Mentalul conştient este “cel  care veghează” şi principala sa atribuţie ar trebui să fie aceea de a proteja subconştientul împotriva falselor impresii. De asemenea, ştim deja că una din legile fundamentale ale mentalului este următoarea: subconştientul este în permanenţă sensibil la diferitele sugestii, fie că ele provin direct de la subiectul în cauză, ori din exteriorul lui (vezi și articolul “De ce trebuie să avem o gândire pozitivă“). Subconştientul nu face comparaţii sau raţionamente şi nici nu reflectează, aceste funcţii fiind caracteristice mentalului conştient.

Subconştientul nu face altceva decât să răspundă la sugestii şi nu are vreo preferinţă pentru vreun anumit domeniu de acţiune.

Iată un exemplu clasic în legătură cu puterea uriaşă pe care o poate avea sugestia. Să presupunem că sunteţi la bordul unui pachebot şi abordaţi un pasager, spunându-i cu un aer foarte timid:

“Păreţi foarte bolnav. Ce palid sunteţi! Sunt sigur ca în curând vă va veni rău de mare. Lăsaţi-mă să vă conduc în cabina dumneavoastră.”

Veţi observa că pasagerul păleşte într-adevăr. Sugestia dumneavoastră negativă este acceptată, căci se asociază cu propriile lui temeri şi, odată ajuns în cabină, el ar suferi în realitate de răul de mare.

Diferite reacţii la aceeaşi sugestie

Desigur că, unele fiinţe reacţionează în mod diferit la aceeaşi sugestie datorită condiţionării deja prezente în subconştientul lor şi a încrederii pe care o au în ele însele. De exemplu, dacă veţi merge la un marinar de pe acelaşi pachebot şi îi veţi spune plin de solicitudine:

“Prietene, ai un aer foarte trist. Nu cumva suferi de rău de mare? Cred că în curând indispoziţia ta se va accentua.”.

În funcţie de temperamentul său, el fie va râde cu poftă de gluma dumneavoastră, fie se va arăta uşor iritat. Oricum, va rămâne imun la această sugestie negativă, datorită siguranţei de sine. În consecinţă, sugestia nu a făcut altceva decât să-i mărească încrederea în sine, fără să-i provoace teamă sau nelinişte.

Dicţionarul spune că, sugestia reprezintă procesul mental prin care o idee este întreţinută, acceptată şi mai apoi pusă în execuţie.

E bine să amintim însă că, nici o sugestie nu poate pătrunde în subconştient fără ca ea să fie mai întâi acceptată în mod conştient. Aşadar, conştiinţa are puterea de a respinge orice sugestie.

Marinarul din exemplul anterior nu avea frică de răul de mare, fiind convins de imunitatea sa şi, astfel, sugestia negativă nu a avut nici o putere asupra lui.

Sugestia răului de mare rezonează tocmai cu teama de acea suferinţă în cazul pasagerului. La fel, fiecare dintre noi are propriile sale temeri, opinii şi convingeri intime, care-i guvernează viaţa. Nici o sugestie nu are putere decât dacă a fost acceptată mental. Astfel, puterile ce sălăşluiesc în subconştient se manifestă într-un mod limitat de condiţionările deja existente.

Puterea constructivă sau distructivă a sugestiei

Iată în continuare, câteva exemple şi comentarii în legătură cu eterosugestia (adică sugestia pe care o primim de la alte persoane). Puterea sugestiei a jucat întotdeauna un rol important în viaţa şi în modul de a gândi al oamenilor, în toate colţurile lumii.

Sugestia poate fi folosită pentru obţinerea controlului individual, dar poate fi utilizată şi pentru a comanda sau controla pe alţii care, de cele mai multe ori ignoră toate legile mentalului.

În forma sa constructivă, sugestia este minunată, dar sub aspectul său negativ, ea poate deveni una dintre cele mai puternici forţe distructive, generând mizeria, eşecul în viaţă, suferinţa, boala şi dezastrele de orice fel.

Încă din copilărie, cea mai mare parte dintre noi am primit multe sugestii negative. Neştiind cum să le contracarăm, le-am acceptat în mod inconştient. Iată doar câteva dintre ele:

  • “N-o să poţi să faci asta niciodată”,
  • “Nu vei ajunge niciodată la un rezultat”,
  • “Nu trebuie”,
  • “Vei greşi”,
  • “N-ai nici o şansă”,
  • “Mereu te înşeli”,
  • “Este inutil”,
  • “E din ce în ce mai rău”,
  • “La ce bun”,
  • “Nu e nevoie să pui atât de mult suflet”,
  • “Eşti prea bătrân”,
  • “Viaţa este o corvoadă fără sfârşit”,
  • “Dragostea este doar în filme”,
  • “Nu vei ajunge la timp”,
  • “Vei da faliment”,
  • “Fii atent, te vei îmbolnăvi” sau
  • “Nu poţi să ai încredere în nimeni”.

Dacă acum, ca adult, nu veţi folosi autosugestia constructivă şi profund benefică, adică să urmaţi o terapie de remodelare a procesului mental, acele impresii impregnate de-a lungul timpului vor constitui tot atâtea cauze ale eşecului în viaţa personală, ca şi în cea socială.

Autosugestia reprezintă o modalitate de a vă elibera de mulţimea de condiţionări negative, care deformează comportamentul dumneavoastră în lume, împiedicând implementarea unor obiceiuri benefice.

Cum neutralizăm sugestiile negative

Urmăriți mass media şi veţi descoperi o mulţime de fapte diverse, care sunt foarte potrivite pentru a semăna frica, grija, anxietatea, superficialitatea şi nefericirea. Dacă acceptaţi astfel de sugestii negative, gândurile de teamă ce vor lua naştere în mod firesc vă vor face să pierdeţi bucuria de a trăi şi de a vă realiza în viaţă. Ştim de acum că puteţi înlătura toate sugestiile negative, mentalizând tocmai ideile opuse, benefice, veţi reuşi să neutralizaţi orice influenţă distructivă.

Fiţi mereu vigilenţi şi nu vă lăsaţi influenţaţi de vreo sugestie negativă ce poate veni de la cei din jur. Nu sunteţi şi nu veţi fi niciodată obligaţi să vă lăsaţi pradă eterosugestiei distructive. Cu toţii am suferit în copilărie şi-n adolescenţă de pe urma ei.

Aproape fiecare dintre noi îşi aminteşte cu uşurinţă cum părinţii, prietenii, familia şi profesorii creau în jurul vostru o adevărată campanie de sugestie negativă.

Studiaţi şi analizaţi puţin cuvintele care v-au fost adresate de-a lungul timpului şi veţi descoperi cât de mult semănau ele cu propaganda, chiar dacă pentru familie şi profesori aceasta era inconştient abordată. Scopul lor era acela de a vă ţine în stăpânire şi de a vă insufla teama faţă de diferite realităţi cu care vă confruntaţi.

Acest proces de eterosugestie se petrece la fel în fiecare birou, în fiecare fabrică sau în fiecare club din această lume. Veţi observa că multe din aceste sugestii aveau drept scop să vă facă să gândiţi, să simţiţi şi să acţionaţi aşa cum voiau ceilalţi, astfel încât aceştia să obţină toate avantajele.

Efectul devastator al sugestiilor negative

Iată un exemplu de eterosugestie. Unul dintre părinţii mei a consultat odată o clarvăzătoare venită din India, care i-a spus ca avea inima slabă şi i-a prezis că va muri în luna următoare. Auzind acestea, tatăl meu a început să anunţe pe toţi membrii familiei şi s-a grăbit să-şi facă testamentul.

Această puternică sugestie a pătruns uşor în subconştientul său tocmai pentru că el o accepta în întregime. Tatăl meu mi-a mai spus că acea clarvazătoare era cunoscută ca având puteri oculte, care îi permiteau sa facă atât binele, cât şi răul. Bineînţeles că a murit, aşa cum îi prezisese femeia, fără să se ştie măcar cauza morţii sale.

Cred că mulţi dintre noi au ascultat multe istorisiri asemănătoare, la fel de ridicole şi de superstiţioase. Să studiem cazul în lumina cunoştinţelor pe care le avem acum, în legătură cu modul cum acţionează subconştientul.

Tot ceea ce mentalul conştient crede, va fi acceptat de către subconştientul care, la rândul său, va urma să manifeste acele idei în realitatea înconjuratoare.

Iată deci, că tatăl meu era fericit, plin de forţă şi robust înainte de a merge la acea clarvăzătoare. Dar ea i-a propus o sugestie extrem de dăunătoare, pe care el a acceptat-o. S-a speriat şi, imediat a început să se gândească doar la moartea ce urma să survină, în viziunea lui, în luna următoare. A renunţat la orice altă activitate şi s-a pregătit pentru a muri. Tocmai această idee, întreţinută constant, a fost adevărata cauză a morţii sale. Ea a provocat într-un timp foarte scurt distrugerea definitivă a corpului fizic.

Acea “clarvazătoare” nu avea însă puterea de a prezice viitorul nici cât are o piatră de pe drum sau o buturugă. Dacă nu găsea un mediu propice de manifestare, sugestia ei nu ar fi avut nici o putere. Căci, dacă tatăl meu ar fi cunoscut legile fundamentale ale mentalului, el ar fi respins cu hotărâre sugestia negativă şi ar fi refuzat să asculte vorbele acelei femei, ştiind bine că era guvernat şi dirijat doar de propriile sale gânduri şi sentimente. În acest caz, profeţia ar fi fost tot atât de puternică precum nişte săgeţi trase asupra unui torpilor şi ar fi fost complet neutralizată, fără să-i producă tatălui meu nici cel mai mic rău.

Sugestiile altora nu au absolut nici o putere prin ele însele, ci doar dacă dumneavoastră le primiţi şi sunteţi dispuşi să le acordaţi vreo importanţă. Ele au nevoie de consimţământul dumneavoastră, au nevoie să fie întreţinute.

Dacă sunteţi receptiv la anumite sugestii, atunci se poate spune că le puneţi la dispoziţie întreaga voastră fiinţă. Amintiţi-vă faptul că, aveţi mereu posibilitatea de a alege. Alegeţi viaţa! Alegeţi sănătatea! Alegeţi dragostea!

Puterea unei premise care a fost acceptată

Mentalul lucrează după aceleaşi mecanisme ca şi un silogism. Astfel, orice premisă pe care o acceptaţi în mod conştient determină concluzia, deci rezultatul la care ajunge subconştientul în legătură cu o anumită problemă. Dacă premisa este adevărată, concluzia va fi la fel, aşa cum este ilustrat în exemplul următor.

  1. Orice virtute este demnă de laudă.
  2. Bunătatea este o virtute.
  3. Aşadar, bunătatea este demnă de laudă.

Prima declaraţie este premisa şi, după cum am mai spus, concluzia adevărată decurge în mod logic dintr-o premisă adevărată.

Un profesor universitar care a audiat câteva dintre conferinţele mele despre ştiinţa sugestiei din luna mai, 1962, la Town Hall (New York), îmi spunea: “În viaţa mea totul merge pe dos, mi-am pierdut sănătatea, averea şi prietenii. Tot ceea ce ating se strică.”.

I-am explicat că trebuia să-şi impună o nouă premisă în gândirea sa: aceea că inteligenţa infinită din subconştient îl ghidează mereu, îl dirijează şi are grijă de el pe toate planurile: spiritual, mental şi material. Atunci subconştientul îl va orienta în mod automat pe drumul cel bun, redându-i sănătatea şi calmul. Astfel, profesorul a formulat un plan potrivit cu modul în care dorea să-şi trăiască viaţa şi iată, în continuare, care era principala lui premisă mentală de la care pornea: “Înţelepciunea infinită mă conduce şi mă ghidează, orice aş face în această lume. Posed o sănătate perfectă şi doar legea armoniei acţionează în corpul meu şi în spiritul meu. Frumuseţea, dragostea, liniştea şi abundenţa coexistă mereu în viaţa mea. Ştiu în mod sigur că această premisă se bazează pe eternele adevăruri ale vieţii; simt şi cred cu tărie că subconştientul ve reacţiona conform acestor gânduri.”

Mai târziu mi-a scris: “Am repetat această afirmaţie lent, cu calm şi plin de dragoste, de mai multe ori pe zi, ştiind că va pătrunde din ce în ce mai profund în subconştient şi că rezultatele nu vor întârzia să apară. Vă sunt foarte recunoscător pentru sfaturile pe care mi le-aţi dat şi doresc să vă spun că viaţa mea s-a îmbunătăţit sub toate aspectele. Aveţi dreptate, această tehnică este perfect valabilă!”

Subconştientul nu vă contrazice niciodată

Subconştientul poartă înţelepciunea necesară şi cunoaşte răspunsul la orice întrebare. El nu contestă nimic şi nu vă contrazice. Nu spune niciodată: “Nu trebuie să-mi imprimi această sugestie”. De exemplu, dacă veţi spune: “Nu pot să fac asta” sau “sunt prea batrân acum”, “nu pot face faţă acestei obligaţii”, “m-am născut sub o stea cu ghinion”, “nu ştiu pe nimeni în care să pot avea încredere”, veţi impresiona subconştientul cu aceste gânduri negative şi el va reacţiona fidel modului dumneavoastră de gândire. De fapt, refuzaţi propriul bine însăşi fiinţei voastre, atrăgându-vă sărăcia şi frustrarea.

Atât timp cât ridicaţi noi piedici şi obstacole, practic negaţi şi vă faceţi inaccesibilă înţelepciunea care sălăşluieşte în subconştient, deoarece vă închipuiţi că subconştientul este incapabil să rezolve vreo problemă. Aceasta conduce la un intens stress mental şi emoţional, căruia îi urmează imediat boala şi tendinţele spre nevroză.

