EȘTI UN ÎNVINS SAU UN ÎNVINGĂTOR?

Înainte de a învăţa să asculţi mai bine pe ceilalţi, trebuie să te cunoşti mai bine pe tine însuţi/însăți. Ideea este simplă: cum ai putea să returnezi mingile partenerului tău de tenis şi să-l faci interesat de joc, dacă nu ştii tu însuți/însăți cum să folosești racheta şi nu cunoști regulile jocului de tenis? Ne aflăm constant în relaţie cu ceilalţi şi, pentru a avea schimburi utile de idei şi sentimente, trebuie să ne cunoaştem forţele, dar şi slăbiciunile şi limitele. Totul stă în capacitatea noastră de a ne schimba şi de a împărtăşi cu ceilalți. De aceea, înainte de a învăța să comunici eficient, ar trebuie să vezi ce fel de persoană eşti. Fiinţele umane se împart în două mari categorii: învingători şi învinși. Chiar dacă această clasificare este, poate, limitativă, asta nu înseamnă că nu este mai puţin semnificativă. Deci, ești un învingător sau un învins? Aceasta este prvocarea pe care ne-o adresează Milton Cameron în cartea sa “Savoir écouter: Décodez les messages de vos interlocuteurs” apărută în 2013 la editura Les Éditions Québec-Livres (din care vă redau fragmentul de mai jos).

În fapt, odată cu orice fiinţă umană se naşte ceva ce n-a mai existat niciodată. Avem cu toţii maniera noastră unică de a vedea, de a auzi şi de a simţi. Şi fiecare dintre noi vine pe lume cu capacitatea de a câştiga în jocul vieţii.

Bineînţeles, termenii „învingător” şi „învins” pot, în funcţie de percepţiile fiecăruia, să îmbrace diverse semnificaţii. Nu este vorba aici despre competiţie sau rivalitate, ci, mai degrabă, de tine ca o persoană care are propriile puteri, capacităţi şi limite. Fiecare dintre noi este o fiinţă în devenire, în progres constant; capabilă să gândească de una singură, care are o conştiinţă şi o creativitate ce îi sunt proprii.

Pe scurt, învingătorul acţionează în manieră autentică; este demn de încredere şi sensibil. El este autentic, atât ca persoană, cât şi ca parte a unei colectivităţi/echipe.

Puţini dintre noi pot fi consideraţi „învingători” sau „învinși” 100%.

Urmăm mai degrabă o tendinţă … Care este tendința pe care o urmezi tu?

Învingătorii

Învingătorii au potenţial. Pentru ei, esenţialul nu stă în ultima reuşită, ci în autenticitate.

Iar aceşti oameni autentici sunt capabili să dezvăluie caracterul unic al personalităţii lor, admiţând în acelaşi timp unicitatea celorlalţi. Ei se cunosc bine. Sunt deopotrivă sensibili şi demni de încredere Aceşti oameni nu-şi dedică viaţa unei concepţii despre ceea ce cred ei că ar trebui să fie; sunt pur şi simplu ei înşişi şi nu-şi risipesc energia jucând un rol, afişând o aparenţă sau folosindu-se de ceilalţi.

Învingătorii se arată aşa cum sunt mai degrabă decît să prezinte o imagine a lor care să fie pe placul celorlalţi; ei nu încearcă să încânte cu orice preţ, nici să provoace ori să trezească interesul.

Sunt conştienţi de diferenţa dintre “a iubi” şi “a avea un aer afectuos”, dintre “a şti” şi a mima cunoaşterea.

Nu se supun regulilor superiorităţii sau inferiorităţii; autonomia nu-i sperie. Evident, avem cu toţii momente de autonomie, dar un învingător este capabil să şi-o menţină pe a sa pentru perioade de timp din ce în ce mai îndelungate pe măsura trecerii anilor.

