CUM SĂ IEȘI DIN JOCUL ANULĂRII DE DRAGUL PARTENERULUI?

Uneori, încercarea de a echilibra relaţia merge pe un drum mult mai accidentat şi crud. Persoana care deţine deficitul îşi subminează perechea pentru a face faţă problemelor sale, iar acest lucru este justificat ca o „jertfă din iubire”. Impertinenţa este evidentă în fraze de genul: „Succesul tău mă deprimă, nu e drept pentru mine.” Iar răspunsul victimei binevoitoare este: „Voi încerca să nu ies în evidenţă atât de mult, astfel încât să nu te simţi prost.” Exploatatorul şi exploatatul sunt parteneri.

Un coleg care se simţea neatractiv şi fără succes din punct de vedere economic se temea că vreun bărbat frumos şi plin de succes i-ar putea “fura” soţia frumoasă. Metoda proastă şi aproape delirantă pe care o dezvoltase pentru a-şi proteja relaţia a fost să o provoace să mănânce toată ziua ca să se îngraşe şi să nu mai fie atât de atractivă. De asemenea, încerca s-o facă să se îmbrace prost.

În timp ce el făcea tot posibilul pentru a-şi „pune în umbră” partenera, ea nici nu bănuia că intenţia „iubitului” său era de a îndepărta orice candidat care l-ar fi putut ameninţa. Motivaţia omului era tulburătoare: „Dacă ai fi mai puţin atractivă, eu aş trăi mai liniştit.” Când l-am întrebat de ce nu avea mai multă încredere în soţia lui şi în el însuşi, mai degrabă decât să creeze o astfel de mizerie, mi-a răspuns: „Eu sunt prin natura mea un om neîncrezător. Nu sunt în stare să-i arunc acid în faţă, deşi m-am gândit la asta. Aşa că am căutat ceva mai blând, care să nu-i facă prea mult rău: s-o urâţesc doar un pic.”

Cum să ieși din jocul anulării de dragul partenerului?

1.Nu te pedepsi singur(ă) de dragul dragostei

Dragostea sănătoasă nu pretinde să te pedepseşti singur. În relaţiile bune, cresc ambii parteneri, chiar dacă doare şi există un preţ de plătit. Dacă eşti de părere că ar trebui să devii incapabil şi s-o duci rău pentru ca partenerul tău să fie fericit, ai o problemă serioasă: ai înţeles greşit ce este dragostea. Nu mă refer la a dona un rinichi pentru a-ţi salva partenerul de la o boală gravă, ci la faptul de a evita ca celălalt să-şi înfrunte propriul deficit psihologic, ca astfel să-l depăşească.

Este paradoxal faptul că sacrificiul tău îl împiedică să-şi revină şi să meargă mai departe: în loc să faci bine, faci rău. De asemenea, cum să depăşeşti o problemă dacă o ascunzi? Dragostea nu are nimic de-a face cu a-ţi purta crucea în spate sau a te strânge cu centura complacerii. Dacă faptul că-ţi pui în valoare latura ta bună creează nesiguranţă pentru persoana iubită, atunci partenerul tău este cel care trebuie să se schimbe, nu tu. Acesta trebuie să te ajungă din urmă, şi nu să te opreşti tu.

Mulţi oameni, influenţaţi de o subcultură care justifică şi înalţă jertfa ca principal motor al relaţiilor de cuplu, consideră că iubirea trebuie să-şi piardă o parte din propria identitate. Sloganul este sumbru: „Dacă iubeşti cu adevărat, vei renunţa să mai fii tu.”

Dar nu este aşa; într-o relaţie bună, nu se pierde nimic vital. Nu trebuie să te depersonalizezi pentru a iubi şi pentru a fi iubit. Evident, vor exista pacte şi ajustări de ambele părţi, ceea ce nu înseamnă că trebuie să negociem valorile şi principiile noastre. Ceea ce te defineşte ca persoană este de neatins, indiferent de câtă dragoste este în joc şi de cât de mult ţi se pare că nu te va mai iubi dacă ai fi altfel.

2. Dacă partenerul tău nu te aprecuază, poate ești cu persoana greșită

Nu ar fi logic ca partenerul tău să se simtă mândru de tine, în loc să fie deprimat pentru că nu este la nivelul tău? Trebuie să fii pur şi simplu tu însuţi/însăți, cu capacităţile şi punctele tale slabe, deschis(ă), fără a ascunde sau disimula nimic. Dar dacă partenerul se sperie sau suferă, poate că eşti cu cine nu trebuie. Dragostea „invidioasă” nu este dragoste adevărată.

