CE S-A ÎNTÂMPLAT ATUNCI CÂND OAMENII AU DORIT SĂ OMOARE SINGURA SURSĂ DE EXISTENȚĂ DIN UNIVERS?

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

• Cum a fost batjocorit Mântuitorul?
• De ce Pilat nu a vrut să-l condamne la moarte?
• De ce fariseii au dorit moartea Mântuitorului prin răstignire?
• Ce înseamnă întunecarea cerului și cutremurarea pământului la moartea lui Iisus?
• De ce Mântuitorului nu i-au fost zdrobite fluierele picioarelor precum celor doi tâlhari?
• A murit Dumnezeu cu adevărat?
• Unde a fost îngropat Iisus și de ce îngroparea s-a făcut în grabă?
• De ce locul în care a fost răstignit Mântuitorul se mai numea și “locul Căpăţânii”?

Cum a fost batjocorit Mântuitorul?

După ce Domnul a fost vândut de pri­etenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit!».

Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», precum şi că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile».

De ce Pilat nu a vrut să-l condamne la moarte?

Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: Care este vina Lui? Şi pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui.

Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L». Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni». Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească.

Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este împărat veşnic: «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!».

Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava (Baraba) decât Iisus.

În sfârşit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dat soldaţilor, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încu­nunat cu cunună de spini, şi în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».

După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nici o vină de moarte». Ei însă au spus: «Noi Îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu». Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea.

Mulțimea a strigat lui Pilat: «Răstignește-L, răstignește-L!». Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună.

Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: «Pe împăratul vostru să-L răstignesc?». Ei au răspuns: «N-avem alt împărat decât pe Cezarul». Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: «Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului».

În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: «Să nu faci nimic dreptului acestuia!». Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui.

Iudeii însă au strigat: «Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L slobozești pe El nu ești prieten Cezarului!».

Așadar, Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, şi le-a slobozit pe Varava.

Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginţii a plecat şi ducându-se a luat o frânghie şi s-a spânzurat; în urmă s-a umflat mult şi a crăpat.

De ce fariseii au dorit moartea Mântuitorului prin răstignire?

De ce nu l-au condamnat la moarte prin tăierea capului (așa cum se făcuse cu Sf. Ioan Botezătorul)?

În acele vremuri, răstignirea era cea mai înjositoare moarte și era dată ca pedeapsă capitală oamenilor de cea mai joasă speță (să nu uităm că Iisus a fost răstignit împreună cu cei doi tâlhari). Din Vechiul testament știm că o astfel de moarte era o moarte blestemată:

“blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn”

Deuteronom, 21-23

Era o moarte extrem de lentă, îngrozitoare, în chinuri de nedescris, care dura ore întregi, viața scurgându-se încet din trupul celui condamnat și cu dureri imense. În afara durerilor străpungerii cu piroane a brațelor și picioarelor, și a durerilor pricinuite de orice mișcare (cât de mică), odată cu scurgerea lentă a sângelui, apărea și o senzație acută de sete care se adăuga chinurilor.

Iudeii îl urau tare mult pe Iisus și au încercat de mai multe ori să-l omoare, așa cum spun și Sfintele Evanghelii. Cerând răstignirea Mântuitorului, de fapt, iudeii au dorit să-l batjocorească și să-l arate ca un răufăctor.

Ostaşii L-au bătut peste față cu trestia şi I-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul, să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţânei şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi el socotit un făcător de rele.

Ce înseamnă întunecarea cerului și cutremurarea pământului la moartea lui Iisus?

Dar nu numai acestea, ci şi pe când era pe cruce îşi băteau joc de El, zicând: «O, Cel ce strici Templul şi în trei zile Îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine».

Şi iarăşi: «Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască». Şi iarăşi: «Dacă eşti împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce şi vom crede în Tine!».

Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci şi al întregii lumi.

• Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea şi în miezul zilei?
• Ce însemna cutremurarea pământului?
• Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoşarea inimii iudeilor?
• Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credinţa în învierea obştească şi puterea Celui ce-a pătimit?
• Ce însemna sfâşierea în două a catapetesmei Templului, ca şi cum şi ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea şi pătimeşte acum?
• Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?

Așadar în ceasul al treilea (adică spre ora 9.00 de dimineața), după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit.

Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric.

(adică de la ora 12.00 a prânzului, până la ora 15.00 – trei ore de întuneric în mijlocul zilei)

Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!». 

Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă Îl ţinea de rău cu asprime pe acesta, şi a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credința lui şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El.

În sfârşit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele: «împăratul iudeilor». Deşi iudeii s-au împotrivit să scrie aşa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuşi Pilat a spus împotriva lor din nou: «Ce-am scris, am scris!».