Pentru a vă îndeplini dorinţele şi pentru a elimina orice sentiment de frustrare, faceţi această afirmaţie de mai multe ori pe zi: “Inteligenţa nesfârşită, care mi-a oferit această dorinţă, mă orientează, mă conduce şi-mi revelează cel mai bun mod în care ea poate fi îndeplinită. Ştiu că înţelepciunea profundă a subconştientului va răspunde favorabil şi că tot ceea ce simt şi doresc în interiorul fiinţei mele se va manifesta în exterior. Totul în mine este în armonie şi echilibru.”

Dacă însă veţi spune: “Nu pot să mai ies din această situaţie, sunt pierdut. Nu văd nici o soluţie pentru această problemă; sunt blocat”, nu veţi primi nici un răspuns din partea subconştientului. Dacă doriţi, deci, ca el să acţioneze spre binele vostru, oferiţi-i reţeta cea mai bună şi imediat el va coopera cu dumneavoastră. Reţineţi că subconştientul lucrează în permanenţă pentru a vă menţine corpul într-o stare cât mai bună: controlează bătăile inimii, precum şi respiraţia. Are grijă să vă vindece rana pe care v-aţi făcut-o la deget. Astfel, el este orientat către viaţă şi caută mereu să vă îngrijească şi să vă ocrotească. Deci, subconştientul nu are propria sa voinţă, vă acceptă în întregime sugestiile şi imaginile mentale.

Când căutaţi răspunsul la o anumită problemă, subconştientul vă poate da răspunsul imediat, dar aşteaptă să luaţi singuri decizia de a-l consulta în privinţa acelei probleme. Dacă veţi spune: “Nu cred că mai pot rezolva ceva; mă aflu într-o deplină confuzie; de ce nu primesc nici un răspuns?”, atunci vă veţi neutraliza într-un mod lamentabil cererea anterioară. Astfel, nu veţi ajunge nicăieri.

De aceea, vă recomand să vă relaxaţi, să vă liniştiţi, afirmând plini de calm: “Subconştientul cunoaşte răspunsul de care am nevoie. El îmi va răspunde chiar acum. Îi mulţumesc pentru că ştiu că, în infinita sa înţelepciune, el cunoaşte totul şi îmi va revela răspunsul perfect la întrebarea mea. Prin credinţa mea profundă determin manifestarea splendorilor ce se ascund în subconştient şi de aceea sunt mereu plin de bucurie.”

În loc de concluzii

1.Sugestiile şi afirmaţiile celorlalţi nu au nici o putere de a vă face rău. Reţineţi faptul că doar propriile gânduri vă pot influenţa. De aceea respingeţi cu tărie gândurile sau declaraţiile celorlalţi, care nu sunt benefice şi construiţi singuri sugestii pozitive. Aveţi deci puterea de a alege modul în care veţi acţiona.

2. Supravegheaţi-vă mereu afirmaţiile. Veţi primi raspuns chiar la cele mai neînsemnate cuvinte. Nu spuneţi niciodată: “Voi da greş, îmi voi pierde serviciul; nu- mi pot plăti avocatul”, căci subconştientul nu înţelege glumele voastre. Astfel, veţi avea parte de ceea ce decretaţi (fie serios sau în glumă).

3. Mentalul nu este nici rău, nici bun, aşa cum nici o forţă a naturii nu este nici rea, nici bună. Totul depinde de modul în care vă folosiţi de această forţă. Urmăriţi deci să o utilizaţi doar în scopuri benefece, pentru a vindeca şi a binecuvânta pe oameni.

4. Nu spuneţi niciodată: “nu pot”. Depăşiţi-vă teama şi înlocuiţi acele vorbe cu următoarele cuvinte: “Totul îmi stă în putere datorită giganticei forţe a subconştientului.”

5. Abordaţi viaţa din punctul de vedere al adevărurilor eterne şi a principiilor imuabile şi nu din perspectiva fricii, a ignoranţei şi a superstiţiilor. Mai ales, nu permiteţi nimănui să gândească pentru dumneavoastră. Luaţi singuri decizii şi alegeţi- vă cu grijă gândurile.

6. Sunteţi capitanul propriului vostru subconştient, stăpânul propriului destin. Amintiţi-vă mereu că aveţi puterea de a alege. Prin urmare, alegeţi viaţa! Alegeţi dragostea! Alegeţi sănătatea! Alegeţi fericirea!

7. Tot ceea ce mentalul conştient ia drept bun, va fi acceptat şi de către subconştient, care va manifesta în cele din urmă acest lucru. Aveţi încredere în legile imuabile ale creaţiei, în protecţia divină şi în binecuvântarea sa.

(Traducere și adaptare după: Joseph Murphy – The Power of Your Subconscious Mind)

Categories: NLP

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *