În dezvoltarea abilităților unui coach, vine un moment în care acesta trebuie să facă distincția dintre adevăr și falsitate, dintre realitate și ficțiune, dintre a mima coaching-ul (adică a replica pur și simplu abilități de coaching) și a ajuta în mod real persoana de lângă tine să se dezvolte și să facă acele lucruri pe care nu credea că le poate face, dar și le dorea. De aceea m-am gândit să vă prezint aici cinci mituri legate de acest proces de dezvoltare atât de delicat și de benefic.
Coaching-ul între adevăr și ficțiune
Adevărul este că, deși domeniile coaching-ul pentru afaceri și cel al coaching-ului executiv sunt destul de accesate și de dezvoltate, cel al coaching-ul personal putem spune că este încă la început. Aici există destul de multă confuzie asupra a cum ar trebui să decurgă acest tip de coaching și ce ar trebui să facă. Iar acest lucru se vede cel mai bine dacă stai și analizezi puzderia de citate și sloganuri legate de modul în care poți să te ajuți singur pentru ca să depășești anumite obstacole sau să-ți stabilești anumite obiective – care cred că fac mai mult rău decât bine.
De ce zic asta?
Pentru că aceste citate și sloganuri ajung să fie considerate drept niște modalități universale de tratament, care se aplică tuturor și în toate situațiile. Or puterea coaching-ului nu stă în livrarea unui “tratament” universal (și nu acesta este rostul coaching-ului), ci tocmai în îmbunătățirea performanței, printr-un proces la nivel individual care este diferit de la o persoană la alta, și care se concentrează mai degrabă pe „aici și acum”, decât pe trecutul sau viitorul îndepărtat. În acest proces, coach-ul nu este văzut ca un „tehnician”, ci ca un facilitator al învățării.
Ce este coaching-ul?
Există o diferență uriașă între a învăța pe cineva (a spune cuiva ce și cum să facă) și a-l ajuta să învețe (a ajuta persoana să descopere singură cum poate să-și îmbunătățească performanța). În esență, rolul coach-ului este de a ajută persoana de lângă tine să-și îmbunătățească propria performanță; cu alte cuvinte, o ajuți să învețe. Un bun coach crede că persoana din fața lui are întotdeauna răspunsul la propriile probleme, iar persoana respectivă conștientizează că are (ar putea avea) nevoie de ajutor pentru a găsi acest răspuns.
Coaching-ul înseamnă deblocarea potențialului unei persoane de a-și maximiza propria performanță. O ajută să învețe mai degrabă decât să-i spună (ce să facă). John Whitmore, în Coaching for Performance.
„Jocul interior”
Nici o discuție despre coaching nu poate fi completă fără menționarea lui Timothy Gallwey și a perspectivelor sale despre „jocul interior”.
Cartea lui Gallwey, “The Inner Game of Tennis” (Jocul interior al tenisului), a revoluționat gândirea despre antrenor (coach). El a sugerat că cele mai mari obstacole în calea succesului și a realizării potențialului sunt interne, nu externe. Înțelegerea sa a fost că antrenorii ar putea ajuta indivizii să-și îmbunătățească jocul, distrăgându-le atenția de la dialogul lor interior și, în special, de la vocea critică care le spune: „Nu așa! Concentrează-te pe mâinile tale! Lovește sub alt unghi!”
Distragerea atenției de la această voce interioară, oferă posibilitatea corpului de a prelua conducerea jocului. Se pare că, de cele mai multe ori, corpul are o idee foarte clară despre ceea ce trebuie să facă atunci când dialogurile interne sunt suprimate. De exemplu,, Gallwey a cerut sportivului pe care îl antrena să se concentreze pe înălțimea la care lovea mingea de tenis. Această activitate nu avea nici o relevanță în sine, dar simplul fapt de a se concentra asupra ei a distras atenția lui de la vocea interioară și a permis corpului să preia inițiativa și să facă ceea ce trebuie. Individul s-a relaxat și stilul lui de joc s-a îmbunătățit imediat.