Apoi Mântuitorul a strigat: «Mi-e sete!». Ei au amestecat oţet cu fiere şi l-au dat să bea. Şi spunând: «Săvârşitu-s-a», înclinând capul şi-a dat Duhul în ceasul al nouălea (adică spre ora 15.00). Să se știe că șase ore a suferit Mîntuitorul nostru chinuri pe cruce pentru păcatele noastre fără ca El să fie vinovat.

După care toţi s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii. Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic.

Pentru mai multe detalii legate de evenimentele majore din Săptămâna Mare care au marcat istoria vă invit să-l urmăriți pe Părintele Pimen de la Chilia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos.

De ce Mântuitorului nu i-au fost zdrobite fluierele picioarelor precum celor doi tâlhari?

Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce, au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paştelui şi era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiţilor spre a muri mai repede. Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma.

Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pen­tru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului.

Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui. El a fost de faţă la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de faţă atunci a strâns din coasta curgătoare de viaţă într-un vas preasfântul şi dumnezeiescul Sânge.

A murit Dumnezeu cu adevărat?

Spun unii că, dacă Iisus a fost Dumnezeu, el nu putea să moară, pentru că fiind Dumnezeu El nu putea prin definiție să moară. Erezia asta (adică învățătura asta, aparent rațională, dar greșită) nu este de acum, ci a apărut, probabil, încă din vremea apostolilor. Iată cum răspunde Sf. Luca al Crimeii unor astfel de gânduri:

“Lumea a auzit însă de pe Cruce şi cuvintele înfricoşătoare: “Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Cum au putut fi rostite ele de aceeaşi gură care a spus: Eu şi Tatăl Meu una suntem (Ioan 10, 30)? Oare El n-a rămas întotdeauna în împărtăşire nedespărţită cu Tatăl Său? Bineînţeles că da. Şi atunci, ce înseamnă aceste spuse înfricoşătoare?

Oameni obraznici spun că Domnul n-a încercat pe Cruce nici un fel de suferinţă, În vremurile timpurii ale creştinismului erau nişte eretici numiţi dochetişti, care învăţau lumea în chip nelegiuit că Trupul lui Iisus nu ar fi fost trup omenesc adevărat, ci nălucă (însuşi numele de dochetişti vine de la verbul grecesc dokein – a părea), şi ca atare Domnul Iisus Hristos n-a suferit deloc.

Iar monofiziţii susţineau că în Iisus Hristos firea omenească a fost înghiţită cu totul de cea dumnezeiască.

Noi ştim însă că El a fost şi Dumnezeu Adevărat, şi Om Adevărat.

Ştim că firea Lui omenească a îndurat pe Cruce suferinţe şi chinuri cumplite, de nedescris. Şi aceste cuvinte ale Domnului, rostite de pe Cruce, întăresc cu mai multă putere decât orice altă dovadă lucrul acesta şi răstoarnă învăţăturile eretice.

Dacă Trupul lui Hristos ar fi fost nălucă, dacă în Fiul lui Dumnezeu Dumnezeirea ar fi precumpănit cu totul asupra omenităţii, oare ar fi auzit lumea aceste spuse înfricoşătoare?

Ar fi putut Tatăl să-L părăsească? Bineînţeles că nu. Dar chinurile au fost atât de groaznice şi greu de îndurat încât a strigat ca Om către Dumnezeu: “Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

Iată ce a spus Sfinţitul Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, care a trăit în veacul al III-lea: „De ce este părăsit Domnul? Ca să nu fim noi părăsiţi de Dumnezeu. A fost părăsit pentru răscumpărarea noastră de păcate şi de moartea veşnică; a fost părăsit ca să se arate preamărea dragoste a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc; a fost părăsit ca să se vădească dreapta judecată şi milostivirea lui Dumnezeu, ca să fie atrase inimile noastre la Dânsul, spre pildă tuturor pătimitorilor”.

Unde a fost îngropat Iisus și de ce îngroparea s-a făcut în grabă?

După ce s-au să­vârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smir­nă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au în­gropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

S-a făcut aşa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos.

Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt.

Într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, o dată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cam s-ar fi născut o dată cu el?

Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. Pen­tru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă.

De ce locul în care a fost răstignit Mântuitorul se mai numea și “locul Căpăţânii”?

Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstig­nit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea.

A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile, şi a luat fructul din pomul oprit şi a murit.

Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit.

• A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului.
• Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam.
• Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.
• Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cin­stirea noastră.
• Cununa cu spini, îndepăr­tarea blestemului,
• hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hai­nelor de piele.
• Piroanele, desăvârşita ne­mişcare a păcatului nostru.
• Crucea, pomul cel din rai.
• Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii.
• Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc.
• Apa din coastă este icoana botezului.
• Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie.

Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpăţâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte locul Căpăţânii este aceasta: pe vremea potopului, căpăţâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi co­linda de colo-colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pen­tru strămoş, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre».

Unii sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.