Desigur că poate să înregistreze şi reculuri din când în când şi, ca oricare altul, să sufere eşecuri. Totuşi, în pofida înfrângerilor suferite, el/ea păstrează o mare încredere în sine, în posibilităţile sale.

Învingătorii nu se tem să gândească singuri şi să facă uz de liberul arbitru. Ei ştiu să distingă faptele de opinii; nu pretind că ar cunoaşte toate răspunsurile. Ştiu să-i asculte pe ceilalţi, evaluându-le discursurile pentru a trage din ele propriile concluzii. Chiar dacă îi pot admira şi respecta pe semenii lor, nu se simt definiţi, nici valorizaţi, nici devalorizaţi, nici legaţi, nici înspăimântaţi de ei. Şi nici nu fac pe victimele.

Învingătorii nu aruncă vina asupra celorlalţi ori asupra lumii întregi; ei preferă să-şi asume responsabilităţile propriei vieţi şi, din această perspectivă, nu le dau celorlalţi posibilitatea de a avea o falsă autoritate asupra lor. Îşi sunt propriii stăpâni.

Un învingător ştie, dc asemenea, să aleagă momentul potrivit pentru a acţiona. El reacţionează la o situaţie dată în manieră adecvată; reacţiile sale sunt deci adaptate la mesajul transmis, fapt ce îi permite într-un fel să protejeze personalitatea, starea de bine şi demnitatea celorlalţi. El ştie că există un timp pentru toate:

  • un timp pentru a fi activ şi un timp pentru a fi relaxat;
  • un timp pentru a fi în mijlocul celorlalţi şi un timp pentru a fi singur;
  • un timp pentru a se lupta şi un timp pentru a iubi;
  • un timp pentru a munci şi un timp pentru a se distra;
  • un timp pentru a plînge şi un timp pentru a râde;
  • un timp pentru a vorbi şi un timp pentru a tăcea.

Pe de altă parte, învingătorii îşi cunosc sentimentele şi limitele, aşa încât nu se tem de ele. Sunt conştienţi de furia lor, dar ştiu şi cum să o asculte pe a celorlalţi, lucru valabil şi pentru ambivalenţele şi contradicţiile lor. Şi, mai mult ca orice, sunt capabili să iubească şi să se lase iubiţi.

Învingătorii ştiu şi să fie spontani. Ei sunt flexibili şi gata să se avânte în necunoscut şi să-şi schimbe planurile atunci când situaţia o impune. Au o uriaşă bucurie de viaţă.

Ştiu să aprecieze lucrurile bune din viaţă şi se bucură de propriile succese fără falsă pudoare şi fără să le invidieze pe ale celorlalţi.

Nu le e teamă să obţină ceea ce doresc, însă că o fac într-un mod adecvat. Învingătorii ştiu şi să se distreze în deplină libertate şi în deplină linişte; ba chiar sunt capabili să-şi amâne pentru mai târziu momentele de destindere. Au capacitatea de a se disciplina în prezent pentru a profita mai intens de timpul lor liber.

Un învingător se simte, pe de altă parte, preocupat de cei din jurul lor, de comunitate.

Nu numai că el cunoaşte în general marile probleme ale umanităţii, preocupările societăţii, dar este şi sensibil la ele şi încearcă să facă mai bună această lume, înccpând cu mediul său apropiat. Iar dacă e conştient de limitele sale, nu înseamnă că se simte neputincios, fiindcă ştie că poate schimba lucrurile. Pe scurt, el dorește să creeze o lume mai bună nu numai pentru el/ea, ci pentru toți cei din jurul său.

În fine, pentru învingători timpul este preţios, aşa că nu-l risipesc, profitând la maximum de el.

Şi dacă trăiesc în prezent, nu înseamnă că nu ţin seama de trecutul sau de viitorul lor – în ceea ce priveşte trecutul, l-au „digerat” și l-au acceptat; cât despre viitor, nu-l anticipează şi nu sunt aprehensivi faţă de acest subiect: sunt încrezători, pentru că şi-l pregătesc în fiecare clipă, fiind receptivi la prezent.