Gallwey a realizat că această tehnică nu se aplică doar în jocul de tenis, și a concluzionat că, în general, indivizii au răspunsurile la propriile lor probleme.
Prin urmare, esența coaching-ului constă în a ajuta oamenii să învețe să reducă la tăcere vocea interioară și să permită instinctelor sau subconștientului lor să preia controlul. Câteodată asta se poate realiza prin distragerea atenției, însă în alte situații poate fi vorba și despre explorarea „ celui mai rău scenariu” și eliminarea fricii.
O viață perfectă?
Am insistat puțin pe explicarea a ceea ce înseamnă coaching pentru că am impresia că s-a creat o falsă poveste în jurul coaching-ului personal (sau de viață – life coaching) care induce crearea unui vieți perfecte, într-un turn de cleștar, în care totul este magic și toată lumea își cunoaște scopul în fiecare moment.
Iar acest lucru ar implica faptul că un coach performant trebuie să aibă o viață perfectă, de succes. Mergând pe această logică distorsionată, unele persoane care se dau drept coach apar pe rețelele sociale etalând vilele personale și mașini scumpe, după principiul “dacă eu am, poți să ai și tu”, părând mai degrabă niște maneliști decât niște profesioniști în ale coaching-ului.
Mulți dintre specialiștii în coaching cu care am discutat de-a lungul anilor mi-au declarat că au trecut prin momente de îndoială asupra performanței proprii:
- “Nu sunt destul de bun.”
- “Ce drept am ca să fac această muncă?” sau
- “Abia pot să mă adun eu însumi/însămi, darmite să mai ajut și pe altcineva să aibă aspirații înalte.”
Am trecut cu toții prin astfel de momente și e normal să avem astfel de îndoieli pentru că, pe de o parte, suntem oameni ca și clienții noștrii, pe de altă parte, dorim să devenim mai abili pe zi ce trece pentru a fi interlocutori mai buni pentru clienții noștri.
Cred că trebuie să ne raportăm la astfel de îndoieli pornind de la o constatare pe care au făcut-o mulți dintre marii filosofi:
“Fiecare lucru este perfect așa cum este și există întotdeauna loc de mai bine, de îmbunătățire!”
Deci, puteți răsufla ușurați, deoarece în coaching nu este vorba despre perfecțiune, ci este vorba mai mult despre provocarea unor conversații curajoase și asigurarea unui proces care să îi ajute pe ceilalți să-și analizeze viața dintr-o perspectivă nouă, în deplină siguranță emoțională și fără a teama de a fi judecat.
Cele mai întâlnite 5 mituri legate de coaching
Pornind de la interpretările greșite menționate mai sus, m-am gândit că ar fi interesant să explorez cinci dintre cele mai vehiculate mituri legate de coaching – în special cele pe care le simt că nu reflectă adevăratul spirit al coaching-ului sau puterea acestuia.
MITUL nr. 1: Coaching-ul este despre performanță maximă, obiective și rezolvarea problemelor
Deseori petrecem atât de mult timp la locul de muncă concentrându-ne pe rezultate și lucrând la atingerea obiectivelor, încât lăsăm deoparte bucuria și împlinirea personală, și uităm să savurăm pașii și momentele importante de-a lungul drumului. E ca și cum ne-am propune să ajungem la cabana din vârful muntelui, dar uităm să ne bucurăm de peisajele frumoase de pe drum, de popasurile pe care le facem până acolo, de ciripitul păsărilor și de discuțiile cu prietenii care ne însoțesc. Fiind atât de grăbiți și fiind atât de concentrați să ajungem acolo, de cele mai multe ori, uităm DE CE facem ceea ce facem.
Întrebarea cu care ne confruntăm cu toții este: Cum am putea să ne bucurăm în călătoria noastră spre succes, dacă nu ne dăm seama cum putem să ne bucurăm de urcușurile și coborâșurile de pe parcurs?
