DE CE CEI RĂI NU POT FI FERICIȚI?

În satul mănăstiresc de lângă Mănăstirea Agapia, pe o coastă de deal aflată mai sus de mănăstire, se află o căsuță cu cerdac construită de maica Elisabeta Străjescu în 1885. În această casă, scriitorul Alexandru Vlahuță venea adeseori în timpul verii pentru a se odihni. Și tot aici va compune una dintre cele mai frumoase și mai valoroase scrisori din literatura română, un veritabil testament literar adresat generațiilor viitoare.

În pridvorul spaţios al căsuței de la Agapia aveau loc adevărate cenacluri literare, la care participau prietenii scriitorului: Barbu Delavrancea, I. L. Caragiale, N. Grigorescu, Paul Bujor, Al. Philippide, Radu Rosetti și pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), cel care a pictat biserica mănăstirii la vârsta de 20 de ani (după ce aceasta fusese incediată de turci în urma tulburărilor de la 1821).

De devastarea mănăstirii se pomenește și în pisanie în limba română cu caractere chirilice aflată pe latura nordică a bisericii:

Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, la anul 1823, iunie 30.”

Nu a fost singura nenorocire care s-a abătut asupra mănăstirii ctitorită în perioada 1641-1643 de hatmanul Gavriil Coci, fratele Domnului Moldovei Vasile Lupu.

Mănăstirea, sfințită la 1646, a avut parte de mai multe invazii care i-au adus mari pagube și uneori i-au făcut pe călugări să se refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski în perioada 1689-1693.

Se poate spune că întreaga viață a lui Vlahuță a fost la fel de tumultoasă ca și cea a mănăstirii pe la care poposea în mod regulat. Poate că aici a fost inspirat să scrie faimoasa sa lucrare “România Pitorească” (1901), în special povestirea “În munţii Neamţului”, în care descrie cu măiestrie cetatea.

Tot la căsuța de aici s-a hotărât căsătoria fiicei sale Margareta cu nepotul lui Barbu Delavrancea, marele bizantinolog de mai târziu, profesorul I.D. Ştefănescu. A doua fiică, Ana, s-a căsătorit cu fiul pictorului Nicolae Grigorescu, Gheorghe N. Grigorescu astfel încât Vlahuță și Grigorescu erau cuscri.

Dar ce căuta Alexandru Vlahuță în căsuța din Agapia? Elisabeta Străjescu (1850-1925) nu era nimeni altcineva decât sora scriitorului care, în 1880, după ce a rămas văduvă, vine la Mănăstirea Agapia și se călugărește.

Născut la 5 septembrie, într-o familie numeroasă din satul Pleșești, județul Tutova (azi satul Alexandru Vlahuță din comuna cu același nume, județul Vaslui), Alexandru este al optulea copil al lui Neculai Vlahuță și al Ecaterinei Vlahuță (născuta Petrescu). Familia numeroasă a dus o existență patriarhală, însă nu lipsită de griji și de necazuri, între care moartea la vârste fragede a câtorva dintre copii.

Tatăl, Neculai Vlahuță, fiul unui ispravnic din Piatra, era proprietarul unei moșii de circa o sută de pogoane la Pleșești; mare amator de vânători și petreceri, neglijindu-și gospodaria, ar fi sărăcit curând. În 1890, la bătrânețe, se va călugări și el (urmând exemplul fetei sale) la Mănăstirea Neamț – sub numele de monahul Nectarie – împreună cu unul dintre fiii săi, Mihail, călugarit sub numele de monahul Mardarie.

Mama, Ecaterina era originară din Transilvania, având ascendenți în zona Brașovului. În 1890, în același an în care soțul și unul dintre fii devin monahi la Mănăstirea Neamț, Ecaterina se călugărește și ea la Mănăstirea Agapia, sub numele de maica Elisabeta. Va locui împreună cu fiica ei în căsuța construită de aceasta, acolo unde obișnuia să vină regulat și scriitorul Alexandru Vlahuță.

În chilia surorii sale, Vlahuță scrie o emoționantă scrisoare adresată Margaretei (alintată Mimi sau Mimilica), fiica sa cea mai mare, la împlinirea vârstei de 17 ani. Epistola este o adevărată lecție de viață dată de un tată care și-a iubit foarte mult țara și copiii. Iată ce spunea scriitorul în scrisoarea sa către fiica sa cea mare:

Să trăieşti Mimilica dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită!

Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru El.

Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi … atâți cât merită.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptura.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vină.

Aşa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreapta cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta:

“Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţişez cu drag,

Al. Vlahuţă

În prezent, epistola se păstrează în original la Casa Memorială a lui Vlahuţă de la Agapia.

După o iubire fulminantă din anii de liceu finalizată cu o căsătorie în pripă (în ultimul an de liceu – 1878) cu Ida Pagano, fiica profesorului său de italiană de la Liceul “Gheorghe Roşea Codreanu ” din Bârlad , cei doi divorţează în martie 1885 după aproape şapte ani de căsnicie.

În 1888, Alexandru Vlahuță se căsătorește cu Margareta Dona, fiica generalului Nicolae Dona (fostul şef de Stat Major al Armatei Române între anii 1884-1886) și sora lui Iosif N. Dona (1875-1926), medic şi colecţionar de artă. Din acest mariaj s-au născut cele două fiice ale lui Vlahuță: Margareta și Ana.

Casa Memorială “Alexandru Vlahuță” de la Agapia a intrat în circuitul turistic în anul 1963. Pornind de la patrimoniul iniţial, vizitatorul descoperă o expoziţie care cuprinde mobilierul original şi obiectele personale ale familiei Vlahuţă, precum şi fotografii, scrisori şi cărţi care relevă aspecte semnificative din viaţa şi creaţia cunoscutului scriitor, inclusiv scrisoarea originală cu sfaturile unui iubitor tată pentru o fiica aflată în pragul explorării lumii adulților.

Lasati un comentariu