Învinșii

Cu toţii ne naştem lipsiţi de apărare şi, într-un fel, la mila mediului nostru înconjurător. în timp ce învingătorii trec cu succes de la vulnerabilitate la independenţă, iar de la independenţă la interdependenţă, învinșii nu reuşesc să parcurgă acest traseu. La un moment dat în viaţa lor, ei încep să evite şi să-şi decline responsabilităţile.

Aşa cum am subliniat deja în acest capitol, puţini indivizi sunt în întregime învingători sau învinși. Majoritatea oamenilor sunt învingători în anumite domenii ale vieţii lor şi învinși în altele.

Capacitatea lor de a câştiga ori de a pierde este foarte frecvent influenţată de condiţiile în care s-a desfăşurat copilăria lor; spre deosebire de învinși însă, învingătorii şi-au reglat trecutul; ei și-au învățat lecțiile din ceea ce au trăit şi îşi asumă aceste trăiri. Sunt conştienţi că viaţa lor actuală depinde de ceea ce fac cu ea.

Pe lângă problemele survenite în copilărie, există şi alţi factori ce pot contribui la transformarea unora dintre noi în învinși: absenţa răspunsului la anumite nevoi, raporturi afective nefericite, decepţii repetate, evenimente traumatizante, dar şi o alimentaţie proastă, tratamente fizice inadecvate, brutale chiar. Astfel de experienţe întrerup, blochează sau descurajează evoluţia normală spre autonomie şi împlinirea de sine. Atunci când intervin asemenea experienţe negative, mai ales în copilărie, aceste fiinţe rănite învaţă, adesea inconştient, să exercite presiuni asupra celorlalţi şi asupra lor însele.

Şi cu cât trece timpul, cu atât le este mai greu să renunţe la aceste tehnici de „manipulare” pe care le-au elaborat şi care, astfel, se impun ca nişte comportamente stabile. Învingătorii se străduiesc să se desprindă de acestea, învinșii, în schimb, se agaţă de ele. Unii învinși cred câteodată că au reuşit să se debaraseze de aceste comportamente, dar rămân anxioşi, nefericiţi, prinşi în capcană. Alţii se consideră zdrobiţi, învinşi; rătăcesc fără ţintă, sunt incapabili să acţioneze sau mor de plictiseală. Cu toate acestea, ei sunt responsabili pentru situaţia în care se află, pentru că nu ştiu să recunoască faptul că, în cea mai mare parte a timpului, şi-au construit singuri cuşca, şi-au cauzat plictisul şi şi-au săpat groapa.

Învinșii trăiesc rareori în prezent; ei sunt „parazitaţi” de propriile amintiri; îşi rumegă „vremurile bune de odinioară” sau se complac în nenorociri trecute. Se agaţă cu nostalgie de ceea ce era înainte sau se plâng de ghinionul lor. Îşi compătimesc soarta şi aruncă asupra altora responsabilitatea unei vieţi decepţionante.

A-i blama pe ceilalţi şi a-şi găsi scuze sunt atitudini la ordinea zilei pentru un învins. În general, un învins trăieşte în trecut şi se lamentează:

  • „Măcar de-aş avea altă slujbă …”;
  • „Măcar dacă eram frumos/frumoasă …”;
  • „Măcar dacă m-aş fi căsătorit cu altcineva …”;
  • „Măcar de-aş fi avut părinţi mai buni …”;
  • „Măcar dacă bărbatul meu/soția mea s-ar lăsa de băutură …”.

Alţi învinși evadează în viitor; ei aşteaptă „acel” miracol care le va schimba cursul vieţii.

În loc să depună eforturi pentru a trăi mai bine, sunt în aşteptarea unei salvări magice, a unui bilet de loterie câştigător.

