TEAMA DE A FI FERICIT(Ă)

Există, lânga noi, unele persoane cărora le este teamă să fie fericite. Teama asta – care se mai numește și cherofobie și care vine din gr. khairo, ein = „a se înveseli” – o face pe persoana respectivă să rămână înțepenită ori în singurăte, ori într-o relație toxică, în care nu se simte confortabil, în care nu se simte împlinită, în care nu se simte apreciată și/sau iubită.

Deși toate aceste lucruri se petrec, persoana în cauză refuză să lupte, refuză să încerce să schimbe ceva la actuala relație, refuză să facă pasul înainte, refuză să mai caute o relație în care să se simtă bine. Ca urmare, își refuză orice bucurie din teama că ceva mai rău se poate întâmpla ulterior.

(Acum să nu vă imaginați că aceste persoane nu râd, nu se arată a fi vesele, dar bucuria afișată nu este decât o mască pentru că, în strafundul sufletelor lor, sunt profund nefericite.)

Există și persoane care au avut un eșec (sau mai multe) în trecut și le este teamă să fie fericite pentru ca nu cumva eșecul din trecut să se repete. Sunt genul de persoane care își spun “de ce să îmi găsesc pe cineva mai frumos/frumoasă pentru că o persoană frumoasă lângă mine o să mă înșele, asa cum a făcut fosta/fostul; mai bine rămân cu actualul partener/actuala parteneră, chiar dacă nu simt nimic pentru el/ea, chiar dacă mă înșeală, chiar dacă mă bate, chiar dacă nu mă apreciază etc.”. Astfel de persoane sunt atât de ancorate în trecut încât le este frică să se mai bucure, le este frică să fie fericite.

Însă nu poți începe un alt capitol în viața dacă tu continui să-l recitești pe cel de dinainte.

Atunci când trecutul te cheamă, nu-i răspunde. Pentru că nu are nimic nou să-ți spună.

Și nu uitați, primul pas spre a ajunge undeva, primul pas spre fericire constă în a stabili că nu mai vrei să fii în starea în care ești acum, nu mai vrei să fii în punctul în care ești acum, că vrei mai mult. Că vrei să fii fericit(ă)!

Bine – o sa spuneți – și ce să facem dacă ne aflam într-o asemenea situație?”.

Am să vă răspund cu ceea ce spunea Ralph Waldo Emerson (un citat care îmi place tare mult):

“De obicei, ar trebui să facem ceea ce ne temem cel mai mult să facem.”

(What we fear of doing most is usually what we most need to do.)

Ralph Waldo Emerson

Lasati un comentariu