Mulţi oameni nu sunt satisfăcuţi de situaţia în care se află. Slujba îi plictiseşte sau îi face să se simtă frustraţi. Ei simt că muncesc fie peste, fie sub capacităţile lor, sau că, în postul pe care îl deţin acum, nu se va ivi niciodată prilejul să-şi valorifice întreg potenţialul. Sau că șeful pe care îl au nu-i ajută în carieră. Alţii sunt nefericiţi în relaţia cu partenerul de viaţă şi ar vrea să-i pună capăt. În fine, alţii sunt nemulţumiţi de faptul că încă locuiesc cu părinţii.

Din ce cauză nu întreprind toţi aceşti oameni ceva în legătură cu situaţia care îi face nefericiţi?

Nimic nu este mai uşor decât să intri pe internet şi să cauţi un alt serviciu! Sau să-ţi faci bagajele şi să te muţi! Şi totuşi, aceşti oameni vor continua să piardă vremea şi vor rămâne în aceeaşi situaţie, aşteptând şi sperând ca oamenii şi lucrurile din jurul lor să se schimbe, astfel încât ei să scape de povara unei decizii proprii.

Situaţia asta seamănă puţin cu aceea a beţivului care stă pe trotuar cu cheile în mână şi, când este întrebat ce face acolo, răspunde: ,,Am auzit că pământul se învârteşte. Aştept să apară şi casa mea.” Sau a bețivului care își pierduse cheile și le căuta pe lângă felinarul din colțul cărciumei, deși nu le pierduse acolo. Întrebat de un prieten, de ce le caută acolo, el îi spune: “Păi, aici e mai multă lumină și văd mai bine.”

A începe să îţi schimbi viaţa poate să pară o acţiune extrem de hazardată.

Există mereu posibilitatea să faci o alegere greşită sau noua situaţie să fie şi mai proastă decât cea veche. Ce bine ar fi să se afle prin preajmă cineva care să fluture o baghetă magică și să rezolve situația!

Să rămâi aşa cum eşti pare cu mult mai sigur, date fiind toate incertitudinile care par să pândească în umbra noilor opţiuni, şi orice scuză este destul de bună pentru a amâna iniţierea unei schimbări sau luarea unei decizii.

Și totuși, de ce nu ne schimbăm viața atunci când lucrurile nu merg bine?

Iată cinci dintre cele mai întâlnite scuze:

1. Mitul “momentului potrivit”
2. Mitul “siguranței”
3. Mitul “modestiei”
4. Mitul “dependenței”
5. Sindromul Peter Pan

Haideţi să cercetăm cinci dintre cele mai întâlnite scuze şi să vedem cât de valabile sunt.

MITUL “MOMENTULUI POTRIVIT”

De ce George nu a mai așteptat-o pe Bianca?

Barbara era îndrăgostită până peste cap de George.

Îl adora pentru că era blând, înţelegător şi foarte amuzant, şi i-ar fi plăcut enorm să petreacă mai mult timp cu el.

Din nefericire, nu putea, deoarece încă era căsătorită cu Andrei.

Căsnicia naufragiase cu mulţi ani în urmă. Ei doi se iubiseră în adolescenţă şi se căsătoriseră de tineri, din cauză că Bianca aştepta un copil. Câţiva ani mai târziu a venit pe lume şi a doilea copil, dar căsnicia a ajuns curând ca o baltă stătută. Soţii s-au înstrăinat; simţeau că nu mai au nimic să-şi spună şi fiecare trăia, singur, în propria sa lume, fiind ţinuţi împreună doar de copiii lor, acum adolescenţi.

Şi iată că a apărut George, un bărbat divorţat care lucra în acelaşi domeniu de activitate ca și Bianca. De la bun început s-au simţit apropiaţi unul de celălalt, comunicarea şi armonia între ei stabilindu-se cu uşurinţă. George i-a cerut Biancăi să vină să stea cu el, iar ea i-a promis că va face asta, dar nu chiar acum, pentru că fiul ei are note foarte bune la şcoală şi nu vrea să-I tulbure. George a înţeles şi a aşteptat răbdător; la urma urmei, nu mai erau decât şase luni până la examene.