Ce minunată va fi viaţa:

  • „când Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana va apărea în cele din urmă …”;
  • „când voi termina liceul/facultatea …”;
  • „când copiii vor fi mari …”;
  • „când patronul va fi plecat …”;
  • „când schimbarea mult aşteptată se va produce …”.

La polul opus, alţi învinși trăiesc în teama constantă de o catastrofă. Ei anticipează întotdeauna ce-i mai rău:

  • „Şi dacă-mi pierd serviciul …”;
  • „Şi dacă-mi pierd capul …”;
  • „Şi dacă-mi rup piciorul …”;
  • „Şi dacă lumea nu mă place …”;
  • „Şi dacă mă înşel …”.

Concentrându-se fără încetare asupra viitorului, aceşti oameni îşi trăiesc momentul prezent într-o constantă anxietate. Îi îngrijorează viitorul, fie el real sau imaginar: examenele, facturile de plătit, o aventură sentimentală, o criză, o boală, pensia, timpul etc.

Îşi încarcă mintea cu posibile lucruri lipsite de legătură cu situaţia reală, iar această anxietate deformează prezentul. Ceea ce nu remarcă aceste persoane este faptul că, fiind prea intens implicate în imaginar, lasă să le scape posibilităţile reale ce le sunt oferite de şi în momentul prezent. Ele sunt incapabile să vadă, să audă, să simtă, să guste, să atingă sau să gândească singure.

Învinșii au percepţii false ori incomplete în legătură cu această incapacitate de a-şi utiliza potenţialul pentru a reacţiona la prezent, la eveniment. Ei îi văd pe ceilalţi, dar şi pe ei înşişi printr-o prismă deformatoare, ceea ce le diminuează capacitatea de a face faţă în mod eficace lumii reale.

În plus, învinșii îşi petrec o bună parte din timp jucând teatru, prefăcându-se, folosindu-se de ceilalţi şi perpetuând atitudinile din copilărie. Îşi investesc energia în purtarea unei măşti, afişând adesea o aparenţă fabricată.

Pentru cel care joacă teatru, reprezentaţia are deseori mai multă importanţă decât realitatea însăși; aceasta fiind practic lăsată deoparte, este aproape imposibil pentru individ să-şi dezvolte adevăratul eu.

Învinșii îşi reprimă totodată capacitatea de a-şi exprima spontan şi în mod adecvat întregul lor evantai de comportamente. Deseori, ei nu sunt conştienţi de existenţa altor opţiuni care le-ar putea procura o viaţă mai instructivă, mai bogată. Se tem de noutate şi preferă să-şi menţină propriul status-quo.

Procedând astfel, ei repetă nu numai propriile greşeli, ci şi pe cele ale familiei şi culturii lor.

Pe de altă pane, şi acesta nu este aspectul cel mai trist, învinsul are dificultăţi în a oferi sau a primi afecţiune.

El/Ea se angajează greu în raporturi intime, oneste şi directe cu ceilalţi; în schimb, încearcă frecvent să se folosească de ei pentru a-i face sa se comporte în conformitate cu aşteptările sale. Energia lui/ei este adesea consacrată trăirii într-o aşteptare vană.

În sfîrşit, cei ce devin învinși nu-şi folosesc inteligenţa în mod adecvat, potrivit, ci mai degrabă într-o manieră abuzivă, adică intelectualizând fiecare eveniment, fiecare sentiment.

Găsesc scuze pentru a-şi face faptele plauzibile sau încearcă să-i înece pe ceilalţi în torentele vorbăriei lor. Astfel, cea mai mare parte a potenţialului lor rămîne adormită, latentă, chiar ignorată.

(Traducere și adaptare după, Milton Cameron, “Savoir écouter: Décodez les messages de vos interlocuteurs“, Les Éditions Québec-Livres, Quebec, 2013)

Lasati un comentariu