară a talentului dumneavoastră profesional – nu-i așa?), atunci, dintr-o dată și în mod miraculos, considerați ca ați devenit și o persoană mai deosebită. Iar dacă vă pierdeți slujba sau banii, sau înfățișarea piăcută, trageți concluzia că valorați mai puțin ca persoană.

Nici nu poate fi altfel, nu-i așa? Dacă noi, ca persoane, suntem inseparabile de tot ceea ce este legat de noi, atunci este firesc să ne condamnăm sau să ne prețuim în raport cu ceea ce ni se întâmplă.

Autoînvinuirea înseamnă că dumneavoastră singur(ă) va atacați, în dublu sens:

• pentru că nu aveți succes, sau bani, sau dragoste; și în consecință

• ca ființă umană, considerați că sunteți lipsită de valoare și inferioară.

lata cum apare și se menține complexul de inferioritate.

Unul din cele mai nefericite etaloane la care recurge o persoană geloasă pentru a-și judeca valoarea este măsura în care ea este sau nu iubită.

Simpatia sau antipatia manifestată de ființa iubită are aceeași semnificație ca și degetul mare al împăratului roman pentru gladiatorul din Colosseum: ridicat în sus – viață, îndreptat în jos – moarte.

Respingerea este un monstru cumplit, o stafie groaznică cu care omul gelos se înspăimantă singur. Deși ea este tot atât de inofensivă ca și teama de întuneric sau teama de monștrii din copilărie. A fi lipsită de iubire ca persoana adultă poate fi un lucru incomod, supărător și trist. Dar nicidecum ceva care să producă panică, să vă facă violent(ă) sau să vă determine să vă înecați amarul în băutură. Ar fi mai bine să vă cheltuiți energiile cu înlocuirea acestor procedee de autodistrugere: ați face mai mult, în felul acesta, pentru sănătatea dvs., decât complăcându-vă în gelozie.

Acceptați-vă așa cum sunteți și nu va mai conta atât de mult dacă altcineva vă acceptă sau nu.

Mentalitatea stăpân-sclav

La fel cum sentimentul de inferioritate este fundamental geloziei, piatra unghiulară a personalității geloase este mentalitatea stăpân-sclav. Este rară persoana geloasă sau posesivă care își trăiește tulburările emoționale în tăcere.

Majoritatea persoanelor geloase își manifestă gălăgios și răspicat motivele de nemulțumire.

Ele țipă la partenerii lor, îi îmbrâncesc și îi ceartă fără jenă. Cuplurile încep să se confrunte violent, când unul din ei se simte neglijat. Bărbații își fac bucăți-bucăți mobila din casă sau dau cu pumnii în pereți, iar femeile sparg vesela și aruncă mâncarea, într-un același efort de a-și face luate în seamă plângerile. Toate acestea sunt, de cele mai multe ori, erupții de moment ale emoțiilor care se liniștesc după câteva minute sau ore, fiind urmate de deliberări calme între cele două părți beligerante.

Dar cu o persoana profund geloasă și posesivă nu este nici pe departe atât de ușor de găsit un limbaj comun. Ea are o filosofie primejdioasă și nedemocratică pe care o crede complet justificată. Pe scurt, este o filosofie a dictaturii și sclaviei, cu persoana geloasă în rol de dictator și stapân al sclavului/sclavei.

Vă îndoiți de aceasta? Credeți că exagerez? Atunci vedeți ce mi-a relatat una din clientele mele:

EU: Spune-mi, Andreea, cum este să trăiești cu o persoana geloasă?

CLIENTA: Trebuie să lupt permanent împotriva sentimentelor lui de inferioritate. Dacă ies la plimbare cu copiii, el efectiv înnebunește fiindcă nu rămân cu el acasă. Ar dori să-i acord întreaga atenție doar lui.

EU: Și tu ce faci?

CLIENTA: Am încercat să stau acasă mai tot timpul, dar el nu aplică, în cazul meu, aceleași reguli pe care și le aplică lui însuși. El poate ieși când vrea, dar eu trebuie să fiu acasă atunci când el binevoiește să revină. Pleacă fără să-mi spună că pleacă sau fără să-mi spună unde se duce, și la ore neobișnuite.

EU: Unde obișnuiește să se ducă?

CLIENTA: Oriunde are chef – în baruri, în excursii. A fost plecat chiar și o săptămână sau mai mult.

EU: Fără tine și fără copii?

CLIENTA: Fără. La început își cerea scuze, iar eu îl iertam mereu, sperând că se va dezvăța de asta cu timpul. Dar n-a făcut-o niciodată. Lucrurile merg din ce în ce mai rău.

EU: Ce vrei să spui?

CLIENTA: Nu mai pot vorbi cu prietenele mele, nici chiar la telefon. Îmi smulge imediat telefonul  din mână. Întotdeauna vrea să știe cu cine vorbesc și ce vorbesc la telefon. Îmi verifică mesajele de pe telefon sau ceea ce-mi scrie fratele meu. Întotdeauna crede că vorbim numai despre el. Orice aș face, întotdeauna eu sunt cea vinovată.

EU: Cum așa?

CLIENTA: Păi, dacă sunt de acord cu acuzațiile sale, se înfurie și – câteodată – mă și bate. Dacă îi resping acuzațiile, tot se înfurie și mă bate. Oricum aș reacționa, tot nu-i convine.

Înțelegeți problema?

Persoanele geloase, în sensul strict al cuvântului, își văd partenerul ca pe o marfă, ca pe un bun al lor, cu care cred că pot face orice doresc. Ele cred că posedă partenerul în felul în care posedă o mașină.

Nu le pasă deloc de sentimentele celorlalți, doar ale lor sunt importante. În filosofia lor există două categorii de reguli: unele pentru ele însele, altele pentru ceilalți. Și nu trebuie să fii un geniu ca să-ți dai seama cine e cel care dă ordinele și cui i se pretinde să se supună.

Potrivit opiniei stăpânului de sclavi, aceștia nu au nici un drept. În schimb stăpânul are drepturi depline asupra sclavului: îi poate pretinde orice și, la nevoie, își poate impune voința cu forța.

Vă puteți imagina cât de nedreaptă este o asemenea mentalitate?

După ce sclavia a fost scoasă în afara legii de către toate guvernele civilizate, este bizar faptul că ea reapare, adesea, în viața de familie.

Ați avut probleme cu gelozia partenerului/partenerei? Cum se manifesta? Scrieți-mi despre ele la rubrica de comentarii.