SĂ MĂ ANULEZ DE DRAGUL CELUILALT?

Un sacrificiu dintre cele mai grave şi mai autodistructive: să fii mai puţin din ceea ce ești, astfel încât persoana iubită să se simtă mai mult decât ceea ce este. Oare există o prostie mai mare făcută „din dragoste”? Deşi eroarea de gândire este evidentă, multe cupluri suferă din cauza aceastei diferenţe negative. Tu însuţi/însăți ai putea fi, chiar acum, blocat(ă) în acest joc bolnav de a încerca să echilibrezi diferenţele micşorându-te.

Este o dragoste prin contrast:

• să o faci pe prostul/proasta, pentru ca cealaltă persoană să se simtă mai inteligentă;
• să treci neobservat(ă), astfel încât partenerul tău să iasă în evidenţă;
• să eşuezi, pentru ca erorile persoanei de lângă tine să nu fie atât de evidente;
• să te urâţeşti, pentru ca el sau ea să arate mai bine.

O tânără, care se bucura de succes în profesia ei, mi-a spus: „Cum să mă bucur de triumful meu dacă el nu are succes? M-aş simţi foarte prost … Prefer să-i fiu egală şi să echilibrez problema. Nu pot să mă îndepărtez atât de mult pentru că el ar suferi teribil sau aş putea chiar să-l pierd …” Concluzia este îngrijorătoare:

Eşuăm împreună pentru ca să menţinem dragostea dintre noi!

Şi nici măcar nu încercăm să ne armonizăm defectele, ci pur şi simplu ne prefacem că suntem inferiori celuilalt.

Unul dintre clienții mei aplica această „solidaritate negativă” în felul următor: „Încerc să nu-mi văd familia foarte des. Ea este singură pentru că părinţii i-au murit şi nu mai are decât un unchi în viaţă. În schimb, eu am opt fraţi şi țin la ei foarte mult. Ştiu că, atunci când mă întâlnesc cu ei, soţia mea tânjeşte după familia pe care n-o mai are şi se întristează, aşă că eu consider că e mai bine să mă îndepărtez puţin de ai mei …”

O logică dificil de acceptat:

Pentru că nu ai familie, îmi asum şi eu calitatea ta de orfan şi prefer să mă izolez de ceilalți decât să te adopt?!

Atunci când l-am întrebat de ce să nu utilizeze soluţia inversă şi să-şi apropie soţia de familia sa în loc să o îndepărteze, să o „adopte” în familia sa decât să se auto-excludă), el mi-a răspuns că nu văzuse niciodată lucrurile din perspectiva aceasta.

Uneori deficienţele şi handicapurile celui iubit ne dor atât de mult încât dorim să eliminăm această suferinţă cu orice preţ şi să „echilibrăm” problema, suferind mai mult decât celălalt. Ne distrugem pentru ca partenerul să iasă la suprafaţă, în loc să-i aruncăm un colac de salvare. Preferăm să spunem: „Relaxează-te, iubi: în orice moment sunt mai rău decât tine!” decât să acceptăm realitatea. E un gen de consolare falsă prin care sperăm că neajunsurile sau nesiguranţa persoanei pe care o iubim vor dispărea ca prin magie odată cu sacrificiul făcut de noi.

Să te autopedepseşti sau să te anulezi pentru a-i ridica moralul celuilalt înseamnă să ucizi iubirea în numele iubirii.

Ăsta este paradoxul.

Din cauza dispreţului şi părăsirii de către persoana iubită, unii îşi taie venele, alţii se apucă de băutură sau de droguri şi încep o viaţă licenţioasă şi necontrolată. Pentru toate aceste cazuri, există protocoale şi ajutoare speciale oferite de diverse servicii de sănătate publică sau profesionişti special instruiţi.

Însă autoanihilarea psihologică din motive afective trece neobservată deoarece nu este atât de dramatică, iar cine suferă din această pricină o face în cel mai scrupulos anonimat (deşi nu e întotdeauna conştient de acest lucru). Ooricine poate cădea în capcana autodistrugerii.

„Mă sacrific doar un pic”

Unele persoane, chiar dacă conștientizează anormalitatea situației preferă să spună că e un sacrificiu infim. Nu se poate să te distrugi „un pic” şi acest lucru să nu afecteze întreaga ta persoană. Fiind „un pic” distrus înseamnă, oricum, ruinare completă.

O casă „un pic” ruinată este, totuși. o casă nelocuibilă.

Să fii „un pic” criminal, te face criminal. Nu este posibil să opreşti sau să inhibi impulsul talentelor tale naturale sau cel al virtuţilor şi acest lucru să treacă neobservat şi să nu te afecteze. Dacă-ţi anulezi şi-ţi blochezi dezvoltarea forţelor proprii, chiar dacă o faci pentru menținerea iubirii dintre voi, se va naşte o dezorganizare internă pe care creierul tău o va evalua ca pe un lucru contraproductiv şi negativ.

Un „strop” de infecţie îţi va afecta întregul corp; şi „puţină” depresie te va condiţiona să te deplasezi la jumătate din viteză toată viaţa.

Problema nu este cantitativă, ci calitativă.

O studentă la medicină care avea o performanţă academică mai bună decât prietenul ei s-a decis „să-şi micşoreze notele pentru a fi solidară cu el”. Ambii studiau la aceeaşi facultate, dar el se descurca destul de prost, în timp ce ea era considerată unul dintre cei mai buni studenţi ai facultății. Tactica ei a fost aceasta: dacă la un test ştia răspunsurile corecte, răspundea doar la câteva. Atunci când iubitul său îi spunea că a făcut multe greşeli, ea îl încuraja: „Nici eu nu am făcut bine, nu-ţi face griji, este normal!” şi îi arăta notele.

Curând, profesorii i-au atras atenţia asupra „inexplicabilului” declin al performanţei şi i-au sugerat să revină la nivelul său, însă n-au determinat-o să facă nici o schimbare. Ea se încăpăţâna în strategia sa şi făcea totul gândindu-se că „dragostea” pentru partener era mai importantă decât dragostea pentru medicină.

Într-o zi, în timpul unei ședințe, am întrebat-o de ce nu schimbă modul de soluţionare a problemei şi să încerce să-şi convingă prietenul să ceară un sfat de specialitate în sfera vocaţională. Mi-a spus că ar fi teribil pentru stima de sine a tânărului. Răspunsul meu a fost următorul: „Nu ar fi mult mai teribil să meargă din eşec în eşec toată viața? Ştiu că nu suporţi să-l vezi suferind, dar, cine ştie, poate că-i faci un rău şi mai mare dacă îi oferi o realitate distorsionată. În plus: nu toată lumea s-a născut să fie doctor! Dacă într-adevăr îl iubeşti, caută să-i faci bine în loc să-i acoperi sau să-i maschezi problemele.”

În cele din urmă, prietenul ei a apelat la un consilier de carieră şi, în câteva luni, a renunţat la cariera medicală şi a început să studieze administraţie publică – domeniu în care și-a și găsit un loc de muncă unde se simte mult mai confortabil. Clienta mea a fost eliberată de povara sacrificiului iraţional şi a redevenit studenta bună de dinainte, deşi a avut nevoie de mai multe şedinţe pentru a-şi schimba stilul afectiv.

Nu spun să nu-ţi ajuţi partenerul.

Ceea ce susţin este că anularea propriilor tale capacităţi în numele iubirii este o greșeală cu consecințe grave pentru tine și pentru relația ta.

A ajuta pe cel de lângă tine înseamnă să ajuţi persoana iubită fără să te auto-distrugi.