Realitatea înconjurătoare:
- nu este despre rezolvarea problemelor, dar problemele se rezolvă.
- nu este despre despre performanță, dar performanța se îmbunătățește.
- nu este despre obiective, dar acestea sunt atinse mai ușor.
- nu este despre rezultate, dar rezultatele se îmbunătățesc în mod natural.
Ca urmare, o idee importantă pe care un coach trebuie să o comunice potențialilor clienți este că prin coaching nu vor avea o viața fără probleme, dar vor putea să ofere claritate, profunzime și valoare experiențelor lor printr-o gândire atentă și profundă (mindful), și o trăire asumată și responsabilă.
În schimb, în calitate de coach ne folosim de nevoia umană de colaborare fără a judeca persoana de lângă noi. Un coach susține preluarea responsabilității de către oamenii cu care lucrează, îi ajută să găsească propriile răspunsuri printr-un proces de reflecție, și îi încurajează să facă ceea ce și-au propus.
MITUL nr. 2: Trebuie să fii o vedetă pentru a fi coach
Acest mit este incredibil de popular în nișa persoanelor pretențioase, în special domeniul coaching-ul executiv. În esență, astfel de persoane cred că, pentru a fi un bun coach, trebuie să ai un CV care să fie cel puțin comparabil cu cel al clientului (sau să-l depășească pe al clientului). De exemplu, dacă clientul dvs. conduce o companie din topul Fortune 500, atunci și coach-ul trebuie să fi condus o astfel de companie. Dacă o experiență mai mare este un avantaj în mentoring, trebuie să conștientizați faptul că asta nu înseamnă și că știi coaching.
Desigur, fiecare coach profesionist trebuie să aibă capacitatea de a înțelege pulsul și ritmul industriei, și ceea ce încearcă clientul să realizeze, dar ideea de „la fel ca mine” este un mit deoarece presupune că cea mai bună alegere de a-ți perfecționa stilul este să ai un coach care, de fapt, știe ceea ce știi și tu.
Ați văzut cumva mari jucători de tenis sau de fotbal în calitate de antrenori?
Foarte puține vedete care au jucat sporturile respective, au ajuns antrenori. De cele mai multe ori, atunci când aceste vedete au încercat să devină antrenori, au clacat. Oare de ce?
Un coach care are aceeași experiență ca și clientul poate avea și aceleași slăbiciuni ca și clientul, poate avea aceleași prejudecăți ca ale clientului și este posibil să nu-l ducă pe client altundeva decât în profunzimea a ceea ce el deja știe.
Realitatea este că atunci când vorbim de coaching executiv ne referim la acele competențe profunde (“soft skills”) de a dezvolta abilități de conducere, de a rafina misiunea și scopul organizației, și de a formula și prezenta o viziune generală care să influențeze și să creează o cultură organizațională care să inspire și să motiveze. Organizațiile sunt deja pline de tot felul de experți și specialiști. În schimb, un potențial client are adesea nevoie de un tip diferit de persoană care să-l ducă spre perspective neexplorate, și nu spre perspective pe care deja le cunoaște. Clientul are nevoie de provocări și de întrebări bine țintite, și nu de cineva care dă bine pe hârtie și pare cunoscut.
Probabil ați auzit de vedete rock precum Jon Bon Jovi, Annie Lennox, Cyndi Lauper sau Phobe Snow. Cu toate acestea, pun pariu că nu ați auzit de Katie Agresta, coach-ul lor și antrenoarea lor pe partea de voce! Chiar nu trebuie să fii o vedetă rock pentru a fi coach …
Dar de Marián Vajda ați auzit?