Unii apără mitul „egalităţii totale” şi cred că un cuplu va funcţiona numai atunci când potrivirea dintre membrii săi este irevocabilă. Realitatea ne învaţă însă că nu există clone afective. „Inegalităţile” sunt inevitabile şi, uneori, chiar interesante şi/sau pedagogice (cei doi pot învăţa unul de la celălalt şi astfel se păstrează vie flacăra ineditului), dar dacă suntem nesiguri şi temători, fiecare nepotrivire şi fiecare contrast va deveni un martiriu.

Un client îmi spunea: „Ea are mai mulţi bani decât mine şi oamenii o admiră mai mult decât pe mine; are o personalitate remarcabilă şi este mult mai echilibrată emoţional … Nu suport acest lucru. Vreau pe cineva care să semene mai mult cu mine, cineva mai sărac, cu mai puţin succes, mai urâtă, mai nesigură … Am nevoie de cineva la fel de imperfect ca mine …”

Bărbatul făcea aceste comparaţii în privinţa unor lucruri care nu suferă comparaţii şi modul său de a le soluţiona era să-şi găsească o parteneră care să se potrivească mai bine cu „handicapurile” lui.

Avea el dreptate? Dezbaterea rămâne deschisă.

3. Spune-i partenerului adevărul în față și nu-l menaja

Nu există nici o creştere fără durere, supărări şi fără vreun disconfort oarecare. Creşterea implică o nepotrivire faţă de ceea ce există în prezent, pentru a te reorganiza într-o structură nouă. Dacă partenerul tău vrea să se întreacă într-adevăr pe sine însuşi, va adera la calitățile tale în loc să le respingă, îţi va cere să îl ajuţi şi va aprecia sprijinul tău. Mai bine ar fi ca forţa ta să îi dea putere, decât ca slăbiciunile sale să te slăbească şi pe tine.

Există o suferinţă inutilă şi foarte dăunătoare care apare atunci când încerci să echilibrezi relaţia în mod negativ şi este o suferinţă utilă, care este asociată cu o schimbare reală şi profundă a persoanei care are probleme. Şi dacă mi-ai spune că preferi să minţi mai degrabă decât să vezi că el sau ea suferă, ţi-aş răspunde că un adevăr incomod este mult mai sănătos decât o minciună pioasă.

4. Apelează la un ajutor de specialitate pentru amândoi

În relaţiile care se construiesc prin lucruri josnice, problema este a amândurora: unul prin defecte, iar celălalt prin excese, dar este împărţită. Chiar vrei să-ţi ajuţi partenerul fără a te anihila în încercarea ta? În aceasta trebuie să fii curajos şi să rişti. Oricum ar fi, şi acesta este cel mai important lucru, cu ajutorul unui coach sau unui psihoterapeut vei vedea lucrurile aşa cum sunt şi fără să te înşeli de unul singur/una singură, ceea ce este esenţial pentru a genera o transformare semnificativă. O terapie adecvată te va învăţa ce anume trebuie să schimbi tu şi ce trebuie să modifice partenerul tău. Trebuie să urcaţi împreună, nu să eșuați împreună.

5. Nu deveni mediocru/mediocră și nici nu mima mediocritatea

Cred cu tărie că oamenii au o misiune de îndeplinit şi o parte din acest destin se sprijină pe capacităţile şi punctele noastre forte. Abilitatea de a optimiza virtuţile pe care le avem face parte din propria noastră autorealizare. Pentru greci, virtutea este o forţă sau o dispoziţie concepută pentru a dezvolta ceea ce suntem în cel mai bun mod posibil. Trebuie să te stăpâneşti şi să te împaci cu tine însuţi pentru a pune în funcţiune ce ai mai bun în tine: o reală evoluţie.

Cu toate acestea, în cazul în care „pentru dragoste” decid să-mi blochez calitățile şi să mă pun mai prejos decât celălalt, îmi privez existenţa de direcţie şi putere. De fiecare dată când te anulezi, când îţi dezactivezi „eul”, te privezi de progresul emoţional şi psihologic, şi, în cazul în care acest blocaj se menţine, vei sfârşi prin a nu şti cine eşti şi unde te duci. Vei confunda verbul „a fi” cu „ar trebui” sau cu „e neapărată nevoie”. Te vei pierde în propria limitare şi te vei obişnui cu ea: ţi se va părea normal să fii mediocru/mediocră, când ai putea să nu fii.

Dacă ai şansa de a fi o persoană sclipitoare, întreprinzătoare, inteligentă, prietenoasă şi eficientă, printre multe alte competenţe posibile, trebuie să fii; aceasta este misiunea ta şi ceea ce-ţi dă sens. Aşa că, atunci când vei decide să te armonizezi cu incapacitatea partenerului tău, te expui la două riscuri: să te nesocoteşti pe plan intern şi să te resemnezi cu noul tău rol.

O dragoste care te obligă să regresezi este o pedeapsă.