DE CE ESTE MAI BINE SĂ PLECI DECÂT SĂ RĂMÂI PE UN POST CARE TE NEMULȚUMEȘTE, DAR E “SIGUR”?

Adesea, oamenii se opun schimbărilor pentru că se tem de ceea ce le poate aduce viitorul. Oricât de neinteresantă ar fi slujba pe care o ai, oricât te-ar nemulţumi relaţia cu partenerul sau partenera de viaţă, tot mai sigur pare să rămâi pe loc decât să te aventurezi pe un teren nou, chiar dacă această opţiune ar putea să-ţi aducă mai multe satisfacţii decât actuala stare de lucruri. Zicala “rău cu rău, dar mai rău fără rău” are asupra noastră o influenţă mai mare decât vrem noi să recunoaştem.

În mod frecvent, ezitarea de a renunţa la o slujbă plicticoasă se ascunde sub scuza că nu vrei “să te dai bătut”, şi de aceea aştepţi să se schimbe circumstanţele, sperând că, într-o zi, şeful îţi va recunoaşte valoarea şi te va promova. Dar, cumva, acest lucru nu se întâmplă. Aşa că rămâi la firmă încă un an, sau poate doi, încă sperând şi aşteptând – şi tot nu se întâmplă nimic.

O PROMOVARE APROAPE “SIGURĂ”

Vasile trecuse printr-o asemenea situaţie. El lucra ca manager asistent în secţia de reparații a unei firme mari pe care o condusese timp de doi ani, pentru că șefa lui lipsea foarte des din motive de sănătate. Vasile avea trei subalterni şi s-a dovedit un organizator foarte eficient şi un manager competent. Toată lumea îl plăcea; el dovedise calităţi deosebite pentru o funcţie de conducere în timpul celor trei ani cât lucrase pentru firmă.

Totuşi, nu prea îl mulţumea salariul, care nu era pe măsura responsabilităţilor sale.

Chiar când prelua sarcinile şefei, în timpul lungilor absenţe ale acesteia, el rămânea la un nivel de salarizare scăzut, fără să i se plătească nici măcar orele suplimentare. Cu toate acestea, Vasile s-a hotărât să rămână la firmă pentru că, la urma urmei, era un post sigur. De asemenea, dorea să mai aştepte pentru ca să vadă ce se întâmplă peste opt luni, când şefa lui urma să se pensioneze.

Toată lumea era convinsă că postul îi va fi oferit lui Vasile.

Însă când a sosit momentul, nici măcar nu a fost chemat la interviul pentru ocuparea postului liber. În schimb, firma a recrutat pe cineva din afară, care, într-o luni dimineaţă, a fost prezentat angajaților drept noul şef al secţiei. În urma unei restructurări, Vasile a fost retrogradat de la poziţia de manager asistent la aceea de simplu operator în secţie. El s-a decis, în cele din urmă, să plece de la firmă, supărat şi dezamăgit pentru că irosise ani valoroşi, în care cariera lui ar fi putut urma o traiectorie ascendentă, dacă ar fi lucrat în altă parte.

O RESTRUCTURARE NEAȘTEPTATĂ

Ștefania îşi începuse foarte entuziasmată noua slujbă. Fişa postului promitea o muncă variată şi interesantă, în care Ștefania s-a implicat curând cu încântare, învăţând tot ce era de învăţat şi plăcându-i solicitările ce decurgeau din noul ei post.

După un an, şeful ei a plecat şi a fost înlocuit de un manager nou, care a hotărât o restructurare de fond a departamentului. Printre altele, el a decis să o elibereze pe Ștefania de o parte dintre sarcinile pe care le îndeplinise până atunci singură, Iăsându-i doar lucrări de secretariat: să dactilografieze, să înregistreze şi să îndosarieze hârtii, să-i fixeze întâlnirile.

Ștefania s-a necăjit şi se simţea de parcă ar fi fost retrogradată, cu toate că salariul rămăsese acelaşi.