După ce băiatul şi-a luat examenele, George a readus subiectul în discuţie, cerându-i Biancăi să-i spună soţului ei că îl va părăsi. Dar Biancăi i s-a părut că nu poate face asta tocmai atunci, din cauză că Andrei urma să plece în străinătate, pe linie de serviciu, pentru câteva luni; ea a promis că va vorbi cu el Ia întoarcere.

Dar, când Andrei s-a întors, nu a putut să-i spună nimic, pentru că nu voia să-i strice bucuria reîntoarcerii; şi, oricum, avea impresia că fiica sa de 15 ani era prea mică pentru a înfrunta problema separării părinţilor. George a asigurat-o că ar fi foarte bucuros să ia fata la ei, dar Biancăi nu i-a plăcut ideea.

George a aşteptat timp de patru ani, după care s-a decis să accepte o ofertă de serviciu în străinătate. El renunţase la speranţa că Bianca se va hotărî vreodată să divorţeze. Bianca a fost profund nefericită şi tulburată de faptul că George s-a decis să plece tocmai când fiica ei nu mai avea decât doi ani până la terminarea şcolii, după care ea l-ar fi părăsit definitiv pe Andrei – bineînţeles, în cazul în care acesta nu ar fi trecut printr-o situaţie dificilă la serviciu în perioada respectivă.

După o jumătate de an, Andrei a părăsit-o pe Bianca pentru altă femeie.

Ce observăm că s-a întâmplat?

Bianca a tot aşteptat “momentul potrivit” pentru a le da vestea lui Andrei şi copiilor. Ea nu a vrut să facă asta atunci când vreunul dintre membrii familiei se afla într-o poziţie vulnerabilă. Nu a făcut acest pas nici atunci când familia era fericită, de pildă când Andrei şi-a încheiat stagiul din străinătate şi s-a întors acasă. Bianca nu voia să-şi asume răspunderea de a provoca nefericire în familia ei, pentru că atunci nu ar fi putut să se bucure de relaţia cu George.

Dacă ar fi fost cinstită cu ea însăşi, ar fi trebuit să admită că o intimida perspectiva de a-i aduce la cunoştinţă lui Andrei hotărârea de a-l părăsi. I-a fost frică să înfrunte sentimentele lui de jignire şi furie. Şi i-a mai fost frică de ceea ce îi putea aduce viitorul şi de felul cum se va descurca fără copiii ei.

În mod frecvent, scuza că trebuie aşteptat timpul potrivit maschează frica de a porni într-o direcţie nouă, chiar dacă acest pas poate să ducă, în viitor, la o viaţă mai fericită.

Nu încape îndoială că îţi trebuie curaj ca să-ţi părăseşti mediul familiar, şi câteodată numai o presiune foarte puternică din exterior poate împinge o persoană să facă schimbarea respectivă.

Şi, chiar şi atunci, nu există nici o garanţie că noua situaţie va fi mai satisfăcătoare decât cea veche; dar în viaţă nu avem de-a face cu garanţii, ci cu prilejuri. Pe lângă faptul că nu fac decât să complice lucrurile, amânările îţi prelungesc nefericirea, şi cu cât accepţi ca o situaţie neplăcută să dureze, cu atât mai dificil va fi să o corectezi ulterior.

De ce era Ioana nefericită?

Ioana, o tânără mamă cu doi copii, nutrea resentimente puternice la adresa soţului ei, pentru că acesta o lăsa singură acasă mai multe seri pe săptămână, ducându-se la un club de fitness.

Deoarece, prin natura profesiunii, soțul ei trebuia să plece frecvent în deplasări, Ioana simţea că trebuie să poarte singură întreaga povară a gospodăriei şi a copiilor. Ea ar fi dorit ca soţul ei să-i dea o mână de ajutor. În plus, Ioana ar fi dorit să mai iasă şi ea din casă, dar avea sentimentul că nu poate să lase copiii cu o bonă. Era nefericită pentru că, atunci când se punea problema împărţirii responsabilităţilor faţă de copii, soţul ei – potrivit cuvintelor Ioanei – “n-o ajuta deloc”.