Marián Vajda este slovac și în tinerețe a jucat tenis. El este actualul antrenor principal al lui Novak Djokovic și a fost antrenorul său pe parcursul întregii sale cariere profesionale, câștigând împreună 77 de titluri (din cele 78 câștigate de Djokovic). Vajda este cel mai de succes antrenor din istoria tenisului în ceea ce privește numărul de titluri de Grand Slam, câștigând 17 astfel de trofee cu Novak Djokovic. Chiar nu trebuie să fii o vedetă în tenis pentru a fi un coach formidabil …
MITUL nr. 3: Un life coach te ajută să atingi doar obiective personale. Un business coach te ajută să atingi doar obiective de afaceri.
Există ideea aceasta că unii clienți doresc să se concentreze numai pe obiectivele personale (relații, gestionarea timpului, echilibrul dintre viața profesională și viața personală, reducerea stresului, simplificarea vieții, sănătatea etc.), iar alți clienți numai pe obiectivele profesionale sau de afaceri (dezvoltarea unor abilități de conducere sau de persuasiune, promovarea în carieră, începerea unei afaceri sau părăsirea lumii corporatiste pentru a face ceea ce le place mai mult).
Un bun coach este o persoană care ajută pe alții să producă schimbări în viața lor. Un astfel de coach creează un cadru și o relație prin care scoate în evidență tot ceea ce este mai bun în ceilalți, chiar și atunci când aceștia nu le pot identifica la prima vedere.
Realitatea ne arată că, de fapt, totul este interconectat în viața noastră. Odată ce încetăm să credem că trebuie îmbunătățite doar unele aspecte din viață, putem vedea întreaga imagine cu o claritate sporită. Orice îmbunătățire în viața personală are efecte și în cea profesională (și vice-versa). Ca urmare, clientul nu ar trebui să caute un coach specializat pe un anumit domeniu, ci ar trebui să găsească coach-ul potrivit pentru el în acel moment din viața lui, adică acel coach cu care să rezoneze (nu în sensul de a avea aceleași idei, ci în sensul de a exista o chimie între cei doi) și care să-l provoace la a deveni mai bun, la ieșirea din zona de confort, la performanță, iar în unele cazuri să-l provoace la … fericire.
MITUL 4: Oamenii de succes nu au nevoie de coach. Coaching-ul se adresează doar persoanelor frivole care nu pot reuși singure în viață.
Cum ar fi ca echipa care câștigă Liga Camionilor să spună: “Gata, știm cum se face! Nu mai avem nevoie de antrenor! Doar suntem cei mai buni! Ce nevoie mai avem de cineva care să ne spună ce să facem?”
De ce tenismenul nr. 1 al lumii – Novak Djokovic – nu și-a concediat antrenorul după prima competiție câștigată? Sau după primul titlu de Grand Slam câștigat? Sau după primele trei titluri de Grand Slam câștigate? Doar știe ce să facă. Doar e cel mai bun. A demonstrat asta. De ce să mai aibă nevoie de antrenor dacă știe ce are de făcut?
Am întâlnit destule cazuri de manageri sau proprietari de afaceri care spuneau că ei nu au nevoie de coaching pentru că sunt oameni de succes. Atât de succes au fost încât unii și-au ruinat afacerile, deși aveau afaceri prospere. Așa este atunci când confunzi contextul favorabil cu antreprenoriatul, și relațiile cu abilitățile de conducere.
Mai este și categoria celor care sunt de succes în afaceri, dar care pe plan personal sunt singuri (cu familie sau fără) și profund nefericiți, deși au posibilități financiare și materiale pe care nu și le permite un “muritor de rând”. Ei află destul de târziu că potența financiară și succesul în afaceri nu înseamnă în mod implicit și liniștea sufletească, bucurie și iubire.
Este aici o lipsă de echilibru dintre viața profesională și viața personală pe care nu știu s-o gestioneze sau nu și-o propun s-o gestioneze pentru că nu o conștientizează. O să spuneți că mulți își dau seama de asta, însă “a conștientiza” presupune a face ceva în acest sens, a lua atitudine, a întreprinde ceva pentru a rezolva problema. E ca la alcoolici: de pomană realizez că alcoolul îmi ruinează viața dacă nu fac nici un efort pentru a nu mai consuma alcool.
