Relaţiile interzise par a fi deosebit de atrăgătoare, deoarece plăcerea pe care o generează este foarte concentrată, profundă şi captivantă. Cu toate acestea ar fi bine SĂ TE GÂNDEȘTI FOARTE BINE dacă acesta este drumul pe care vrei să o apuci. Amanţii îşi creează propriul lor microcosmos şi propriile reguli de supravieţuire: o lume doar pentru doi, exclusivă. În această conspiraţie amoroasă, fiecare determină existenţa celuilalt şi chiar îi dă un sens.
O clientă îmi povestea: „Doar pentru a fi cu el câteva ore, săptămâna are sens … Să nu-l văd înseamnă să rămân incompletă, ca şi cum s-ar rupe ceva din mine …”. Câteva întâlniri îi dau cotidianului o nuanţă specială şi se trece de la o realitate în alb şi negru la una în culori şi într-o a treia dimensiune. De aici vine şi refuzul de a ieşi din legătura amoroasă, indiferent din ce direcţie ar veni presiunile împotriva ei: nimeni nu vrea să piardă farmecul unei iubiri care te duce la limită.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că sunt într-o stare de fericire expansivă, uneori, cei implicaţi, nemulţumiţi fiind doar cu acel aici şi acum, încearcă să legalizeze aventura sentimentală şi s-o păstreze în timp. Strategia? Să formalizeze legătura, să iasă la lumină şi să se arate în lume cu demnitate.
De la dragostea proscrisă la basm
„Dacă ne iubim, să trăim împreună şi să construim o familie, cu ai mei, ai tăi şi, cine ştie, cu ai noştri.” Dacă eşti prins pe un astfel de plan, îţi recomand să mai temperezi puţin revoluţiile. Nu-ţi spun asta pentru a te descuraja, ci pentru că doar puţine relaţii funcţionează între amanţii care se căsătoresc sau se mută împreună. Să aduci extazul în plan terestru, să restructurezi nebunia plăcută ce păstra vie relaţia, toate acestea au consecinţe şi contraindicaţii. Este foarte dificil să „reglementezi” dragostea pasională şi să nu se schimbe nimic.
Uraganul emoţional prin care trec amanţii include o intensă satisfacţie fizică, tandreţe, bucurie, vinovăţie, frică şi curaj, încântare şi dezamăgire, dragoste şi ură, durere şi alinare, râsete şi tristeţe, şi multe alte oscilaţii. Amanţii sunt zguduiţi de un set de emoţii şi nemulţumiri de toate tipurile, care au un caracter exponenţial. Dar tocmai această viteză şi gamă de sentimente îi captivează. Cum direcţionezi această energie fascinantă şi de necontrolat pentru a o îmblânzi, fără să-şi piardă esenţa vitală?
„Nu vreau să renunţ la această fericire”
Aici este o contradicţie: nu vrei să renunţi la bucuria de a avea un amant, dar în acelaşi timp vrei să o denaturezi, să o scoţi din ecosistemul său şi să o iei acasă. De ce să vrei aşa ceva? Dinamica este, mai mult sau mai puţin, după cum urmează : când dependenţa va prinde rădăcini, sloganul iniţial de „bucură-te de ea cât durează” sau „trăieşte momentul” îşi va pierde forţa şi, pe măsură ce nevoia de a fi împreună creşte, viitorul îşi face apariţia. Argumentul este un amestec curios de hedonism şi justiţie cosmică: „Ce este rău în a locui împreună? Nu merităm să fim fericiţi? Nu din întâmplare căile vieţii noastre s-au încrucişat.” Evident, nimeni nu merită să fie nefericit. Întrebarea este dacă e posibil ca relaţia cu amantul să se transpună într-o căsnicie stabilă, fără a pierde vivacitatea care ne face fericiţi.
De reflectat: cum îţi dai seama dacă decizia ta nu este influenţată, în principal, de ataşamentul faţă de plăcere? Îl cunoşti suficient de bine pe iubitul tău sau cunoaşterea celuilalt se rezumă la efervescenţa unei iubiri de laborator, ferită de contaminare şi la fel de senină ca o zi de vară? Te întreb: ce fel de fericire cauţi? Una adevărată, cu picioarele pe pământ, sau una fără vreun alt fundament decât dorinţa de a o trăi?
