DE CE NU ESTE BUNĂ DEPENDENȚA DE CELĂLALT

În cele mai multe cupluri se instituie o luptă pentru putere (pe ascuns sau la vedere) care poate fi înţeleasă ca o confruntare a punctelor slabe (care dintre cei doi este mai sensibil la durerea unei despărţiri) sau a punctelor forte (care dintre cei doi ar rezista cel mai bine la pierderea partenerului).

Apar astfel tot felul de ipoteze şi anticipări catastrofale, asamblate şi înglobate în cotidian, care să definească persoana dominantă din punct de vedere afectiv. Ierarhiile sunt neplăcute, însă tind să fie inevitabile. Și, deşi aproape tot timpul visăm la o dragoste echitabilă şi democratică, dependenţa emoţională diluează lucrurile şi creează ceea ce am putea numi o „putere afectivă” care răspunde la o întrebare fundamentală: cine are mai puţin nevoie de celălalt?

Lucrul de care se teme cel mai mult o persoana dependentă este ca nu cumva să piardă persoana care reprezintă o sursă de siguranţă/plăcere.

La persoanele dependente, reţinerea şi menţinerea perechii stă mai presus de orice principiu. A afirma că „fără el, nu sunt nimic” sau „fără ea, viaţa mea nu are sens” înseamnă a-ţi pune viaţa în mâini străine. Dacă eu cred că viaţa mea se termină atunci când nu eşti tu, sunt capabil de orice pentru a te păstra, dincolo de orice limită. Vorbim astfel de viaţă şi de moarte pentru că, în cazul dependenţei, iubitul este aerul pe care îl respirăm.

Dependenţa emoţională este o boală, indiferent de modul în care dorim să o prezentăm, indiferent de ambalaj.

Dependenţa este incapacitatea de a renunţa la perechea ta atunci când ar trebui să o faci.

Şi când ar trebui aceasta să aibă loc?

Cel puţin în trei situaţii:

  1. atunci când partenerul tău nu te mai iubeşte,
  2. atunci când propria ta evoluţie este blocată sau
  3. atunci când principiile tale sunt afectate.

Aşadar, lupta pentru „puterea emoţională” este efortul generat în funcţie de dependenţa sau detaşarea care guvernează fiecare relaţie.

Într-un astfel de cuplu, cel puternic este cel care are mai puțină nevoie de celălalt.

Dacă partenerul tău depinde de tine mai puţin decât depinzi tu de el, atunci acesta ar putea să renunţe la tine mai uşor decât ai putea să renunţi tu la el. Acest „dezavantaj” este procesat (în mod conştient sau inconştient) de creierul tău care imediat acţionează în defensivă.

Te vei simţi într-o poziţie de inferioritate emoţională chiar dacă partenerul tău nu vrea să profite de acest lucru.

Poate că problema nu va fi evidentă în condiţii normale, dar este foarte probabil să iasă la suprafaţă atunci când au loc certuri sau discuţii, iar celui care este dependent i se confirmă cele mai grave temeri: „Mă va părăsi!”

La rândul lor, deţinătorii puterii emoţionale nu au tendinţa de a se plânge prea mult. În plus, am văzut cazuri de dependenţă în care această diferenţă este considerată un privilegiu sau o poliţă de asigurare împotriva unei posibile răciri a iubirii partenerului. Unii oameni nesiguri din punct de vedere emoţional preferă să fie cu cineva extrem de dependent.

O prietenă mi-a spus: „Ce-mi place cel mai mult la el este că nu poate trăi fără mine, pentru că eu dau sens vieţii sale. Din această cauză, evit să-i cumpăr cărţi despre dependenţă pentru ca să nu citească despre așa ceva și să-și dea seama de situața în care se află …”

Altfel spus: îmi place condiţia ta patologică pentru că ştiu că, datorită ei, niciodată nu vei fi capabil să mă părăseşti, orice aş face.

Nimic nu este mai plăcut pentru o persoană care suferă din cauza dependenţei decât să aibă o relaţie cu cineva şi mai dependent.

Lasati un comentariu