Un alt argument care combate acest mit este acela care ne arată că coaching-ul nu este atât de mult despre remediere, cât este despre reglaj fin.
Nu este o exagerare dacă spunem că stilul modern de viața se învârte mai mult în jurul stresului decât în jurul sănătății, mai mult pentru viteză decât pentru calitate și mai mult pentru o creștere nesfârșită decât pentru fericire și o viață durabilă. Un astfel de stil de viață nu este benefic omului, care ar trebui să aibă exact opusul la ceea ce se petrece în jurul său, adică un stil de viață durabil și care să-i placă. Însă un stil de viață durabil nu apare de la sine, în mod magic; el trebuie construit.
Uită-te la ceea ce este în jurul tău, la lumea care te înconjoară. Tot ceea ce vezi a fost proiectat în mod intenționat. Societatea în care trăiești, cultura corporatistă în care lucrezi și procesele pe care le folosești – toate au fost proiectate în mod intenționat. Și poate cel mai important lucru – modul în care gândești și-și desfășori activitatea în fiecare zi – a fost de asemenea proiectat în mod intenționat. De tine.
O relație eficientă de coaching îi ajută pe oameni să descopere complexitățile vieții de zi cu zi și să proiecteze o experiență mai bogată și mai semnificativă. Nu este vorba aici despre sloganuri de auto-ajutorare din vată de zahăr și gândire pozitivă, ci este vorba despre o viață responsabilă, profundă și asumată.
Am văzut prea multe cazuri de tineri frumoși și inteligenți care la douăzecișiceva de ani sunt blazați din cauză că nu știu ce să facă în viață, nu găsesc un scop al vieții și, ca urmare, nu știu ce să-și propună să facă cu/în viața lor. Unii ajung să se sinucidă pentru că nu reușesc să depășească acest blocaj (care ar putea fi foarte ușor de trecut dacă ar avea pe cineva lângă ei cu care să poată să vorbească deschis).
În realitate, oamenii care iau viața în serios au un coach lângă ei; amatorii – nu. Coaching-ul înseamnă optimizarea ta, optimizarea resurselor de care dispui. Este fundamental pentru o trăire intensă. Cred că viața noastră are nevoie de un design mult mai conștient, care poate începe prin a crea un echilibru intenționat între muncă și relaxare pentru ca, mai întâi, să ne oprim din alergarea asta nebună și să ieșim din cursa asta de șobolani care aleargă la nesfârșit până la epuizare și moarte.
MITUL 5: Dezvoltarea personală este un lux, nu o necesitate
Conversațiile de coaching sunt conversații de orientare, fără frontiere, fără judecăți și fără prejudecăți. Busola aceasta pe care o propune coaching-ul indică cultivarea unei vieți expresive și semnificative bogate, intense, atât la locul de muncă, cât și în societate. Este vorba despre descoperirea modului de a-ți face viața mai “vie”, de a găsi o abordare holistă pentru a trăi un stil de viață echilibrat și prosper.
Este acesta un lux? Nu cred. Există două abilități care trebuie să ne preocupe dacă vrem să avem o viață plăcută, fără riscul de a înnebuni în iureșul vieții moderne pe care o trăim. Prima dintre aceste abilități ne învață cum să ne câștigăm existența. Celălaltă ne învață cum să trăim.
În realitate cei mai mulți oameni se concentrează doar pe a-și câștiga existența, în detrimentul modului de a trăi. Starea optimă este, însă, cea care stabilește un echilibru între cele două abilități. Dacă vrei să te bucuri de succesul pe care îl construiești, trebuie să proiectezi modul în care gândești și operezi. Dacă nu faci tu asta, o va face altcineva pentru tine. Și ce să vezi? Acel altcineva nu are prea multe lucruri planificate pentru tine și în avantajul tău.
0 Comments