„Vreau mai mult, am nevoie de mai mult”
Efectul de staţiune balneară resimţit într-o aventură amoroasă (raporturi sexuale, masaje, mângâieri, orgasme, cuvinte frumoase, reducerea stresului, blocajul preocupărilor pentru câteva ore) creează o dependenţă profundă. Cum să pierzi un amant care este „obiectiv” şi rezonabil în momentele de decizie? Un bărbat care era pe cale să se despartă pentru a se muta cu amanta şi-a justificat hotărârea în felul următor: „Pasiunea pe care o simt este atât de puternică încât, în afară de faptul că avem relaţii sexuale de fiecare dată când ne întâlnim, am erecţii numai gândindu-mă la ea …” Cum să-i ceri puţină raţiune cuiva care gândeşte cu ce are în pantaloni? Motivaţia lui nu era alta decât să o posede cât mai mult timp posibil pe femeia pe care o dorea.
Într-o căsnicie de rutină, fără idealuri importante, prezenţa unui înlocuitor sau a unui supliment emoţional/sexual se transformă într-o motivaţie de bază şi esenţială. Ca în orice consum de droguri, nivelul de toleranţă al organismului la substanţa (sau persoana) respectivă creşte şi avem nevoie de o cantitate mai mare, pentru a menţine senzaţia la un nivel satisfăcător.
O pereche de îndrăgostiţi aveau următorul ritual. Aproximativ de trei ori pe săptămână ea venea să-l viziteze la apartamentul în care locuia. Atunci când ajungea, era întâmpinată cu o masă foarte bine aşezată, flori sălbatice şi nişte feluri de mâncare exotice şi delicate, gătite de bărbat, care era un bucătar excelent. Totul era animat de o muzică clasică frumoasă, iar pe o saltea aşezată pe podea bărbatul avea pregătite hainele pe care ea trebuia să le poarte în fiecare zi. Pe fereastră se vedea muntele, totul mirosea a pin şi păsările cântau ca şi cum ar fi sărbătorit sosirea ei. In acel loc, totul se potrivea perfect. De fapt, semăna mai mult cu o experienţă din Olimp, în îmbrăţişarea lui Zeus.
Comparaţiile sunt revoltătoare, dar cum să le evite? Clienta mea le făcea tot timpul şi, mai ales, în momentul în care cobora din Olimp şi mergea la ea acasă, unde o aştepta un soţ care era un simplu muritor, care nu gătea bine, căruia nu-i plăcea să asculte muzică, nu îi cumpăra haine şi nu avea nici cea mai mică fantezie. De la cer la purgatoriu şi, uneori, în iad. La una din ședințe mi-a spus: „îi cer lui Dumnezeu să mă elibereze de căsnicie, dar mă gândesc la copiii mei … Nu ştiu ce să fac … Bine, ştiu ce să fac, vreau să fiu cu amantul meu, dar nu am curaj … În fiecare zi am nevoie de el şi îl iubesc mai mult … Cum se va termina oare totul?” De două ori pe săptămână nu mai era suficient, nici de trei ori, nici de patru … Cerinţa era deplina veşnicie. Ea a încercat în mod repetat să se mute cu acel semizeu transformat în bărbat, dar nu a fost niciodată capabilă. E adevărat că nici el nu a insistat și asta a accentuat indecizia femeii.
Amanţi până când altcineva ne va despărţi
Într-o zi, prinzi curaj şi te hotărăşti: „îmi voi înlocui partenerul cu amantul.” Dar cum rămâne cu fostul, cu anii de coexistenţă, cu istoria construită? „Nu este problema mea, va vedea el cum va supravieţui, va vedea ea ce va face.” „Şi copiii?” „Ei bine, se vor obişnui şi vor înţelege: de ce nu? Dacă o fac atâţia oameni… ” Amanţii care se mută împreună dau dovadă de o naivitate şi un egocentrism incredibile: ei cred că ceilalţi ar trebui să fie la fel de extaziaţi ca ei, ca şi cum fericirea ar trebui să fie contagioasă. Dar ce se întâmplă, de obicei, în astfel de cazuri este că totul îşi pierde bunul mers şi explodează, pur şi simplu, pentru că nu există nici o metodă chirurgicală, precisă şi definită, pentru a înlocui partenerul/partenera cu amantul/amanta şi pentru a permite lucrurilor să rămână ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Persoanele afectate, rănite de această decizie şi cei în care se nasc resentimente nu rămân cu braţele încrucişate: ei protestează, intră în depresie şi … îşi pun avocaţii la lucru.
0 Comments