14 SEMNE CĂ NU EȘTI “IUBIREA VIEȚII” LUI, CI DOAR “O DISTRACȚIE”

Găsirea partenerului potrivit în epoca lui Tinder și a Instagram-ului este dificilă. Și chiar dacă descoperi pe cineva care pare să fie potrivit, ar trebui să verifici dacă ești singura cucerire sau dacă, nu cumva, ești doar una dintre cele cu care el se distrează acum. Sunt cazuri în care el flirtează și iese în oraș cu câte 2-3 fete (bine înțeles că nu cu toate odată) care nu au știință una de cealaltă.

Lucrul acesta este posibil și se poate întâmpla chiar ție! Deodată realizezi că nu ești “iubirea vieții” lui. Sau că nu ești singura “iubire a vieții” lui. Deja ai semne că ești “a cincea roată la căruță”. Ești cea “de rezervă”. Cu posibilitățile imense de relaționare prin diversele rețele sociale de azi și cu teama de a nu pierde vreo ocazie, oamenii evită să se implice mai mult într-o relație mai serioasă pentru că le e frică că ceva mai bun o să apară mai apoi, iar ei vor pierde acea ocazie.

Evident, asta nu este o scuză pentru un tip care nu dorește o relație serioasă și nici o scuză pentru faptul că el învârte pe degete mai multe femei în același timp. Bărbații știu ceea este bine și ceea ce nu este bine. Nu trebuie să le plângem de milă, deoarece astfel de bărbați știu foarte bine ceea ce fac.

Cum sa identifici dacă ești doar “de rezervă”

Ceea ce trebuie să știi de la bun început este faptul că, dacă descoperi că ești doar “de rezervă”, nu este din vina ta. Este vina lui. Ai să spui că este din vina ta pentru că n-ai deschis mai bine ochii la început. S-ar putea să fie așa, dar nu uita că (și) atunci erai îndrăgostită. Însă el nu era (așa cum nu e nici acum). Faptul că are mai multe “prietene” e dovadă de premeditare. De ce îți spun asta? Pentru ca să scapi de el. Pentru totdeauna.

Dacă ai un sentiment ciudat despre relație și un sentiment că el nu contribuie cu nimic la relația dintre voi doi, atunci ai putea fi foarte bine doar “de rezervă”. Dar să nu sărim la presupuneri. În schimb, hai să ne uităm la semne și să punem piesele de puzzle împreună. Ești “iubirea vieții” lui sau doar “o distracție” pentru el?

1. Nu te implică în viața sa personală

De obicei, îi place să te țină separată de viața sa personală deoarece, în acest fel, bârfa nu se răspândește. Nu vrea ca lumea să știe că este cu tine. De exemplu: nu i-ai întâlnit niciodată prietenii. Atunci când un tip dorește să se dea mare cu o fată care-i place, el o prezintă, mai întâi, prietenilor săi. Dacă te prezintă prietenilor lui, este un semn că el vrea să fie cu tine și vrea să se dea mare. Asta nu este o regulă strictă pentru că ai putea fi și o cucerire “de rezervă” și, totuși, să te fi prezentat deja prietenilor lui pentru ca să se dea mare cu câte femei “jonglează” el. Ceea ce trebuie să reții este că el evită să te prezinte persoanelor din cercul său de cunoscuți sau familiei.

2. Nu vă vedeți prea des

Un bărbat care este îndrăgostit de tine, va încerca să te vadă de cât mai multe ori și să petreacă cât mai mult timp cu tine. Dacă vă vedeți doar o dată sau de două ori pe săptămână este foarte probabil ca tu să fii doar “o distracție” pentru el. În astfel de cazuri, el își dedică cea mai mare parte din timpul partenerei sale nr. 1, iar la tine ajunge doar când are chef sau când nr. 1 este plecată din oraș. Deci, dacă nu-ți acordă timp, atunci este clar că tu nu ești fata sa nr. 1.

3. Nu aveți poze împreună

Dacă vă vedeți de ceva vreme, este normal ca să aveți poze împreună. Unele dintre ele apar și pe rețelele de socializare, pe pagina ta sau a lui, sau pe paginile prietenilor cu care ați mai ieșit împreună. (Sau nu ați mai ieșit cu alții? Hmmm, nu-i ciudat?). Dacă încerci să faci o poză cu el și el se enervează și îți spune să nu postezi nimic online, atunci … haide, că știi ce înseamnă asta. El nu face poze cu tine nu pentru are impresia că nu e fotogenic, ci pentru că nu vrea ca cineva să afle că e cu tine. Oare de cine crezi tu că se ferește?

4. Nu (prea) te scoate în oraș

Atunci când ești îndrăgostit de cineva vrei să fii cu acea persoană cât mai mult timp și să mergi cu ea peste tot: la film, la mall sau într-un parc de distracții. Vrei să te plimbi cu iubita ta, să vorbești eu ea, să petreci timp de calitate cu iubita ta (asta nu înseamnă doar Netflix și popcorn în patul lui sau al tău). Dacă nu te scoate din casă, există un motiv pentru asta.

5. Nu își deschide sufletul

Atunci când știi că e doar “o distracție” pe o perioadă scurtă de timp, nu te deschizi cu adevărat și nici nu spui tot ceea ce ai pe suflet, deoarece acest lucru te poate face vulnerabil. Și, în plus, ce rost are să spui totul despre tine persoanei pe care știi că n-o s-o ții mult lângă tinr. Dacă ai încercat să-l faci să-și spună ceea ce simte, dar el se închide, atunci înseamnă că nu vrea să se atașeze emoțional de tine.

6. Te sună noaptea și cu … interes

De obicei te sună târziu, cam când ajunge acasă din oraș și are chef să facă dragoste cu tine. De fapt, de asta te și sună. Sunt așa numitele “apeluri de pradă” care sunt semne clare că ești “fata de rezervă”. Te sună în jur de ora 22.00 (sau mai târziu) și te cheamă la el sau se auto-invită la tine. Nu face decât să caute sex facil și rapid. Dacă îți mai și spune să pleci după ce termină (asta dacă e la el acasă) sau dacă se îmbracă imediat după ce dragostea s-a consumat pentru ca să plece (sub pretextul că mâine are o zi grea sau că trebuie să predea o lucrare, dar a făcut sacrificiul să te vadă …), atunci poți să știi sigur că nu ești iubirea vieții lui (mai ales dacă modelul ăsta pare să se replice mai tot timpul). Nu ți-ai pus niciodată întrebarea: de ce nu mă sună niciodată în timpul zilei? De ce nu te sună doar spre a sta de vorbă cu tine? Gândește-te la asta!

7. Te vezi cu el numai când vrea el (nu și când vrei tu)

Observi că întâlnirile voastre au ajuns o rutină: de obicei se întâmplă în aceeași zi, la aceeași oră. Dacă îi propui tu o altă oră sau o altă zi, inventează tot felul de scuze pentru a nu veni. De fiecare dată cțnd tu propui un alt loc de întâlnire și o altă oră, el nu poate veni. Face acest lucru pentru că înșelăciunea a devenit o artă pentru el. De aceea nu-l vezi niciodată în afara acelor ore și zile.

8. Dispare zile (sau chiar săptămâni) întregi

Are tendința de a dispare brusc, din senin, fără să-ți spună unde merge sau ce face. Și ceea ce este și mai interesant este că apare la fel de brusc, de nicăieri, ca și cum nu s-ar întâmplat nimic. Mai mult, se simte ofensat că tu îl cerți și îl interoghezi, în loc să te bucuri pentru că a revenit. De cele mai multe ori, astfel de dispariții survin pentru că nr. 1 a devenit suspicioasă și a trebuit s-o domolească.

9. Nu stă peste noapte la tine

Ar putea să-ți spună că el nu se poate odihni/dormi nicăieri decât în propriul pat pentru că așa s-a obișnuit organismul său. Nu cred că există vreun bărbat căre să iubească o femeie și să vrea să doarmă singur. Dacă nu doarme nici o noapte la tine, acest lucru se întâmplă pentru că nu ești singura femeie din viața lui. Dacă ai fi “iubirea vieții” lui, fii sigură că ar dori să se trezească dimineața lângă tine.

10. Își protejează telefonul exagerat de mult

Nimeni nu este atât de protector cu telefonul său decât dacă are ceva important sau de ascuns. Dacă șterge, în fiecare zi, jurnalul de apel și arhiva de mesaje din toate aplicațiile care conțin mesaje, și/sau are fotografii criptate, atunci “ceva este putred în Danemarca”. În plus, nu ți se pare suspicios faptul că, atunci când scrie mesaje text sau vorbește la telefon, iese din cameră și se duce în alta? Sau, dacă el tastează și te apropii de el, se oprește din tastare și schimbă aplicația sau închide telefonul? Sau, dacă el vorbește, și tu te apropii de el, ori îți face semn să nu-l deranjezi, ori se oprește din conversație până pleci de lângă el după care o reia?

11. Nu-ți răspunde la apeluri

Pare amuzant, dar dacă se întâmplă să-l suni, el nu are niciodată o recepție bună sau i s-a terminat bateria. Convenabil, nu? Există un motiv pentru care nu poate să-ți preia apelurile după orele de lucru, iar acest lucru indică unul dintre semnele acelea puternice că ești doar “o distracție” și nimic mai mult. Poate că e cu familia sau cu prietena lui? Asta nu înseamnă că trebuie să te precipiți, dar dacă nu-ți răspunde la apeluri și mai face și altele dintre cele expuse în acest articol, poate că ar fi cazul să cântărești cu grijă dacă mai vrei o astfel de persoană lângă tine.

12. Nu știi unde locuiește

Doar el știe unde locuiești, însă tu nu știi unde locuiește el? Nu e ciudat? În afară de cazul în care el este prea jenat să-ți spună că locuiește cu mamă-sa, există un motiv bine întemeiat pentru care nu ai trecut niciodată pragul casei lui. Cel mai probabil că nu locuiește singur. Și să-ți vând un pont: nu este mama lui.

13. Nu ești o prioritate pentru el

Ori de câte ori ai nevoie de el, nu dai de el sau nu este acolo. Dacă ar ține la tine, ar face orice pentru ca să te ajute. Dar tu nu ești o prioritate pentru el. De fapt, atunci când ai nevoie de ajutor, s-ar putea ca el să nu fie chiar prima persoană care îți vine în minte de la care să ceri sprijin, ceea ce este un semn uriaș că ești împreună cu cine nu trebuie.

14. Afli că umblă cu altă femeie

Dacă ai aflat că umblă cu o altă femeie, poți fi sigur că aia e prietena sau soția lui. Dacă nu te tratează ca pe “iubirea vieții” lui, atunci tu ești doar “fata de rezervă”. Ești pur și simplu o relație convenabilă și disponibilă atunci când el simte nevoia de schimbare. Ești doar “de distracție”. Sau “de consumație”. Depinde care îți place mai mult …

Se potrivesc semnele menționate mai sus? Ești o damă “de distracție” sau “de consumație” pentru el? Dacă da, atunci trebuie să decizi ce ai de gând să faci. Vrei să rămâi, în continuare, o damă “de distracție” sau “de consumație”? Sau ai de gând să găsești pe cineva care dorește să vadă în tine mai mult decât o consumație? Poate cineva care să te vadă ca o pe persoană …

Lasati un comentariu