În cele din urmă, şi-a făcut curaj şi i-a expus şefului ei situaţia, dar el a expediat-o fără prea multă vorbă. Ștefania s-a simţit umilită şi descurajată de faptul că şeful i-a tăiat vorba brusc şi nu i-a ascultat plângerile. Avea sentimentul că nu este apreciată şi că eforturile şi devotamentul ei din trecut erau ignorate. Se plângea cu amărăciune tuturor prietenilor şi colegilor şi se simţea mizerabil.

Renunţase la speranţa oricărei schimbări în bine, dar nici nu simţea imboldul să-şi caute un alt serviciu.

La urma urmei, îşi cunoştea munca actuală până în cele mai mici detalii, chiar dacă era plictisitoare. După trei ani, departamentul a fost desfiinţat, iar Ștefania şi şeful ei au fost disponibilizaţi.

O situaţie nesatisfăcătoare la locul de muncă poate provoca supărări; oamenii îşi pierd răbdarea şi se înfurie atunci când capacităţile lor trec neobservate, iar devotamentul nu le este răsplătit. Ei ajung chiar să se plângă şefului, care le promite să se ocupe de problemă, dar adesea nu se întâmplă nimic luni şi luni de zile.

Oamenii vor ezita atunci să readucă subiectul în discuţie, de teamă să nu se considere că agită apele.

Multe ulcere şi căderi nervoase se datorează supărării şi frustrărilor reprimate; ele ar putea fi prevenite dacă oamenii ar avea curajul să abordeze din nou subiectul cu şeful lor sau să-şi caute alt serviciu. Cu toate că sunt sătui până peste cap, ei nu vor să renunţe la siguranţa pe care îşi închipuie că le-o oferă slujba lor, nedându-şi seama să această siguranţă este iluzorie.

Dacă rămâi într-o situaţie chinuitoare fără să întreprinzi nimic, vei avea de plătit un preţ ridicat. Te poate costa sănătatea sau, în cazuri extreme, chiar viaţa.

Dacă stresul continuă să se acumuleze pe o perioadă lungă de timp, fără nici o supapă de eliberare, sănătatea ta fizică sau emoţională se pot deteriora grav. Nu contează dacă acest lucru se petrece în domeniul profesional sau al vieţii particulare. Atâta vreme cât te foloseşti de pretextul siguranţei pentru a evita să schimbi ceva, îţi sapi singur mormântul în ceea ce priveşte starea emoţională.

Nemulţumirile îţi afectează nu numai sănătatea, dar îţi subminează şi viaţa de familie, deoarece eşti obligat să-ţi verşi năduful acasă. Cu cât eşti mai nemulţumit de situaţia ta la serviciu, cu atât creşte riscul de a te despărţi de partenerul de viaţă.

A ne închipui că suntem în siguranţă numai dacă nu ne mişcăm de la actualul loc de muncă înseamnă să ne înşelăm singuri. Putem oricând să fim concediaţi de patron (sau părăsiţi de partenerul de viaţă) şi nu din vina noastră. Putem oricând să fim retrogradaţi, compania poate oricând să-şi închidă porţile, iar toate acestea sunt în afara controlului nostru.

Refuzăm să ne exprimăm dorinţele pentru că ne este teamă să facem valuri şi să ne periclităm slujba “sigură” (sau relaţia “sigură”) pe care o avem. Însă rezultatul este că ne trezim făcând lucruri pe care nu vrem să le facem, şi chiar dacă slujba (sau relaţia noastră) este încă în siguranţă pentru moment, în schimb sănătatea şi confortul nostru nu sunt.

Trebuie să hotărâm singuri/singure dacă vrem să trăim într-o stare de nefericire cronică sau dacă vrem să ne creăm condiţii mai favorabile.

(Traducere și adaptare după Vera Peiffer, “More Postive Thinking”, Element Books Limited, Shaftesbury, Dorset, U.K., 1999)