Ioana dusese o viaţă foarte activă înainte de a avea copii, călătorind mult şi întâlnindu-se frecvent cu prietenele ei. Acum se simţea izolată din punct de vedere social, fapt care o nemulţumea adânc. I se părea că soţul ei are parte de toată distracţia, în timp ce ea rămânea închisă în casă, zi şi noapte, cu copiii.

Ca să începem cu începutul, ea acceptase desele absenţe ale soţului ei. Nu voia să-I cicălească şi, la urma urmei, îl iubea, iar el muncea atât de mult toată săptămâna. Spera că, pe măsură ce o să treacă timpul, se va obişnui cu situaţia; dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

După trei ani, Ioana începuse să-şi piardă răbdarea cu copiii şi avea un sentiment de ostilitate faţă de soţul ei, cu toate că încerca din greu să fie tolerantă şi să-şi înăbuşe furia. Deşi îi pomenea din când în când soţului de nemulţumirile ei, Ioana nu a întreprins niciodată nimic concret pentru a avea o seară liberă, numai pentru ea. Se gândea că poate ca face asta atunci când copiii se vor face mai mari. Între timp, era tot mai neliniştită şi prost-dispusă, iar relaţia cu soţul ei începuse să se deterioreze.

Cum putem ieși din această setare?

Când Ioana a venit să mă consulte, a dat glas furiei pe care o simţea la adresa soțului ei, din cauza deselor absenţe de acasă ale acestuia în timpul liber.
Totuşi, când i-am examinat mai atent situaţia, a reieşit că principala ei problemă consta în faptul că nu s-ar fi simţit o mamă bună dacă şi-ar fi lăsat copiii cu o bonă, în loc să se ocupe ea însăşi de ei. De asemenea, considera că trebuie să fie întotdeauna seara acasă, atunci când soţul ei se întorcea de la serviciu.

Am stabilit, în primul rând, că nefericirea Ioanei provoca tot atâta nefericire şi în familie, aşa că, pentru a fi o mamă şi o soţie bună, era de datoria ei să se ocupe de propria-i fericire. Nu făcea nimănui nici o favoare rămânând nemulţumită; depindea de ea să-şi depăşească starea, iar una dintre modalităţile de realizare a acestui lucru era să-şi facă puţin timp liber pentru sine şi să-I petreacă departe de casă.

Primul pas a fost să-i vorbească soţului de acest plan. Spre surprinderea ei, el s-a arătat cooperant şi a fost de acord să stea singur cu copiii o seară pe săptămână.

Totodată, nu a văzut nici o problemă în angajarea unei bone, dacă el însuşi ar fi fost plecat de acasă. Cu această ocazie, cei doi au avut o discuţie de la suflet la suflet şi s-au hotărât să petreacă mai mult timp împreună, ca familie.

Ulterior, Ioana şi-a făcut mereu timp liber o seară pe săptămână, astfel încât să se întâlnească cu prietenii ei, şi, după propriile-i spuse, a început să se simtă mult mai bine. A redevenit mai relaxată şi mai optimistă. O nedumerea doar faptul că nu făcuse această schimbare cu trei ani în urmă.

În loc de concluzii

Ce s-ar fi petrecut dacă Ioana ar fi aşteptat “momentul potrivit”? S-ar fi obişnuit, până la urmă, să rămână legată de casă şi de copii? Judecând după starea în care se afla Ioana când a venit să mă consulte, am mari îndoieli în această privinţă.

Şi, oricum, când ar fi fost “momentul potrivit”? Când copiii începeau şcoala? Când treceau de vârsta de 10 ani?

Cum definim “momentul potrivit”?

Oricâte argumente ai găsi pentru stabilirea în timp a unui moment anume, poţi găsi cu uşurinţă tot atâtea argumente împotrivă. Cu alte cuvinte, tot va trebui să faci o alegere.

Momentul potrivit nu există ca atare, aşa că este lipsit de sens să stai să-I aştepţi. Ceea ce există cu adevărat sunt sentimentele tale, iar dacă ele sunt negative şi începi să te simţi nefericit, atunci acesta este semnalul că a sosit momentul să întreprinzi ceva.

(Traducere și adaptare după: Vera Peiffer – Strategies of Optimism)

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *