SINGURĂTATEA ÎN DOI?

Nu știu cum se face, dar aud din ce în ce mai multe istorisiri de cupluri care se plictisesc în doi, care nu mai comunică, care se despart după ani mulți petrecuți împreună. De cele mai multe ori (dar nu întotdeauna!), se arată cu degetul înspre băieți (o să vedem, în final, dacă numai ei sunt vinovați sau nu).

Hai să vă dau un exemplu: mă întâlnesc, la o cafea, cu amica asta a mea care e, de câțiva ani buni, cuplată cu un băiat. Și ea, și el – servicii bune. Și ea, și el – 30 și un pic de ani. Ea în publicitate, el în IT.

Ce-mi spune, amica asta mea?

“Măi, Renaldo, nu știu ce să mă mai fac cu Doru!”

“De ce, dragă?” – întreb eu de dragul conversației, dar ferm convins că aș fi aflat răspunsul și dacă nu aș fi deschis gura deloc.

”Fii atent!” – îmi spune ea, de parcă m-aș fi uitat la fundul chelneriței, care tocmai se aplecase peste masa de alături pentru a strânge ceștile goale de cafea, și nu la ea. „Cum vine de la serviciu, mănâncă și se pune în fața calculatorului și nu se mai dezlipește de acolo până la ore mici din noapte”.

„Păi, de ce?” – zic eu încercând să fiu empatic. „Are proiecte de la muncă? De ce nu le face la muncă?”, bag eu, la foc automat, câteva întrebări mai dure decât cele ale lui Virgil Ianțu la „Vrei să fii miliardar”.

„Nu, măi, nu are proiecte. Joacă jocuri!”, izbucnește ea evident deranjată de faptul că nu-mi trecuse prin cap patima în care căzuse Doru al meu. De parcă toți bărbații trebuie să cadă în aceeași patimă, în același timp.

„Păiiii … și de când face asta?”, mă trezesc eu vorbind.

„Aaa, de mult! Cam de când ne-am mutat împreună”, zise ea oarecum împăcată (sau cel puțin, așa mi se păru mie; … mi se păru).

„Auzi”, zic eu dregându-mi vocea spre a pune întrebarea capitală, „da’ tu n-ai încercat să-l iei de acolo, din fața calculatorului, să vii și tu în fața lui, într-un capoțel mai vaporos, să … știi tu?”

“Adica dacă am făcut dragoste?”, se uită ea întrebătoare la mine.

“Da!”, răsuflai eu ușurat pentru că dudia se prinsese de ceea ce voiam să spun.

“Aaa, am făcut. Adicăăă … facem. … Mai facem”, zise ea oarecum încurcată, în timp ce neuronii din creierul meu făceau conexiuni rapide pe acel “MAI” din “Mai facem”..

“Șiiii …” rostii eu susținându-i privirea cu privirea mea.

“Păi, după ce termină, se duce tot la calculator și se împușcă cu aia din jocuri”, spune ea dezamăgită.

“Și tu ce faci?”, continui eu.

“Stau pe uațap cu prietenele. Sau mă culc. Sau citesc”.

“Dar de vorbit, voi când vorbiți?” continuai eu ancheta cetățenească realmente cucerit de răspunsurile din ce în ce mai incitante.

“Când ieșim cu prietenii … adică, vorbim cu ei. Dar între noi … “

Răspunsul rămâne suspendat între aburul cafelelor de pe masă și fumul de la țigară al amicei mele.

Așa că, Doru, dacă tot ești la calculator, atunci când reușești să te rupi de joc și să citești rândurile astea, să știi că pentru tine sunt . Poți să spui ce vrei, poți să mă înjuri, poți să-mi dai “block”, dar nu da “block” fetei de lângă tine pentru că s-ar putea să te trezești într-o zi că o să-ți dea ea ție “block” și o să dea “accept” altuia.

Iar tu, amica mea de cafele, de ce ai stat până acum și nu i-ai spus nimic? N-ai văzut, de la bun început (sau, mai bine zis, de la rău început) acest tip de comportament. Și, dacă, l-ai văzut, de ce nu ai acționat? Credeai că o să se întâmple ceva de la sine?

(Iaca de asta întrebam la început, a cui e vina?)

Nu uita că fiecare zi în care astepți să se întâmple ceva este încă o altă zi pe care nu o vei mai primi înapoi, o altă zi pierdută.

Și pentru ca să nu se întâmple asta, întreabă-te ce este într-adevăr important pentru tine, și apoi ai curajul și înțelepciunea de a-ți construi viața în jurul răspunsului pe care l-ai dat.

Cum spuneam mai zilele trecute:

“One day or Day One?” Tu decizi!